Top

Declararea judecătorească a morţii

Obiect: declararea judecătorească a morţii

Sentinţa civilă nr. 576/02 Martie 2011

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe reclamanta V.M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se declare moartea fratelui său, A.S., având ultimul domiciliu în comuna X., judeţul Neamţ.

În motivarea acţiunii reclamanta a menţionat faptul că fratele ei a dispărut de la domiciliu în jurul anului 1973, ultima dată fiind văzut de către aceasta în Târgu Neamţ, în ajunul Anului Nou.

A mai învederat reclamanta faptul că A.S. a fost căsătorit în Târgu Neamţ, neavând moştenitori, iar după divorţul de soţie a dispărut fără ca familia să mai afle ceva despre el, cu toate demersurile întreprinse, respectiv la Poliţia X., Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Decretului nr. 31/1954.

În dovedire a propus proba cu înscrisuri şi martori; s-a depus la dosar dovada anunţului făcut în ziarul „Adevărul” privind publicarea sentinţei judecătoreşti nr. 1992/2009 pronunţată de Judecătorie de declarare a dispariţiei lui A.S., rămasă definitivă şi a fost audiat martorul G.T..

S-a solicitat de către instanţă de la Primăria comunei X. să se comunice dacă s-a afişat extrasul sentinţei de declarare a dispariţiei celui în cauză şi prin adresa din 28 mai 2010 primăria a răspuns instanţei că la data de 17 05 2010 a fost afişată la sediul primăriei extrasul de pe hotărârea privind declararea dispariţiei lui A.S..

La termenul de judecată s-a prezentat E.H., sora celui declarat dispărut, care a solicitat introducerea sa în cauză susţinând că fratele ei nu este mort, nu este certificat de deces, iar în anul 1982 fratele ei şi al reclamantei a fost văzut lucrând ca ospătar la un restaurant din judeţul Covasna şi că va dovedi acest fapt, însă la termenele de judecată care au urmat nu a făcut dovada celor susţinute.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Din extrasul din registrul de naştere nr.1641/26.xx.2009 al comunei X. reiese că A.S., fiul lui S. şi E., s-a născut la data de xx.10.1946 în comuna X., judeţul Neamţ, naşterea sa fiind înregistrată în registrul stării civile la nr. 81 din data de zz.10.1946.

Din probele administrate la declararea dispariţiei lui A.S. şi din probele efectuate în cauza de faţă rezultă că din toamna anului 1973, acesta nu a mai luat legătura cu apropiaţii săi, orice demers întreprins de rude în sensul descoperirii vreunei informaţii despre el rămânând fără rezultat concret, fapt confirmat cu depoziţia martorului G.T., conform cu care A.S. a fost coleg cu acesta timp de 4 ani, iar în toamna anului 1973, nu s-a mai prezentat la serviciu şi nici nu a venit acasă.

Din investigaţiile Poliţiei şi X. rezultă că A.S. a dispărut de la domiciliu din toamna anului 1973. De asemenea, nu s-a dovedit că cel în cauză ar fi avut eliberat paşaport.

Ca atare, există suficiente elemente care îndreptăţesc aplicarea prezumţiei morţii, iar declararea judecătorească a morţii îşi are sediul materiei în dispoziţiile art. 16-21 din Decretul nr. 31/1954 şi ale art. 36-43 din Decretul nr. 32/1954.

Data naşterii unei persoane reprezintă data începutului capacităţii de folosinţă a acesteia, conform dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, iar moartea persoanei reprezintă încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei.

Conform art. 16 din decretul nr.31/1954, declararea judecătorească a morţii trebuie precedată de declararea judecătorească a dispariţiei sau, într-o situaţie specială, de excepţie, aceasta se poate face fără ca anterior să se fi urmat procedura declarării judecătoreşti a dispariţiei.

Declararea judecătorească a dispariţiei are valoarea unei condiţii de fond necesare pentru a se trece la declararea morţii persoanei în discuţie, având în vedere împrejurările în care aceasta a dispărut.

Prin sentinţa civilă nr.1992/2009 pronunţată de Judecătorie s-a declarat dispariţia lui A.S., iar hotărârea judecătorească de declarare a dispariţiei, după ce a rămas definitivă, a fost afişată timp de 30 de zile la avizierul instanţei şi la primăria X., primăria ultimului domiciliu al persoanei dispărute.

După trecerea a 45 de zile de la afişare, s-a fixat termen de judecată în cauza de faţă, în care judecata s-a făcut cu participarea procurorului.

Poate fi declarată moartă, prin hotărâre judecătorească, persoana cu privire la care a fost pronunţată o hotărâre de declarare a dispariţiei, dacă de la data ultimelor ştiri din care rezultă că era în viaţă au trecut 4 ani, iar hotărârea judecătorească declarativă de moarte nu poate fi pronunţată dacă nu au trecut 6 luni de la data afişării extrasului de pe hotărâre prin care s-a declarat dispariţia, prevede art.16 alin.2 din decretul nr.31/1954.

Faţă de cele reţinute de instanţă, constatând că de la data ultimelor ştiri din care rezultă că pârâtul era în viaţă au trecut peste 37 de ani se va admite cererea privind declararea moţii celui dispărut.

Cu privire la data declarării morţii prezumate, data morţii este aceea stabilită, conform împrejurărilor, în hotărârea judecătorească declarativă de moarte, iar aşa cum prevede art.17 din decretul nr.31/1954, dacă din probe rezultă ultima zi în care s-a produs împrejurarea în care a avut loc dispariţia aceasta va fi menţionată în hotărâre, iar în ipoteza în care, faţă de probele administrate, nu poate fi determinată ziua împrejurării în care a avut loc dispariţia, termenul de 1 an se va socoti fie de la sfârşitul lunii în care s-a produs împrejurarea în care a avut loc dispariţia, fie de la sfârşitul anului calendaristic, atunci când nu se poate stabili nici luna.

Se va dispune potrivit dispoziţiilor art.41 din decretul nr.32/1954 ca sentinţa judecătorească rămasă definitivă să fie comunicată serviciului de stare civilă din cadrul Primăriei X. pentru a opera menţiunile necesare în registrul de stare civilă.

Etichete: