Top

Drepturile salariale stabilite în valută. Noţiunea de diurnă şi calculul acesteia. Efectele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

Deliberând asupra litigiului de muncă de faţă, constată următoarele:
La data de 25.08.2009 s-a înregistrat adresa emisă de Tribunalul Sibiu prin care se înainta dosarul nr. … privind acţiunea formulată de reclamanta Melnic Mariana.
Acest dosar s-a înregistrat pe rolul instanţei la data de 31.08.2009.
Prin sentinţa civilă nr. … Tribunalul Sibiu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanta … în contradictoriu cu pârâta S.C. … în favoarea Tribunalului Iaşi.
Prin această cerere reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata diurnei pentru deplasările efectuate în străinătate şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat faptul că a fost angajata pârâtei din anul 2004 până la 5.02.2007 pe funcţia de agent turism. Conform contractului de muncă, a actelor adiţionale, a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pârâta se angaja să-i plătească o diurnă de 13 euro pe zi sau 400 euro lunar. Pârâta nu i-a achitat toate diurnele cuvenite. A reţinut cu titlu de garanţie suma de 487 euro fără nici o justificare. Conform HG 518/1995 diurna ce i se cuvenea pentru deplasările în Italia şi Germania efectuate în perioada anilor 2004-2006 era de 35 euro/zi.
S-au anexat o serie de acte în copie.
În prezentul dosar pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat faptul că HG 518/1995 priveşte misiunile cu caracter temporar şi instituţiile faţă de care se acordă drepturile prevăzute de art. 5 şi 7 iar norma cuprinsă în art. 17 are doar caracter de recomandare pentru ceilalţi agenţi economici. În cauză sunt aplicabile dispoziţiile HG 543/1995 şi HG 1860/2006. S-a mai invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
La 18.11.2009 instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu acte şi cu puncte de interogatoriu.
La 25.11.2009 reclamanta a depus la dosar precizări cu privire la obiectul acţiunii, precizând faptul că solicită plata diurnelor pentru perioada ianuarie 2006-ianuarie 2007 (momentul încetării raporturilor de muncă).
La data de 2.12.2009 reclamanta a precizat, la interpelarea instanţei, faptul că nu solicită plata garanţiei de 487 euro. Tot la acest termen s-a încuviinţat proba cu expertiză contabilă. La filele 207-226 s-a depus raportul de expertiză iar la filele 257-277 suplimentul la raportul de expertiză. La 12.05.2010 reclamanta a solicitat o verificare de scripte cu privire la semnătura de pe cei şase fluturaşi depuşi în anexa 1. Instanţa a dispus efectuare, în cauză, a unui raport de expertiză criminalistică de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi, lucrare efectuată şi depusă în cauză.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă, instanţa reţine precizările la acţiune formulate de reclamantă, momentul introducerii acţiunii – 6.02.2009 – , motiv pentru care va respinge excepţia prescripţiei, fiind introdusă în termenul de 3 ani de zile prevăzut de legiuitor.
Faţă de actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
În baza contractului individual de muncă depus la filele 85-88 reclamanta a fost angajata pârâtei. Contractul este încheiat pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 12.01.2004, reclamanta ocupând funcţia de agent turism.
Prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata diurnei pentru deplasările efectuate în străinătate în intervalul ianuarie 2006-ianuarie 2007 (momentul încetării raporturilor de muncă).
Potrivit dispoziţiilor art. 43 Codul muncii, delegarea reprezintă exercitarea temporară, din iniţiativa angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă. Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. 2 Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil. Prin esenţă, „diurna” reprezintă o indemnizaţie plătită în perioada detaşării, zilnic, pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere suplimentare; este fixă, stabilită zilnic şi face parte din cheltuielile de detaşare care, alături de cheltuielile de transport şi cazare, nu intră în noţiunea de salariu.
La nivelul pârâtei au fost încheiate două contracte colective de muncă: contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1651/2003 pe anii 2003 – 2008 şi contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1890/05.05.2008, pe anii 2008 – 2011.
În ceea ce priveşte contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2003 – 2008, înregistrat sub nr. 1651/2003, instanţa reţine că în cuprinsul acestui contract nu există nici o prevedere referitoare la cuantumul diurnei acordată salariaţilor delegaţi în străinătate. În aceste condiţii, sunt implicit aplicabile prevederile art. 45 lit. b din contractul colectiv de muncă unica la nivel naţional pe anii 2007 – 2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 40 lit. c din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2008 – 2011, înregistrat sub nr. 1890/05.05.2008, salariaţii unităţii trimişi în delegaţie în străinătate beneficiază de diurnă în valută, în conformitate cu anexa la contract. Ulterior, prin acte adiţionale la contractul colectiv de muncă, înregistrate la D.M.P.S. Sibiu a fost modificată anexa 2 tabel diurnă, fiind stabilită prin aceste acte adiţionale o valoare lunară a diurnei pentru delegarea în diferite ţări.
Potrivit disp. art. 45 alin. 1 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, salariaţii unităţilor trimişi în delegaţie în străinătate beneficiază de o diurnă de deplasare al cărei cuantum se stabileşte prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unităţi sau unitate. De asemenea, în acelaşi articol se prevede faptul că „nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituţiile publice”. Prin H.G. nr. 518/1995 sunt reglementate drepturile şi obligaţiile personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, dispoziţiile acestui act normativ aplicându-se ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice, precum şi altor instituţii publice, care trimit personal în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, personalului din regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care se deplasează temporar în străinătate.
În ceea ce priveşte actul în baza căruia este stabilită diurna cuvenită reclamantei, instanţa mai reţine faptul că – aşa cum se prevede în contractul de muncă, litera J – reclamanta are dreptul la o diurnă negociabilă în limitele legale.
Într-adevăr, conform contractului colectiv de muncă la nivel naţional, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituţiile publice, în speţă, H.G. nr. 518/1995. Textul din contractul colectiv de muncă la nivel naţional are caracterul unei norme de trimitere la actul normativ menţionat mai sus, pe deplin aplicabil în cauză (în acest sens: decizia Curţii de Apel Braşov, s. confl. Mun. Şi asig. Soc., nr. 968/2008, deciziile Curţii de Apel Bucureşti, s. a VII-a civ., confl. Mun şi asig. soc. Nr. 7918/R din 10.02.2009 şi nr. 5060/R din 08.07.2009).
Însă, conform art. 17 alin. din Hotărârea de Guvern se precizează că se recomandă agenţilor economici, alţii decât cei prevăzuţi la art. 16 alin. (1), precum şi fundaţiilor, asociaţiilor şi altora asemenea, să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri.
Deci, norma este facultativă şi nu imperativă astfel că, în mod corect pârâta a plătit reclamantei parte drepturile de diurnă la nivel negociat din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, susţinerile acesteia fiind astfel corecte.
Practica altor instanţe depusă la dosar de nu poate obliga instanţa a da o soluţie identică întrucât nu reprezintă izvor de drept iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată la data de 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României, a precizat faptul că, divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natură, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având autoritate supra competenţei lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicţii ale jurisprudenţei revine instanţei supreme.
În consecinţă, instanţa are în vedere în cauza de faţă diurna astfel cum a fost negociată cu angajatorul – societatea pârâtă – prin contractul colectiv de muncă.
Din răspunsul la interogatoriu depus de pârâtă la fila 96 dosar reiese faptul că reclamanta a efectuat delegări şi a fost remunerată : pentru ianuarie 2006 2 curse promo – 160 euro, februarie 2006 – 2 curse promo – 120 euro, martie 2006 – 2 curse promo – 120 euro, mai 2006 – 27 zile delegare Germania – 351 euro, iunie 2006 – 30 zile delegare Germania – 290 euro, iulie 2006 – 11 zile delegare Germania – 143 euro, septembrie 2006 – 26 zile delegare Germania – 338 euro, octombrie 2006 – 31 zile delegare Germania – 322 euro, noiembrie 2006 – 4 zile delegare Germania – 52 euro. Diurna, arată pârâta, a fost acordată conform graficelor de delegare la CCM la nivel de unitate.
Din expertiza efectuată se reţine faptul că reclamanta a efectuat 27 zile de deplasare în Italia şi 138 zile de deplasare în Germania, total 165 zile. Suma lunară cuvenită reclamantei cu titlu de diurne pentru deplasările în străinătate ţinând cont de valoarea minimă a diurnei zilnice prevăzute de HG 518/1995 pentru perioada ianuarie 2006-ianuarie 2007 este de 5.775 euro. Din suplimentul efectuat reiese faptul că suma cuvenită este de 3.616 euro. În schimb, dacă se are în vedere CCM la nivel de unitate şi normele interne, anexele la contract, reclamanta are dreptul la 385 euro. Suma primită de reclamantă cu titlu de diurnă pentru deplasările în străinătate efectuate în perioada ianuarie 2006-ianuarie 2007 este de 1.996 euro. Ulterior, din suplimentul efectuat reiese faptul că această sumă este de 1.809 euro.
Pentru stabilirea sumei primite de reclamantă expertul a avut în vedere originalele după fluturaşii de salariu cu semnătura reclamantei (anexa 1), asupra acestei semnături reclamanta solicitând verificarea de scripte prevăzută de art. 177 C.pr.civ. A mai arătat expertul faptul că la calcularea diurnei s-au avut în vedere toate vizele de ieşire şi de intrare pe teritoriul României din paşaportul reclamantei.
Din raportul de expertiză criminalistică efectuat de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi reiese faptul că semnăturile corespunzătoare poziţiei „Primit” de pe fluturaşii de salariu emişi de pârâtă din lunile ianuarie, februarie, martie, mai, iunie, iulie 2006 nu aparţin reclamantei.
În consecinţă instanţa reţine faptul că diurna cuvenită conform contractului colectiv de muncă este de 2.194 euro iar diurna primită efectiv de reclamantă este de 1.809 euro. Din suma de 1809 euro urmează a se scade suma din fluturaşii depuşi la anexa 1 având în vedere concluzia expertizei criminalistice; astfel, reţine instanţa, reclamanta a primit – cu titlu de diurnă – 1809 euro-525 euro. Suma ce rezultă urmează a se scade din suma cuvenită cu titlu de diurnă (2.194 euro), rezultând suma pe care societatea pârâtă va trebui să o achite reclamantei cu titlu de diferenţă diurnă pentru perioada ianuarie 2006 – ianuarie 2007.
În ceea ce priveşte cererea de cenzurare a onorariului solicitat de expert instanţa urmează a o respinge raportat la fişa de decont depusă la filele 324-325 dosar, complexitatea lucrării efectuate, sediul pârâtei, dispoziţiile art. 213 C.pr.civ.art. 23 din OG 2/2000 şi conform Regulamentului privind stabilirea criteriilor şi modalităţilor pentru determinarea onorariilor cuvenite experţilor contabili autorizaţi.
Având în vedere faptul că reclamanta nu a achitat onorariul de expert în întregime instanţa va obliga reclamanta să achite, cu titlu de diferenţă onorariu expert, suma de 812 lei în contul d-nei expert Feodor Iulia.
Faţă de dispoziţiile art. 274 C.pr.civ., de soluţia dată, de cheltuielile dovedite de reclamantă (onorariu expert, onorariu avocat parţial suma totală fiind de 6500 lei), instanţa va dispune obligarea pârâtei să achite reclamantei suma de 5915,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; instanţa are în vedere la neacordarea onorariului de avocat în întregime faptul că reclamantei nu i s-a acordat diurna conform actelor normative solicitate.

Etichete: