Top

Instituţia extrădării

Extrădarea este un act juridic bilateral prin care un stat, numit stat solicitat, acceptă să pună la dispoziţia altui stat, numit stat solicitant, o persoană aflată pe teritoriul său, în vederea judecării sau executării unei pedepse în statul solicitant.

Ca natură juridică, extrădarea este o formă de asistenţă juridică internaţională în materie penală.

Condiţii privind extrădarea

a) Condiţii referitoare la infracţiune

Legea care reglementează extrădarea este Legea 296/2001 (Monitorul oficial al României – Nr. 326/18.06.2001)

Extrădarea se acordă:

1)      În cazul dublei incriminări.

2)      Dacă nu e vorba de o infracţiune politică sau de o faptă conexă unei infracţiuni politice. Nu constituie infracţiune politică atentatul la viaţa unui şef de stat ori la viaţa unui membru al familiei acestuia.

3)      Extrădarea nu se acordă atunci când ea a fost cerută pentru o infracţiune de drept comun, chiar dacă există motive să se creadă că acesta este un pretext pentru sancţionarea unei persoane pe motiv de rasă, religie, naţionalitate sau opinii politice.

4)      Să nu fie o infracţiune militară care nu este şi infracţiune de drept comun.

5)      Potrivit ambelor legi, fapta pentru care se cere extrădarea să atragă o pedeapsă mai mare de 2 ani, atunci când se cere extrădarea în vederea judecării, respectiv mai mare de un an, atunci când se cere extrădarea în vederea executării unei pedepse.

Extrădarea poate fi refuzată atunci când infracţiunea a fost comisă în tot sau în parte pe teritoriul României. Pentru admiterea cererii de extrădare se va ţine cont de condiţiile de judecată, respectiv de condiţiile de reintegrare socială a infractorului.

În cazul în care infracţiunea pentru care se solicită extrădarea nu a fost comisă pe teritoriul statului solicitant, autorităţile române vor refuza extrădarea numai dacă legea penală română nu autorizează urmărirea sau judecarea unei asemenea fapte ori dacă există impedimente la extrădare.

Cererea de extrădare nu va fi admisă atunci când, potrivit legislaţiilor ambelor state, fapta se urmăreşte la plângere prealabilă iar partea vătămată se opune extrădării.

b) Condiţii cu privire la infractor

1)      Să nu fie cetăţean român.

2)      Persoana să nu fi primit drept de azil în România.

3)      Persoana să nu beneficieze de imunitate de jurisdicţie penală.

4)       Persoana să nu fi ajuns pe teritoriul României în urma citării ei în calitate de parte, martor, expert în faţa autorităţii judiciare române.

5)      Persoana să nu fie judecată în acelaşi timp de autorităţile române pentru fapta ce formează obiectul cererii de extrădare.

6)      Persoana să nu fi fost judecată definitiv în România pentru acea faptă.

7)      Extrădarea nu se acordă nici în situaţia în care judecata a avut loc într-un stat terţ.

8)      Persoana să nu fie exonerată de răspundere potrivit legii vreunuia dintre state pe temeiul prescripţiei, amnistiei sau graţierii.

În cazul în care statul solicitat refuză solicitarea, acesta are obligaţia de a proceda la judecarea, în conformitate cu legislaţia sa naţională, a faptei indicate în cererea de extrădare. Judecarea se face la cererea statului solicitant, atunci când este vorba de un cetăţean român sau de o persoană ce a cerut drept de azil, respectiv din oficiu, atunci când este vorba de un cetăţean străin.

Principiul specialităţii extrădării

Potrivit acestui principiu, persoana extrădată nu poate fi judecată pentru o altă infracţiune sau supusă la executarea unei alte pedepse decât cele indicate în cererea de extrădare.

Prin excepţie, statul solictant va putea proceda în acest mod, în două situaţii:

a) Atunci când statul român şi-a dat acordul în acest sens.

b) Atunci când persoana extrădată nu părăseşte teritoriul statului solicitant în termen de 45 de zile de la eliberarea sa definitivă ori dacă revine pe teritoriul acelui stat după ce anterior l-a părăsit.

Persoana extrădată de statul român nu poate fi reextrădată către un stat terţ decât cu consimţământul statului român. Acest consimţământ nu mai este necesar în ipoteza în care persoana extrădată nu părăseşte teritoriul statului solicitant în termenul de 45 de zile menţionat anterior.

Limitele acordării extrădării

a) Decurge din prevederile art. 2 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului. Acest articol protejează dreptul la viaţă al oricărei persoane.

Pe cale de consecinţă, extrădarea va fi refuzată ori de câte ori există date care fundamentează temerea că în statul solicitant viaţa persoanei extrădate este pusă în pericol. Acest pericol poate veni fie din partea autorităţilor, dar el poate rezulta şi din climatul existent în statul solicitant.

Acest articol nu interzice pedeapsa capitală, ceea ce nu înseamnă însă, că România va putea extrăda o persoană ce va putea fi expusă unei asemenea sancţiuni.

Se pune problema dacă extrădarea unei persoane ce suferă de o ma-ladie incurabilă, într-un stat în care nu există posibilitatea unui tratament în sensul ameliorării stării bolnavului aduce sau nu atingere prevederilor art. 2. Problema s-a pus în cazul persoanelor infestate cu virusul HIV.

b) Art. 1 din Protocolul adiţional nr. 6 la Conveţie, precum şi din prevederile Constituţiei României interzic pedeapsa capitală. Astfel, statul român nu va putea extrăda o persoană într-un stat în care aceasta ar urma să fie judecată pentru o faptă sancţionată cu pedeapsa capitală ori pentru executarea unei asemenea pedepse.

c) Prevederile art. 3 din Convenţie, care interzice tortura şi tratamentele inumane sau degradante. România va refuza extrădarea unei persoane, atunci când există date care fundamentează temerea că, o dată ajunsă în statul solicitant, persoana va fi supusă unui astfel de tratament.

d) Art. 6 al Convenţiei, care garantează dreptul la un proces echitabil. Această limitare este expres prevăzută de art. 18 din legea privind extrădarea, în conformitate cu care extrădarea nu va fi acordată atunci când persoana extrădată ar putea fi lipsită în cursul procesului de garanţii minimale privind dreptul la apărare ori atunci când ar urma să fie judecată de un tribunal creat special pentru ea.

e) Extrădarea va fi refuzată şi atunci când persoana a fost deja judecată în statul solicitant în lipsă, fără a i se fi asigurat o apărare corespunzătoare. În asemenea situaţii se poate acorda extrădarea atunci când statul solicitant oferă garanţii suficiente că procesul va fi rejudecat.

f) Art. 8 din Convenţie care garantează dreptul la respectarea vieţii private sau familiale. Spre deosebire de dreptul anterior prezentat, acesta din urmă are un caracter relativ, în sensul că este susceptibil de anumite limitări, în măsura în care aceste limitări sunt prevăzute de lege, urmărind un scop legitim şi sunt necesare într-o societate democratică pentru apărarea siguranţei şi ordinii publice, prevenirea infracţiunilor, apărarea sănătăţii sau moralei etc.

Extrădarea nu se identifică cu procedura de remitere a unui infractor la cererea unei instanţe penale internaţionale. Această remitere este reglementată fie de statutul instanţei penale, fie de o hotărâre a unei organizaţii internaţionale, prin care respectiva instanţă a fost creată. Există în acest moment două asemenea instanţe:

  • Tribunalul penal internaţional de la Haga pentru fosta Iugoslavie
  • Tribunalul penal internaţional de la Haga pentru Rwanda