Top

Contestaţie la executare

R O M Â N I A JUDECĂTORIA O N E Ş T I JUDEŢUL B A CĂ U Dosar nr. 3568/270/2009 – contestaţie executare – Înreg. 12.06.2009 SENTINŢA CIVILĂ NR.2699 Şedinţa din 25 septembrie 2009 Completul compus din: PREŞEDINTE – AGLAIA HOGEA GREFIER – CARMEN MIHAIL Pe rol fiind judecarea contestaţiei la executare promovate de contestatorul ………………. , domiciliat în com. ……….., Sat ………., Judeţ ……….. împotriva intimatei …………………, str…………….., nr. ……., judeţ ……… La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, după care instanţa constată cauza în stare de judecată şi o lasă în pronunţare. I N S T A N Ţ A – deliberând, Asupra cauzei civile de faţă; Constată că la data de 12.06.2009, ……………….., a formulat contestaţia la executarea silită din dosarul nr.88157/2009, în contradictoriu cu intima ………………….. Iniţial, contestaţia nu a fost timbrată şi nici nu a fost motivată în fapt şi în drept. În timpul judecăţii, contestatorul a achitat taxă judiciară de timbru de 6 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei. Prin cererea de la fila 21 dosar, contestatorul motivează în fapt contestaţia, în sensul că în mod nejustificat a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. În drept, contestaţia nu a fost motivată. La dosar s-au depus acte, din analiza cărora instanţa reţine în fapt următoarele: Prin sentinţa penală nr.279/13.04.2009, pronunţată în dosarul nr.1238/270/2009 al acestei instanţe, a fost respinsă plângerea penală formulată de către contestatorul ………………., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr.2936/P/2009 din data de 16.01.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria …………….. privind pe făptuitorul ………………., reţinându-se rezoluţia atacată. Totodată ………….. a fost obligat la 80 lei, cheltuieli judiciare către stat, prin aceeaşi hotărâre. Conform adresei de la fila 36 dosar, la data de 27.04.2009, Biroul …………. al acestei instanţe, a solicitat contestatorului să achite în termen de 30 de zile suma de 80 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, conform sentinţei penale nr.279/13.04.2009, rămasă definitivă la data de 27.04.2009. Cum suma menţionată în titlul executoriu nu a fost achitată de către contestator, în conformitate cu prevederile art.39 al.2 din O.U.G. nr.2/2001 şi art.136 din O.G. nr.92/2003, titlul executoriu a fost înaintat ……………….. în vederea înregistrării creanţei şi executării acesteia. Astfel, intimata a procedat la declanşarea procedurii executării silite prin poprire, înaintând contestatorului înştiinţarea de poprire la data de 20.07.2009 (fila 23), în dosarul nr.88157. Constatând că procedura executării silite s-a efectuat în baza unui titlu executoriu valabil şi cu respectarea condiţiilor legale, instanţa apreciază că cererea formulată este neîntemeiată, situaţie în care urmează a fi respinsă conform art.172 – 173 din O.G. nr.92/2003. Pentru aceste motive, În numele legii, H O T Ă R Ă Ş T E : Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul ……………….., domiciliat în com. ………………, sat ………….., jud…………., din dosarul de executare nr.88157/2009, în contradictoriu cu intimata …………………., str……………. nr…,jud…………… Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.09.2009. P R E Ş E D I N T E , G R E F I E R , Red. A.H. – 28.09.2009 Tehnored. C.M. – 28.09.2009 Exemplare – 4.

Tags: