Top

ACŢIUNEA RECLAMANTEI (PERSONAL AUXILIAR DE SPECIALITATE), ÎN CONTRADICTORIU CU PÂRÂŢII MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, TRIBUNALUL BUCUREŞTI, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE ŞI CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII , PENTRU OBL

Instanţa, analizând acţiunea pe fondul pretenţiilor reclamantei, a reţinut că, prin Decizia nr. XXIV din 12.05.2008, Secţiile Unite ale I.C.C.J., în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a statuat că dispoziţiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 şi art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007 se interpretează în sensul că indemnizaţia lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres şi limitativ prevăzute de aceste norme.

Prin acţiunea adresată Tribunalului Bucureşti – Secţia a –VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta F.A.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti, a solicitat obligarea primilor 3 pârâţi la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizaţia de 10% din salariul brut pe perioada 1.08.2005 – 1.01.2006, actualizată în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective a acestora; obligarea în solidar a pârâţilor să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a hotărârii, a acestor sume datorate de cei trei pârâţi pentru perioadele sus-menţionate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a împlinit funcţia de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Bucureşti.

Că, articolul 6 alin. 2 din Codul muncii, consacră pentru toţi salariaţii principiul că pentru muncă şi pregătire profesională egală să fie retribuiţi în mod egal, principiu ce se regăseşte şi în dispoziţiile art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

A mai susţinut că OG nr. 137/2000, aprobată prin Legea nr. 27/2004, în art. 1 alin. 2 statuează principiul egalităţii între cetăţeni prin excluderea privilegiilor şi discriminării, asigurând egalitate în garantarea şi exercitarea acestor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.

După ce a reprodus textele articolelor 20 şi 53 din Constituţia României, reclamanta a arătat că, contrar acestor principii consacrate legislativ, prin art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv OG nr. 83/2006 „grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală şi executare civilă, a actelor comisiei pentru cetăţenie, precum şi cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi. De aceeaşi indemnizaţie beneficiază şi conducătorii de carte funciară”.

Prin urmare – susţine reclamanta – fiind, la data menţionată prin acţiune, personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Bucureşti, a fost tratată inegal din punct de vedere al salarizării, discriminată faţă de un criteriu obiectiv şi raţional.

Prin sentinţa civilă nr. 2086 din 12.03.2008 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, avându-se în vedere prevederile art. 284 alin. 2 din Codul muncii, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani.

Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Botoşani, prin încheierea din 30.06.2008, având în vedere dispoziţiile art. II alin. 2 din OUG nr. 75/2008, a scos cauza de pe rol şi a trimis-o, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În aceste condiţii, curtea constată că, în primul ciclu procesual, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii în prezenta cauză.

În faţa Curţii, prin note scrise, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei pentru perioada 2.08.2004 – 1.11.2004.

Pe fondul cauzei, printr-o întâmpinare depusă în primul ciclu procesual, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca nefondată.

Examinând acţiunea de faţă, mai întâi sub aspectul excepţiilor şi apoi sub aspectul fondului cauzei, instanţa constată următoarele:

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.C.D în prezenta cauză, această excepţie urmează a fi respinsă câtă vreme prevederile art. 27 alin. 3 din OG nr. 137/2000, impune citarea obligatorie a acestui organism în astfel de cauze.

Cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune al reclamantei vizând perioada 2.08.2004-1.11.2004 şi această excepţie urmează a fi respinsă, dat fiind că pretenţiile reclamantei din acţiune se referă la perioada 1.08.2005 – 1.01.2006.

Analizând acţiunea pe fondul pretenţiilor reclamantei, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. XXIV din 12.05.2008, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a statuat că dispoziţiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 şi art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007 se interpretează în sensul că indemnizaţia lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefier expres şi limitativ prevăzute în aceste norme.

Potrivit art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă „dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe”.

Faţă de cele de mai sus, s-a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

Etichete: