Top

Drepturi băneşti

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.6033/110 la data de 16.09.2009, G.M. a chemat în judecată MINISTERUL JUSTIŢIEI, ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR, ŞCOALA NAŢIONALĂ DE PREGĂTIRE A AGENŢILOR DE PENITENCIARE TG.OCNA, pentru a fi obligaţi pârâţii la plata sumei de 5577 lei, recalculată, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru perioada 01.04.2000 – 31.03.2006 precum şi înregistrarea în carnetul de muncă a drepturilor acordate şi eliberarea unor noi adeverinţe privind veniturile realizate de reclamantă care urmează să fie înaintate Casei Naţionale de Asigurări Sociale, în vederea recalculării pensiei.

Menţionează reclamantă că în primăvara anului 2009, ulterior depunerii cererii de pensionare, a aflat că două ordine ale Ministerului Justiţiei, respectiv nr. 1167/C/30.05.2000 şi nr.1240/C/06.06.2000, privind salarizarea, nu au fost puse în aplicare, fiind interpretate eronat.

Astfel, conform celor două ordine, reclamanta trebuia să primească o indemnizaţie de conducere de 40 % în loc de 30% din salariul brut, iar pentru perioada 01.04.2000 – 28.02.2001, a primit şi salariul de bază mai mic faţă de prevederile exprese ale celor două ordine.

Deşi s-a adresat cu cererea nr. S.2 1067/06.04.2009 conducerii unităţii solicitând comunicarea celor două ordine, aceasta a refuzat să i le comunice pe motiv că sunt secrete dar s-a dispus o cercetare administrativă. Cu acest prilej s-a întocmit procesul-verbal nr.18481/24.04.2009, prin care s-a dispus acordarea diferenţelor salariale pentru perioada 01.04.2006 – 31.03.2009, menţionându-se că pentru perioada 01.04.2006 – 31.03.2009, aceste sume nu pot fi acordate, fiind prescrise. Reclamanta apreciază că este în termen pentru a pretinde diferenţele salariale şi pentru perioada 2000.2006 în raport de dispoziţiile art.8 din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă şi solicită obligarea pârâţilor la:

plata sumei de 5577 lei actualizată reprezentând diferenţe salariale;

plata CAS către fondurile respective;

consemnarea modificărilor drepturilor salariale cuvenite în carnetul de

muncă şi eliberarea sau modificarea adeverinţelor înaintate CNPAS în vederea recalculării pensiei.

plata cheltuielilor de judecată.

În drept îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art.248 Codul Muncii şi pe cele ale art.998 cod civil.

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar conform dispoziţiilor art.285 Codul Muncii.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Reclamanta a depus copie de pe cererile adresate conducerii Ş.N.P.A.P. Tg. Ocna, procesul verbal nr.S.2 18481/24.04.2009 privind cercetarea administrativă, în copie extras din carnetul de muncă, copia adreselor Ş.N.P.A.P. prin care i se răspunde reclamantei.

Pârâtele au depus întâmpinare (fl.28-32) Ş.N.P.A.P. solicitând respingerea acţiunii ca prescrisă, iar pe fiind respingerea ca neîntemeiată, (fl.49-52), Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti ridicând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a prescripţiei, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Instanţa, în temeiul art. 137 alin.1 cpc va analiza cu precădere excepţiile invocate şi se va pronunţa asupra lor.

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării cererii invocată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi întemeiată pe dispoziţiile art.1 din Legea nr.146/1997, instanţa o găseşte neîntemeiată urmând să o respingă ca nefondată, deoarece pretenţiile reclamantei, în cuantum de 5577 lei, constau în drepturi băneşti reprezentând diferenţe salariale. În raport de obiectul cererii deduse judecăţii, natura litigiului este aceea a unui litigiu de muncă, fiind cu precădere un conflict de muncă, drepturile pretinse de reclamantă avându-şi izvorul în contractul de muncă, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art.281 şi 285 din Codul Muncii, care prevăd expres scutirea de taxe de timbru pentru astfel de cauze.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei invocată de pârâta S.N.P.A.P. Tg. Ocna, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti instanţa apreciază că şi această excepţie este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca nefondată, din următoarele considerente:

conform dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr.167/1958 privind

prescripţia extinctivă, termenul începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.

deşi reclamanta s-a adresat cu cerere conducerii S.N.P.A.P. Tg. Ocna (fl.14) la data de 27.098.2009 solicitând să-i fie comunicate cele două ordine, nr.1167/2000 şi nr.1240/2000 ale Ministerului Justiţiei, prin adresa nr. 1163/31.08.2009 (fl.15) i se comunică faptul că acestea „sunt clasificate la nivelul secret de serviciu” şi nu-i pot fi înmânate nici chiar în xerocopie.

cum nici pârâţii A.N.P., S.N.P.A.P. şi M.J.L.C. nu au făcut dovada că au comunicat reclamantei şi la ce dată cele două ordine ale M.J.L.C., deşi acestea prevăd expres drepturi salariale, sporuri şi indemnizaţii care se cuveneau reclamantei şi deşi sarcina probei revenea pârâtelor, nu se poate presupune că reclamanta a luat cunoştinţă de ele mai înainte de a i se întocmi dosarul de pensie, în primăvară (martie – aprilie ) anului 2009, aşa cum afirmă prin cererea de chemare în judecată.

dreptul reclamantei la acţiune s-a născut la data la care a cunoscut cuantumul corect, de 40 %, al indemnizaţiei de conducere ce i se cuvenea pentru funcţia pe care o îndeplinea şi care s-a reglementat prin cele două ordine ale M.J.L.C. nr. 1167/2000 şi nr.1240/2000, adică în primăvara anului 2009.

faţă de data înregistrării acţiunii – 16.09.2009 (fl.1), de natura pretenţiilor sale – drepturi salariale – cât şi în raport de termenele de prescripţie reglementate de dispoziţiile art.283 lit.c) din Codul Muncii, instanţa constată că reclamanta este în termen să formuleze prezenta acţiune.

În ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive invocată de M.J.L.C. şi A.N.P., instanţa constată că este neîntemeiată urmând a o respinge ca nefondată, din următoarele considerente:

Chiar dacă reclamanta nu se află în raporturi de muncă direct cu M.J.L.C., întrucât drepturile pretinse sunt drepturi salariale stabilite expres prin cele două ordine ale M.J.L.C., ordine care au fost avizate şi de A.N.P., hotărârea trebuie să le fie opozabilă celor două instituţii pârâte, M.J.L.C. şi A.N.P. având şi calitate de ordonator principal şi respectiv de ordonator secundar de credite.

Întrucât drepturile pretinse de reclamantă sunt pentru anii 2000-2006,

perioadă n care S.N.P.A.P. nu avea personalitate juridică, cu atât mai mult se impune soluţionarea litigiului în contradictoriu şi cu cei doi pârâţi în subordinea cărora funcţiona şi funcţionează S.N.P.A.P. Tg.Ocna.

Astfel, în raport de dispoziţiile H.G. nr. 1849/2004 şi de cele ale Legii

nr.500/2002, instanţa constată că şi M.J.L.C. şi A.N.P au calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei se reţin următoarele :

Reclamanta a fost angajata S.N.P.A.P. Tg. Ocna în postul de

Economist gr.II cu începere de la data de 01.02.1999, conform înregistrărilor din Carnetul de muncă, nr. crt. 84 fila 20 dosar, fiind numită în funcţie prin Ordinul 5/820/23.02.1999 al M.J. – Direcţia Generală a Penitenciarelor.

Prin Ordinele M.J. nr.1167/30.05.2000 şi nr. 1240/06.06.2000 (f.148,150), începând cu data de 01.04.2000, reclamanta este numită director adjunct (logistică) la S.N.P.A.P. Tg.Ocna, stabilindu-i-se un salariu de 3.704.000 lei, iar la art. 3 al Ordinului se prevede că are dreptul la o indemnizaţie de conducere de 40 % calculată la salariul de bază al funcţiei, revenindu-se ulterior asupra datei, stabilindu-i-se salariul respectiv începând cu 01.09.2000 şi menţinându-i-se indemnizaţia de 40 % din salariul de bază.

Cele două ordine au fost transmise compartimentului Resurse Umane, cu menţiunea „secret de serviciu”, compartiment care, însă, le-a interpretat eronat şi nu a acordat reclamantei indemnizaţia de conducere în procent de 40 % din salariul de bază, aşa cum rezultă din înregistrările în carnetul de muncă (nr. crt. 90 – 98 – fl.20) unde s-a menţionat sporul de conducere acordat în procent de 30 % din salariul de bază.

Prin cercetarea administrativă efectuată de o comisie din cadrul S.N.P.A.P. Tg.Ocna, se constată că reclamanta avea dreptul la o indemnizaţie de conducere în procent de 40 % din salariul de bază începând cu data de 01.06.2000, drept menţinut până la data întocmirii procesului-verbal nr. S.2 18481/24.04.2009, aşa cum s-a şi menţionat expres în respectivul înscris (fl.8-9 dosar).

Tot în procesul-verbal încheiat de Comisia de cercetare administrativă s-a menţionat că pentru perioada aprilie 2006 – martie 2009 reclamantei i se cuvine suma de 5204 lei cu titlu de diferenţe salariale.

Deci pârâta S.N.P.A.P. Tg. Ocna a recunoscut drepturile reclamantei dar parţial, doar pentru perioada menţionată, apreciind că pentru perioada dinaintea lunii aprilie 2006 drepturile sunt prescrise şi nu mai pot fi plătite reclamantei.

În acest sens, s-a emis Nota internă nr. S.2 18965/08.05.2009 (fl.10) în care s-a menţionat expres „drepturile cuvenite pentru perioada 30.05.2000 – 31.03.2006 sunt considerate prescrise şi nu vor fi acordate”.

Prin răspunsul dat reclamantei la data de 17.06.2009 de către S.N.P.A.P. Tg.Ocna cu adresa nr. S.2 1108/SNTOBC (fl.12 dosar) la pct.3, se menţionează că drepturile băneşti reprezentând diferenţe între indemnizaţia de conducere de 40 % la care avea dreptul şi cea de 30 %, acordată, pentru perioada 01.06.2000 – 31.03.2006, sunt în cuantum de 5577 lei, dar ele sunt prescrise şi nu mai pot fi acordate.

Instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, apreciind că reclamanta este în termenul de 3 ani de sesizare a instanţei, reţinând în acest sens şi recunoaşterea pârâtei S.N.P.A.P. Tg.Ocna potrivit căreia nu au fost identificate dovezi scrise cu privire la aducerea la cunoştinţa reclamantei a prevederilor ordinelor menţionate, sau de comunicare a procentului indemnizaţiei de conducere, aşa cum s-a menţionat expres în întâmpinarea pârâtei, la fl.31 a dosarului, respingând astfel apărarea formulată de pârâtă şi reţinând o recunoaştere parţială, din partea pârâtei, a drepturilor reclamantei.

Apreciază instanţa că acţiunea reclamantei este fondată, urmând a fi admisă aşa cum a fost formulată, fiind obligată pârâta să-i achite reclamantei suma de 5577 lei, reprezentând drepturi salariale neplătite în perioada 01.04.2000 – 31.03.2006, sumă ce va fi actualizată în funcţie de indicele de inflaţie, la data plăţii efective.

În temeiul art.40 lit.f) şi h) din Codul muncii, instanţa va obliga pârâţii la plata contribuţiilor şi a impozitelor ce cad în sarcina angajatorului, la reţinerea şi virarea contribuţiilor şi impozitului datorat de angajat precum şi eliberarea adeverinţelor necesare stabilirii şi recalculării drepturilor de pensie ale reclamantei.

În temeiul dispoziţiilor cuprinse în Decretului nr.92/1976 privind Carnetul de muncă, instanţa va obliga pârâţii să consemneze modificările corespunzătoare privind veniturile reclamantei în carnetul de muncă al acesteia precum şi în adeverinţele ce se vor elibera la cererea angajatului.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă vor fi obligaţi pârâţii să achite reclamantei cheltuieli de judecată, în cuantum de 241,25 lei, reprezentând contravaloarea bonurilor de benzină aferente transportului cu autoturismul pe ruta Tg.Ocna – Bacău şi cheltuieli de expediere a corespondenţei.

Etichete: