Drepturi băneşti

Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanta Spătaru Mihaela şi pe pârâta Primăria Borcea, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa apreciază cauza în stare de soluţionare şi declară dezbaterile închise.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă:

Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 03.12.2008 şi înregistrată sub nr.2585/116/2008 (nr.în format vechi 3211/C/03.12.2008) reclamanta SPATARU MIHAELA, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura in comuna Borcea, judet Calarasi, a chemat în judecată pe pârâta Primaria comunei Borcea, judet Calarasi, reprezentata prin primar Zagarin Marcel, solicitând să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor banesti reprezentand prime de concediu pentru perioada 2000-2008, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului la zi.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că este angajata in functia de bibliotecar cu norma intreaga in cadrul Primariei comunei Borcea din anul 1990, aflandu-se in raporturi de munca cu parata, raporturi guvernate de Legea nr. 53/2003, iar in aceasta calitate de personal contractual beneficiază de salariu, care reprezintă contravaloarea muncii prestate, la fel ca şi funcţionarii publici, iar în vederea aplicării principiului egalităţii de tratament, personalul contractual trebuie să beneficieze de prima de concediu pe perioada 2000-2008.

A mai învederat reclamanta că angajatorul nu poate refuza plata primei de vacanţă, deoarece prin dispoziţiile art.39 (1) lit.d din Codul Muncii se stipulează expresis verbis că salariatul are, în principal dreptul la egalitate de şanse şi de tratament, iar art.1 (2) lit.e din OG nr.137/2000 consacră principiul egalităţii între cetăţeni, excluderea privilegiilor şi discriminărilor fiind garantat în exercitarea drepturilor economice.

Se mai invocă şi faptul că dacă instituţia publică are dreptul să ceară de la salariatul său un comportament profesional şi extraprofesional adecvat este îndreptăţit să pretindă şi să obţină de la instituţia publică în care este încadrat recunoaşterea şi respectarea drepturilor garantate de lege, iar dreptul fiecărui individ de a-şi face respectate bunurile şi drepturile este prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Carta de la Paris, publicată în Monitorul Oficial nr.181/1991.

In dovedirea actiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei copie de pe cartea de munca.

În drept au fost invocate prevederile Constituţiei României şi art.39 din Codul Muncii.

Desi legal citata, parata nu a depus intampinare si nu s-a prezentat in instanta.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Reclamana este salariata pârâtei Primaria Borcea, raporturile lor de muncă fiind guvernate de Lg.nr.53/2003 – Codul Muncii.

Potrivit art.59 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional salariaţii au dreptul la acordarea primei de vacanţă.

Conform art. 241 alin.1 lit.d Codul Muncii, clauzele contractelor colective de muncă produce efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivele naţional.

Pentru anii 2000-2008 reclamanta nu a beneficiat de plata primei de vacanţă.

Or, potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă.

Înlăturarea acestui drept al reclamantei contravine prevederilor art.41 din Constituţia României, salariaţii având dreptul la măsuri de protecţie socială, prevederile art.53 din Constituţia României, întrucât acest drept este un drept de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de societatea democratică, cât şi reglementărilor date de art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

De asemenea, a fost încălcat reclamanţilor dreptul prevăzut de art.39 alin.1 lit.d din Codul Muncii respectiv dreptul la egalitate de şanse şi tratament în condiţiile în care funcţionarii publici din cadrul Primariei Borcea primesc îndemnizaţia de vacanţă.

Principiul egalităţii între cetăţeni, excluderea privilegiilor şi discriminărilor în exercitarea drepturilor economice este consacrat şi de art.1 alin.2 lit.e din Lg.nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

În contextul celor menţionate, neacordarea primei de vacanţă constituie discriminarea reclamantei faţă de categoria celorlalţi salariaţi din cadrul pârâtei, un tratament diferenţiat nejustificat de un scop obiectiv şi legitim.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, tribunalul urmează a admite acţiunea reclamantei obligând pârâta la plata către reclamantă a primelor de concediu pentru perioada 2000-2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamanta Spătaru Mihaela, domiciliată în Comuna Borcea, jud. Călăraşi împotriva pârâtei Primăria Comunei Borcea, jud. Călăraşi.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a primelor de concediu pentru perioada 2000-2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective.

Definitivă şi executorie de drept.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanta Spătaru Mihaela şi pe pârâta Primăria Borcea, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa apreciază cauza în stare de soluţionare şi declară dezbaterile închise.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă:

In dovedirea actiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei copie de pe cartea de munca.

În drept au fost invocate prevederile Constituţiei României şi art.39 din Codul Muncii.

Desi legal citata, parata nu a depus intampinare si nu s-a prezentat in instanta.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Reclamana este salariata pârâtei Primaria Borcea, raporturile lor de muncă fiind guvernate de Lg.nr.53/2003 – Codul Muncii.

Potrivit art.59 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional salariaţii au dreptul la acordarea primei de vacanţă.

Pentru anii 2000-2008 reclamanta nu a beneficiat de plata primei de vacanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamanta Spătaru Mihaela, domiciliată în Comuna Borcea, jud. Călăraşi împotriva pârâtei Primăria Comunei Borcea, jud. Călăraşi.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a primelor de concediu pentru perioada 2000-2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective.

Definitivă şi executorie de drept.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Tags: drepturi băneşti

Publicat de: pe 27 July, 2011

Categorie: Jurisprudenta

Subscrie

Litigii de munca – Drepturi banesti. Despagubiri spor conditii vatamatoare de 10%

Prin cererea adresata acestei instantei, înregistrata sub nr.638/88/2009, T. G. a chemat în judecata Curtea de Conturi a României, solicitând obligarea pârâtei la plata de despagubiri, echivalente cu sporul pentru conditii vatamatoare de munca de 10% din salariul de baza, neacordat pentru perioada 15.01.2008-31.01.2009, actualizate cu coeficientul de inflatie calculat de la data la care trebuia platita suma respectiva si pâna la achitarea integrala a acesteia.
De asemenea, reclamantul a mai solicitat si obligarea pârâtei la corectarea încadrarii sale salariale, cu includerea sporurilor respective si la efectuarea mentiunilor corespunzatoare în carnetul sau de munca.
În motivare, reclamantul a aratat ca, a desfasurat activitatea din cadrul Curtii de Conturi a României, în calitate de controlor financiar/auditor public extern la Camera de Conturi Judeteana Tulcea.
A precizat reclamantul ca, a avut calitatea de angajat cu contract de munca pe durata nedeterminata, aflat în raporturi juridice de munca cu angajatorul Curtea de Conturi a României, raporturi guvernate de Legea nr.53/2003, Codul muncii.
S-a mentionat ca, Personalul Curtii de Conturi a României mai cuprinde, alaturi de controlorii financiari si functionari publici, personal contractual si ca, urmare a masurarii câmpurilor electromagnetice de radiofrecventa produse de emitatori pentru comunicatii, instalatii de microunde, instalatii de curenti de înalta frecventa, statii de bruiaj, de catre Societatea Nationala de Radiocomunicatii, a fost întocmit Buletinul de Masuratori al Câmpului radioelectric nr.302/1715 din 15.01.2008, care atestata depasirea limitelor maxime, admise ale radiatilor electromagnetice, aratând si locurile de munca unde sunt depasite aceste limite, iar în cadrul obiectivelor unde sunt depasite aceste limite, intra si birourile controlorilor financiari, alaturi de cele ale celorlalte categorii de personal.
A aratat reclamantul ca, Buletinul de determinare a câmpului electromagnetic a fost înaintat catre Autoritatea de Sanatatea Publica Tulcea si, implicit, catre Inspectoratul Teritorial de Munca Tulcea, cu scrisoarea camerei de Conturi Judetene Tulcea nr.189/15.02.2008.
S-a precizat ca, Autoritatea de Sanatate Publica Tulcea, prin Buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de munca nr.7 din 18.11.2007, contrasemnat si de catre Inspectoratul Teritorial de Munca Tulcea, arata ca, personalul se poate îmbolnavi profesional prin actiunea câmpului electromagnetic asupra analizatorului vizual, sistemului nervos, sistemului endocrin, produsului de conceptie etc.
A învederat reclamantul ca, în aceste conditii, Camera de Conturi Judeteana Tulcea, a înaintat documentele catre Curtea de Conturi a României, cu scrisoarea nr. 213/20.02.2008 si, ca urmare a acestui demers, Curtea de conturi a României a emis Ordinul nr.99 din 29.02.2008, prin care aproba acordarea sporului pentru conditii vatamatoare de munca de 10% din salariul de baza, personalului contractual si functionarilor publici din cadrul Camerei de Conturi Judetene Tulcea, controlorilor financiari neacordându-li-se acest spor.
Reclamantul a mentionat ca prin acest mod de a proceda al pârâtei, controlorii financiari sunt, discriminati fata de celelalte categorii de personal din cadrul Camerei de Conturi Judetene Tulcea, prin neacordarea sporului pentru conditii vatamatoare, contrar prevederilor art. 1-6 din O.G. nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si publicata în M.O. nr. 99/08.02.2007.
De asemenea, a mai aratat ca, pârâta, pe lânga faptul ca îi încalca dreptul constitutional la masuri de protectie sociala, prevazut de art. 41, alin.2 din Constitutie, pentru conditii de lucru deosebite, nici nu îi acorda sporul pentru lucrul în aceste conditii.
A mentionat ca, aceasta atitudine a pârâtei mai încalca prevederile art. 7 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, semnata de România la 14 decembrie 1955, prevederile art.23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, semnata de România la 14 Decembrie 1955, prevederile art.7 din Pactul International cu privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale, ratificat de România prin Decretul nr.212/1974, prevederile art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ratificata de România prin Legea nr.30/1994, prevederile art.1 din Protocolul nr.12 la Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a libertatilor fundamentale, adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000, ratificat de România prin Legea nr.103/25 aprilie 2006, prevederile art.4 din Carta sociala europeana revizuita, adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificata de România prin Legea nr. 74/1999, prevederile art.16, alin.1 din Constitutia României, prevederile art.20, alin.1 din Constitutia României, prevederile art.5 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii si prevederile art.6, alin.1 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, prevederile art. 39, alin.1, literele a si d din Legea nr.53/2003 si prevederile art.155 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar, copii xerox dupa urmatoarele înscrisuri: adresa nr.188/15.02.2008, anexa 1 cuprinzând rezultatul masuratorilor radiatiei electromagnetice de radiofrecventa, adresa nr.213/20.02.2008, buletin de determinare prin expertizare a locurilor de munca nr.7/2008, adresa nr. 880/15.02.2008, ordinul nr. 99/29.02.2007, adresa nr. 53/14.01.2008.
În aparare, a formulat întâmpinare pârâta Curtea de Conturi a României, prin care a aratat ca, reclamantul si-a desfasurat activitatea în cadrul Camerei de Conturi Tulcea, în functia de controlor financiar, respectiv auditor public extern, pâna la data de 31.01.2009, când si-a încetat relatiile de munca cu subscrisa pârâta.
A mentionat pârâta ca, la data de 29.02.2007, a fost emis Ordinul nr. 9 de catre presedintele Curtii de Conturi a României, act prin care a fost acordat sporul pentru conditii vatamatoare de munca în cuantum de 10% din salariul de baza, cu începere de la data de 01.02.2008, doar personalului contractual si functionarilor publici care îsi desfasoara activitatea în sediul Camerei de Conturi Tulcea, iar ratiunea pentru care nu au fost inclusi în dispozitiile actului sus amintit si controlorii financiari, respectiv auditorii publici externi, a fost aceea ca, acestia din urma îsi desfasoara atributiile de serviciu în afara sediului instantei, mai precis la sediile unitatilor supuse controlului, prin aceasta nefacându-se o discriminare în întelesul legii.
De asemenea, a mentionat ca, potrivit art.32 alin.(1) din Legea nr.94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, republicata, “exercitarea auditarii se poate efectua la sediul sau sau la fata locului”, iar din practica reiese ca aceste masuri de control se exercita prin deplasarea auditorilor publici externi (controlorilor financiari) la sediile institutiilor controlate.
S-a subliniat ca, acest aspect este necesar a fi retinut de instanta si raportat la dispozitiile art.14 din Ordonanta Guvernului nr.10 din 31 ianuarie 2007, privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor II si III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica.
Totodata pârâta a mentionat ca, locurile de munca pentru care se acorda sporul sunt stabilite pe baza buletinelor de determinare, precum si faptul ca, legea permite stabilirea cuantumului si conditiilor de acordare a sporului, si tinând cont de faptul ca programele de control se realizeaza în sediile institutiilor controlate, auditorii publici externi( controlorii financiari), aflându-se în majoritatea timpului de lucru în afara sediului Camerei de Conturi Tulcea, s-a apreciat ca, neacordarea sporului solicitat nu este o masura discriminatorie sau nelegala, asa cum sustine reclamantul.
La sedinta din data de 7 octombrie 2009, reclamantul a solicitat conexarea Dosarului nr. 639/88/2009, la dosarul nr. 638/88/2009.
Instanta, având în vedere ca între cauze exista o strânsa legatura, în temeiul art. 164 Cod de procedura civila, a dispus conexarea dosarului nr. 639/88/2009 la dosarul nr. 638/88/2009, urmând sa apara sub acest din urma numar.
Prin cererea adresata acestei instante, înregistrata sub nr.639/88/2009 reclamantul T.G., a chemat în judecata Curtea de Conturi a României, solicitând obligarea pârâtei la plata de despagubiri, echivalente cu sporul de confidentialitate de 15% din salariul de baza, neacordat pentru perioada 01.02.2005-31.01.2009, actualizate cu coeficientul de inflatie, calculat de la data de la care trebuiau platite si pâna la data achitarii lor integrale.
De asemenea, reclamantul a mai solicitat si obligarea pârâtei la corectarea încadrarilor sale salariale, cu includerea sporului respectiv, cât si la efectuarea mentiunilor corespunzatoare în carnetul sau de munca.
În motivare, reclamantul a aratat ca, în ceea ce priveste cadrul legal al desfasurarii oricaror activitati care privesc informatii clasificate, a surselor confidentiale precum si asigurarea fondurilor necesare în vederea îndeplinirii obligatiilor acestea sunt prevazute de Legea nr.182 din 12 aprilie 2002 privind protectia informatiilor clasificate.
A mentionat reclamantul ca, prevederile legale referitoare la aria de competenta a Curtii de Conturi a României, asa cum sunt indicate cu precizie si în mod special prin Legea nr.94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi republicata, modificata si completata prin Legea nr.77/2002 au fost urmatoarele:
-art.1 alin.1 care prevede: ” Curtea de Conturi este institutia suprema de control financiar ulterior extern asupra modului de formare, de administrare si de întrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public…”
– art.4 care prevede: “(1) Curtea de Conturi are acces neîngradit la acte, documente si informatii necesare exercitarii functiilor sale de control si jurisdictionale, oricare ar fi persoanele juridice sau fizice detinatoare.
(2) Toate persoanele juridice si fizice supuse controlului sau jurisdictiei Curtii de Conturi, sunt obligate sa-i transmita actele, documentele si informatiile solicitate la termenele stabilite de Curte si sa-i asigure accesul în sediile lor, daca aceasta hotaraste efectuarea controlului sau cercetarea la fata locului.
(3) Daca în exercitarea functiilor sale, Curtea de Conturi ia cunostinta de informatii care constituie secrete de stat, de serviciu, comerciale sau individuale, aceasta este obligata sa respecte caracterul lor si sa le faca cunoscute numai autoritatilor îndreptatite”.
De asemenea a mentionat ca, Legea nr.94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi republicata, modificata si completata prin Legea nr.77/2002, a fost modificata prin Legea nr.217 din 24 octombrie 2008, fiind publicata în Monitorul Oficial nr.724 din 24 octombrie 2008, prevederile art.1 si 4 fiind urmatoarele:
,,Art.1-(1) Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare si de întrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public…
Art.4-(1) Curtea de Conturi are acces neîngradit la acte, documente, informatii, necesare exercitarii atributiilor sale.
(2) Entitatile audiate de Curtea de Conturi sunt obligate sa îi transmita actele, documentele, informatiile solicitate, la termenele si în structura stabilite de Curtea de Conturi, si sa îi asigure accesul în sediile acestora.
(3) La solicitarea auditorilor publici, persoanele fizice sau juridice detinatoare de acte sau documente sunt obligate sa le puna la dispozitia acestora.
(4)Entitatile auditate sunt obligate sa sprijine activitatea auditorilor publici, în cazul efectuarii misiunilor de audit la sediile acestora, prin asigurarea unor spatii de lucru adecvate si a accesului logistic corespunzator.
(5) Entitatile auditate poarta întreaga raspundere pentru actiunile lor si nu pot fi absolvite de aceasta raspundere pentru invocarea rapoartelor Curtii de Conturi.
(6) Autoritatile publice cu atributii de control financiar, control fiscal, precum si de control sau de supraveghere prudentiala în alte domenii, au obligatia sa efectueze cu prioritate verificari specifice, la solicitarea Curtii de Conturi.
(7) Daca, în exercitarea functiilor sale, Curtea de Conturi ia cunostinta de informatii care constituie secrete de stat, de serviciu, comerciale sau individuale, aceasta este obligata sa respecte caracterul acestora si sa le faca cunoscute numai autoritatilor îndreptatite.”
Reclamantul a învederat ca, în scopul asigurarii mai eficiente a confidentialitatii informatiilor clasificate, au fost adoptate o serie de acte normative, menite sa confere categoriilor de persoane, salariati( militari si civili) ce gestioneaza astfel de informatii, sporuri salariale corespunzator gradului de acces la asemenea informatii.
Astfel, prin art.3 alin.(1) din Legea nr.444/2006, pentru aprobarea O.G. nr.19/2006 privind cresterile salariale ce se vor acorda personalului militar si functionarilor publici cu statut special din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala s-a prevazut ca: “Pentru pastrarea confidentialitatii în legatura cu informatiile clasificate, în functie de certificatul/ avizul de securitate detinut, cadrele militare în activitate, functionarii publici cu statut special, militarii angajati pe baza de contract si personalul civil din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala beneficiaza, de un spor lunar de pâna la 15 % din solda lunara, respectiv din salariul de baza, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate”.
De asemenea, s-a aratat ca prin dispozitiile art. 11 din O.G. nr.9/2005, art. 13 din O.G. nr.3/2006 si respectiv art.13 din .O.G nr.10/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale personalului din sectorul bugetar si a persoanelor care ocupa functii de demnitate publica, s-a prevazut ca ,,Sporul de confidentialitate se acorda personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului si al Ministerului Integrarii Europene, în cuantum de pâna la 15% din salariul de baza, precum si personalului contractual din institutiile si autoritatile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor”, astfel sporul de confidentialitate se acorda nu numai categoriilor de functionari publici prevazuti în Legea nr.444/2006, ci si altor categorii de personal din sectorul bugetar.
De asemenea, s-a învederat ca, este evident ca, cel putin în raport de dispozitiile Ordonantei Guvernului nr.19/2006, rezulta în mod clar vointa de a se acorda acest spor de confidentialitate tuturor categoriilor de personal din cadrul institutiilor publice care gestioneaza si administreaza informatii clasificate si nu doar celor prevazute în Legea nr.444/2006, adica personalului militar si functionarilor publici cu statut special din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala.
Reclamantul a subliniat ca, însasi O.G. nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art. 30 alin.3, acordarea sporului de confidentialitate de pâna la 15% personalului din aparatul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, tocmai pe ideea unui tratament echitabil si similar al tuturor categoriilor de persoane din cadrul institutiilor publice ce gestioneaza informatii clasificate.
S-a aratat ca, desi conform art. 28 din Legea nr.182/2002, a detinut certificate ORNIS, iar prin Legea nr.94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi republicata, modificata si completata prin Legea nr.77/2002 si Legea nr.217/2008, a gestionat informatii clasificate având acces neîngradit la acestea, fiind în acelasi timp obligat sa respecte caracterul informatiilor care constituie secrete de stat, de serviciu, comerciale sau individuale, nu a beneficiat de sporul de confidentialitate prevazut pentru categoriile de persoane enumerate.
A mai mentionat reclamantul ca, Curtea de Conturi a României, prin controlorii/ auditorii sai, are acces neîngradit la documentele si informatiile necesare exercitarii functiilor sale de control, la toate persoanele juridice sau fizice, deci implicit la entitatile al caror personal beneficiaza de sporul de confidentialitate si, astfel, în aceasta postura, cu ocazia fiecarui control a fost pus în situatia de a consulta documente clasificate si, paradoxal, controlul acordarii sporului de confidentialitate categoriilor de personal din cadrul institutiilor care gestioneaza informatii clasificate si care sunt supuse controlului Curtii de Conturi a României.
În drept, reclamantul si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art.1 si 4 din Legea nr.94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi republicata, modificata si completata prin Legea nr.77/2002, pe dispozitiile art. 2,15, 17,28 si 37 din Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protectia informatiilor clasificate precum si pe dispozitiile art.30 din O.G. nr.137/2000 privind acordarea sporului de confidentialitate personalului din Aparatul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.
Examinând actiunea, raportat la probatoriul administrat în cauza, instanta urmeaza a retine urmatoarele:
Între parti au existat raporturi de munca, reclamantul având în cadrul Curtii de Conturi Tulcea functia de controlor financiar, respectiv auditor public extern pâna la data de 31.01.2009, asa dupa cum dealtfel recunoaste si pârâta în întâmpinare.
Conform prevederilor art.32 alin.(1) din Legea nr.94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, republicata ,, exercitarea auditarii se poate efectua la sediul sau sau la fata locului”.
Este stiut faptul ca, din practica rezulta ca, masurile de control se exercita de catre auditorii publici externi ( controlorii financiari), la sediile institutiilor controlate.
Potrivit art.14 din O.G. nr.10/2007 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salariat potrivit anexelor II si III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sistemul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica: ,, Spor pentru conditii vatamatoare, de pâna la 10% din salariul de baza, se acorda personalului contractual care desfasoara activitate în cadrul autoritatilor institutiilor publice în care functioneaza instalatii care guverneaza câmpuri electromagnetice de radiofrecventa, produse de emitatori pentru comunicatii, instalatii de microunde, instalatii de curenti de înalta frecventa, statii de bruiaj.
(2) Categoriile de personal contractual, cuantumurile sporului prevazut la alin.(1) si conditiile de acordare, se stabilesc în limitele prevazute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevazute în bugetul aprobat.
(3) Locurile de munca pentru care se acorda sporul prevazut al alin.(1), vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de autoritatile abilitate în acest sens”.
Urmare a masurarii câmpurilor electromagnetice de radiofrecventa produse de emitatori pentru comunicatii, instalatii de microunde, instalatii de curenti de înalta frecventa, statii de bruiaj, efectuata de catre Societatea Nationala de Radiocomunicatii, a fost întocmit Buletinul de masuratori al câmpului radioelectric nr.302/1715 din 15.01.2008, care atesta depasirea limitelor maxime admise ale radiatiilor electromagnetice.
Prin buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de munca nr.7/18.11.2007, emis de Autoritatea de Sanatatea Publica Tulcea, contrasemnat si de Inspectoratul Teritorial de Munca Tulcea s-a precizat ca ,, personalul expus la radiatii electromagnetice de radio frecventa beneficiaza de sporuri, conform legislatiei în vigoare”.
La data de 29.02.2007, Presedintele Curtii de Conturi a României a emis Ordinul nr.99, prin care s-a dispus ca, începând cu data de 01.02.2008, personalul contractual si functionarii publici care îsi desfasoara activitatea în sediul Camerei de Conturi a Judetului Tulcea, sa beneficieze de un spor pentru conditii vatamatoare de munca de 10% din salariul de baza.
Or, având în vedere prevederile art.32 alin.(1) / Legea nr. 94/1992, cât si faptul ca, în mod efectiv programele de control ale auditorilor publici externi( controlorilor financiari), se realizeaza la sediile institutiilor la care se efectueaza controlul, acestia aflându-se asadar, în majoritatea timpului de lucru în afara sediului Camerei de Conturi Tulcea, vazând si celelalte prevederi legale mai sus citate, instanta apreciaza ca, neacordarea sporului pentru conditii vatamatoare si pentru reclamant, nu este o masura nelegala.
De asemenea, nu se poate retine nici caracterul discriminatoriu al masurii de neacordare al sporului pentru conditii vatamatoare si catre reclamant, în calitatea sa de controlor financiar( auditor public extern), în conditiile în care acest spor a fost acordat personalului contractual si functionarilor publici din cadrul Camerei de Conturi Tulcea, deoarece situatiile deosebite în care se gasesc diferite categorii de salariati, determina solutii diferite ale legiuitorului, în ceea ce priveste salarizarea acestora, fara ca prin aceasta solutie sa se încalce principiul legalitatii.
Instanta europeana a decis în mod constant ca, pentru a exista discriminare, trebuie stabilit ca, persoane plasate în situatii analoge sau comparabile în materie, beneficiaza de un tratament preferential si ca, aceasta distinctie nu-si gaseste nici o justificare obiectiva sau rezonabila.
În speta, nu poate fi vorba despre aceia ca, functionarii publici sau personalul contractual din cadrul Camerei de Conturi Tulcea, s-ar afla în situatii analoge sau comparabile cu cele ale controlorilor financiari ( auditorilor publici externi), câta vreme, asa cum s-a mai aratat, acestia îsi pot desfasura activitatea atât la sediul Camerei de Conturi Tulcea, cât si la sediul institutiilor la care se efectueaza controale, nefiind astfel, la fel ca si restul angajatilor acestei institutii, expusi pe toata durata programului de lucru, la riscurile ce au determinat acordarea sporului pentru conditii vatamatoare doar catre personalul contractual si functionarii publici.
Astfel, se apreciaza ca, pârâta nu a facut o discriminare reclamantului, prin acordarea sporului pentru conditii vatamatoare doar personalului contractual si functionarilor publici, care îsi desfasoara efectiv activitatea zilnica la sediul Camerei de Conturi Tulcea, Curtea de Conturi nefacând altceva decât sa aplice dispozitiile legale în materie, adoptate cu respectarea principiilor constitutionale si ale statutului de drept.
Astfel, instanta urmeaza a respinge ca nefondat capatul de cerere privind plata sporului pentru conditii vatamatoare.
În aceste conditii, instanta va respinge ca nefondat si capatul de cerere privind corectarea încadrarii salariale a reclamantului, cu includerea sporului de conditii vatamatoare si efectuarea mentiunilor în carnetul sau de munca, tocmai motivat de respingerea solicitarii sale privind acordarea sporului de conditii grele, pentru perioada 15.01.2008-31.01.2009, ca nefondata, prin prezenta hotarâre.
În ceea ce priveste cererea reclamantului vizând obligarea pârâtei la plata de despagubiri echivalente cu sporul de confidentialitate de 15% din salariul de baza, neacordat pentru perioada 01.02.2005-31.01.2009, actualizate cu indicele de inflatie de la data care trebuiau platite si pâna la achitarea integrala a acestora si la corectarea încadrarilor salariale, cu includerea sporului respectiv si efectuarea mentiunilor corespunzatoare în carnetul sau de munca, instanta va retine urmatoarele:
Potrivit prev. art. 283 alin.(1) lit. c din Codul muncii:
,, Cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate…. în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat…”.
Instanta retine ca, reclamantul a formulat actiunea la data de 2 aprilie 2009, solicitând drepturile salariale mai sus precizate, pentru perioada 01.02.2005-31.01.2009, astfel ca, vazând prevederile art.283 alin.(1) lit. c) Codul muncii, urmeaza a respinge pretentiile aferente perioadei 1.02.2005-1.04.2006, pentru interventia prescriptiei.
Referitor la sporul de confidentialitate, corespunzator perioadei 2.04.2006-31.01.2009, urmeaza a fi avute în vedere urmatoarele considerente:
Pentru pastrarea confidentialitatii în legatura cu informatiile clasificate, prin art. 3 alin.(1)/ Legea nr.444/2006 pentru aprobarea O.G. nr.19/2006 privind cresterile salariale ce se vor acorda personalului militar si functionarilor publici cu statut special, din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, s-a precizat ca:
,, Pentru pastrarea confidentialitatii, în legatura cu informatiile clasificate în functie de certificatul avizul de securitate detinut, cadrele militare în activitate, functionarii publici cu statut special, militarii angajati pe baza de contract si personalul civil din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, beneficiaza de un spor lunar de pâna la 15% din solda lunara, respectiv din salariul de baza, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate”.
Conform dispozitiilor art.11/ O.G. nr.9/2005, ale art. 13/ O.G. 3/2006 si ale art. 13/ O.G. 10/2007, privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale personalului din sectorul bugetar si ale persoanelor care ocupa functii de demnitate publica, s-a prevazut ca, sporul de confidentialitate se acorda personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului si al Ministerului Integrarii Europene, în cuantum de pâna la 15 % din salariul de baza, precum si personalul contractual din institutiile si autoritatile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Dispozitiile art.15/O.G.6/2007 privind masuri de reglementare a drepturilor salariale ale functionarilor publici, actualizata, prevad ca, sporul de confidentialitate se acorda functionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, în cuantum de pâna la 15% din salariu, C.N.S.A.S., M.A.E., Ministerul Integrarii Europene, directiilor subordonate ministrului delegat pentru comert din cadrul M.E.C.L., Consiliului Legislativ.
De asemenea, potrivit alin.(2) din art.15/ O.G.6/2007 actualizata:
,, Categoriile de functionari publici, cuantumurile sporurilor de confidentialitate si conditiile de acordare se stabililesc, în limitele prevazute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevazute în bugetul aprobat”.
Salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curtii de Conturi a României, respectiv Camerei de Conturi Tulcea si stabilirea drepturilor de care acestia beneficiaza, este reglementata prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit, fata de alte categorii de personal bugetar.
Astfel, instanta constata ca, în perioada supusa analizei judecatoresti, respectiv 02.04.2006-31.01.2009, salarizarea controlorilor financiari s-a facut în baza O.U.G. nr.160/2000, O.G. nr.27/2007 si O.G. nr.14/2008, acestia fiind îndreptatiti la un salariu stabilit potrivit actelor normative mai sus precizate, la care a fost adaugat sporul de vechime.
Cât priveste sporul de confidentialitate solicitat de reclamant, se constata ca, potrivit art.3 alin.(1) din Legea nr.444/2006, art.11 din O.G. nr.9/2005, art.13 din O.G. nr.3/2006, art.13/ O.G. Nr.10/2007, art.15/ O.G. nr.6/2007, acesta se acorda, astfel cum restrictiv este prevazut de aceste acte normative, cadrelor militare în activitate, functionarilor publici cu statut special, militarilor angajati pe baza de contract si personalului civil din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului si al Ministerului Integrarii Europene, personalului contractual din institutiile si autoritatile publice.
Astfel, se constata ca, printre categoriile profesionale prevazute expres de actele normative precizate mai sus, nu se regaseste si acea de controlor financiar.
Or, instanta este tinuta de a interpreta legea, în vederea aplicarii sale în mod corect si nu are caderea de a adauga la lege, prin interpretarea pe care o face asupra acesteia.
Cât priveste invocarea prevederilor O.G. nr.137/2000, prin Decizia nr.821/3.07.2008, Curtea Constitutionala a României a admis exceptia de neconstitutionalitate a Dispozitiilor art.1, art.2, alin.3 si art. 27 alin.(1) din O.U.G. nr.137/2000, aratând ca acestea sunt neconstitutionale, în masura în care, din acestea se desprinde întelesul ca, instantele judecatoresti au compentente sa anuleze sau sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin urmare, instanta de judecata nu poate acorda prevalenta dispozitiilor legale privind discriminarea, nici cu privire la sporul pentru conditii vatamatoare, nici cu privire la sporul de confidentialitate.
Fata de toate aceste aspecte, instanta urmeaza a respinge ca nefondat si capatul de cerere privind plata sporului de confidentialitate, pentru perioada 2.04.2006-31.01.2009.
Având în vedere ca a fost respins ca nefondat capatul de cerere privind plata sporului de confidentialitate, pentru perioada precizata mai sus, instanta urmeaza a respinge ca nefondat si capatul de cerere vizând corectarea încadrarilor salariale, cu includerea sporului respectiv si efectuarea mentiunilor corespunzatoare în carnetul sau de munca, tocmai motivat de neacordarea acestui spor, prin prezenta hotarâre.
Asa fiind, instanta urmeaza a respinge restul pretentiilor din ambele cereri, ca nefondate.

Tags: drepturi băneşti

Publicat de: pe 22 July, 2011

Categorie: Jurisprudenta

Subscrie

Fond – Contencios administrativ – drepturi băneştI

Dosar nr. 2686/88/2008

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Sentinţa civilă Nr. 193

Şedinţa publică de la 06 Februarie 2009

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr.2686/88/2008 reclamantul ………. a chemat în judecată Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti şi Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceştia să fie obligaţi să îi plătească salariul lunar cuvenit ca poliţist, pentru funcţia de şef serviciu, fără a prejudicia salariul cu echivalentul sumelor primite de la instituţia unde este detaşat, pentru orele suplimentare, diferenţa de 5% dintre suma salariului de merit oferit de Primăria Municipiului Tulcea şi cea pe care o oferă MIRA pentru toţi poliţiştii începând cu data de 1 aprilie 2005. sume actualizate la data plăţii efective, prin aplicarea coeficientului de inflaţie şi a dobânzii legale, pentru perioada 1 aprilie 2005 – septembrie 2008.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că începând cu data de 1.04.2005 a fost detaşat ca poliţist de la MIRA – Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti, la Consiliul Local al Municipiului Tulcea – Serviciul Public Comunitar Local de evidenţă al persoanelor.

Drepturile salariale ale poliţiştilor detaşaţi în afara MIRA, sunt reglementate prin anexa 4 din OG nr.38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, potrivit cărora poliţiştii detaşaţi beneficiază de salariul de bază al funcţiei îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizaţii, premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unităţile unde îşi desfăşoară activitatea, iar salariul pentru gradul profesional şi gradaţiile calculate la aceasta sunt plătite din fondurile Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti.

S-a mai arătat că potrivit OG nr.38/2003, anexa 4 pct.1 lit.c, dacă drepturile salariale sunt mai mici decât cele ce i s-ar cuveni ca poliţist pe funcţie similară în unităţile de poliţie, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor trebuie să-i plătească această diferenţă la salariu, dar aceasta a stabilit un salariu virtual pe care i-l plăteşte lunar.

S-a mai arătat că în baza hotărârii Consiliului Local nr.8/7.01.2005 reclamantul are funcţia de şef serviciu la Consiliul Local Tulcea, iar salarizarea se efectuează conform prev. OG nr.6/2007 şi că beneficiază atât de prime lunare, de ore suplimentare, salariu de merit cât şi de majorarea salariilor.

Reclamantul susţine că pârâta Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti îi reţine din sumele de bani pe care ar fi trebuit să i le plătească şi oricât i s-ar majora salariul, nu poate beneficia de acest drept.

Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe disp. Legii nr.353/2003, pentru aprobarea OG nr.38/2003, OG nr.6/2007, Ordinul MIRA nr.S/629/2008, art.164 al.1 din Legea nr.53/2003.

Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

De asemenea pârâta Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti a depus întâmpinare prin care a solicitat să fie respinsă acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Prin adresa nr.20060/20.01.2009 Consiliul Local al Municipiului Tulcea – Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Tulcea, la solicitarea instanţei a comunicat relaţii cu privire la faptul că reclamantul are calitatea de funcţionar public cu statut special, fiind detaşat ca poliţist la acest serviciu şi încadrat pe funcţia de şef serviciu prin HCL al Municipiului Tulcea nr.8/27.01.2005.

Au fost depuse în copie la dosar hotărârea consiliului local, mai sus menţionată, adresa Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti din 13.01.2005 prin care îşi exprimă acordul pentru numirea reclamantului în funcţia de şef serviciu, statul de funcţii al Consiliului Local Tulcea, anexa nr.1 la HCL nr.8/2005, adeverinţa nr.703189/22.01.2009, a INEP, prin care se atestă faptul că reclamantul este încadrat ca funcţionar public cu statut special începând din 15 septembrie 2003 şi până în prezent, fiind detaşat de la data de 1 aprilie 2005 la Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor a municipiului Tulcea.

Analizând cu prioritate excepţia invocată de către pârâta MIRA prin reprezentant, la termenul din 6.02.2009 cu privire la prescripţia dreptului la acţiune a reclamantului, pentru perioada 1 aprilie 2005 – 1 septembrie 2005, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată.

Astfel, reclamantul a înţeles să promoveze prezenta cerere în luna octombrie 2008 iar drepturile salariale sunt solicitate începând cu 1 aprilie 2005 şi până la data de 1 septembrie 2005 sunt prescrise, întrucât dreptul la acţiune în ceea ce priveşte plata acestor drepturi este prescris, fiind situat în afara termenului general de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958.

Prin urmare, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantului pentru această perioadă este întemeiată urmând a fi admisă cu privire la perioada 1 aprilie – septembrie 2005.

În ceea ce priveşte plata drepturilor salariale pentru perioada octombrie 2005 – septembrie 2008, instanţa reţine următoarele:

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reclamantul ………. are calitatea de funcţionar public cu statut special (poliţist) şi începând cu data de 1 aprilie 2005, acesta a fost detaşat din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti la Serv Public Comunitar de Evidenţă al persoanelor al municipiului Tulcea.

Prin urmare, drepturile salariale solicitate sunt reglementate în mod expres prin OG nr.38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor anexa 4, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.553/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor din anexa 4 la OG nr.-38/2003, pct.1 lit. a şi b, poliţiştii detaşaţi să îndeplinească funcţii în afara ministerului internelor şi reformei administrative, beneficiază de salariul de bază al funcţiei îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizaţii, premii şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unităţile unde îşi desfăşoară activitatea, drepturi plătite din fondurile instituţiilor unde aceştia sunt detaşaţi, precum şi de salariul pentru gradul profesional şi gradaţiile calculate la acesta, care se acordă în mod separat din fondurile Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti.

Potrivit pct.1 lit.c din anexa 4 la OG nr.38/2003 atunci când aceste drepturi salariale sunt mai mici decât cele care li s-ar cuveni poliţiştilor încadraţi în unităţile de poliţie pe funcţii similare celor pe care le îndeplinesc la unităţile unde sunt detaşaţi, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale poliţiştilor încadraţi în unităţile de poliţie.

În această situaţie drepturile salariale cuvenite în raport de legislaţia aplicabilă personalului unităţilor de poliţie unde poliţiştii sunt detaşaţi se acordă de aceste unităţi iar diferenţa până la totalul drepturilor se acordă de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti.

Prin totalul drepturilor salariale cuvenite ca poliţişti, se înţelege salariul de bază corespunzător funcţiei de poliţist, asimilată, precum şi celelalte sporuri şi indemnizaţii stabilite prin ordin al Ministrului internelor şi reformei administrative.

În aceste condiţii însă, plata primelor, premiilor, a altor drepturi , ore suplimentare au legătură cu locul de muncă unde sunt detaşaţi poliţiştii şi se pot acorda în funcţie de rezultatele activităţii desfăşurate , natura acestei activităţi – care ar impune efectuarea de ore suplimentare – existenţa fondurilor băneşti din care se finanţează plata premiilor şi a orelor suplimentare.

Potrivit disp. art.155 din Codul muncii salariul este compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, precum şi alte adaosuri care reprezintă o parte variabilă a salariului şi se acordă în funcţie de rezultatele individuale ale fiecărui salariat, acordarea acestora fiind însă atributul exclusiv al angajatorului.

Este de reţinut că salariul de merit a fost reglementat prin preved. art.1 pct.8 din OG nr.57/2006 pentru modificarea OG nr.38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, putând fi luat în calcul la stabilirea salariului de bază corespunzător funcţiei de poliţist doar începând cu luna septembrie 2008.

După această dată salariul de merit putea fi determinat în raport de disp. art.4 al.1 din OG nr.38/2003, în funcţie de procentul salariului de merit stabilit poliţistului la instituţia unde este detaşat, la solicitarea acestei instituţii.

În ceea ce priveşte plata orelor suplimentare, acestea nu puteau fi efectuate decât din dispoziţia scrisă a instituţiei la care este detaşat şi de existenţa fondurilor băneşti necesare pentru plata acestora.

În cauză, reclamantul nu a depus dovezi din care să rezulte efectuarea acestor ore suplimentare, din dispoziţia instituţiei, respectiv a Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Tulcea iar includerea acestor drepturi în drepturile salariale stabilite potrivit pct.1 lit.c din anexa nr.4 la OG nr.38/2003, reprezintă o creştere a drepturilor salariale plătite din bugetul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti, în baza dispoziţiei emisă de un alt ordonator de credite.

În consecinţă, instanţa apreciază că în baza dispoziţiilor anexei nr.4 la OG nr.38/2003 pârâtul chemat în judecată Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti, nu poate fi obligat decât la plata salariului pentru gradul profesional şi gradaţiile calculate la salariile de bază, dat fiind statutul poliţistului de funcţionar public detaşat la o altă instituţie, considerente pentru care cererea acestuia pentru plata drepturilor băneşti menţionate, aferente perioadei octombrie 2005 – septembrie 2008 va fi respinsă ca nefondată.

Tags: drepturi băneşti

Publicat de: pe 22 July, 2011

Categorie: Jurisprudenta

Subscrie

Drepturi banesti

DOSAR NR.8013/121/2008

La ordine fiind soluţionarea litigiului de muncă intervenit între reclamanţii A M, B A, C M,

CU M, F R, V D, V G, N V, F I reprezentaţi de S I P G şi pârâţii C L G şi S G NR. ” M. V

La apelul nominal au răspuns pentru reclamante, reprezentantul acestora S I P G prin

consilier juridic A E C,cu delegaţie la dosar,pentru pârâta S G nr. „M V” G, consilier juridic C C, în

baza delegaţiei pe care o depune la dosar şi chematul în garanţie Guvernul României prin M.F.P,

prin consilier juridic PV, în baza delegaţiei pe care o depune la dosar, lipsă fiind pârâtul C L G şi

chemaţii în garanţie Guvernul României prin M.F.P Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi

Inovării Bucureşti.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că s-a depus la dosar întâmpinare din partea

Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării Bucureşti.

Reprezentantul chematului în garanţie Guvernul României prin M.F.P invocă excepţia

lipsei calităţii de reprezentant pentru Guvernul României întrucât este reprezentantul Statului şi

poate reprezenta Statul Român în anumite condiţii prevăzute de lege.

Tribunalul pe lângă excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul C L G

prin întâmpinare şi a lipsei calităţii de reprezentant pentru Guvernul României invocată de către

Guvernul României prin MFP , din oficiu invocă excepţia lipsei capacităţii procesuale a chematului

în garanţie Guvernului României, sens în care acordă cuvântul părţilor atât asupra acestor excepţii

cât şi pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantelor solicită respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale

pasive a Cui L G având în vedere că, potrivit Contractului colectiv de muncă acesta are atribuţii

stricte de finanţare a unităţilor de învăţământ iar cu privire la celelalte excepţii arată că lasă la

aprecierea instanţei.

Pe fondul cauzei, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, în sensul de a se

dispune obligarea pârâţilor la acordarea transelor suplimentare de vechime prevăzute de art 50

alin 1 şi 2 din Legea 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, privind Statutul

Personalului Didactic şi la plata diferenţelor de drepturi salariale actualizate cu rata inflaţiei, pe

ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii, diferenţe rezultate ca urmare a neacordării tranşelor

suplimentare de vechime.

Cu privire la cererea de chemare în garanţie arată că lasă la aprecierea instanţei.

Reprezentantul pârâtei –unitate de învăţământ, cu privire la excepţia lipsei calităţii

procesuale pasive a Cui L G , solicită respingerea acesteia întrucât Primăria aprobă bugetele pe

care le şi plătesc.Cu privire la celelalte excepţii solicită admiterea acestora, considerând că

Ministerul Finanţelor Publice nu are calitatea de reprezentant al Guvernului României şi deci, nu

are capacitate procesuală în cauză.

Pe fondul cauzei, arată că începând cu anul 2000 există OUG nr.8/2000 care include

anumite plăţi în salariul de bază,plăţi care au fost incluse, instanţa urmând a aprecia asupra

acestui aspect.

Reprezentantul Guvernului României prin M.F.P solicită admiterea excepţiei lipsei

capacităţii procesuale a Guvernului României iar faţă de celelalte excepţii şi fondul cauzei, lasă la

aprecierea instanţei.

T R I B U N A LU L

Asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G sub nr. 8013/121/2008 din 10.12.2008,

reclamanţii A M, B A, C M, CU M, F R, V D, V G, N V, F I reprezentaţi de S I P G au

solicitat în contradictoriu cu pârâţii, C L G şi S G NR. ” M. V G, plata drepturilor salariale

neacordate – reprezentând sporul pentru tranşele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50

al. 1 şi 2 din legea 128/1997,pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în

judecată, actualizată cu indicele de inflaţie.

Motivându-şi în fapt cererea, au arătat că în art. 50 al. 1 şi 2 din legea 128/1997 sunt

reglementate tranşele suplimentare de vechime că reclamanţii îndeplinesc condiţiile de vechime

pentru a beneficia de tranşele suplimentare, nu le-au fost acordate aceste drepturi.

În drept, au invocat art. 50al 1,2 din Legea nr-128/1997.

Pârâtul C L G a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale

pasive, întrucât într-un litigiu de muncă pârât nu poate fi decât unitatea care utilizează munca

prestată de salariat, că este culpa reclamanţilor că nu au îndeplinit procedurile instituite de lege în

ceea ce priveşte propunerile de buget.

A formulat şi cerere de chemare în garanţie a Guvernului României şi a Ministerului

Educaţiei , Cercetării şi Tineretului pentru ca, în situaţia în care va cădea în pretenţii aceste

instituţii să fie obligate să îl despăgubească cu fondurile necesare pentru plata sumelor solicitate

de reclamanţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Având în vedere disp. Art. 137 din C.pr.civ. instanţa va analiza mai întâi excepţia lipsei

calităţii procesuale pasive invocată de C L.

Potrivit art. 167din legea 128/1997, unităţile de învăţământ P de stat funcţionează ca

unităţi finanţate din fonduri alocate prin bugetele Le ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a căror

rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii. Prin urmare,

calitatea de ordonator de credite în ceea ce priveşte cheltuielile de personal revine Cui L în raza

căruia se află unitatea de învăţământ.

Nu are relevanţă dacă sumele corespunzătoare au fost sau nu trecute în buget, de vreme

ce acest aspect nu poate fi imputat reclamanţilor şi nici dacă participă sau nu la negociere, dacă

acest drept a fost solicitat pe cale administrativă sau direct în instanţă.

Pe fondul cauzei, se constată:

Reclamanţii – membrii ai Sui I P G – sunt salariaţi ai şcolii pârâte şi au o vechime de

peste 30 de ani, aşa cum rezultă din tabelul aflat la fila 3.

Potrivit dispoziţiilor art. 50 din Legea nr-128/1997:

(1) Personalul didactic din învăţământul P beneficiază de tranşele de vechime la salarizare stabilite

de lege şi de trei tranşe suplimentare, care se acordă la 30, 35 şi la peste 40 de ani de activitate în

învăţământ.

(2) Pentru fiecare dintre tranşele suplimentare de vechime se acordă o creştere a coeficientului

de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime.

Dispoziţiile legale sus-arătate sunt imperative, fiecare unitate de învăţământ în care sunt

încadraţi şi reclamanţii, având obligaţia ca la împlinirea stagiului de vechime de 30,35,40 ani( în

funcţie de situaţia concretă a fiecărui reclamant ) să acorde acea creştere a coeficientului de

ierarhizare.

Potrivit art. 287 codul muncii, sarcina probei revine angajatorului. Nu s-a făcut nici o

dovadă în sensul că articolul indicat a fost respectat şi că reclamanţii au primit sumele

corespunzătoare, şi nici nu s-a indicat nici un temei juridic care ar fi făcut inaplicabil în cauză art.

50 din legea 128/1997.

Este adevărat că prin OG 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008

şi în anul 2009 personalului din învăţământ s-a prevăzut în art. 5 al. (2)că în coeficienţii de

multiplicare cuprinşi în anexele nr. 2, 2a şi în anexele nr. 1.1b şi 1.2b, prevăzuţi la ultimele 3 tranşe

de vechime recunoscută de 30 – 35 ani, 35 – 40 ani şi peste 40 ani în învăţământ, sunt cuprinse şi

creşterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranşei anterioare de vechime,

prevăzute la art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, însă

nu s-a făcut nicio dovadă a aplicării acestui din urmă act normativ, la fel ca şi în situaţia art. 50 din

legea 128/1997.

Prin urmare, nu se poate verifica modul de calcul al salariilor după apariţia OG 15/2008

pentru a se stabili că s-a ţinut seama de procentele indicate în cele două acte normative. Faţă de

pasivitatea manifestată de angajator, instanţa nu poate face aplicarea nici unei prezumţii, de vreme

ce reclamanţii susţin, în continuare că nu li s-au plătit aceste drepturi.

Faţă de aceste considerente, va admite în parte acţiunea, va obliga pârâţii să plătească

reclamanţilor drepturile salariale neacordate reprezentând c/val tranşelor suplimentare de vechime,

începând cu data de 10.12.2005 la zi. În concret, fiecare angajator, va verifica în ce categorie de

vechime se aflau reclamanţii la data de 10.12.2005 şi, în măsura în care era de peste 30 de ani, va

aplica creşterea coeficientului de ierarhizare corespunzătoare din această dată şi apoi creşterile

ulterioare de la 35, respectiv 40 de ani, de la data împlinirii condiţiei de vechime. Dacă la data de

10.12.2005 salariatul nu avea o vechime de peste 30 de ani, dar a realizat-o ulterior, drepturile se

vor calcula şi achita de la data împlinirii condiţiei de vechime.

În ceea ce priveşte actualizarea cu indicele de inflaţie a acestor drepturi băneşti până la

data plăţii efective, tribunalul o consideră întemeiată, din perspectiva disp.art.161 pct.4 Codul

muncii, precum şi a faptului că prin aceasta se realizează o corelaţie între salariul real şi salariul

nominal de care reclamanţii ar fi beneficiat la momentul la care pârâţii le datorau drepturile băneşti

în cauză şi momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului.

Aceasta deoarece principala funcţie a indexării este aceea de a atenua efectele inflaţiei

asupra nivelului de trai.

Referitor la cererile de chemare în garanţie, instanţa reţine:

Pârâtul C L a formulat cereri de chemare în garanţie cu un conţinut juridic ilogic, în sensul

că, deşi a solicitat chemarea în garanţie a Guvernului României, respectiv a Ministerului

Educaţiei , Cercetării şi Tineretului, a solicitat să fie reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, de

Direcţia Generală a Finanţelor Publice, respectiv de Inspectoratul Şcolar, deşi acestea nu au

calitatea de reprezentant legal în procese al instituţiilor chemate în garanţie.

In ce priveste exceptia lipsei capacitatii juridice a pârâtului Guvernul României, instanta

urmează a o admite motivat de faptul că potrivit legii 90/2001 acesta este un organ colegial fără

personalitate juridică, având ,e adevarat o capacitate juridică specială de drept public numai atunci

când instantele judecatoresti specializate exercită, în conditiile stabilite de Constitutie si de Legea

nr.554/2004, controlul legalitatii actelor sale.

Cererea de chemare in garanţie a Ministerului Educaţiei va fi respinsă ca nefondată.

Potrivit disp. art 167 alin 17 din legea 84/1995 , de la bugetul de stat, prin bugetul

Ministerului Educaţiei şi Cercetării, se asigură următoarele cheltuieli aferente unităţilor de

învăţământ P, inclusiv pentru învăţământul special:

a) componenta Lă aferentă proiectelor aflate în derulare, cofinanţate de Guvernul României şi

de organismele financiare internaţionale, precum şi rambursările de credite externe aferente

proiectelor respective;

b) bursele pentru elevii din Republica Moldova, precum şi bursele pentru elevii străini şi etnicii

români din afara graniţelor ţării;

c) organizarea evaluărilor, simulărilor şi examenelor naţionale;

d) perfecţionarea pregătirii profesionale a cadrelor didactice şi didactice auxiliare, precum şi

organizarea examenelor naţionale de ocupare a posturilor didactice;

e) manualele şcolare pentru învăţământul obligatoriu şi pentru elevii cu dificultăţi materiale din

învăţământul liceal şi de arte şi meserii;

f) finanţarea, pe bază de hotărâri ale Guvernului, a unor programe anuale sau multianuale de

investiţii, modernizare şi dezvoltare a bazei materiale a instituţiilor publice de învăţământ P de stat,

inclusiv consolidări şi reabilitări de şcoli şi dotări;

g) finanţarea unor programe naţionale de protecţie socială, stabilite prin reglementări specifice;

h) finanţarea privind organizarea, pentru elevi, de concursuri pe obiecte de învăţământ şi pe

meserii, tehnico-aplicative, ştiinţifice, de creaţie, concursuri şi festivaluri cultural-artistice,

campionate şi concursuri sportive şcolare, cu participare naţională şi internaţională, precum şi

olimpiade internaţionale pe obiecte de învăţământ.

Având in vedere aceste aspecte, precum si dispozitiile alin 3-6 ale aceluiasi articol, potrivit

carora finantarea de baza, ce include si cheltuielile de personal, se asigura prin bugetele Le ale

unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ, din sumele defalcate din

unele venituri ale bugetului de stat şi din alte venituri ale bugetelor L ,iar Ministerul Educaţiei şi

Cercetării are atributii expres stabilite in ceea ce priveste finantarea cheltuielilor unitătilor din

învătamântul P si care nu include si cheltuielile de personal, va respinge cererea de chemare in

garanţie ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C L G.

Admite acţiunea formulată de reclamanţii A M, B A, C M, CU M, F R, V D, V G, N

V, F I reprezentaţi de S I P G , în contradictoriu cu pârâţii C L G şi S G NR. ” M. V G, cu

sediul în G, str.T V, nr., judeţul G.

Obligă pe pârâţi către reclamanţi la plata tranşelor suplimentare de vechime acordate la

30,35 şi la peste 40 de ani de activitate în învăţământ, pentru fiecare dintre tranşele suplimentare

de vechime acordându-se o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de

ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime, începând cu data de 10.12.2005 la zi,

drepturi ce vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, cu luarea în

considerare pentru fiecare reclamant a perioadei efectiv lucrate şi a vechimii corespunzătoare în

învăţământ.

Obligă pe pârâţi către reclamanţi la plata diferenţelor de drepturi rezultate ca urmare a

acordării drepturilor mai sus menţionate şi cele efectiv încasate.

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale a chematului în garanţie Guvernul României.

Respinge cererea de chemare în garanţie promovată în contradictoriu cu acesta pentru

lipsa capacităţii procesuale.

Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.

Constată că Ministerul Finanţelor Publice nu are calitatea de reprezentant al Guvernului

României.

Respinge cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, ca

nefondată.

Tags: drepturi băneşti

Publicat de: pe 18 July, 2011

Categorie: Jurisprudenta

Subscrie

Drepturi băneşti solicitate cu titlu de cotă-parte din profitul realizat de societate.

În lipsa negocierii realizată prin acte adiţionale ulterioare asupra modalităţii concrete de acordare a unei cote – părţi din profitul societăţii, acordarea unor asemenea drepturi băneşti încadrate la categoria „alte venituri” nu a fost stabilită şi, deci, nu poate fi realizată.

Decizia civilă nr. 408/R/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată sub nr. 4757/91/2008 la Tribunalul Vrancea reclamanţii J. L. ş.a. au chemat în judecată pe pârâta S.C. P. S.A. Bucureşti solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor băneşti în cuantum de 10.209 lei cu titlu de cota –parte din profitul societăţii, realizat pe anii 2005, 2006, drepturi actualizate la data plăţii cu indicele de inflaţie, precum şi la plata sumei 500 EURO, reprezentând daune morale.

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că au fost salariaţi la S.C. P. S.A. Bucureşti, punctual de lucru P. V., potrivit înscrierilor din carnetul de muncă depus la dosar.

Mai arată reclamanţii că au dreptul să li se plătească, în funcţie de anii lucraţi de fiecare, cota parte din profitul societăţii obţinut în anii 2005, 2006 şi 2007 aşa cum prevede textul art. 139 din C.C.M. încheiat pe anul 2005 şi menţinut în aceleaşi condiţii şi pentru anii 2006 şi 2007.

Au invocat reclamanţii şi art. 41(2) lit. a şi art.42(2) lit.a din C.C.M. unic la nivel naţional pe anii 2005 respectiv 2007-2010, cum însă au arătat aceştia, nu există nici un act din care să rezulte vreo negociere referitoare la aceasta cotă, ei au calculat-o în baza rapoartelor anuale din care rezultă că pârâta în anul 2005, a înregistrat un profit net de 1.416 mil. Ron şi un număr de angajaţi de 43546, în anul 2006 profitul net a fost de 2.285 mil. lei cu 32.837 angajaţi, respectiv în anul 2007 profitul net a fost de 1.778 mil. lei cu 26.397 angajaţi, astfel că li se datorează fiecăruia după calculele efectuate, suma de 10.209 lei, sume actualizate la data plăţii cu indicele de inflaţie.

Reclamanţii au arăta că intimata nu şi-a respectat nici această îndatorire aşa cum a procedat şi cu altele, sustrăgându-se de la obligaţiile faţă de salariaţi şi ignorându-le drepturile legale, astfel că se consideră îndreptăţiţi la daune morale în valoare de 500 Euro. Pârâta S.C. P. S.A. a depus la dosar întâmpinare, invocând în principal pe cale de excepţie, lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor şi prematuritatea acţiunii, respectiv prescripţia dreptului la acţiune. A motivat pârâta cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, că salariaţii sunt reprezentaţi la nivel de unitate, în cazul P. de sindicatul liber constituit, astfel numai sindicatul reprezentativ – nu salariaţi ca indivizi sau chiar grupaţi –poate îndeplini cerinţa art. 139 C.C.M., de a iniţia şi genera prin negocieri în condiţiile legii un drept al salariaţilor faţă de profitul P.. Cu privire la prematuritatea cererii pârâta a arătat că negocieri nu au existat între sindicat şi patronat astfel că salariaţii nu au uzat, prin sindicat de unica procedură legală care le-ar fi facilitat naşterea dreptului cert de a încasa o sumă de bani cu titlu de cotă din profit, procedura prevăzută de art. 139 din C.C.M. Pârâta a arătat că suma reprezentând cota de profit solicitată de reclamanţi nu are caracter salarial ci are natură juridică diferită, reprezentând conform art. 42 din C.C.M. la Nivel Naţional pe anii 2007-2010, alte venituri. Astfel, această acţiune a reclamanţilor se încadrează deplin în ipoteza art. 283 lit. e din Codul muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripţie de 6 luni nu cel de 3 ani prevăzut de acelaşi art. Lit. c. şi deci dreptul la acţiune este prescris.

Cât priveşte fondul cauzei, pârâta a considerat că acţiunea este neîntemeiată, întrucât nu a existat nici o negociere între sindicat şi patronat cu privire la acordarea cotei din profit, iar că aceştia prin sindicatul reprezentativ pot să oblige societatea la demararea procedurilor de negociere în vederea stabilirii existentei şi cuantumului unui astfel de drept. A invocat şi prevederile Legii 31/1990 în sensul că fondatorii pot participa la profit dacă aceasta este prevăzută în actul constitutiv ori în lipsa unor astfel de prevederi, a fost aprobată în adunarea generala a acţionarilor.

A solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. În dovedirea susţinerilor sale pârâta a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta a mai invocat excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art.298 al.2 din Legea nr.50/2003 Codul muncii prin raportate la art.62, art. 63 si art. 83 din Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă.

Prin încheierea din 09.03.2009 tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, însă prin decizia civilă nr.332/R/23.03.2009 Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de S.C. P. a casat încheierea şi a trimis cauza la Curtea Constituţională. Prin decizia civilă nr.1229 din 29 septembrie 2009 Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 733/07.12.2009 pronunţată de către Tribunalul Vrancea, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii J.L. ş.a. în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S.A. Bucureşti.

În motivare instanţa reţine următoarele:

Excepţiile invocate nu au fost considerate întemeiate pentru următoarele considerente:

Este adevărat că pentru a avea calitate procesuală activă trebuie să existe identitate între persoana reclamantului şi persoana titulară a dreptului din raportul juridic dedus judecăţii. În speţă, titulari ai dreptului la cota parte din profitul societăţii sunt salariaţii şi nu sindicatul care îi reprezintă, ei fiind cei ce au legitimitate procesuală activă.

Împrejurarea că pârâta consideră că dreptul pretins de reclamanţi nu este cert întrucât nu au fost stabilite condiţiile şi criteriile de acordare ale drepturilor ce fac obiectul prezentei cauze, nu este de natură a nega calitatea procesuală activă a reclamanţilor. Aceştia şi-au justificat calitatea procesuală activă prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia , susţinerile pârâtei vizavi de această excepţie vizând fondul pretenţiei deduse judecăţii.

Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat că excepţiile prematurităţii şi lipsei calităţii procesuale active sunt neîntemeiate

Nici excepţia prescripţiei dreptului la acţiune nu a fost primită.

Potrivit art.233 pct.1 lit.b Codul muncii se prescriu în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune cererile având ca obiect neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Aceste dispoziţii nu sunt însă incidente întrucât drepturile ce fac obiectul prezentei cauze sunt drepturi cu caracter patrimonial ce intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor art.283 pct.1 lit.c potrivit căruia termenul de prescripţie este de 3 ani de la data naşterii dreptului.

Pe fondul cauzei s-au reţinut următoarele.

Reclamanţii au fost salariaţi ai pârâtei, până la data de 12.12.2006, împrejurare ce rezultă din copia carnetelor de muncă depuse la dosar.

Instanţa a constatat ca fiind neîntemeiată acţiunea privind acordarea cotei de profit de 10%, motivat de faptul că în contractul colectiv de muncă încheiat între cele două părţi nu este prevăzut în mod expres acordarea cotei de 10% din profit.

Instanţa a reţinut art.139 în sensul că părţile pot negocia acordarea cotei de profit după o prealabilă înţelegere între patronat şi sindicat.

Instanţa a apreciat ca fiind incidente în cauză prevederile din Codul Civil referitoare la condiţia suspensivă, astfel în intervalul dintre momentul naşterii raportului juridic obligaţional şi cel al realizării condiţiei, condiţia suspensivă presupune că obligaţia încă nu există.

În cazul de faţă, cum nu s-a îndeplinit condiţia negocierii dintre sindicat şi patronat, orice prevedere legată de obiectul acestei negocieri, mai exact cota de profit de 10%, este considerată ca inexistentă. Reclamanţii aveau dreptul de a interveni la negocieri iar pârâta avea obligaţia, să le respecte acest drept. Cum însă condiţia nu s-a îndeplinit, respectiv negocierile nu au avut loc între părţi, acestea se află în situaţia similară neîncheierii vreunui raport juridic obligaţional cu privire la acordarea cotei de profit, instanţa apreciind că această cerinţă nu a fost respectată, fiind respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

În ce priveşte daunele morale solicitate de reclamanţi, această cerere apare ca nefondată nefiind făcută nici o dovadă a acestui prejudiciu şi a întinderii acestuia.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

În cadrul aceleiaşi instanţe, complete de judecată au avut soluţii diferite pentru cauze identice, astfel că s-a ajuns la situaţia ca alţi colegi ai recurentei să câştige acţiunea şi ei să-i fi respinsă cererea ca neîntemeiată.

Respingerea drepturilor solicitate de reclamanţi este nemotivată şi analizarea susţinerilor reclamanţilor este superficială.

Instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 139 din Contractul colectiv de muncă pe unitate.

Dreptul salariaţilor la acordarea cotei de 10 % din profit este consacrat atât la nivel naţional – Contractul colectiv de muncă aferent anilor 2005 – 2006, cât şi în Contractul colectiv de muncă din anii 2007 – 2010, acest drept fiind preluat de S.C. P. S.A. în art. 139 din Contractul colectiv de muncă pe unitate în 1997: „Cota de participare şi condiţiile de diferenţiere vor fi stabilite prin negociere cu FSLI P.” şi neschimbat până în prezent.

Prin urmare, dreptul consacrat contractual de participare la cota de profit în procent de 10 % există şi a fost preluat de partenerii sociali în fiecare an.

Apărările pârâtei sunt lipsite de temei legal, iar instanţa de fond a demonstrat superficialitate în verificarea probelor administrate de reclamanţi în dosarul cauzei (a se vedea în dosar act adiţional nr. 15928/1998).

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În drept, a întemeiat recursul pe disp. art. 299 – 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Intimata nu a formulat întâmpinare însă prezentă în instanţă, prin apărător ales, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurenţi sub toate aspectele de fapt şi de drept în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanţii au solicitat prin acţiunea formulată cota-parte din profitul societăţii de 10 % pe anii 2005, 2006.

Conform art. 139 din contractul colectiv de muncă la nivel P. pe anul 2006 cota de participare a salariaţilor P.S.A. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum şi condiţiile de diferenţiere vor fi stabilite prin negociere cu FSLI P.

Conform contractului colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2005 – 2006, la art. 41 alin. (2), la capitolul 4 „Salarizarea şi alte drepturi băneşti”, se definesc care sunt adaosurile la salariul de bază şi care sunt alte venituri pentru angajaţi. La categoria „alte venituri” este menţionată şi cota-parte din profit ce se repartizează salariaţilor, care este de până la 10 % în cadrul societăţilor comerciale şi 5 % în cadrul regiilor autonome. Nicăieri însă nu este menţionat în acest capitol din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, obligativitatea acordării drepturilor prevăzute la art. 41. Dacă la art. 37 este prevăzut dreptul la un salariu pentru munca prestată, iar la art. 40 se prevede că părţile sunt de acord ca în perioada următoare să includă unele sporuri în salariu, la art. 41 se prevede că sunt adaosuri la salariul de bază anumite venituri şi sunt considerate „alte venituri” anumite sume acordate salariaţilor. Articolul 41 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional 2005 – 2007 doar defineşte, prin urmare, cele două noţiuni şi indică care anume drepturi sunt venituri şi care sunt adaosuri.

Faţă de modul de redactare a acestor texte se reţine că părţile pot negocia şi alte venituri sau adaosuri prin contracte încheiate ulterior la nivel inferior, respectiv ramură sau unitate, sau prin acte adiţionale.

Se constată însă că în contractul colectiv de muncă la nivel P., precum şi în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze, nu se prevede acordarea cotei de participare la profit.

La nivel de P. se prevede la art. 139 că, cota de participare a salariaţilor la profitul anual, modalitatea concretă de acordare vor fi stabilite prin negociere, deci acest drept nu a fost concretizat, ci s-a stabilit că la un moment viitor urmează a fi negociat. Însă din actele dosarului nu rezultă însă că acest drept a fost negociat sau stabilit prin acte adiţionale ulterioare, astfel că nu se poate solicita acordarea lui odată ce nu a fost stabilit.

De asemenea, la nivel de contract colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol şi gaze nu este prevăzut dreptul salariaţilor la cota de participare la profit.

În ceea ce priveşte culpa angajatorului determinată de lipsa negocierilor pentru acordarea acestui drept curtea reţine că din actele dosarului nu rezultă că reclamanţii sau salariaţii au solicitat unităţii negocierea acestui drept şi aceasta ar fi refuzat.

Conform art. 3 (5) din Legea nr. 130/1996 iniţiativa negocierii aparţine patronului, iar în cazul în care patronul nu angajează negocierea aceasta are loc la cererea organizaţiei sindicale sau a reprezentanţilor salariaţilor în termen de 15 zile de la formularea cererii. De asemenea, articolul 3 menţionează că negocierea colectivă va avea ca obiect cel puţin salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile de muncă. În cauza de faţă dreptul solicitat încadrat la categoria „alte venituri”, iar, pe de altă parte, niciuna dintre părţi nu a solicitat negocierea acestui drept.

Faţă de aceste considerente se apreciază ca nefondate motivele de recurs iar soluţia instanţei de fond este corectă.

Cu privire la celelalte critici aduse de recurenţi în cererea de recurs curtea reţine că o eventuală practică judiciară neunitară în cadrul aceleiaşi instanţe nu reprezintă motiv de reformare a hotărârii recurate.

De asemenea, nu se pot reţine nici criticile conform cărora hotărârea nu este motivată, iar analiza probelor este superficială. Din considerentele hotărârii de fond rezultă argumentele pentru care instanţa a respins pretenţiile reclamanţilor, hotărârea cuprinzând elementele prevăzute în art. 261 Cod procedură civilă.

De asemenea, interpretarea recurenţilor-reclamanţi conform căreia prin art. 139 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 1997 a fost stabilit acest drept pentru viitor, iar forma art.139 a rămas neschimbată dispoziţia fiind preluată în fiecare contract colectiv de muncă încheiat ulterior la nivel de unitate şi aceasta deoarece pentru perioada solicitată 2006 – 2007 nu poate fi reţinută întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, acest drept nu a fost stabilit şi negociat prin nici un contract de muncă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 şi 304 indice 1 Cod de procedură civilă, instanţa a respins recursul declarat de reclamanţi.

Tags: drepturi băneşti

Publicat de: pe 18 July, 2011

Categorie: Jurisprudenta

Subscrie

DREPTURI BĂNEŞTI JUDECĂTORI ŞI PERSONALUL AUXILIAR DE SPECIALITATE . PRIMA DE VACANŢĂ ŞI SPOR VECHIME

Prin acţiunea civilă formulată : judecători şi personal auxiliar de specialitate au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata primă de vacanţă pentru perioada 2001-2004, cât şi la plata sporului de vechime pentru anii 2001-2004.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea civilă a reclamanţilor şi a obligat pârâtul la plata drepturilor băneşti privind prima de vacanţă pentru anii 2002-2004 şi la plata sporului de vechime pentru perioada anilor 2002-2004.

S-a reţinut în motivarea hotărârii că drepturile băneşti solicitate pentru anul 2001 sunt prescrise întrucât faţă de data introducerii acţiunii civile-22.11.2004- au trecut mai mult de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune.

Referitor la plata primei de vacanţă instanţa de fond a reţinut că suspendarea repetată a drepturilor prin Legile nr.631/2002, 507/2003 şi 511/2004 încalcă disp.art.38 şi 49 din Constituţie.

Cu privire la sporul de vechime s-a reţinut că acesta a fost acordat prin Legea nr.50/1996 –art.33 şi că prin OG nr.83/2000 acest drept nu a fost abrogat .

Recursul formulat de pârât cu privire la faptul că judecătorii şi personalul auxiliar de specialitate nu pot beneficia de prima de vacanţă întrucât acest drept a fost suspendat şi ulterior abrogat prin art.50 din OUG nr.177/2002 cât şi cu privire la faptul că judecătorii nu pot beneficia de spor de vechime întrucât acest drept a fost admis în parte.

S-a modificat hotărârea instanţei de fond şi s-a înlăturat din hotărâre obligarea pârâtului la plata primei de vacanţă pentru judecători pentru anii 2003-2004 cât şi la plata sporului de vechime tot pentru judecători pentru anii 2002-2004.

S-au menţinut celelalte dispoziţii.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut că dreptul la prima de vacanţă pentru judecători a fost abrogat conform art.50 al.2 din OUG nr.177/2002.

S-a mai arătat că pentru anii 2001-2002 acordarea primei de vacanţă este legală întrucât suspendarea repetată a acordării dreptului nu înseamnă că a fost afectat însuşi dreptul la acordarea acesteia , suspendarea făcându-se cu încălcarea disp.art.41 şi 53 din Constituţia României revizuită.

In ceea ce priveşte personalul auxiliar s-a mai reţinut de instanţa de recurs că acest drept nu a fost abrogat ci numai suspendat, art.411 introdus prin OG nr.83/2000 referindu-se atât la magistraţi cât şi la personalul auxiliar , dar art.50 al.2 din OUG nr.177/2002 priveşte numai pe magistraţi.

Referitor la sporul de vechime pentru judecători s-a reţinut că potrivit art.33 al.2 din Legea nr.50/1996 republicată astfel cum a fost modificată prin OG nr.83/2000 acesta nu se acordă magistraţilor.

( Decizia civilă nr.32 din 18.01.2006

Tags: drepturi băneşti

Publicat de: pe 17 July, 2011

Categorie: Jurisprudenta

Subscrie

Drepturi băneşti prevăzute în contractele colective de muncă. Obligativitatea acordării acestora

Prin acţiunea civilă reclamantul SF a chemat în judecată pârâta SC „D” SA solicitând acordarea unor drepturi băneşti ca prima de vacanţă, prima de Paşte şi de Crăciun pe perioada 2002- 2004 prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate pe anul 1999 si prelungit pe o perioadă de 5 ani, perioada în care a fost salariatul pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 578/15.09.2005 s-a admis acţiunea civilă si a fost obligată pârâta la plata acestor drepturi băneşti pe perioada anilor 2002-2004.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

S-a mai reţinut că, potrivit clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de societate ( art. 77 lit. d şi art. 68 alin. 3) salariaţii beneficiază de prima de vacanţă, de prima de Paşte şi de Crăciun.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta societate comercială susţinând că primele de vacanţă si primele de Paşte şi Crăciun, se acordau salariaţilor numai în cazul în care societatea comercială avea rezultate financiare bune.

S-a mai susţinut de recurentă că, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel naţional pentru anii 2002- 2003 primele de vacanţă se acordă în funcţie de posibilităţile economico-financiare ale societăţii.

Instanţa de recurs în baza disp.art. 312 alin. 1 Cod proc.civilă, a respins ca nefondat recursul considerându-se că, în cauză nu sunt aplicabile disp.art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că, potrivit disp.art. 68 alin. 3 si art. 77 lit. a din contractul colectiv de muncă încheiat între recurentă şi sindicat, la plecarea în concediu a salariaţilor li se acordă o prima de vacanţă egală cu salariul de bază pentru timpul efectiv lucrat într-un an calendaristic şi că li se mai acordau ajutoare reprezentând cel puţin un salariu minim de încadrare la nivel de unitate la data acordării de Paşte şi un salariu mediu la data acordării de Crăciun.

S-a mai reţinut că, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, acest contract constituie legea părţilor, iar potrivit art. 30 din aceeaşi lege, executarea acestuia este obligatorie pentru părţile contractante.

Pârâta recurentă, a mai reţinut instanţa de recurs, nu a făcut dovada că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ar exista o clauză din care să rezulte că acordarea drepturilor băneşti pretinse ar fi condiţionate de situaţia economico-financiară.

S-a mai arătat că, în contractele colective de muncă la nivel de unitate nu se pot prevedea drepturi mai mici decât cel la nivel de naţional dar că pot prevedea drepturi peste cele din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, lucru care s-a şi făcut neincluzându-se în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate clauza în contractul colectiv de muncă la nivel naţional de acordare condiţionată a drepturilor băneşti solicitate de reclamant.

Tags: drepturi băneşti

Publicat de: pe 17 July, 2011

Categorie: Jurisprudenta

Subscrie

Drepturi băneşti

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.54 din 5.01.2011, cu precizările ulterioare (f.15) Sindicatul Liber din Învăţământul judeţului Bacău, în numele membrilor săi de sindicat: B.A., T.A, ş.a. a chemat în judecată Şcoala cu clasele I-VIII F., judeţul Bacău, Consiliul Local F., judeţul Bacău şi comuna F., judeţul Bacău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată şcoala angajatoare la calcularea şi la plata indemnizaţiei de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009 – 2010, în cuantum integral, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fără diminuarea de 25% aplicată potrivit L. 118/2010 şi la plata diferenţei dintre indemnizaţia astfel calculată şi cea efectiv încasată, iar consiliul local şi unitatea administrativ-teritorială să fie obligate să asigure finanţarea necesară plăţii sumelor datorate.

În motivarea cererii s-a arătat că personalul didactic din învăţământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă, în perioada vacanţelor şcolare, cu o durată de cel puţin 62 de zile, exclusiv duminicile şi sărbătorile legale, pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiind de o indemnizaţie de concediu care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă, indemnizaţie care se plăteşte de angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare, potrivit Codului muncii şi cu cel puţin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă, potrivit Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură învăţământ.

Pârâţii, se arată în continuare, au înţeles să ignore prevederile legale incidente, amânând în mod nejustificat plata indemnizaţiei după momentul începerii efective a perioadei de concediu, reclamanţii fiind lezaţi întrucât nu au beneficiat de indemnizaţie în cuantum integral anterior începerii concediului de odihnă, fiind nevoiţi să revină din concediu, la sediul unităţii, pentru a putea primi indemnizaţia corespunzătoare, care ar fi trebuit calculată raportat la salariile personalului din învăţământ stabilite prin L.330/2009, la data la care ar fi trebuit calculate indemnizaţiile, L.118/2010 neexistând din punct de vedere juridic.

În motivarea în drept a acţiunii, reclamanţii au invocat dispoziţiile art.112 Cpc, ale art.145 şi 283 alin.(1) lit.c) din Codul muncii, ale art.67 din L.168/1999, ale art.28 din L.54/2003, ale art.103 din L.128/1997, precum şi dispoziţiile HG 250/1992 şi pe cele ale art.29 din CCM unic la nivel de ramură învăţământ iar în dovedirea susţinerilor lor au depus la dosar adeverinţa nr.934/17.11.2010 eliberată de Şcoala cu clasele I-VIII F., judeţul Bacău (f.6,7).

Deşi legal citate, instituţiile pârâte nu au formulat întâmpinare şi nu au trimis reprezentant în instanţă.

Examinând cererea formulată, instanţa reţine următoarele:

Reclamanţii sunt angajaţi ai Şcolii cu clasele I-VIII F., judeţul Bacău (personal didactic, nedidactic şi auxiliar) şi au efectuat concediul de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010, respectiv anului 2010, începând cu date diferite cuprinse în intervalul 14 iunie – 1 august 2010, primind indemnizaţii de concediu diminuate cu 25%, astfel cum se evidenţiază în adeverinţa emisă de şcoala angajatoare (f.6).

Potrivit art. 1 alin.(2) din HG nr. 250/1992, republicată, privind concediul de odihna şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publica, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, salariaţii din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihna plătit, cu o durată de 18-25 zile lucrătoare, în raport cu vechimea în munca.

Potrivit art. 7 din acelaşi act normativ, pe durata concediului de odihna, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de baza, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihna, media zilnică a acestor venituri stabilindu-se în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna în care se efectuează zilele de concediu.

Ordinul nr. 3251/12 februarie 1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, emis de M.E.N. stabileşte modalitatea concretă de calculare a acestei indemnizaţii, arătând că:

Pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizaţie, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte (pct.21).

Media zilnică a veniturilor se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă (pct.22).

În calculul indemnizaţiei concediului de odihnă acordat personalului didactic se iau în considerare şi sporurile care fac parte din salariul de bază, conform Legii nr. 128/1997 (pct.23).

Potrivit art.1 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în monitorul oficial nr.441/30 iunie 2010, în vigoare din 3 iulie 2010, potrivit art.78 din Constituţia României, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile HG 250/1992, se constată că indemnizaţiile de concediu cuvenite reclamanţilor se calculează diferenţiat, în funcţie de perioada de concediu efectuată de fiecare reclamant în parte, în vacanţa şcolară de vară 2009-2010, începând cu 15 iunie 2010, sumele cuvenite pentru zilele de concediu efectuate începând cu 3 iulie 2010 urmând a fi stabilite prin raportare la veniturile salariale diminuate cu 25%, corespunzător dispoziţiilor L.118/2010.

Faţă de aceste considerente, acţiunea reclamanţilor va fi admisă în parte, Şcoala cu clasele I-VIII F. fiind obligată să calculeze şi să plătească indemnizaţiile de concediu aferente zilelor de concediu efectuate până la 2 iulie inclusiv, nediminuate cu 25% iar Consiliul local F. şi comuna F., judeţul Bacău să asigure fondurile necesare plăţii diferenţelor rezultate din acest calcul.

Tags: drepturi băneşti

Publicat de: pe 14 July, 2011

Categorie: Jurisprudenta

Subscrie

Drepturi băneşti

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.1877 din 18.03.2010 d-na G.M. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SRL Bacău solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie anulată decizia nr.1/25.02.2010, să se dispună reintegrarea sa pe postul de farmacist, să fie obligată intimata la plata drepturilor băneşti cuvenite pe ultima perioadă lucrată şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii sale, a arătat contestatoarea că, fiind angajată pe postul de farmacist prin contractul de muncă încheiat la 1.12.2009, şi-a desfăşurat activitatea în mod normal în perioada 1.12.-25.02.2010, fără a fi sancţionată, fie şi verbal, astfel încât decizia nr.1 de concediere, care i s-a înmânat în ziua de 25.02.2010 nu poate avea nici o explicaţie, nefiind nici motivată în fapt şi în drept, neindicând termenul în care poate fi contestată şi instanţa căreia i se va adresa contestaţia, iar pe site-ul de specialitate societatea angajatoare a postat un anunţ valabil până pe data de 28.03.2010 potrivit căruia aceasta angajează farmacist. Ca urmare a demersurilor efectuate, cu adresa nr.1/9.03.2010 i se comunică o decizie cu nr.1 de revocare a deciziei de concediere, iar prin decizia nr.2/9.03.2010 i se comunică faptul că se intenţionează desfiinţarea postului ocupat de contestatoare, acordându-i-se un preaviz de 20 de zile, fără a se preciza nimic referitor la perioada nelucrată.

Acţiunea nu a fost motivată în drept, contestatoarea solicitând în dovedirea susţinerilor sale administrarea probei cu înscrisuri (f.6-19

Formulând întâmpinare prin reprezentantul său convenţional (f.23,24), SC T. SRL Bacău a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, cu motivarea că decizia de concediere nr.1/25.02.2010 a fost revocată prin decizia emisă la 9.03.2010, cu efect retroactiv, astfel încât contestaţia îndreptată împotriva primei decizii este lipsită de interes. Pe de altă parte, arată intimata, datorită problemelor financiare cu care se confruntă, societatea s-a aflat în imposibilitate de a continua colaborarea cu angajata contestatoare, astfel încât i-a notificat din nou acesteia intenţia de desfiinţare a postului, cu acordarea preavizului legal, ulterior fiind emisă decizia de concediere din motive neimputabile salariatului, decizie cu nr.1/18.03.2010, putându-se vorbi, deci, de o reintegrare formală, doar pentru perioada 25.02.2010-9.04.2010.

În dovedirea susţinerilor sale, societatea intimată a depus la dosar înscrisuri (f.26-71).

Prin cererea înregistrată la 23.04.2010 (f.73), d-na M.G. a completat acţiunea iniţială, solicitând şi anularea notificării nr.1/9.03.2010, a deciziei nr.N.I.01/9.03.2010 precum şi obligarea intimatei la plata de daune morale de 10.000 lei, justificate de imposibilitatea de reangajare şi de traumele psihice suferite precum şi la plata bonusurilor din vânzări, prevăzute de contractul individual de muncă pe toată perioada nelucrată.

Faţă de completarea la acţiune formulată, intimata a depus întâmpinare (f.75-77, 95-98), precum şi înscrisuri (f.78-83,99-109), solicitând să se constate că acţiunea împotriva deciziei de revocare este formulată peste termenul de 30 zile prevăzut de art.283 alin.(1) lit.a) din L.53/2003, fiind şi lipsită de interes, având în vedere dispoziţia favorabilă contestatoarei, ca şi acţiunea îndreptată împotriva deciziei de concediere din 25.02.2010, în condiţiile în care decizia de concediere din 18.03.2010 nu a fost contestată, iar societatea a respectat toate drepturile salariatei. În ceea ce priveşte bonusurile din vânzări, intimata a arătat că acestea nu reprezintă o obligaţie contractuală sau legală, nefiind prevăzute în contractul individual de muncă iar obligarea sa la plata de daune morale ar echivala cu o îmbogăţire fără justă cauză, societatea acţionând cu maximă transparenţă şi respectând toate drepturile contestatoarei, cele băneşti aferente lunii februarie fiind încasate chiar de contestatoare iar cele aferente lunii martie şi parţial lunii aprilie fiind comunicate acesteia prin mandat poştal, restituite însă, ca urmare a refuzului său de a le încasa de la oficiul poştal.

Prin încheierea din 2.11.2010 (f.124) instanţa a constatat ca fiind prescris dreptul la acţiune privind anularea deciziei nr. I 01/9.03.2010, respingând, totodată, ca lipsit de obiect capătul de cerere privind decizia nr.1/25.02.2010.

La termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile, contestatoarea a renunţat la cererile privind reintegrarea şi anularea notificării nr.1/9.03.2010, menţinându-şi pretenţiile referitore la drepturile salariale aferente perioadei 1.03.2010-9.04.2010, bonusurile din vânzări şi daunele morale.

Examinând actele dosarului, faţă de aceste precizări finale ale acţiunii, instanţa reţine următoarele:

Contestatoarea a fost angajata societăţii intimate, SC T. SRL Bacău pe postul de farmacist, începând cu 1.12.2009, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr.01/1.12.2009 (f.71), încetându-şi de facto activitatea la data de 25.02.2010 în temeiul unei decizii de concediere revocată ulterior de către angajatoare şi de jure la data de 9.04.2010 în temeiul unei alte decizii, necontestată de salariată. Prin urmare, lipsa contestatoarei de la serviciu în această perioadă nu-i poate fi imputată, societatea intimată recunoscând, de altfel, că datorează d-nei M.G., drepturile salariale calculate prin raportare la salariul stabilit prin contractul individual de muncă încheiat la 1.12.2009, respectiv 3.056 lei pentru luna martie şi 603 lei pentru luna aprilie (f.48, 51).

Cu înscrisurile depuse la dosar (f.54), însă, societatea angajatoare a făcut dovada expedierii acestor sume contestatoarei, care a recunoscut, de altfel, că a refuzat încasarea banilor întrucât suma oferită nu conţinea şi bonusurile din vânzări, însă acest refuz nu îi este imputabil intimatei, acceptarea sumei expediate de aceasta neavând semnificaţia renunţării de către contestatoare la drepturile ce pretinde că i se cuvin cu orice alt titlu.

Faţă de recunoaşterea intimatei, instanţa urmează a o obliga pe aceasta la plata sumei de 3659 lei, drepturi salariale aferente perioadei martie-aprilie 2009, dispoziţiile art.275 cpc, fiind, însă, aplicabile. Nu se poate reţine că cererea contestatoarei privind această sumă este lipsită de interes, astfel cum pretinde intimata, atât timp cât banii nu au fost efectiv încasaţi, excepţia urmând a fi respinsă.

În ceea ce priveşte pretenţiile contestatoarei privind bonusurile din vânzări, instanţa constată că, deşi contractul individual de muncă nu conţine nici o clauză referitoare la aceste adaosuri, împrejurarea că pentru lunile decembrie 2009, ianuarie, februarie 2010 bonusurile au fost acordate face dovada unei convenţii nematerializată în vreun înscris iar pe de altă parte intimata nu a dovedit vreo imposibilitate obiectivă, fortuită de a le acorda şi pentru perioada ulterioară, astfel încât, instanţa va admite cererea şi va obliga pe intimată la plata sumei de 361 lei cu acest titlu, ca medie a sumelor primite de contestatoare în perioada lucrată (374 lei pentru decembrie 2009, 430 lei pentru ianuarie 2010 şi 281 lei pentru februarie 2010).

Referitor la daunele morale solicitate, instanţa apreciază cererea ca fiind întemeiată în parte, având în vedere atitudinea de care a dat dovadă societatea angajatoare, atitudine susceptibilă să producă prejudicii morale; astfel, deşi ulterior emiterii deciziei se invocă dificultăţi de ordin economic, în aceeaşi zi în care este înmânată contestatoarei decizia de concediere nr. I 01/25.02.2010, nemotivată în vreun fel (f.6), SC T. SRL Bacău anunţă deja intenţia sa de a angaja un farmacist (f.14,15).

Ulterior, faţă de adresa nr.25/8.02.2010 emisă de SC C. SRL (f.29), intimata emite decizia nr.I.02/9.03.2010 (f.31), justificându-şi conduita şi cu adresa nr.5/16.02.2011 emisă de aceeaşi societate (f.133) potrivit căreia prin disponibilizarea contestatoarea şi încheierea ulterioară a altor două contracte individuale de muncă, societatea a realizat o economie la cheltuielile cu salariile, pentru cele două contracte datorându-se 66,7% din ceea ce se datora contestatoarei.

Potrivit art.8 din Codul muncii, însă, relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe (alin.1), pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă urmând a se informa şi a se consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă (alin.2).

Conduita societăţii intimate de a emite o decizie de concediere nemotivată şi revocată ulterior, de a refuza accesul contestatoarei la locul de muncă în perioada de preaviz şi de opta pentru angajarea altor persoane, fără ca în prealabil să încerce o negociere cu cea deja aflată pe post (care poate ar fi fost de acord cu o reducere salarială) nu este caracterizată de bună-credinţă, fiind vădite divergenţele de ordin personal, subiectiv dintre părţi.

Prin urmare, apreciind asupra cuantumului daunelor morale, instanţa va admite în parte cererea şi va obliga intimata să plătească contestatoarei 1.000 lei cu acest titlu.

Tags: drepturi băneşti

Publicat de: pe 14 July, 2011

Categorie: Jurisprudenta

Subscrie

Drepturi băneşti.

Constată că prin acţiunea înregistrată sub nr. 678/110/2010 la 11.02.2010, la Tribunalul Bacău, precizată ulterior (f.8, 30) reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Mun. Bacău, pentru ca pe cale de hotărâre judecătorească, aceasta să fie obligată să-i plătească:

suma de 3500 lei, ce i se cuvin reclamantului pentru munca depusă în calitate de conducător auto, începând din decembrie 2008 şi până la data de 30.03.2010,

suma de 2000 lei, ce reprezintă impozitul oprit din suma de bani acordată pentru hrană, din anul 2007 şi până la promovarea acţiunii.

indemnizaţia de ţinută: 200lei/lună din decembrie 2008, toate aceste sume urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflaţie

daune morale în valoare de 1.000 lei

cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii sale, a arătat reclamantul că este angajat al Primăriei Bacău, Direcţia Administraţia Pieţelor, pe postul de reparator-întreţinere cântare iar din luna decembrie 2008 desfăşoară şi munca de conducător auto pe autoturismul Dacia 1307 din dotarea Administraţiei, fără a fi remunerat în mod corespunzător, pârâta având obligaţia să-i acorde salariul cel mai mare, respectiv salariul pe care îl primeşte un angajat pe postul de şofer, precum şi 200 lei lunar pentru ţinută. Se arată, de asemenea, că printr-o hotărâre a Consiliului Local Bacău s-a aprobat acordarea sumei de 400 lei lunar fiecărui angajat reprezentând „subvenţii hrană”, sumă inclusă la calculul impozitului pe venit, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie fiscală.

Motivând în drept acţiunea, reclamantul a invocat dispoziţiile art.281-283, 291 din codul muncii, dispoziţiile HG 281/1993, art.21 alin.2 şi 3 din L.154/1998, HG 775/1999, HG 250/1992, art.43 din L.573/2003, art.241 din codul muncii, HCL 370/2006, prevederile contractului colectiv de muncă încheiat pentru anii 2007-2010 precum şi cele ale contractului individual de muncă.

În dovedirea susţinerilor sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f.3,4,18-28,37,38, 131-135) şi a solicitat audierea martorului Ş.N.(f.137).

Acţiunea este scutită de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.

Formulând întâmpinare în calitate de reprezentant legal al Municipiului Bacău, Primarul municipiului a invocat lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a primăriei (f.10,11), excepţie soluţionată în sensul respingerii prin încheierea din 13.10.2010 (f.114,115). Pârâtul a depus la dosar înscrisuri (f.39-110, 120-130) şi a solicitat audierea martorului B.D.(f.136).

La dosar, părţile au depus acte în susţinerea punctelor de vedere, Primăriei a răspuns la interogatoriu şi au fost audiaţi martori pentru reclamant şi pentru pârât.

Din oficiu, în temeiul art.129 alin.(5) Cpc, instanţa a dispus administrarea probei cu interogatoriul pârâtei (f.30, 33, 86).

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut în fapt următoarele:

D-l D. V. a fost angajat pe postul de mecanic – cântare, în cadrul Direcţiei Administraţia Pieţelor, părţile încheind contractul individual de muncă înregistrat sub nr.376/24.01.2006 (f.39, 40), având atribuţiile stabilite prin fişa postului semnată la 14.01.2010 (f.3).

Începând decembrie 2008, pe lângă activitatea curentă, reclamantul a îndeplinit şi atribuţii specifice postului de conducător auto, astfel cum dovedesc probele administrate în cauză, respectiv foile de parcurs emise la 2.11.2009 şi 24.02.2010 şi fişele de activitate zilnică din ianuarie, martie 2009, ianuarie 2010, completate pentru autoturismul Dacia 1307, din dotarea Administraţiei Pieţelor (f.24-28), înscrisuri care se coroborează cu declaraţia martorului Ş.N. (f.137) potrivit căreia reclamantul a lucrat şi ca şofer începând din decembrie 2009, existând chiar şi o convenţie verbală în sensul ca acesta să lucreze jumătate din timpul de lucru ca şofer şi jumătate ca lăcătuş.

Aceste probe demonstrează că activitatea de şofer prestată de reclamant nu a avut un caracter sporadic, nesemnificativ raportat la timpul de lucru, astfel cum a declarat martorul B. D. (angajat al Primăriei Bacău – f.136), d-l D. V. prestând chiar şi câte 8 ore pe zi în această calitate (de conducător auto), astfel cum se consemnează în fişele de activitate zilnică a autovehiculului condus.

De asemenea, chiar angajatorul a depus la dosar mai multe fişe de activitate zilnică, precum şi foi de parcurs pentru autovehicule transport marfă, care dovedesc îndeplinirea atribuţiilor de conducător auto de către reclamant (f. 120-130).

Considerând susţinerea reclamantului ca fiind dovedită, în temeiul art.40 alin.(2) lit.c) din Codul muncii, instanţa va obliga pe angajator să procedeze la calcularea şi la plata către reclamant a diferenţelor de drepturi salariale cuvenite acestuia pentru munca prestată zilnic constând în 4 ore lucrate ca mecanic de cântare şi 4 ore ca şofer, începând din decembrie 2008 şi până la data de 31.03.2010, având în vedere remuneraţia stabilită pentru fiecare post în parte.

În ceea ce priveşte indemnizaţia de ţinută de 200 lei lunar solicitată de reclamant, instanţa constată că potrivit art.110 alin.(5) din Contractul colectiv de muncă al personalului contractual al instituţiilor subordonate Consiliului Local al Municipiului Bacău, aprobat prin HCL nr.370/2006 (f.18-22), personalul contractual care desfăşoară activităţi de relaţii cu publicul sau care intră prin prisma activităţii pe care o întreprind sub incidenţa unor astfel de relaţii, va beneficia lunar de 200 lei pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile cu achiziţionarea unei vestimentaţii, conform cerinţelor impuse de Codul de conduită al personalului contractual şi Regulamentului intern.

Reclamantul nu a făcut, însă, dovada îndeplinirii condiţiilor cerute de text, martorul Ş.N. arătând că, în îndeplinirea atribuţiilor de şofer, salariatul transporta personal şi din cadrul altor direcţii ale primăriei, activitatea sa fiind în principal legată de cea a „Direcţiei Administraţia Pieţelor”, fără a desfăşura în mod necesar relaţii cu publicul. Pe de altă parte, alineatul 6 al art.110 mai sus-citat cere ca achitarea sumei de 200 lei să se efectueze condiţionat de depunerea documentelor justificative, astfel de documente nefiind depuse nici la instituţia angajatoare şi nici la dosarul cauzei, motiv pentru care cererea reclamantului vizând plata „indemnizaţiei de ţinută” urmează a fi respinsă ca nefondată.

Referitor la sumele care i-au fost acordate reclamantului în perioada 01.01.2007-31.12.2009 – ca subvenţii pentru hrană (drepturi speciale în vederea menţinerii sănătăţii şi securităţii în muncă), instanţa constată că la art. 110 alin. 1 liniuţa 2 din Contractul colectiv de muncă pe unitatea pârâtă, se prevede ca personalului contractual, deci şi reclamantului, i se vor acorda lunar drepturi speciale în vederea obţinerii unui randament cât mai ridicat la locul de muncă, sub forma unei mese calde, servite în incinta unităţii sau – dacă angajatorul nu îşi va putea îndeplini în natură această obligaţie – sub forma unei sume de 200 lei/lunar.

Pârâtul se apără susţinând că aceste sume au fost impozitate conform Codului fiscal (Legii 571/2003) însă, potrivit art. 55 alin.(4) lit.b) din Codul fiscal, drepturile de hrană acordate de angajator salariaţilor nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt supuse impozitării, astfel încât, considerând întemeiat acest capăt de cerere, instanţa va obliga pe angajator să restituie reclamantului sumele reţinute cu titlu de impozit pentru indemnizaţia de hrană începând cu decembrie 2008 şi până la 31.03.2010, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Nefiind dovedite, atât cererea de obligare a pârâtului la plata de daune morale, cât şi cea privind cheltuielile de judecată urmează a fi respinse.

Tags: drepturi băneşti

Publicat de: pe 14 July, 2011

Categorie: Jurisprudenta

Subscrie

Drepturi băneşti

Litigii de munca – Drepturi banesti. Despagubiri spor conditii vatamatoare de 10%

Fond – Contencios administrativ – drepturi băneştI

Drepturi banesti

Drepturi băneşti solicitate cu titlu de cotă-parte din profitul realizat de societate.

DREPTURI BĂNEŞTI JUDECĂTORI ŞI PERSONALUL AUXILIAR DE SPECIALITATE . PRIMA DE VACANŢĂ ŞI SPOR VECHIME

Drepturi băneşti prevăzute în contractele colective de muncă. Obligativitatea acordării acestora

Drepturi băneşti

Drepturi băneşti

Drepturi băneşti.

Sectiuni

Articole recente