Top

Hotărâre de îndreptare a erorii materiale. Cale de atac

C.pr.civ. – art.2, pct. 3; art.273; art.281 ind.3 alin.1

Potrivit dispoziţiei înscrise în art.281 ind.3 alin.1 C.pr.civ., încheierile pronunţate în temeiul art.281 şi 281 ind.1, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art.281 ind.2, sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ori completarea lor.

Raportat la acest text, precum şi la prevederile art.273 C.pr.civ., rezultă că hotărârea prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei care consfinţeşte învoiala părţilor este supusă căii de atac a recursului care se judecă, în baza art.2 pct. 3 C.pr.civ., de către tribunal.

Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr.86 din 27 februarie 2009

Prin sentinţa civilă nr.9660 din 16.09.2008, Judecătoria Iaşi a respins ca tardiv formulată cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr.11344/2002 a Judecătoriei Iaşi, formulată de D.M.

A reţinut instanţa, în esenţă, că în raport de dispoziţiile art.2822 alin.1 C.pr.civ. cererea e tardivă.

Tribunalul Iaşi, prin decizia civilă nr.897 din 15.12.2008, a respins apelul declarat de P.V. şi a păstrat sentinţa judecătoriei.

Pronunţând această decizie, tribunalul a reţinut că reclamantul D.M. a solicitat îndreptarea erori materiale strecurată în cuprinsul sentinţei civile nr.1134/3.06.2002 prin modificarea expresiei din dispozitivul hotărâri din „folosinţa comună” în proprietate în indiviziune. A solicitat de asemenea reclamantul să se menţioneze expres suprafaţa de 130,44 m.p. teren construit, terenul de sub casă, consemnarea în hotărâre a faptului că fiecare dintre părţi devine proprietară pentru o suprafaţă de 65,22 m.p. conform expertizei efectuată în cauză, suprafaţa de teren ce revine fiecărei părţi este de 571,78 m.p. (compusă din 506,56 m.p. şi 65,22 m.p. terenul de sub casă). P.V. a solicitat la rândul ei, îndreptarea erorii materiale în baza unor considerente similare.

Prin încheierea din data de 16.09.2008 Judecătoria Iaşi a respins cererea de îndreptare eroare materială a sentinţei civile nr.11344/2002 formulată de D.M. şi P.V.

La acelaşi termen de judecată petentul D.M. a precizat că solicitarea sa cuprinde şi o cerere de completare a hotărârii.

Prin sentinţa civilă nr.9660/16.09.2008 Judecătoria Iaşi s-a pronunţat şi asupra cereri de completare a sentinţei civile nr.11344/2002 a Judecătoriei Iaşi, apreciind că este tardiv formulată.

Din cuprinsul cererii de apel formulate de P.V., a reieşit că, deşi aceasta făcea referiri la încheierea din data de 16.09.2008, motivele apelului au vizat sentinţa civilă nr.9660/16.09.2008, apelanta făcând referire la respingerea cereri ca tardivă.

Potrivit art.2812 C.pr.civ., completarea hotărârii se poate cere în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.

Sentinţa civilă nr.10344/3.06.2002 a fost comunicată părţilor la data de 3.05.2002 astfel încât cererea de completare a hotărârii, formulată la data de 14.05.2008, este în mod evident tardiv formulată.

În ceea ce priveşte erorile materiale invocate, dispoziţiile art.281 C.pr.civ. vizează greşelile materiale care se pot strecura în hotărâri şi încheieri. Noţiunea de greşeală materială are, în sensul acestei dispoziţii, înţelesul de eroare materială vizibilă avându-se în vedere greşelile asupra numelui, calităţi şi susţinerilor părţilor, cele de socoteli sau orice alte greşeli materiale. Pe calea prevăzută de art.281 C.pr.civ. nu pot fi îndreptate greşelile de judecată care privesc fondul pricini, pentru această situaţie putând fi promovată căile de atac prevăzute de lege. Susţinerile părţilor vizează însă aspecte de nelegalitate şi netemeinicie ale sentinţei care puteau fi invocate prin apel sau recurs şi nu pe calea cererii de îndreptare a erorii materiale prevăzute de art.281 C.pr.civ.

P.V. a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală şi netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut că a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în hotărâre în sensul modificării expresiei „folosinţă comună” în „proprietate în indiviziune” în ceea ce priveşte suprafaţa de 165,75 m.p. care nu este partajabilă în natură.

Recurenta a arătat că îşi menţine solicitările din cererea de îndreptare a erorii materiale, adică menţionarea expresă a suprafaţei de 130,44 m.p., teren ce se află sub casa de locuit, de asemenea, ca fiind proprietate în indiviziune.

A învederat recurenta că atât ea, cât şi reclamantul D.M., nu se pot bucura de dreptul de dispoziţie ca atribut al dreptului de proprietate, deoarece nu îşi pot intabula terenul construit şi neconstruit, ce le-a revenit în urma partajului, datorită erorilor strecurate în dispozitivul hotărârii.

Recurenta a pretins că cererea formulată nu este tardivă, aceasta încadrându-se în dispoziţiile legale privind erorile materiale şi omisiunile din hotărâri, care pot fi invocate oricând, conform art.281 C.pr.civ.

La termenul de judecată din 27.02.2009, curtea de apel, din oficiu, a invocat şi a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor, excepţia inadmisibilităţii recursului.

În acest sens, curtea a reţinut că, potrivit art.281 indice 3 alin.1 C.pr.civ., încheierile pronunţate în temeiul art.281 şi art.281 ind.1, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art.281 ind.2, sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ori completarea.

În cauză, D.M. a investit instanţa de fond cu o cerere prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţa civilă n r. 11344 din 3.06.2002 a Judecătoriei Iaşi privind exprimarea juridică şi suprafaţa de teren ce a format obiectul dedus judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr.11344 din 3.06.2002, Judecătoria Iaşi, în baza dispoziţiilor art.271 C.pr.civ., a luat act de tranzacţia intervenită între reclamantul D.M. şi pârâta P.V. cu privire la ieşirea din indiviziune a unei suprafeţe de teren neconstruit, situat în Iaşi, str. „P.” nr.71.

Art.273 C.pr.civ. stabileşte că hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor se dă fără drept de apel.

Raportat la aceste prevederi legale, curtea a apreciat că hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor este supusă numai căii de atac a recursului, care se judecă, potrivit art.2 alin.1 pct. 3 C.pr.civ., de către tribunal.

Având în vedere că sentinţa cu privire la care s-a solicitat îndreptarea erorii materiale este supusă numai căii de atac a recursului, în raport de prevederile art.281 ind.3 alin.1 C.pr.civ. şi hotărârea pronunţată în cererea de îndreptare a erorii materiale este supusă aceleiaşi căi de atac, recursul.

P.V. a uzat de această cale de atac, iar împrejurarea că tribunalul a judecat cauza în complet compus din doi judecători şi nu în complet de trei judecători, nu este de natură să îi confere recurentei dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.

Fiind investită cu soluţionarea recursului declarat de pârâta P.V. împotriva deciziei pronunţate de tribunal în apel, curtea a constatat că acesta este inadmisibil.

În acest sens, curtea a reţinut că, prin cererea cu care a investit instanţa de fond, reclamantul D.M. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr.11344 din 3 iunie 2002 a Judecătoriei Iaşi.

Prin sentinţa civilă a cărei îndreptare s-a solicitat, Judecătoria Iaşi, în baza art.271 C.pr.civ., aluat act de tranzacţia intervenită între părţi cu privire la ieşirea din indiviziune asupra terenului aflat în coproprietatea acestora.

Art.273 C.pr.civ. stabileşte că hotărârea care consfinţeşte împărţeala părţilor se dă fără drept de apel.

Faţă de cele expuse, curtea a apreciat că hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor este supusă numai căii de atac a recursului, care se judecă, potrivit art.2 pct. 3 C.pr.civ., de către tribunal.

Având în vedere că sentinţa cu privire la care s-a solicitat îndreptarea erorii materiale este supusă numai căii de atac a recursului, în raport de dispoziţiile art.281 ind.3 alin.1 C.pr.civ. şi hotărârea pronunţată în cererea de îndreptare a erorii materiale este supusă aceleiaşi căi de atac.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii şi a celui constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor.

Faţă de cele ce preced, în baza art.312 alin.1 teza a II-a C.pr.civ., curtea de apel a respins ca inadmisibil recursul declarat de P.V.

Etichete: