Top

Contencios administrativ. Decizie de sancţionare emisă de Colegiul Medicilor din România. Cauze de nulitate. Consecinţe

Decizia nr.232/CA/06.11.2006

Prin sentinţa civilă 685/E/14.12.2005 a Tribunalului Iaşi a fost admisă în parte acţiunea în anulare formulată de reclamanta A.M., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Medicilor din România, Comisia Superioară de Disciplină Bucureşti şi Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor Iaşi, cu consecinţa anulării în parte a Deciziei 54/7.07.2005 emisă de pârâta Comisia Superioară a Colegiului Medicilor din România şi a deciziei 192/6.12.2004 a Comisiei Judeţene a Colegiului Medicilor Iaşi în sensul menţinerii sancţiunii aplicate privind ridicarea dreptului la libera practică pe o perioadă de 3 luni.

A reţinut instanţa de fond că deciziile sus menţionate au fost legale, fiind emise cu respectarea dispoziţiilor incidente, respectiv art. 11 din Statutul Colegiului Medicilor din România potrivit căruia „Biroul Consiliului se poate sesiza şi poate dispune începerea unei anchete disciplinare din oficiu” astfel că susţinerea potrivit căreia sesizarea nu se face din oficiu, urmează să fie înlăturată cu atât mai mult cu cât potrivit dispoziţiilor art. 106 din Statut şi acţiunea disciplinară poate fi pornită şi de la data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile, în termen de 6 luni, putându-se efectua atât de personalul din cadrul Comisiei, cât şi din Departamentul de Jurisdicţie profesională, (art. 107 (1) şi (2) Statut.

De altfel, Colegiul Judeţean al medicilor din Iaşi, în temeiul art. 112 din Statut a demarat procedura disciplinară, trecând la cercetarea faptei prin audierea medicului reclamant, a celui care a făcut sesizarea, prin solicitarea opiniilor de la specialiştii în materie, în speţă de la dr. I.Gh. – specialist obstetrică ginecologie şi prof. dr. D.D., de asemenea de la Institutul de Medicină Legală Iaşi, Universitatea Clinică de Obstetrică şi Ginecologie Timişoara şi numai ulterior, în baza referatului întocmit de Departamentul de Jurisdicţie şi Deontologie Profesională, Consiliul Judeţean al Colegiului Iaşi a hotărât prin adoptarea Deciziei nr.192/6.12.2004 sancţionarea dr. A.M..

Nici susţinerea nelegalităţii deciziilor, urmare nerespectării componenţei nu poate fi luată în considerare, cât timp dispoziţiile art. 139 din Statutul Colegiului Medicilor din România stipulează ca organele de conducere atât la nivel naţional si teritorial,deşi pentru care au fost aleşi.

În ce priveşte motivele de netemeinicie invocate, instanţa constată de asemenea că sunt neîntemeiate motivat de următoarele:

Pacienta B.M. s-a adresa dr. A.M. în Cabinetul „Echomed” pentru consult ginecologic de specialitate. Astfel, în 23.06.2003 s-a pus diagnosticul de sarcină de 7 săptămâni, apoi s-a efectuat în secvenţă în datele de 2.09.2003, Echo vârsta gestaţională 17 săptămâni, în 15.11.2003 Echo în vârsta gestaţională 32 săptămâni şi 3 zile, în 29.01.2004 Echo vârsta gestaţională 37 săptămâni, în 2.02.2004 naşte la termen un copil de sex feminin cu diagnosticul chirurgical focomelie membru inferior drept, deficienţă focală proximată femur stâng sindicatilie degetele II, III picior stâng.

Prin referatul său, Comisia de Jurisdicţie şi Deontologie a considerat că dr. A. M., deşi nu se face vinovată de apariţia malformaţiei congenitale a copilului, ci se face vinovată de practică medicală fără competenţă în ceea ce priveşte examinarea echografică a gravidei, pe care nu a informat-o despre lipsa competenţei în echografie abuzând de încrederea acordată în relaţia medic-pacient, şi pentru faptul că din cauza neglijenţei a determinat eroarea de diagnostic a malformaţiei locomotorii grave a copilului, cuplul nu a mai fost informat, şi astfel nu a mai putut cere întreruperea sarcinii.

Pentru toate aceste abateri în temeiul dispoziţiilor art. 34,39,48,70 din Codul deontologic dr. A.M. a fost sancţionată cu ridicarea dreptului de liberă practică pe o perioadă de 6 luni, conform Deciziei nr. 192/6.12.2004.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 97 din Statutul Colegiului Medicilor din România defineşte abaterea ca fiind „fapta săvârşită cu vinovăţie prin care se încalcă jurământul depus, legile şi regulamentele specifice profesiei de medic, Codul de deontologie medicală, prevederile statutului, deciziile obligatorii ale Colegiului Medicilor din România, precum şi orice altă faptă săvârşită în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care este de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale corpului profesoral”.

Art. 76 alin. 1 lit. e din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România cât şi art. 104 (1) lit. e din Statut, enumără printre sancţiunile disciplinare ce se pot aplica în cazul săvârşirii abaterii disciplinare şi interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medicale de la o lună la un an.

Codul de Deontologie Medicale cuprinde normele de conduită obligatorii în legătură cu exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor medicului ca profesionist, în sarcina reclamantei reţinându-se săvârşirea următoarelor abateri prevăzute de cod – astfel:

– art. 34 (medicul nu poate utiliza aparate de diagnostic sau tratament pentru mânuirea cărora nu are pregătire sau suficientă practică;

– art. 39 (medicul poate exercita o activitate medicală doar dacă are pregătirea şi practică suficientă);

– art. 48 (medicul nu trebuie, în afara unor circumstanţe excepţionale, să întreprindă sau să continue îngrijiri şi nici să for muleze prescripţii în domenii ce depăşesc competenţa sau posibilităţile sale) şi,

– art. 70 (în vederea elaborării diagnosticului şi tratamentului medical medicul trebuie să consacre toată conştiinciozitatea şi timpul necesar, ajutându-se dacă este cazul, de metodele ştiinţifice cele mai orientate şi recurgând la consultări cât mai competente). Practic rezultă conţinutul comun al acestor abateri, şi care converg spre încălcarea de către reclamantă a normelor de etică şi deontologie profesională prin aceea că a exercitat activităţi de practică medicală fără competenţa în ceea ce priveşte examinarea echografică a gravidei în timpul sarcinii, prin aceasta abuzându-se de relaţia de încredere medic –pacient, iar în cazul unui diagnostic corect ar fi putut informa cuplul pentru a cere întreruperea cursului9 sarcinii.

Dat fiind că medicul obstretician poate obţine competenţa în echografie numai în urma susţinerii unui examen, necesitând efectuarea unei instruiri prealabile într-un centru autorizat, iar reclamanta nu a produs dovezi în acest sens, instanţa reţine că se face vinovată de încălcarea normelor de conduită sau enumerate, urmând să răspundă disciplinar.

Faţă de adresa nr. 7997 din 11.10.2004 a Ministerului Sănătăţii – Institutul de Medicină Legală Iaşi, din care rezultă că „anomalia congenitală a membrelor inferioare nu pune în pericol viaţa fătului” şi ulterior a nou născutului şi nici a gravidei, în speţă nu se încadrează în indicaţiile de întrerupere terapeutică a evoluţiei sarcinii peste termenul legal de 12 săptămâni (deci nu se încadrează între afecţiunile cu risc major pentru mama) cât despre informarea gravidei asupra unor malformaţii fetale posibile la o vârstă de sarcină când aceasta nu poate fi întreruptă rămâne la latitudinea medicului curant, deoarece asupra mamei impactul poate fi imprevizibil mergând până la declanşarea unei psihoze (fila 50 dosar).

Având în vedere şi recomandările pe care reclamanta le-a făcut pacientei la fiecare consultaţie acordată (investigare suplimentară la echograf –performant şi la o clinică medicală pentru efectuarea şi a altor analize întrucât suferă de hepatită virală) aşa cum rezultă din Registrul de Consultanţă aflat în xerocopie (la filele 18-32) instanţa a reţin ut că vinovăţia aparţine şi pacientei (de profesie medic) care nu a dat curs acestor recomandări.

Instanţa a apreciat că se im pune reducerea perioadei pentru care a fost aplicată sancţiunea disciplinară, urmând să se dispună ca ridicarea dreptului de liberă practică să fie menţinut pentru o perioadă de numai 3 luni.

Împotriva acestei soluţii au formulat cereri de recurs toate părţile litigante.

Reclamanta recurentă prin motivele sale de recurs critică sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât:

– nu a existat o plângere disciplinară la Colegiul Medicilor Iaşi pentru declanşarea procedurii disciplinare, astfel cum se prevede în Legea cadru 306/2004 în sancţiunea referitoare la sancţiunea disciplinară. Chiar dacă în Statutul Colegiului Medicilor se prevede în art.111posibilitatea începerii unei anchete dispusă din oficiu, atunci ar fi fost necesar ca decizia 192/2004 să conţină nr. şi data deciziei Biroului Consiliului Colegiului Medicilor prin care s-a făcut sesizarea;

– deciziile contestate au fost emise de organe necompetente sub aspectul atribuţiilor statutare şi respectiv componenţii comisiilor de disciplină.

Astfel, decizia nr. 192/2004 trebuia soluţionată de Comisia de disciplină conform art. 71 din Legea nr. 306/2004 şi art. 113 din Statutul Colegiului Medicilor, însă în fapt s-a soluţionat de Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor, Preşedintele, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean al Medicilor, Directorul departamentului de jurisdicţie şi deontologie, ce se constituie ca organ de conducere cu competenţă diferită.

În ce priveşte completul ce a soluţionat acţiunea disciplinară, aceleaşi acte normative prevăd că la nivel judeţean (teritorial) Comisia judeţeană în complet de 3 membri, iar la nivelul Comisiei Superioare (naţional) completul este de 5 membri, iar în speţă Comisia judeţeană a judecat în complet de 10 membri, iar cea superioară în complet de 8 membri;

– în ce privesc motivele de netemeinicie, instanţa de fond a ignorat faptul că recurenta dispunea de o practică de aproape 5 ani în folosirea echografului, investigaţia pe care a efectuat-o în cazul pacientei B.M. (ea însăşi medic) fiind una paraclinică, cu recomandarea de a se adresa unui medic specialist pentru investigaţii echografice, astfel cum rezultă din registrul de consultaţii al cabinetului, în condiţiile în care pacienta era purtătoarea virusului hepatic C, ce implică un ele riscuri în caz de sarcină, indicaţii pe care pacienta însă nu le-a respectat.

Solicită aşadar admiterea recursului, modificarea sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii în totalitate a acţiunii promovate.

Pârâta-recurentă Colegiul Medicilor din România prin motivele sale de recurs consideră’ că în mod nelegal prima instanţă a modificat sancţiunea disciplinară aplicată de 6 luni de suspendare a dreptului de liberă practică reclamantei A.M., instanţa depăşindu-şi astfel atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât ş-a substituit organului administrativ, modificând conţinutul actului emis de acesta, contrar dispoziţiilor art. 18 al. 1 din Legea 554/2004 a Contenciosului administrativ şi a petitului acţiunii, prin care nu s-a cerut o micşorare a sancţiunii.

Arată recurenta că hotărârea s-a dat şi cu aplicarea greşită a legii, întrucât nu era competentă să se pronunţe asupra deciziei 192/2004 a Consiliului Judeţean al Colegiului Medicilor Iaşi, întrucât conform art. 71 al. 1, art. 75 şi art. 78 din Legea 306/2004, dar deciziile Comisiei Superioare de Disciplină se pot contesta la instanţa de contencios administrativ.

Pe fondul cauzei se apreciază că în mod netemeinic a fost redusă sancţiunea aplicată reclamantei, raportat gravităţii faptei, respectiv exercitarea de activităţi medicale fără existenţa competenţei necesare, ce a condus la naşterea un ui copil cu grave malformaţii congenitale, im posibil de înlăturat, de natură a afecta viaţa mamei şi a familiei, aşa încât solicită admiterea recursului, casarea sentinţei de fond, iar în rejudecare respingerea acţiunii reclamantei ca nefondate.

Pârâta-recurentă Colegiul Judeţean al Medicilor Iaşi consideră de asemenea ca nelegală şi netemeinică sentinţa de fond, întrucât deşi a constatat legalitatea deciziilor emise în cauză, a apreciat ca fiind prea lungă măsura disciplinară aplicată, fără a motiva în vreun fel reducerea pedepsei.

Astfel, chiar dacă intimata a făcut recomandări pacientei B.M. în sensul de a efectua şi alte analize, întrucât suferea de hepatită virală, nu i-a adus însă la cunoştinţă faptul că nu avea competenţă în echografie, ceea ce constituie o gravă abatere disciplinară şi deontologică, chiar dacă pacienta nu a dat curs acestor recomandări, dată fiind încrederea sporită de care se bucura reclamanta din partea pacientei, cu care se afla într-o relaţie de prietenie.

Se solicită aşadar admiterea recursului, iar în fon d respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.

Prin întâmpinări şi concluziile scrise depuse la dosar, părţile şi-au susţinut criticile evocate în motivele de recurs.

La cererea instanţei, la dosar a fost completată documentaţia ce a stat la baza emiterii actului administrativ în litigiu de pârâtele –recurente.

Curtea admis recursul reclamantei ca fiind întemeiat, pentru considerentele ce vor urma.

Astfel, deciziile contestate în cauză – nr. 192/6.12.2004 a Consiliului Judeţean a Colegiului Medicilor Iaşi şi nr. 54/7.07.2005 a Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor din România au fost emise de pârâtele-recurente sub incidenţa a două acte normative ce s-au succedat în timp în perioada respectivă, anume Legea 74/1995 privind exercitarea profesiei de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România şi Legea 306/28.06.2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Cole4giului Medicilor din România.

Art. 37 din Legea 74/1995 prevede la al.(1) „Membrii Colegiului Medicilor din România care încalcă jurământul depus, legile şi regulamentele specifice pentru exercitarea profesiei de medic şi nu respectă Codul de deontologie medicală, răspund disciplinar în funcţie de gravitatea abaterii, şi li se va aplica una din următoarele sancţiuni: … a)suspendarea temporară, pe un interval de 6-12 luni, a calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România”.

Alin.(3) al aceluiaşi articol prevede ca „sancţiunile prevăzute la art. d) şi e) se aplică de către Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România numai după efectuarea unei expertize de specialitate de către o comisie alcătuită din cel puţin 5 specialişti, din specialitatea persoanei în cauză, la propunerea comisiilor de specialitate” iar în al. (4) se prevede: „Concluziile anchetei şi sancţiunile aplicate se comunică în termen de 24 de ore, în mod obligatoriu, Ministerului Sănătăţii şi persoanei juridice cu care medicul sancţionat a încheiat contractul de muncă şi care decid, după caz, pe baza acestora, cu privire la autorizaţia de liberă practică a profesiei de medic, precum şi cu privire la contractul de muncă”.

În baza acestui act normativ, Colegiul Medicilor din România şi Colegiul Medicilor Iaşi şi-au adoptat Regulamente proprii de organizare şi funcţionare, ce cuprind şi procedura de aplicare a sancţiunilor disciplinare.

Astfel, prin Regulamentul Consiliului Medicilor Iaşi se prevede în art. 84 faptul că „La nivelul C.M.I. se va organiza şi va funcţiona o comisie de disciplină profesională alcătuită din 3 până la 5 membri, aleşi de către Consiliul respectiv din membrii săi”, plângerea înregistrată împotriva unui membru fiind înaintată Biroului Executiv (art. 89) care va putea hotărî respingerea ei ori declanşarea procedurii disciplinare, în această din urmă eventualitate plângerea fiind înaintată Departamentului de jurisdicţie Disciplinară.

După efectuarea anchetei direct de Departamentul de disciplină sau prin intermediul unui referent împuternicit din membrii comisiei, au majoritate de voturi acest departament „stabileşte printr-o decizie una din următoarele situaţii: stinge acţiunea …, aplică una din sancţiunile prevăzute de art. 87 şi 88”, respectiv: „mustrare, avertisment; vot de blam; decăderea din calitatea de reprezentant în organele de conducere a Colectivului Medicilor din Iaşi şi înlocuirea lui cu primul membru supleant sau „trimite cauza spre soluţionare Consiliului Naţional dacă se apreciază cu majoritate de 2/3 că sancţiunea care se impune în cauză este dintre cele care sun t de competenţa Consiliului Naţional”.

La rândul său, Colegiul Medicilor din România a prevăzut în Regulamentul său de organizare şi funcţionare că plângerea se înaintează Biroului Consiliului care în eventualitatea în care hotărăşte începerea anchetei disciplinare o înaintează Comisiei de jurisdicţie Disciplinară (art. 106), iar la nivelul Consiliului Naţional va funcţiona o Comisie Superioară de Disciplină alcătuită din 5-7 membri aleşi dintre medicii cu o vechime de peste 7 ani în profesie (art. 102).

Art. 68 din regulament prevede că „Sancţiunea pe care Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România le poate dispune prin Comisia de jurisdicţie Profesională şi Litigii sub suspendarea temporară, pe un interval de 6-12 luni a calităţii de membrii al Colegiului Medicilor din România însoţită de înaintarea către Ministerul Sănătăţii a propunerii de retragere a autorizaţiei de liberă practică. Suspendarea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România implică şi suspendarea dreptului de liberă practică pe durata suspendării”.

Începând cu 2 iulie 2004 este aprobată Legea 74/1995 la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial -28.06.) prin Legea 306/2004, care la art. 74 lit. e) prevede ca sancţiune disciplinară „interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medicale pe o perioadă de la o lună la un an”, art. 86 al.(1) stipulând faptul că „(1)Actualele organe de conducere ale Colegiului medicilor din România de la nivel naţional şi teritorial vor rămâne în funcţie şi îşi vor exercita mandatul până la împlinirea duratei pentru care au fost alese. (2) În termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a noului statut al Colegiului Medicilor din România se vor organiza comisii de disciplină în condiţiile prezentei legi”.

Componenţa noilor comisii de disciplină este de 3 membri la nivel teritorial şi de 5 membri la nivel naţional (art. 71 din lege), cu un mandat de 6 ani, toate sancţiunile disciplinare prevăzute în art. 74 fiind aplicate de comisiile de disciplină teritorială – la trimiterea Biroului Consiliului – cu drept de contestaţie a celor interesaţi la Comisia Superioară de disciplină din cadrul Colegiului Naţional al Medicilor.

În raport de cadrul normativ reţinut, se constată că, în cauza de faţă faptele ce se impută reclamantei au fost săvârşite în perioada 23.06.2003 -29.01.2004 sub imperiul Legii nr. 74/195 iar măsura a fost luată urmărindu-se prevederile Legii 306/2004, de comisiile constituite deja sub incidenţa vechii legi.

Conform pct. 1 din Decizia colegiului Medicilor Iaşi 192/6.12.2004, aceasta s-a autosesizat cu abaterea disciplinară săvârşită de reclamantă urmare adresei Poliţiei municipiului Iaşi înregistrată la nr. 997/1.06.2004, – deci sub imperiul legii 76/1995 –în data de 6.07.2004 Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor Iaşi cu menţionarea şi a membrilor Departamentului de Jurisdicţie şi Deontologie Profesională emiţând decizia prin care propune sancţionarea reclamantei cu ridicarea temporară a dreptului de liberă practică pe o perioadă de 6 luni, – fără a indica temeiul de drept cu înaintarea documentaţiei şi propunerii către Consiliul Medicilor al Colegiului Medicilor din România pentru confirmare.

Cu adresa 4443/26.11.2004 Colegiul Medicilor din România comunică Colegiului Medicilor Iaşi faptul că prin decizia 163/28.10.2004 Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Naţional a Medicilor din România a hotărât retrimiterea dosarului spre soluţionare Colegiului teritorial Iaşi „în conformitate cu prevederile legale în vigoare”

Prin decizia 192/6.12.2004 Colegiul Judeţean al Medicilor Iaşi, cu menţionarea şi a Departamentului de Jurisdicţie şi deontologie profesională în complet de 9 membri şi cu semnătura preşedintelui şi a vicepreşedintelui C.M. Iaşi hotărăşte în temeiul art. 74 pct. e) din Legea 306/2004 sancţionarea reclamantei cu ridicarea dreptului la liberă practică pe o perioadă de 6 luni, contestaţia acesteia fiind soluţionată – prin respingere – de Consiliul Superior de disciplină compus din 8 membri prin decizia 54/7.07.2005.

Prin precizările de la fila 108 dosar recurs pârâta Colegiul Judeţean al Medicilor Iaşi învederează faptul că acest organism funcţiona la momentul emiterii deciziei de sancţionare în baza Legii 74/1995 şi a Statutului adoptat în anul 2001, alegerile pentru noile comisii de disciplină având loc abia în octombrie 2005, iar noul statut al C.M.R a fost publicat în Monitorul Oficial 418/18.05.2005, aşa încât „procedura de soluţionare a fost cea instituită de dispoziţiile Legii nr. 74/1995”.

Este real faptul că iniţial, prin hotărârea 178/6.07.2004, au fost respectate regulile de competenţă după materie prevăzute de art. 37 al. (3) din Legea nr.74/1995, C.M. Iaşi emiţând doar „o propunere de sancţionare”, „cu ridicarea temporară a dreptului de liberă practică pe o perioadă de 6 luni” (deşi art. 37 al. (1) lit. d) din aceeaşi lege avea în vedere posibilitatea suspendării doar a calităţii de membru al C.M.R.”).

Ulterior, însă, după reluarea procedurii, este emisă decizia 192/6.12.2004, în litigiu în care este invocat art. 74 pct. e) din Legea 306/2004 ca temei al sancţiunii aplicate fără ca la dosar să se facă dovada actului de sesizare din oficiu a abaterii disciplinare întocmite de Biroul Consiliului, conform art. 70 al (2) din Legea 306/2004 şi respectiv de trimitere a acestuia spre soluţionare comisiei disciplinare. Din contră, emitent apare „Consiliul Judeţean al Medicilor Iaşi”, în şedinţa sa din 6.12.2004, deşi competenţa de soluţionare a dosarelor disciplinare conform art. 71 din Legea nr. 306/2004 aparţinea „comisiei de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 3 membri abaterile disciplinare”, astfel cum s-a menţionat anterior.

Împrejurarea că în finalul deciziei este evidenţiată „Componenţa Departamentului de jurisdicţie şi Deontologie Profesională” format din 9 membri, contrar dispoziţiilor art. 84 din Regulament emis în baza Legii 74/1995 ce reglementa la acea dată activitatea comisiei de disciplină, în care componenţa acestuia era de 3-5 membri, aleşi dintre membrii consiliului – iar hotărârea este semnată şi de preşedinte şi vicepreşedinte C.M. Iaşi, – contrar principiului instituit prin art. 71 al.(1) de funcţionare independentă a comisiei raportat la conducerea colegiului, nu fac decât să confirme încă o dată caracterul neconcordant cu reglementările legale a măsurii disciplinare aplicate de pârâta recurenta C.M. Iaşi, ce fac ca decizia 192/2004 să fie lovită de nulitate.

Încălcarea flagrantă a prevederilor legale imperative privitoare la competenţa şi procedura de aplicare a sancţiunii disciplinare de C.M. Iaşi sus evocate nu au fost sancţionate nici cu ocazia soluţionării plângerii reclamantei la Comisia Superioară de Disciplină din cadrul C.M.R. Bucureşti, aceasta din urmă procedând la menţinerea pe fond a măsurii disciplinare prin decizia 54/7.07.2005.

Aşadar, raportat celor arătate mai sus, Curtea constată că în mod eronat prima instanţă a considerat că actele administrative sancţionatoare emise de pârâtele-recurente, ar fi respectat dispoziţiile legale sub imperiul cărora au fost întocmite, în realitate decizia 192/2004 a Consiliului Judeţean al Medicilor Iaşi fiind lovit de nulitate absolută pentru nesocotirea unor dispoziţii procedurale imperative existente atât în Legea 74/1995, sub imperiul căreia a fost săvârşită pretinsa abatere disciplinară de reclamantă, cât şi în Legea 306/2004, în vigoare pe durata derulării procedurii administrative.

Etichete: