Top

PRESTAŢIE TABULARĂ. CONSTATAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA UNOR BUNURI DOBANDITE IN TIMPUL CASATORIEI

Prin sentinta civila nr. 1189/04.09.2007, instanta a respins capatul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate pentru casa si anexe gospodaresti prin edificare în timpul casatoriei ca bunuri comune în devalmasie, capat de cerere formulat de catre reclamantul F.N. în contradictoriu cu pârâtii F.L., F.C., A.E., F.E., F.D. si F.D.

Pentru a decide astfel, instanta a retinut ca, în ce priveste gospodaria compusa din case si anexe amplasata pe parcela 456, partile au facut sustineri contradictorii, reclamantul sustinând ca a edificat aceasta gospodarie în timpul casatoriei cu sotia lui F.V., iar pârâtii sustin ca reclamantul a edificat constructiile înainte de casatorie sa cu materialele adunate însa de tatal sau si cu contributia substantiala din punct de vedere material al mamei lor F.L. si cu ajutor în munca din partea celorlalti pârâti. Din probatoriul administrat în cauza se desprinde concluzia ca imobilele constructii din litigiu au fost edificate înaintea casatoriei reclamantului , ca dupa încheierea casatoriei au fost facute doar unele lucrari de finalizare a acestora si ca investitiile în edificarea acestor constructii nu au fost facute de sotia reclamantului decât eventual într-o mica masura prin contributii în munca si aceasta într-o perioada destul de incerta de concubinaj al pârâtilor înainte de casatorie.

Etichete: