Top

CERERE DE REVIZUIRE. ART. 322 PCT. 5 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. DEMERS JUDICIAR INIŢIAT DUPĂ RĂMÂNEREA DEFINITIVĂ A HOTĂRÂRII A CĂREI REVIZUIRE SE SOLICITĂ

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni la data de 15 mai 2007, înregistrată sub nr. 1567/227/2007, B.C. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata A.E., să se dispună revizuirea sentinţei civile nr. 2054 din 16 decembrie 2003, prin care a fost obligat să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 11.600 mp teren din intravilanul satului Slătioara, comuna Râşca, judeţul Suceava, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii a arătat că în dosarul de revendicare s-a apărat susţinând că parcela de 4800 mp din totalul de 11.600 mp este proprietatea sa, dobândită prin cumpărare cu act sub semnătură privată, apărare înlăturată cu motivarea că înscrisurile invocate de el nu sunt acte translative de proprietate. A chemat în judecată vânzătorii, iar prin sentinţa civilă nr. 417 din 20 februarie 2007 a Judecătoriei Fălticeni s-a constatat valabilitatea convenţiilor încheiate, hotărârea ţinând loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Prin sentinţa civilă nr. 1229 din 5 iunie 2009, Judecătoria Fălticeni a respins cererea ca inadmisibilă, reţinând că hotărârea de care se prevalează revizuientul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, fiind ulterioară soluţionării definitive a dosarului de revendicare.

Sentinţa a fost criticată în apel de revizuient pentru nelegalitate. A arătat că în mod greşit cererea sa a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât momentul procesual al admisibilităţii în principiu fusese depăşit, câtă vreme s-au încuviinţat şi administrat probe; hotărârea invocată întruneşte condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât produce efecte „ex tunc”, probând dreptul său de proprietate de la data perfectării convenţiei de vânzare cumpărare.

Intimata s-a opus apelului.

Prin decizia civilă nr. 335 din 27 octombrie 2009, Tribunalul Suceava a respins ca nefondat apelul .

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în cauză este dată excepţia inadmisibilităţii cererii, deoarece sentinţa invocată drept „act nou” nu a existat la data judecăţii acţiunii în revendicare imobiliară, iar revizuientul nu a invocat vreun motiv privind imposibilitatea obiectivă de a o invoca la instanţa de fond, în condiţiile în care, fiind vorba de o hotărâre ce ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare, iniţierea demersului judiciar în vederea obţinerii acestuia s-a aflat exclusiv la latitudinea sa; că, fiind dată excepţia, celelalte aspecte invocate în apel privind efectele hotărârii judecătoreşti şi dovada dreptului de proprietate nu prezintă relevanţă în această cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal revizuientul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor a arătat că, prin efectele sale retroactive, sentinţa de care se prevalează îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, caracterul declarativ al acesteia acoperind cerinţa anteriorităţii; că excepţia inadmisibilităţii cererii nu este dată în cauză şi, oricum, momentul admisibilităţii de principiu fusese depăşit în cauză, astfel că prima instanţă putea, eventual, respinge cererea ca nefondată.

Criticile formulate nu sunt întemeiate.

Astfel, în accepţiunea dispoziţiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă înscrisuri noi sunt cele care existau la data judecăţii şi care au fost reţinute de partea potrivnică ori nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii. Hotărârea judecătorească obţinută ulterior nu întruneşte aceste condiţii.

Cum corect a sesizat instanţa de apel, în speţă, promovarea acţiunii pentru validarea convenţiilor de vânzare cumpărare invocate în apărare s-a aflat exclusiv la latitudinea reclamantului, neputând fi reţinută vreo împrejurare obiectivă care să-l fi împiedicat să acţioneze.

Prin urmare, efectul retroactiv al hotărârii nu „acoperă” cerinţa impusă de dispoziţiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, în sensul pretins de recurent, ci constituie o chestiune de fond, care poate fi supusă cercetării judecătoreşti într-o acţiune specifică.

În ce priveşte critica referitoare la depăşirea momentului admisibilităţii de principiu de către instanţa de fond, Curtea constată că aceasta este de natură a aduce atingere dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă.

Etichete: