Top

Taxe de timbru. Parte în proces aflată în executarea pedepsei închisorii

Obligarea unei persoane aflate în detenţie la achitarea unei taxe de timbru semnificative, şi pe care cel aflat în detenţie cu certitudine nu o va putea satisface, echivalează cu o îngrădire a accesului acestuia la justiţie.

Decizia nr. 254 din 30 mai 2007

Prin acţiunea înregistrată la 10 noiembrie 2005, la Tribunalul Vaslui, reclamantul I.F. a chemat în judecată Primăria comunei Ciocani şi pe primarul acestei comune solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.800.000.000 ROL reprezentând contravaloarea unor bunuri. Reclamantul nu a precizat temeiul juridic al acţiunii sale.

Soluţionând litigiul Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 886 din 13 decembrie 2005, a anulat acţiunea ca netimbrată.

Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă, prin decizia nr. 47 din 10 martie 2006 a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Vaslui.

Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de apel.

În şedinţa publică de la 6 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, căreia i-a fost înaintat dosarul, a pus în discuţia părţilor competenţa judecării recursului exercitat în cauză.

Astfel, prin decizia civilă nr. 8911 din 6 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, tribunalele judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde ROL, cu excepţia cererilor menţionate în această dispoziţie legală. În consecinţă, procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare care nu depăşeşte 5 miliarde ROL se judecă, în primă instanţă, de judecătorii conform art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

În temeiul art. 2 pct. 2 şi art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, tribunalele, ca instanţe de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă, iar curţile de apel, ca instanţe de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Dispoziţiile legii noi de procedură sunt de aplicare imediată reţine Înalta Curte şi întrucât cererea reclamantului are un obiect a cărui valoare nu este de peste 5 miliarde ROL, în baza dispoziţiilor legale enunţate mai sus cauza a fost trimisă Curţii de Apel Iaşi pentru soluţionarea recursului declarat de reclamant.

Astfel, investită cu soluţionarea recursului, Curtea constată că sunt întemeiate criticile recurentului vizând anularea ca netimbrată a cererii de apel.

În contextul în care apelantul este în detenţie, în Penitenciar, este cert că acesta nu poate face faţă şi nu îşi poate îndeplini obligaţia de a achita în prealabil taxele de timbru cuvenite pentru exercitarea acţiunilor în justiţie şi care sunt impuse prin Legea nr. 146/1997, a fi plătite anticipat.

În atare situaţii, curtea apreciază că anularea ca netimbrată a acţiunii în despăgubiri, promovată de către reclamantul –apelant echivalează cu o îngrădire a dreptului acestuia de a avea acces la justiţie, ceea ce ar echivala cu o încălcare a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi a art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului precum şi a art. 14 pct. 1 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Liberul acces la justiţie a fost consacrat la nivel de principiu constituţional şi prin art. 21 din Constituţia României, articol care prevede că „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor şi a intereselor lor legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”.

Accesul la justiţie este consacrat şi prin art. 6 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care dispune că acesta nu poate fi ignorat.

Or, obligarea unei persoane aflate în detenţie, la achitarea unei taxe de timbru semnificative, şi pe care cel aflat în detenţie, cu certitudine nu o va putea satisface, echivalează cu o îngrădire a accesului acestuia la justiţie.

Pentru preîntâmpinarea unor astfel de situaţii, legiuitorul a şi modificat Legea nr. 146/1997 prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004, lege care prevede posibilitatea ca acordarea scutirilor, reducerilor sau eşalonărilor pentru plata taxelor de timbru să ţină de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Aceasta a şi fost raţiunea înserării articolelor 74 şi 75 în Codul de procedură civilă, care prevăd posibilitatea ca instanţa, în raport de circumstanţele obiective ale reclamantului să poată acorda acestuia pe lângă asistenţă judiciară gratuită şi scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor de timbru.

Cum însă prima instanţă nu a analizat obiectiv situaţia reclamantului, ignorând im posibilitatea certă şi obiectivă a acestuia de a-şi îndeplini obligaţia de timbrare prealabilă a acţiunii, dar şi dispoziţiile art. 74 şi 75 C. pr. civ., Curtea constată că hotărârea astfel pronunţată este nu numai netemeinică, ci şi nelegală.

În adoptarea acestei soluţii, curtea urmează a da astfel eficienţă nu numai dispoziţiilor art. 74 şi 75 C. pr. civ. dar şi dispoziţiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 şi art. 21 din Constituţia României, însuşindu-şi în acest mod şi soluţiile Curţii Europene a drepturilor omului pronunţate în cauzele Iorga contra României (25.01.2007) şi Weissman contra României (24.05.2006).

Curtea în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. pr. civ. a admis recursul reclamantului şi a casat în totalitate decizia civilă 886 din 13 iunie 2005 a Tribunalului Vaslui, dispunând trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea apelului.

Etichete: