Top

RECURS. SPOR DE 50% PENTRU SUPRASOLICITARE NEUROPSIHICĂ – DREPTUL PERSONALULUI AUXILIAR DE SPECIALITATE DIN CADRUL INSTANŢELOR LA ACEST SPOR DUPĂ 1.04.2007, DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE A O.G.8/2007. PRIORITATEA APLICĂRII REGLEMENTĂRILOR INTERNAŢIONALE FAŢĂ DE LEGISLAŢIA INTERNĂ.

Decizia civilă nr. 357 din 6 aprilie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 35, pronunţată de Curtea de Apel Bacău la 29.09.2008 în dosarul 552/103/2008, s-a dispus:

– respingerea excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a C.N.C.D.

– admiterea acţiunii civile, având ca obiect „calcul drepturi salariale”, formulată de reclamantul C. R. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamţ, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu consecinţa obligării pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Neamţ să plătească reclamantului sporul de 50% începând cu 01.01.2008 la zi şi pentru viitor în cuantum actualizat la data plăţii efective.

– obligarea pârâtului Tribunalul Neamţ să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.

– obligarea pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor să asigure sumele necesare acordării acestor despăgubiri.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul desfăşoară activitate de grefier în cadrul Tribunalului Neamţ, începând cu data de 01.01.2008, conform adeverinţei nr.1811/39A/22.09.2008 emisă de pârâtul Tribunalul Neamţ.

Prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii având ca obiect acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, s-a statuat, în urma admiterii recursului, aspra faptului că, în interpretarea şi aplicarea neunitară a dispoziţiilor art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar şi după intrarea în vigoare a O.G. nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.

Faţă de dispoziţia anterior menţionată şi în raport de dispoziţiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă care stabileşte caracterul obligatoriu, pentru instanţe, al deciziilor pronunţate în interesul legii, acţiunea reclamantului a fost admisă astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamţ, în calitate de ordonatori de credite, la plata sporului de 50% revendicat, începând cu data de 01.01.2008 şi pe viitor. Acordarea sporului s-a dispus a se face în variantă actualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective, în temeiul art.1082 Cod civil, la valoarea reală şi nu nominală, neputându-se imputa reclamantului, creditor al obligaţiei de plată prejudiciul generat prin devalorizarea monedei naţionale survenită ca urmare a procesului inflaţionist.

Totodată, Tribunalul Neamţ, ordonator secundar de credite cu atribuţii şi de evidenţă a personalului şi gestionar al raporturilor de muncă, conform art.304/2004, republicată, şi Regulamentului de Ordine Interioară aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a C.S.M., a fost obligat, în baza art.1 pct.1, art.36 din Decretul nr.92/1976, la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.

Referitor la excepţiile invocate de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării privind lipsa calităţii procesuale pasive, instanţa a reţinut că sunt nefondate întrucât:

– Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei şi Finanţelor subzistă în cauză, în temeiul O.G. nr.22/2002, republicată care la art.4 stipulează faptul că executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul unor titluri executorii, se realizează din sumele aprobate din bugetul de stat cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.

Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice Ministerul Economiei şi Finanţelor coordonează acţiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar şi anual pregăteşte proiectele bugetelor anuale, ale legilor de rectificări, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din H.G. nr.208/2005, în îndeplinirea funcţiilor sale, Ministerul Economiei şi Finanţelor are în principal următoarele atribuţii – elaborează proiectul bugetului de stat, ale legii bugetelor anuale şi raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum şi proiectul legii de modificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.

Concluzionând, rolul Ministerului Economiei şi Finanţelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de a elabora proiectelor de rectificare a acestor bugete.

Pe cale de consecinţă, acest pârât trebuie să fie obligat să asigure sumele necesare acordării drepturilor salariale solicitate de reclamant.

– De asemenea, în raport de prevederile art.27 din O.G. nr.137/2000, republicată, şi de invocarea în speţă şi a existenţei unei situaţii de discriminare, prin raportare la dispoziţiile art.53 din Constituţie, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării are calitate procesuală pasivă, citarea sa în cauză fiind realizată pentru opozabilitatea hotărârii şi nu pentru obligarea sa la plata drepturilor pretinse.

În acest sens, dispoziţiile art.27 alin.3 din O.G. nr.137/2000 sunt explicite, textul normativ stipulând chiar obligativitatea citării Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi comunicarea hotărârii judecătoreşti.

Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 552.1/103/2008.

Criticile invocate de Ministerul Justiţiei au vizat nelegalitatea hotărârii sub aspectul obligării la plata dreptului şi pentru viitor în lipsa unei baze legale pentru recunoaşterea dreptului şi pentru viitor în condiţiile în care O.G.8/2007 – noua lege de salarizare a categoriei profesionale în care se regăsesc şi reclamanţii – nu prevede un astfel de spor.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum şi faţă de dispoziţiile art. 304/1, 312 C.pr.civ. Curtea a constatat caracterul său nefondat justificat de următoarele considerente.

În ceea ce priveşte justificarea dreptului şi după 1.04.2007, data intrării în vigoare a noii legi de salarizare a personalului auxiliar de specialitate din instanţe ( O.G.8/2007 ), trebuie reţinut că:

– Această apărare a fost făcută pentru întâia dată în recurs, deşi nimic nu împiedica partea să o invoce şi în faţa instanţei de fond existând la acea dată şi nedepinzând de acte sau fapte ulterioare.

– Este adevărat că prin art.30 din OG nr.8/2007 s-a abrogat expres Legea nr.50/1996, deci inclusiv art.47 din această lege; însă această prevedere din legea internă nu poate fi aplicată în cauză deoarece este contrară în primul rând cu art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale astfel cum a fost definit de jurisprudenţa CEDO. Astfel, sporul de 50% solicitat de reclamantă, fiind un drept de creanţă, este, conform acestei jurisprudenţe, un bun în sensul art.1 din Protocol.

Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 reclamantul, în calitate de personal auxiliar de specialitate, a fost lipsit de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face potrivit art.1 din Protocol doar pentru o cauză de utilitate publică.

Din cuprinsul OG nr.8/2007 nu se poate desprinde vreun motiv obiectiv şi rezonabil pentru care această categorie profesională să fie lipsită de dreptul de proprietate asupra acestui spor de 50%.

Potrivit art.20 alin.2 din Constituţie dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile interne au prioritate reglementările internaţionale cu excepţia cazurilor în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Astfel, Curtea reţine că există un conflict între art.30 din OG nr.8/2007 şi art.1 din Protocol în ceea ce priveşte sporul de 50%, urmând astfel a da prioritate acestui din urmă act normativ internaţional.

Inaplicabilitatea legii interne contrare nu se confundă nici cu abrogarea legii şi nici cu o altă sancţiune privind legile şi anume neconstituţionalitatea legilor.

Inaplicabilitatea unei norme legislative contrare unui tratat internaţional în materia drepturilor omului se constată de jurisdicţiile şi autorităţile publice în procesul de interpretare şi aplicare a legii, în timp ce abrogarea expresă se decide de organul legiuitor.

Neconvenţionalitatea legilor intervine în cazul încălcării supremaţiei tratatelor internaţionale în materia drepturilor omului, în timp ce neconstituţionalitatea operează în raport cu Constituţia; Neconstituţionalitatea este de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale. În schimb Curtea Constituţională nu este competentă pe cale principală în ceea ce priveşte inaplicabilitatea legilor pentru neconvenţionalitate, deoarece ea este exclusiv gardianul Constituţiei, iar nu şi al tratatelor internaţionale în materia drepturilor omului. Potrivit regulilor de drept comun instanţa de contencios constituţional este competentă în această problemă ca orice altă jurisdicţie pe cale incidentală.

Chestiunile privind neconvenţionalitatea legilor sunt de competenţa tuturor autorităţilor publice care interpretează şi aplică legea (în primul rând instanţelor judecătoreşti, dar şi oricărei altei autorităţi publice inclusiv aşa cum am arătat pe cale incidentală Curţii Constituţionale).

Dacă efectele declarării neconstituţionalităţii se produc erga omnes, constatarea inaplicabilităţii unei dispoziţii legislative contrare are efect exclusiv inter partes.

– Mai mult, la data când Î.C.C.J a soluţionat recursul în interesul legii, O.G.8/2007 era deja aplicabilă; prin urmare, dacă dreptul la sporul de 50% pentru suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar s-ar fi justificat numai până la 1.04.2007, instanţa supremă l-ar fi recunoscut numai până la acea dată; fapt ce nu a survenit, tocmai ca urmare a argumentelor din prima parte a analizei vizând neconvenţionalitatea.

Faţă de toate aceste motive, constatând şi că nu sunt incidente alte motive care să fie analizate din oficiu, recursul a fost respins ca nefondat.

Etichete: