Top

Competenţă teritorială. Somaţie de plată. Conflict de competenţă.

Competenţă teritorială. Somaţie de plată. Conflict de competenţă.(Sentinţa civilă din 06.02.2008)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 24.10.2007, sub nr._, creditoarea SC G.E.C. SRL IAŞI a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată care să cuprindă somarea debitoarei SC M. SRL VASLUI la plata sumei de 585,72 RON din care 476 RON contravaloare servicii prestate şi neachitate şi 109,72 RON penalităţi de întârziere.

În motivare, creditoarea a arătat că în baza contractului 20.12.2006, a prestat debitoarei servicii de ecologizare constând în preluarea, ambalarea, prelucrarea primară, transportul şi incinerarea deşeurilor. Preţul a fost stabilit sub forma unui tarif lunar pe care debitoarea avea obligaţia de a-l achita conform prevederilor contractuale.

Creditoarea a mai precizat că, în ceea ce priveşte competenţa teritorială a soluţionării prezentului litigiu, conform art.11 din contractul părţilor, aceasta aparţine Judecătoriei Iaşi.

În drept, creditoarea a invocat disp.OG nr.5/2001.

Prin sentinţa civilă nr._ /20.11.2007, Judecătoria Iaşi a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Vaslui. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că, în prezenta cauză, „competenţa teritorială nu poate fi atrasă de prevederile art.5 C.pr.civ. sau art.10 pct.4 C.pr.civ., mai ales că locul naşterii obligaţiilor comerciale reciproce nu se poate stabili în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi în lipsa unei dispoziţii exprese în contractul scris încheiat de părţi”. În ceea ce priveşte art.11 din convenţia părţilor, Judecătoria Iaşi a reţinut că acesta „ contravine prevederilor imperative ale art.19 C.pr.civ., alegerea nefiind legală atâta timp cât aceasta poate opera doar în litigii privind bunuri, cu excepţia celor pentru care legea instituie o competenţă specială – art.13,14,15 şi 16 C.pr.civ. – ceea ce nu este incident în prezenta cauză”. Având în vedere că necompetenţa teritorială este de ordine publică, faţă de împrejurarea că sediul societăţii debitoare este la Vaslui şi că, potrivit principiului cherabilităţii, locul plăţii este de asemenea la Vaslui, Judecătoria Iaşi şi-a declinat competenţa.

Fiind astfel sesizată, Judecătoria Vaslui a înregistrat dosarul sub nr._/333/2008, fixând termen la data de 06.02.2008, pentru când au fost citate părţile. Instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială.

Analizând excepţia invocată din oficiu, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.2 alin.3 din OG nr.5/2001, instanţa trebuie să verifice din oficiu atât competenţa materială, cât şi pe cea teritorială. Întrucât reglementarea specială nu cuprinde vreo prevedere referitoare la competenţa teritorială, rezultă că în privinţa acesteia îşi vor găsi aplicare dispoziţiile de drept comun, respectiv art.5 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

În aprecierea sa asupra competenţei teritoriale, Judecătoria Iaşi s-a raportat numai la disp.art.5 şi art.10 pct.4 Cod procedură civilă, stabilind astfel că în cauză se pune problema competenţei teritoriale alternative. Cu toate acestea, instanţa reţine că reprezintă un caz de competenţă alternativă şi ipoteza în care părţile inserează în convenţia lor o clauză compromisorie prin care aleg instanţa competentă cu soluţionarea litigiilor. Într-o astfel de situaţie, creditorul poate să sesizeze fie instanţa aleasă prin convenţie, fie instanţa competentă teritorial potrivit regulilor de drept comun. Potrivit art.12 din Codul de procedură civilă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantului.

În cauza de faţă, contractul părţilor cuprinde o prevedere expresă referitoare la competenţa teritorială a instanţei: „în cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti de la sediul Prestatorului”. Aşa cum prevede contractul, calitatea de prestator aparţine creditoarei în prezenta cauză, respectiv SC G. E.C. SRL cu sediul în localitatea IAŞI.

Competenţa teritorială este alternativă în sensul că pe lângă instanţa de la domiciliul debitoarei, competentă este şi instanţa de la locul unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii, precum şi aceea aleasă în mod liber de părţi. Convenţia părţilor în acest sens nu este contrară dispoziţiilor art.19, întrucât prezentul litigiu nu priveşte bunuri imobile (art.13), o moştenire (art.14), cereri în materie de societate (art.15) sau cereri în materie de reorganizare şi faliment (art.16). Necompetenţa teritorială în procedura somaţiei de plată este de ordine publică atunci când este sesizată o instanţă în a cărei circumscripţie nu este nici sediul debitoarei, nici locul executării obligaţiei sau al efectuării plăţii şi nici nu reprezintă instanţa aleasă de părţi prin convenţie. Aceasta este derogarea pe care o implică procedura specială a somaţiei de plată cu privire la competenţa teritorială alternativă şi care poate fi invocată din oficiu şi de instanţă, chiar dacă litigiul are caracter comercial.

În aceste condiţii, instanţa constată că nu este competentă să soluţioneze prezenta cerere de somaţie de plată, sens în care va admite excepţia invocată şi, în temeiul art.158 alin.3 Cod procedură civilă, îşi va declina competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi, a fiind instanţa aleasă de părţi pentru soluţionarea litigiului.

Având în vedere conflictul negativ de competenţă, după rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe, în baza art.21 Cod procedură civilă, instanţa a suspendat din oficiu orice procedură şi a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului.

Etichete: