Top

Anulare titlu proprietate

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 878

Şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2010

Prin cererea înregistrată sub numărul 1015/199/2007 din 11.09.2007 pe rolul Judecătoriei Buhuşi, reclamantul Primarul comunei Filipeşti – preşedintele Comisiei Locale Filipeşti de Aplicare a Legii Fondului Funciar a chemat în judecată pe pârâţii M.GH. şi Comisia Judeţeană Bacău de Aplicare a Legii Fondului Funciar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr.135266/16.08.1995 eliberat pe numele pârâtului M. Gh., în sensul radierii suprafeţei de 0,16 ha, situat în T 2, p 32, conform sentinţei civile nr.990/11.06.1998 a Judecătoriei Buhuşi.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar în conformitate cu dispoziţiile art. 42 din Legea 1/2000 introdus prin Titlul VI art.1 pct.43 din Legea nr.247/2005.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr.990/1998 s-a dispus anularea actului de vânzare-cumpărare nr.902/29.05.1961, în care era trecută suprafata de 5012 mp (găsită la măsurători, o data cu aplicarea Legii nr.18/1991, 5500 mp). Cum validarea iniţială a lui M. Gh. s-a făcut în baza registrului agricol şi a acestui contract de vanzare-cumpărare, care a fost anulat, se impune modificarea titlului pârâtului,în sensul radierii suprafetei de 1600 mp. Mai arata reclamantul ca TP nr.135266/16.08.1995 a mai fost modificat, în sensul radierii suprafetei de 3900 mp, care facea parte din cei 5012 mp din contractul de vanzare-cumpărare anulat .Acest teren a fost înscris pe titlul de proprietate emis pe numele moştenitorilor defunctului L. N. D..

In drept au fost invocate dispoziţiile Legii fondului funciar nr. 18/91, Ll/2000, cu modificările si completările ulterioare.

În susţinerea cererii reclamantul a depus referat de soluţionare a cererii nr. 2387/29. 05. 2007 privind pe C. Gh. nr. 3776/03. 09. 2007 emis de Primăria comunei Filipeşti ( fila 03),TX. 135266/16. 08. 1995 ( fila 04); TP 135266/16. 08. 1995 emis pe numele M. Gh. ( fila 05); fişele suprafeţelor de teren primite în proprietate de către cetăţeanul M.Gh. ( filele 06 – 08 ); plan ( fila 09); Hot. nr. 10805/13. 02. 2007 emisă de Com. jud. Bacău ( filele 11); cerere înregistrată sub nr. 2387/29. 05. 2007 – C. Gh. ( fila 12); sentinţa civilă nr. 990/11. 06. 1998 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosarul nr. 778/1998 ( fila 13); motivarea sentinţei civile ( filele 14 – 15); act de vânzare- cumpărare din 29 mai 1961 fila 16); plan cadastral ( fila 17); decizia civilă nr. 2715/1998 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6115/1998 ( fila 18); încheierea de şedinţă din data de 09 februarie 1999 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6115/1998 ( fila 19); motivarea deciziei civile nr. 2715/1998 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6115/1998 ( filele 20 – 21); decizia civilă nr. 1479/2 septembrie 1999 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în ds. nr. 2295/1999 ( filele 22 – 24(; TP 210668/27. 02. 2003 ( fila 25); adresa nr. 5281/02. 11. 2007 eliberată de Primăria comunei Filipeşti ( fila 67); filă din registrul agricol ( fila 68); tabel nominal cu membrii cooperatori care au adus pământ în CAP ( fila 69); fişa suprafeţelor de teren primite în proprietate de către M. Gh. fila 70); adresa nr. 1005/25. 02. 2008 eliberată de Primăria comunei Filipeşti ( fila 89); Referat privind soluţionarea unor contestaţii introduse împotriva propunerilor de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră de la comuna Filipeşti ( fila 90 ); Hot. nr. 457/18 martie 1993 ( filele 91 – 93); contestaţie din data de 14. 08. 1991 formulată de Moraru Gh. ( fila 94); proces verbal încheiat la data de 01. 09. 2009 în şedinţa comisiei de aplicare a Lg. fondului funciar ( filele 193 – 194); proces verbal încheiat la data de 09. 09. 2009 în şedinţa comisiei ( filele 195 – 196); plan cadastral ( fila 197).

La solicitarea instanţei pârâta Comisia Judeţeană Bacău de Aplicare a Legii Fondului Funciar a depus fişele tehnice care au stat la baza emiterii TP nr.135266/16.08.1995,TP nr. 135267/21.02.2003, TP nr.210668/2003, cu documentaţiile aferente ( filele 36 – 56).

La data de 28.02.2008 cauza a fost suspendată, în temeiul art.1551 C.pr.civ. şi a fost repusă pe rol la data de 04.09.2008.

În cauză a fost administrată proba cu expertiză topo-cadastrala, fiind întocmit, în acest sens, raportul de expertiză de către exp. Ghiurcă Mihai (filele 180-181)

Pârâtul M. Gh. nu a formulat întâmpinare, însa, la solicitarea instantei, depune o serie de încrisuri , respectiv : filă din registrul agricol din anii 1981 – 1985 (fila 217); filă din registrul agricol din anii 1987 – 1990 ( fila 218); filă din registrul agricol din anii 1977 – 1980 ( fila 219); certificat de atestare fiscală nr. 6668/42. 11. 2009 ( fila 220); declaraţie – cerere pentru stabilirea impozitului pe clădiri şi terenuri proprietatea contribuabililor, persoane fizice, conform Legii 27/1994 republicată şi modificată prin OG 62/1998 ( fila 221); schiţă ( fila 222).

Pârâtul M. Gh. a fost reprezentat în instanţă, începând cu data de 02.09.2010, de N.Gh., în calitate de procurator.

La data de 14.01.2010 cauza este suspendată , în baza art.242 pct.2 şi repusă pe rol la data de 02.09.2010. la acelaşi termen instanţa rectifică conceptul de citare, în sensul că reclamantă va fi trecută Comisia Locală de aplicare a fondului funciar Filipeşti, prin Primar .

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.990/1998 a Judecătoriei Buhuşi, rămasă definitivă prin decizia civ. nr.2715/A/16.12.1998 a Tribunalului Bacău, irevocabilă la data de 02.09.1999, prin decizia nr.1479/02.09.1999 a Curţii de Apel Bacău, s-a dispus anularea actului de vânzare-cumpărare nr.902/29.05.1961, încheiat între L.N. D., în calitate de vânzător, şi M. Gh., respectiv, M. Gh., în calitate de cumpărători, cu privire la suprafaţa de 5012 mp situată în sat Onişcani, com. Filipeşti, jud.Bacău.

La baza eliberării titlului de proprietate nr.135266/16.08.1995 pe numele lui M. Gh. a stat tocmai acest contract de vânzare-cumpărare din 1961, conform referatului emis de Comisia Locală Filipeşti ( fila 3 dosar).

Din suprafaţa totală de 5012 mp, ce a făcut obiectul contractului menţionat mai sus, a fost radiată suprafaţa de 3900 mp şi inclusă în titlul emis pe numele moştenitoarei vânzătorului iniţial, L. N. D., rămânând, astfel, o suprafaţă de 1112 mp ce ar trebui radiată din titlul pârâtului M. Gh., întrucât a fost trecută eronat, se apreciază de către reclamantă, în titlul acestuia.

Prin expertiza tehnică efectuată în cauză (filele 180-181) expertul concluzionează, la punctul 2, că suprafaţa de 1112 mp care a mai rămas de reconstituit moştenitorilor def. L. N. D. este compusă din suprafaţa de 967 mp-S1- (curţi-construcţii), aflată în posesia lui M. Gh. , situată în T2, P32, în TP 135266/16.08.1995, şi suprafaţa de 145 mp, care este stăpânită de către moştenitorii def. L. N. D..

Din analiza actelor depuse la dosar în ceea ce îl priveşte pe pârâtul M. Gh., instanţa constată că, în baza rolului agricol de la fila 8 dosar, acesta figura înscris cu suprafaţa de 488 mp teren curţi-construcţii, identificată de către expert ca fiind de 323 mp, astfel încât suprafaţa de 967 mp, trecută în titlu în baza unui înscris declarat nul absolut, urmează a fi radiată de pe titlul de proprietate nr.135266/16.08.1995 pe numele lui M.Gh.. De altfel, în considerentele deciziei civ. nr.2715/A/16.12.1998 a Tribunalului Bacău, care are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte situaţia de fapt, se reţine că terenul în litigiu , în suprafată de 5012 mp (găsit la măsurători 5500 mp) nu a figurat la rolul pârâtului M.Gh., dovadă fiind adeverinţa de comunicare nr.1564/11.09.1991 şi procesele-verbale nr.2685/13.04.1994 şi 2773/11.05.1995 de punere în posesie pe numele moştenitoarelor defunctului vânzător L.N.D. din contractul anulat.

Potrivit art. 3 din L.169/1997, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa va admite acţiunea civilă având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr.135266/16.08.1995 emis pe numele lui M. Gh. , formulată de către Comisia Locală de aplicare a Legii nr.18/1991 Filipeşti, prin Primar, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bacău şi M.GH.; Constată nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr.135266/16.08.1995 emis pe numele lui M. Gh. Gh. pentru suprafaţa de 967 curţi-construcţii.

În baza art.274 C.pr.civ. va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Etichete: