Top

Contencios administrativ. Drepturi salariale solicitate de funcţionari publici. Norma de hrană.

Contencios administrativ.

Art. 1 O.U.G. 26/1996, O.U.G. 30/2002

Funcţionarii publici din cadrul unităţilor teritoriale ale administraţiei naţionale a rezervelor stat, autoritate ce funcţionează în cadrul M.I.R.A. nu pot beneficia de norma de hrană. Normele care reglementează acest drept sunt de strictă interpretare, instanţa neputând aplica dispoziţiile O.U.G. 26/1996 altor categorii decât cele enumerate în actul normativ fără a depăşi limitele atribuţiilor judecătoreşti.

Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială,

de contencios administrativ şi fiscal

Decizia civilă nr. 732 din 25 septembrie 2009

Prin cererea înregistrată sub nr. 7109/110/2008 reclamanţii I au chemat în judecată pe pârâta A.N.R.S. – Unitatea Teritoriala 3… O. judeţul Bacău pentru a se dispune obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti reprezentând norma de hrană datorată începând cu 1.01.2008 şi până la pronunţarea hotărârii.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că drepturile băneşti reprezentând norma de hrană a fost instituită prin Legea 15/2008 pentru aprobarea OUG 25/2007.

Prin nerespectarea legii se creează o situaţie discriminatorie în comparaţie cu celelalte categorii de salariaţi din cadrul M.I.R.A.

Pârâta A.N.R.S. – Unitatea Teritorială 3… O. judeţul Bacău prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 695 din 18.12.2008, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 7109/110/2008 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii Instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanţii au calitatea de funcţionari publici în cadrul Administraţiei Nationale a Rezevelor Statului – Unitatea Teritoriala 3… O. judeţul Bacău, calitate dobândită înainte de apariţia OUG 25/2007 şi în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G 26/1994 beneficiază de aceleaşi drepturi ca ale personalului din cadrul M.I.R.A.

În şedinţa din 18 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite, a soluţionat un număr de 8 dosare în care au fost declarate recursuri în interesul legii de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţându-se următoarele soluţii: „Prin Decizia nr. 14 admiţându-se recursul în interesul legii s-a stabilit: Dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă”.

Împotriva sentinţei 695/18 decembrie 2008 au formulat recurs reclamanţii – recurenţi criticând-o sub mai multe aspecte.

Astfel se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, arătând că au solicitat instanţei norma de hrană instituită prin Legea 15/2008 şi nu alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, aşa cum eronat a reţinut instanţa. Apreciază recurenţii că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.

Un alt motiv de recurs vizează aplicarea greşită a legii, ceea ce determină incidenţa art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Astfel, se arată că soluţionând speţa în temeiul art. 1 din Legea 142/1998 instanţa nu a aplicat dispoziţiile O.U.G. 30/2007, O.G. 26/1994, H.G. nr. 5/1115/2005, H.G. 501/1994, O.U.G. nr. 25/2007.

Se mai arată că existenţa drepturilor reclamanţilor la acordarea normei de hrană nu a fost contestată de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat cu ocazia procedurii prealabile, răspunsul fiind motivat de inexistenţa fondurilor alocate pentru plata acestor drepturi.

Totodată se invocă practica judiciară a unor instanţe care au admis acţiuni similare.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi din perspectiva art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea îl găseşte ca fiind nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect se reţine că recurenţii sunt funcţionari publici, numiţi prin decizie sau ordin (în raport de funcţia de execuţie sau de conducere pe care o îndeplinesc) normele generale care guvernează drepturile salariale ale acestora fiind cuprinse în legea 188/1999. Ca norme speciale se reţin dispoziţiile Legii 82/1992 privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, Ordonanţa 25/2007 privind stabilirea unor norme pentru reorganizarea aparaturilor de lucru a Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare, O.U.G. 30/2007 aprobată prin Legea 15/2008.

Potrivit art. 18 din O.U.G. 30/2007 personalul fostei Administraţii Naţionale a Rezervelor de Stat a fost preluat la M.I.R.A. cu menţinerea funcţiilor deţinute, al. 3 prevăzând că personalul preluat potrivit prevederilor O.U.G. 25/2007 beneficiază de indemnizaţii şi sporuri specifice instituţiilor din sistemul naţional de apărare, de ordine publică şi siguranţă naţională începând cu data de 01 ianuarie 2008. Aşadar art. 18 reglementează dreptul la „indemnizaţie şi sporuri specifice”.

Dreptul la hrană gratuită este reglementat de art. 1 din O.G. 26/22 iulie 1994 în favoarea „personalului din Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei Direcţia Generală a Penitenciarelor, Serviciul Român de Informaţie, Serviciul de Infirmaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Aceste categorii, limitativ prevăzute de lege au dreptul la hrană gratuită în condiţiile Ordonanţei 26/1994, dreptul la hrană nefiind un spor salarial sau o indemnizaţie în sensul art. 18 din O.U.G. 30/2007, ci un drept acordat în virtutea funcţiilor specifice desfăşurării activităţii strict enumerate de O.G. 26/1004. Raţiunea pentru care s-a acordat dreptul la hrană a categoriilor enumerate rezidă în faptul că personalul angajat ar fi în imposibilitate a părăsi în timpul programului locul de muncă, aşa încât se impunea existenţa de popote sau bucătării de unităţi şi garnizoane.

Prin al. 3 al. Art. 18 din O.U.G. 30/2007 s-a făcut distincţie între personalul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi personalul preluat potrivit O.U.G. 25/2007. Astfel, legiuitorul a prevăzut că personalul M.I.R.A. beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislaţiei în vigoare iar personalul preluat potrivit O.U.G. 25/2007 beneficiază de îndemnizaţie şi sporuri specifice instituţiei din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională. Dacă legiuitorul ar fi urmărit că atât personalul care făcea parte din M.I.R.A. cât şi cel preluat prin O.U.G. 25/2007 să beneficieze atât de drepturi (spre exemplu la uniformă, dreptul de a purta armă, dreptul la hrană gratuită) cât şi de sporuri şi indemnizaţiei în mod nediferenţiat nu se mai făcea distincţia prevăzută la al. 3 al art. 18.

Faptul că voinţa legiuitorului nu a fost în sensul că tot personalul preluat să beneficieze de drepturile pe care le avea personalul încadrat în sistemul apărării, siguranţei naţionale rezultă şi din faptul că O.U.G. 30/2007, în forma iniţială prevede în mod expres că personalul preluat este exceptat în privinţa drepturilor cuvenite personalului care era deja angajat.

Mai mult, O.G. 26/1994 prevede condiţiile în care se acordă contravaloarea „hranei”, prevăzând totodată că Guvernul va stabili prin hotărâre instituţiile care vor acorda hrana gratuită. Ori, în privinţa personalului angajat la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat nu a fost emisă o astfel de hotărâri, instanţa neavând competenţa de a crea norme juridice sau de a extinde unele prevederi aplicabile unor categorii de funcţionari cu statut special altor categorii. A proceda în sensul celor solicitate de recurenţi ar însemna ca instanţa să se substituie autorităţii legislative, ceea ce ar echivala cu o nesocotire a deciziei Curţii Constituţionale nr. 820/2008 şi o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat.

Împrejurarea că pârâta – intimată nu a formulat apărări ce ar viza fondul dreptului şi a motivat refuzul de plată doar prin lipsă de fonduri, nu reprezintă un argument care să conducă la concluzia că recurenţii au dreptul la contravaloarea normei de hrană.

Recurenţii îndeplinesc funcţiile de referenţi, contabili, consilier juridic, având funcţii publice de execuţie în sensul Legii 188/1999 respectiv funcţii publice de conducere (ex. I. V., M. M., etc. fiind numiţi în temeiul Legii 188/1999.

Din această perspectivă, a calităţii de funcţionari publici, instanţa de fond a reţinut incidenţa deciziei Î.C.C.J. nr. 14/2008 prin care s-a statuat că funcţionarii publici nu pot beneficia de alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă. Este adevărat că reclamanţii nu au solicitat tichete de masă, ci obligarea pârâtei Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat – Unitatea Teritorială 3… O. la plata drepturilor băneşti reprezentând norma de hrană, însă natura despăgubirilor solicitate pentru norma de hrană este aceeaşi cu natura tichetelor de masă.

Motivul de recurs ce vizează incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu poate fi reţinut.

Astfel, deşi instanţa de fond a expus concis considerentele care au determinat respingerea acţiunii nu se poate reţine că a invocat motive ce sunt străine de natura cauzei, câtă vreme a reţinut că „reclamanţii au calitatea de funcţionari dovedită înainte de apariţia O.U.G. 25/2007”.

Totodată instanţa de fond a făcut trimitere şi la dispoziţiile O.U.G. 26/1994, art. l care conferă dreptul personalului din cadrul M.I.R.A.

Analizând considerentele instanţei de fond nu se poate reţine că instanţa s-a aflat în eroare asupra obiectului acţiunii în sensul că ar fi analizat acţiunea doar din perspectiva incidenţei Legii 142/1998, ci instanţa a reţinut că dată fiind calitatea reclamanţilor de funcţionari publici aceştia nu au dreptul la alocaţie de hrană.

Soluţia de respingere a acţiunii este rezultatul aplicării corecte a legii, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Într-adevăr, hotărârea atacată nu cuprinde o analiză a tuturor motivelor invocate de reclamanţi, însă dat fiind faptul că soluţia este legală nu se impune reformarea hotărârii.

În consecinţă, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanţa a respins recursul ca nefondat.

Etichete: