Top

Anulare act administrativ

Prin cererea înregistrată sub nr.4902/110/2008, aşa cum a fost precizată, reclamanta ASOCIAŢIA FAMILIALĂ C G în contradictoriu cu pârâtele : ANAF – DIRECŢIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE BACĂU şi ACTIVITATEA DE INSPECŢIE FISCALĂ BACĂU, a solicitat ca prin hotărâre ce se va pRnunţa să se dispună anularea Deciziei nr.186/17.04.2008, anularea Raportului de inspecţie fiscală FN din 22.01.2008, a Dispoziţiei nr.297/24.01.2008 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, anularea Deciziilor de impunere nr. 291, 292, 293, 290, 295, 289. 296, 288 şi 294/24.01.2008 privind suma totală de 161.367 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că:prin Decizia nr.186/17.04.2008, a fost admisă în parte contestaţia formulată împotriva contRlului fiscal FN /22.01.2008, a deciziilor de impunere 288 – 297 şi a Raportului de inspecţie fiscală FN din 22.01.2008, decizia fiind nelegală pentru următoarele considerente :

Înainte de soluţionarea contestaţiei, pârâta a trecut la executare silită prin somaţia nr.4/40/2/2008/504 din 03.03.2008, fiind invocate titlurile executorii nr.195 – 196/03.03.2008 pentru suma totală de 146.790 lei reprezentând TVA cu accesoriile aferente, contestaţia la executare formulată făcând obiectul dosarului nr.1188/260/2008 aflat pe Rlul Judecătoriei Moineşti.

În perioada 23.10.2007 – iunie 2008 a fost efectuat o verificare fiscală generală pentru perioada 01.01.2002 – 30.09.2007, întocmindu-se Raportul de inspecţie fiscală FN /22.01.2008, în urma căreia s-au stabilit o serie de obligaţii fiscale suplimentare concluziile fiind netemeinice şi nelegale ca şi deciziile de impunere ulterioare.

În ceea ce priveşte TVA-ul, agenţii constatatori au încălcat principiul neretRactivităţii legii, Legea nr. 345/2002 fiind abRgată prin Codul Fiscal care a intrat în vigoare la data de 01.01.2004, astfel că în aceste condiţii calculul TVA trebuia diferenţiat pentru a putea fi verificat pe diferite perioade de impozitare, conform dispoziţiilor legale în vigoare, inspectorii fiscali stabilind două perioade – 01.02.2002 – 30.06.2005 şi 01.07.2005 – 30.09.2007.

Astfel baza de calcul stabilită este eRnată, cu titlu de exemplu fiind două facturi înregistrate eRnat în contabilitate, privind două rate de leasing pentru un contract care nu-i Arţine, eRare pe care a recunoscut-o, soluţia corectă fiind stornarea acestor facturi şi nu înlăturarea unui drept de deducere , în condiţiile în care aceste facturi nu au fost achitate.

De asemenea, pentru intervalul martie 2000 – decembrie 2001 a intervenit prescripţia dreptului de a calcula şi a impune obligaţii fiscale, în condiţiile art. 131 şi următoarele Cod pRcedură fiscală, perioada analizată, aşa cum se precizează în raport fiind 15.03.2000 – 01.06.2002.

Ulterior inspecţiei fiscale i s-a comunicat o înştiinţare privind stingerea creanţelor fiscale cu privire la suma de 640 lei TVA şi cu un sold de minus 19.866 lei tot TVA, aspecte care nu se regăsesc în raportul de inspecţie fiscală, deci baza de impunere stabilită suplimentar este eRnată, şi ca urmare nici calcul majorărilor şi nici al penalităţilor de întârziere nu este legal.

Referitor la impozitul pe venit, se impune reverificarea lui deoarece orice modificare referitoare la TVA va antrena şi modificări privind venitul impozabil, iar pe de altă parte O.G. nr.7/2001 a fost abRgat prin Codul Fiscal, astfel se impune ca analiza impozitului pe venit să se facă pe etape diferenţiate.

În cazul facturilor pentru reparaţii, cheltuielile au fost justificate prin facturi, care constituie document justificativ, are menţiuni privitoare la serviciul îndeplinit sau lucrarea efectuată şi priveşte strict utilaje care Arţin contestatoarei, nemaimpunându-se existenţa unei comenzi, deviz sau situaţii de lucrări.

Cheltuielile cu materiale de construcţii, achiziţionate de către contestatoare nu au fost înregistrate pe numele persoanei fizice, deoarece contestatoarea foloseşte acest spaţiu cu titlu de sediu social, unde îşi desfăşoară practic activitatea, ,iar apRvizionările se făceau de către asociatul persoană fizică, motiv ce explică de ce Are numele acestuia pe facturi.

S-a mai arătat că toate cheltuielile cu material lemnos s-au consemnat pe BordeRuri de achiziţie, având în vedere ritmicitatea apRvizionării şi faptul că la data efectuării Tportului, documentele de însoţire erau valabile.

De asemenea, deciziile ulterioare emise pe fiecare asociat sunt nelegale, pentru fiecare asociat în parte se impunea precizarea perioadei pentru care s-au stabilit venituri suplimentare, şi deci impozite suplimentare, având în vedere faptul că începând cu data de 10.05.2004, structura asociaţilor s-a schimb în asociaţie, fiind cooptate alte două persoane, dar decizia de impunere anuală din 01.07.2004 este ulterioară cooptării de noi asociaţi şi schimbării cotei de participare, fapt ce impune recalcularea sumelor stabilite ca obligaţii suplimentare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.188, alin.2 Cod pRcedură fiscală, art. 205 şi următorul Cod pRcedură fiscală.

În susţinerea cererii s-au depus înscrisuri şi s-a solicitat efectuarea unei Eize contabile.

Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea Raportului de inspecţie fiscală, deoarece nu are valoarea unui act administrativ fiscal în sensul dispoziţiilor art.41 Cod pRcedură fiscală susceptibil de a fi contestat pe calea pRcedurii administrative speciale prevăzută de art. 205 şi următoarele Cod pRcedură fiscală şi ulterior pe calea unei acţiuni în Contencios administrativ, dar deciziile de impunere încheiate în conformitate cu dispoziţiile art.86 au natura unor titluri de creanţă prin care se stabilesc şi se individualizează obligaţii de plată privind creanţele fiscale.

De asemeni, D.G.F.P. a solicitat respingerea ca inadmisibil a capătul de cerere având ca obiect anularea Dispoziţiei de măsuri nr.297/24.01.2008 deoarece acest act face parte din categoria altor acte administrativ fiscale, acte care trebuie iniţial soluţionate de Activitatea de Inspecţie Fiscală, pe calea pRcedurii prealabile prevăzută de art.209 Cod pRcedură fiscală.

Referitor la contestarea deciziilor privind nemodificarea bazei de impunere nr.293, 294, 295 şi 296 din 24.01.2008 s-a arătat că pe baza pRcedurii prealabile, petenta nu a motivat contestaţia în fapt şi în drept, conform art.206 Cod pRcedură fiscală, acest capăt de cerere a fost respins ca nemotivat, şi ca urmare acest capăt de cerere trebuie respins ca nefondat.

În ce priveşte susţinerea reclamantei cu privire la prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale pentru perioada martie 2000 – decembrie 2001, s-a arătat că au fost respectate dispoziţiile legale perioada supusă verificării fiind 01.01.2002 – 31.12.2006 pentru impozitul de venit şi 01.01.2002 – 30.09.2007 privind TVA.

Referitor la capătul de cerere privind TVA s-a arătat că în cursul anului 2002, reclamanta a achiziţionat materiale de construcţii în vederea construirii unui obiectiv pRprietatea persoanei fizice C G, iar în lipsa unor documente care să facă dovada calităţii de pRprietar a reclamantei, pe deplin justificat organul fiscal a respins dreptul de deducere al TVA-ului, în cauză devenind incidente dispoziţiile art.24 alin.1, lit.a şi alin.3 din Legea nr.345/2002 privind TVA şi cele ale art. 6, alin.1 şi 2 din Legea nr.82/1991.

Referitor la facturile emise în anii 2003 – 2006, acestea nu constituie documente justificative în sensul dispoziţiilor art.29 din Legea nr.345/2002 şi art.6 alin.1 şi 2 din Legea nr. 82/1991, ele fie au fost înregistrate eRnat în contabilitate, fie au fost înregistrate achiziţii de materiale de construcţii destinate realizării obiectivului de Iiţii care nu Arţine AF C G, fie în jurnalul de cumpărări al reclamantei sunt înscrise sume greşite.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect TVA colectată, potrivit dispoziţiilor art. 29, pc.t B, lit.a) şi pct.C, lit.a ) din Legea nr. 345/2002 şi art.68 alin.1 din HG nr.598/2002 pentru bunurile livrate cu aviz de însoţire, furnizorii sunt obligaţi ca în termen de 3 zile lucrătoare de la data livrării să emită facturi fiscale şi să le Tmită beneficiarilor, astfel că reclamantei i s-a stabilit un TVA suplimentar de plată de 7.242 lei.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind impozitul pe pRfit de 14.577 lei, acesta este nefondat, reclamanta neînregistrând în registrul de încasări şi plăţi veniturile pRvenite din facturi fiscale şi avize de expediţie sau înregistrând cheltuieli cu materiale de construcţii în vederea realizării unor Iiţii pRprietatea persoanei fizice.

De asemeni reclamanta a înregistrat eRnat cheltuielile cu material lemnos şi reparaţii utilaje, fără a anexa la factură documente justificative, astfel că faţă de toate motivele arătate s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondate.

În cauză s-a administrat pRba cu Eiza contabilă judiciară, raportul de Eiză fiind depus la dosarul cauzei ( filele 215 – 237).

Pârâtele au formulat obiecţiuni la raportul de Eiză contabilă cu valoare de concluzii scrise.

De asemenea şi reclamanta a depus la dosarul cauzei, concluzii scrise.

Instanţa, analizând pRboriile administrate în cauză, reţine următoarele :

În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Raportului de inspecţie fiscală FN din 22.01.2008, întocmit de către Activitatea de Inspecţie Fiscală Bacău, instanţa urmează a o respinge având în vedere că acest act într-adevăr nu poate fi contestat pe calea pRcedurii administrative speciale prevăzută de art.205 şi următorul Cod pRcedură fiscală, dar acesta stă la baza deciziilor de impunere , care sunt titluri de creanţă şi pot fi atacate în pRcedura specială prevăzută anterior.

Ca urmare, Raportul de Inspecţie Fiscală, este un act subsecvent emiterii deciziilor de impunere care pot fi contestate în pRcedura amintită, în urma căreia sunt emise deciziile de soluţionare a contestaţiilor, decizii care pot fi atacate la instanţele de contencios administrativ, care în baza art. 18, alin.2 din Legea nr.554/2004 este competentă să se pRnunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

În ce priveşte inadmisibilitatea contestaţiei formulată împotriva Dispoziţiei de măsuri nr.297/24.01.2008 instanţa se va pRnunţa odată cu soluţionarea fondului cauzei.

Ca urmare, prin Decizia nr.186/17.04.2008 pRnunţată de D.G.F.P. Bacău în soluţionarea contestaţiei formulată de AF C G împotriva Deciziilor nr.288 – 297/24.01.2008 privind suma totală de 161.367 lei din care : 63.885 lei – TVA stabilit suplimentar, 75.023 lei – majorări de întârziere aferente TVA, 7.882 lei – penalităţi de întârziere aferente TVA şi 14.577 lei impozit pe venit, s-a respins contestaţia ca neîntemeiată, pentru suma totală de 161.337 lei, s-a admis contestaţia pentru suma de 30 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată, pentru capătul de cerere privind Dispoziţia nr. 297/24.01.2008, s-a decis ca D.G.F.P. Bacău nu are competenţă materială de soluţionare, iar capătul de cerere privind contestaţia deciziilor privind nemodificarea bazelor de impunere nr.293, 294, 295 şi 296 din 24.01.2008 a fost respins ca nemotivat.

Pentru a pRnunţa această decizie s-au reţinut în esenţă următoarele :

Cu privire la TVA în suma totală de 146.790 lei din care : TVA stabilită suplimentar – 63.885 lei, majorări de întârziere aferente TVA – 75.023 lei şi penalităţi de întârziere aferente TVA, s-a constatat că pentru perioada 01.01.2002- 30.09.2007 A.F C G datorează o taxă pe valoarea adăugată în sumă de 63.855 lei.

Astfel, pentru perioada 01.01.2002 – 31.12.2002 s-a stabilit o diferenţă de TVA nedeductibilă în sumă de 5.812 lei din facturile fiscale reprezentând achiziţii de materiale de construcţii destinate realizării obiectivului de Iiţii pRprietatea persanei fizice C G şi nu a AF C G, contestatoarea neprezentând documente din care să rezulte că asociaţia familială este pRprietar, contrar prevederilor pct.10-13 din HG nr. 401/2000 pentru apRbarea Normelor de aplicare a OUG nr.17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată art.24, alin.(1), lit.a) şi alin.3 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoare adăugată şi art.6, alin.(1) şi (2) din Legea nr.82/1991.

Pentru perioada 01.01.2003 – 31.12.2003 s-a stabilit o taxă pe valoare adăugată – nedeductibilă de 11.579 lei, pentru o serie de facturi fiscale emise de societăţi de leasing şi înregistrate eRnat în contabilitatea contestatoarei, deoarece la rubrica cumpărător sunt înscrise alte societăţi, pentru facturi reprezentând materiale de constricţii, obiectul de Iiţie nu Arţine AF C G, fiind încălcate dispoziţiile art.29, pct.B, lit. a) şi pct.C, lit.a) din Legea nr.345/2002, art.6, alin.(1) şi (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991.

Pentru perioada 01.01.2004 – 31.12.2006 s-a stabilit o diferenţă de TVA nedeductibilă pentru facturi fiscale reprezentând contravaloare material de construcţii – obiectivul de Iiţii Arţinând persoanei fizice C G şi nu asociaţiei familiale, fiind încălcate dispoziţiile art. 145, alin.3 din Legea nr. 571 privind Codul fiscal şi art. 6, alin.(1) şi alin.(2) din Legea contabilităţii nr.82/1991.

În ce priveşte taxa de valoarea adăugată colectată suplimentar s-a stabilit că pentru perioada 01.01.2002 – 31.12.2002 şi 01.01.2004 – 31.12.2004 acesta este în sumă de 7.242 lei, contestatoarea având obligaţia să consemneze livrările de bunuri în facturi fiscale ) art. 29, pct.C lit.a) din Legea nr.345/2002 şi să ţină evidenţa contabilă potrivit legii astfel încât să poată determina baza de impunere şi taxa pe valoarea adăugată colectată pentru livrări de bunuri.

Ca urmare, s-a concluzionat că în mod corect organul fiscal a stabilit o taxă de valoare adăugată în sumă de 63.855 lei, admiţându-se contestaţia pentru suma de 30 lei deoarece prin Decizia de impunere nr.291/24.01.2008 s-a înscris un TVA mai mult cu 30 lei decât cea înscrisă în raportul de inspecţie fiscală.

Astfel, pentru diferenţa de taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar la contRl , în sumă de 63.855 lei, s-au calculat în mod corect majorări de întârziere în cuantum de 75.023 lei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 7.882 lei, conform art. 12 din OG nr.61/2002, art. 105, art. 106 şi art.120 din OG nr.92/2003.

Referitor la impozitul pe venit în sumă de 14.577 lei s-a reţinut că perioada supusă contRlului a fost 01.01.2002 – 31.12.2003, iar prin Raportul de inspecţie fiscală, înregistrat la Activitatea de Inspecţie Fiscală sub nr. 181/22.01.2008 şi deciziile de impunere nr. 288/24.01.2008 – asociat C Eszter , nr.289/24.01.2008 – C Silvestru, nr.290/24.01.2008 asociat C Andrei; şi nr. 292/24.01.2008 asociat C G s-a stabilit un impozit pe venit suplimentar în sumă totală de 14.577 lei.

Astfel, pentru anul 2002, faţă de înregistrarea în evidenţa contabilă, la contRl s-a stabilit o diferenţă în sumă de 195.478 lei care se compune din – venituri din facturi fiscale şi avize de expediţie emise de contestatoare şi neînregistrate în registrul de încasări şi plăţi, contrat prevederilor art.16, alin.3 din OG nr.7/2001, cheltuieli cu materiale de construcţii achiziţionate de petentă şi utilizate la realizarea unei Iiţii pRprietatea persoanei fizice C G, contrat prevederilor art.10, aljn.2, lit,b) din OG nr.7/2001, privind impozitul pe venit, cheltuieli cu material lemnos achiziţionate de către petentă, pe baza bordeRurilor de achiziţii material lemnos, având ca documente justificative pentru pRvenienţa şi însoţirea materialului lemnos pe timpul Tportului, bonul de vânzare sau foaia de însoţire material lemnos, contrar dispoziţiilor art.3, alin.1, lit.a) din HG nr.735/1998 ( documentul se emite pentru o singură persoană şi un singur mijloc de Tport( şi art. 3, alin.1, lit.b) cu privire la foaie de însoţire care este valabilă maxim 48 ore din momentul eliberării lui la locul predării – primirii, încălcându-se şi art.10, alin.1, litl.a) din OG nr.7/2001 şi pct. 2 din HG nr.54/2003 privind impozitarea pe pRfit; cheltuieli cu materiale lemnos înregistrate eRnat în registrul de încasări şi plăţi ; cheltuieli cu reparaţii utilaje fără a se anexa la facturi documente justificative privind efectuarea reparaţiilor ( comandă, deviz, situaţie de lucrări) contrar prevederilor art. 10, alin.1, litl.a) din OG nr.7/2001 şi pct. 2 din HG nr.54/2003.

Ca urmare, s-a distribuit venitul anula global impozabil pe anul 2002 astfel : C G – 2.555 lei – diferenţă impozit venit anual global 2002 şi 2.535 – diferenţă impozit venit anual global 2002 pentru C Eszter.

Pentru anul 2003, s-a constata o diferenţă de 142.512 lei pRvenită din – cheltuieli aferente ratelor de leasing fără documente pe numele AF C G; cheltuieli cu materiale de construcţii în realizarea unei Iiţii pRprietatea persoanei fizice C G, cheltuieli cu material lemnos, cheltuieli cu materiale de construcţie, diferenţă impozit venit anual global 2003 fiind de 111 lei pentru C G şi 0 lei pentru C Eszter.

Pentru anul 2004, s-a constata o diferenţă de 70.022 lei între înregistrarea făcută de contestatoare şi cea efectuată de contRl pRvenită din cheltuieli cu materiale de construcţii achiziţionate şi utilizate pentru obiectiv pRprietatea personală a persoanei fizice C G, cheltuieli cu material lemnos, venituri înregistrate în registrul de încasări şi plăţi.

Astfel diferenţa impozit venit anual global pentru anul 2004 s-a stabilit a fi de . 1173 lei pentru C G, 787 lei pentru C Eszter, 1084 lei pentru C Andrei şi 1084 lei pentru C Silvestru.

Pentru anul 2006 s-a stabilit o diferenţă în sumă de 4865 lei compusă din materiale de construcţii folosite în scopul realizării unei Iiţii pentru uz personal, înregistrări eRnate cu materiale de construcţii.

Astfel, în urma inspecţiei fiscale s-au stabilit următoarele diferenţe – impozit venit anula global pe 2006 – 1312 lei – C G ; 1312 lei – C Eszter, 1312 lei – C Andrei şi 1312 lei C Silvetru;

Organul de contRl a apreciat că obligaţiile fiscale suplimentare reprezentând impozit pe venit ( 14.577 lei) au fost corect calculate fiind încălcate prevederile art. 10, alin.1, lit.a) şi b), art. 11, art.14(1) din OG nr.7/2001, pct. 2 din HG nr.54/2003, art. 3(1), lit.a) şi b) din HG nr. 735/1998, art.7 şi 9 din HG nr.427/2004, art.10(1), lit.a) şi ar. 49 alin.(7), (8) şi(9) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

În ce priveşte Dispoziţia nr. 297/24.01.2008, s-a stabilit că în conformitate cu art.209, alin.2 din OG nr.92/2003 din Codul pRcedură fiscală şi pct.5.2 din Instrucţiunile pentru aplicarea Titlului IX din OG nr.92/2003 privind Codul de pRcedură fiscală competenţa materială de soluţionare a contestaţiei Arţine organului fiscal emitent şi nu D.G.F.P. – BiRul de Soluţionare Contestaţii.

Referitor la deciziile privind modificarea bazelor de impunere

nr.293, 294. 295 şi 296 din 24.01.2008 nu au fost respectate dispoziţiile art.206 „ forma şi conţinutul contestaţiei „ din OG nr.92/2003 respectiv contestaţia nu a fost motivat în fapt şi în drept, fiind respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la raportul de Eiză contabilă judiciară efectuată în cauză, instanţa urmează a respinge concluziile acestuia, deoarece a avut la bază evidenţa contabilă a societăţii refăcută de AF C G deşi asociatul C G, a dat o declaraţie pe pRprie răspundere în baza art.292 Codul penal că a pus la dispoziţia organului de inspecţie fiscală toarte documentele şi în formatele solicitate şi răspunde de exactitatea, realitatea şi legalitatea acestora.

De asemenea, raportul de Eiză contabilă conţine o serie de eRri, astfel la cpt.1 se menţionează că majorările şi penalităţile de întârziere aferente TVA sunt de 63.855 când în realitate majorările de întârziere calculate de organul de contRl sunt în cuantum de 75.023 lei şi penalităţile de 7.882 lei.

Pe de altă parte, referitor la obiectivul nr. 2, afirmaţiile Eului sunt contradictorii, pe de o parte însuşindu-şi cheltuielile nedeductibile în sumă de 59.905 lei, iar pe de altă parte consideră că „ excluderea de la deductibilitate a cheltuielilor respective şi a TVA aferentă, nu se justifică”.

De asemenea – la obiectivul 2 a) din raportul de Eiză contabilă judiciară, Eul precizează, că au fost stabilite de organul de inspecţie fiscală cheltuielile nedeductibile în sumă de 47.913 lei pentru apRvizionarea cu materiale lemnos, care nu a fost justificat cu documente legale, fără a menţiona un alt punct de vedere, rezultând că acesta şi-a însuşit cheltuielile nedeductibile stabilite de organele de inspecţie fiscală.

Instanţa mai reţine că Eul contabil nu a prezentat elemente noi, respectiv documente de evidenţă contabilă care să modifice situaţia prezentată în Raportul de inspecţie fiscală nr.181/22.01.2008 în baza căruia au fost emise Deciziile de impunere nr.288 – 295/24.01.2008, privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală, în ceea ce priveşte cuantumul TVA, majorările şi penalităţile de întârziere aferente TVA şi impozitul pe venit suplimentar stabilit în sarcina AF C G pentru exerciţiile financiare 2002 – 2006 ( impozitul pe venit) şi 01.01.2002 – 30.09.2007 (TVA).

Ca urmare, instanţa apreciază că obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de organele fiscale sunt legale şi temeinice, contestatoarea datorând la bugetul de stat suma de: 53.855 lei – TVA stabilit suplimentar; – 75.023 majorări de întârziere aferente TVA; – 7.882 lei penalităţi de întârziere aferente TVA şi impozit pe venit în cuantum de 14.577 lei.

Astfel, referitor la TVA stabilită suplimentar la contRl, în sumă de 63.855 lei, pentru perioada 01.01.2002 – 30.09.2007,în mod legal au fost excluse de la deducere, sumele din facturi fiscale reprezentând achiziţii de materiale de construcţii destinate realizării obiectivului de Iiţii pRprietatea persoanei fizice C G şi nu pentru AF C G, nefiind prezentate documente din care să rezulte că asociaţia familială este pRprietara acestui obiectiv, fiind încălcate prevederile pct.10.13 din HG nr.401/200 pentru apRbarea Normelor de aplicare a OUG nr.17/2000 privind TVA şi art.24 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată.

Referitor la facturile ce reprezintă rate de leasing, prin înregistrarea a acestora în registrul de încasări şi plăţi ca cheltuieli deductibile şi în jurnalul de cumpărări ca TVA deductibilă s-a încălcat prevederile art.24, alin.1 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată.

De asemenea, reclamanta a contestat şi Decizia de impunere nr.291/24.01.2008, deşi i-a a fost admisă contestaţia privind această decizie pentru suma de 30 lei.

Ca urmare şi accesorii calculate în sumă de 75.023 lei reprezentând majorări de întârziere cât şi penalităţile de întârziere în cuantum de 7.882 lei, s-au calculat corect în baza art. 12 din OG nr.61/2002, art.115, 116 şi 120 din OG nr.92/2003.

În ceea ce priveşte impozitul pe venit în sumă totală de 14.577 lei, acesta a fost calculat pentru perioada 01.01.2002 – 31.12.2006, conform deciziilor de impunere nr.288/24.01.2008 – asociat C Eszter, nr.289/24.01.2008 – asociat C Silvestru; nr.290/24.01.2008- asociat C Andrei; şi nr. 292/24.01.2008 – asociat C G.

Referitor la cheltuielile cu materialele de construcţii achiziţionate pentru construirea unui obiectiv pRprietatea persoanei fizice C G, au fost încălcate prevederile art. 10, alin.(1), lit. b), din OG nr.7/2001, conform căRra sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale, nu sunt cheltuieli aferente venitului, precum şi prevederile art. 46 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal conform căRra nu sunt cheltuieli deductibile sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familie.

De asemenea, cheltuielile aferente ratelor de leasing au fost evidenţiate în registrul de încasări şi plăţi fără a se prezenta documente justificative pe numele AF C G, încălcându-se prevederile art. 10(1), lit.a) din OG nr.7/2001, conform căRra „ cheltuielile aferente venitului sunt acele cheltuieli efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării acestuia, justificate prin documente „.

Pentru cheltuielile efectuate cu reparaţii utilaje contestatoarea trebuia să prezinte confort mart.10, alin.1, lit.a) din OG nr.7/2001 şi pct.2 din HG nr.54/2004 privind aplicarea Normelor Metodologice de aplicare a OG nr.70/2001 şi o serie de documente contabile ca – devize, comenzi, situaţii de lucrări.

De asemenea, pentru cheltuielile cu materialul lemnos nu au fost anexate la facturi documente justificative, fiind încălcate dispoziţiile art. 3(1), lit. a) din HG nr.735/1998 privind bonul fiscal, art. 3(1), lit. b) privind foaia de însoţire, pct.10, alun.1, lit.a) OG nr.7/2001 şi pct.2 din HG nr.54/2003, art.6, alin.1 şi 2 din Legea contabilităţii.

În ce priveşte dispoziţiile legale aplicabile impozitului pe venit stabilit suplimentar organul fiscal a aplicat în mod corect prevederile OUG nr.7/2001 pentru perioada 01.01.2002 – 31.12.2003 şi a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal pentru perioada 01.01.2004 – 31.12.2006.

În ce priveşte prescripţia dreptului de a calcula şi impune obligaţii fiscale, aceasta nu poate fi avută în vedere deoarece perioada supusă inspecţiei fiscale a fost cuprinsă între 01.01.2002 – 31.12.2006 privind impozitul pe venit şi 01.01.2003 – 30.07.2007 privind TVA şi nu a vizat perioada martie 2000 – decembrie 2001.

Referitor la susţinerea că ulterior inspecţiei fiscale i s-a comunicat o înştiinţare privind stingerea creanţelor fiscale de 640 lei TVA şi un sold de minus 19.860 lei TVA, nu are relevanţă în prezenta speţă, deoarece actele administrative fiscale au fost emise după încheierea verificării fiscale.

De asemenea, la calcularea obligaţiilor fiscale suplimentare instanţa reţine că au fost aplicate în mod corect actele normative emise în succesiunea lor cRnologică, astfel OG nr.17/2000 privind TVA apRbă şi modificată prin Legea nr.547/2001 a avut aplicabilitate pentru perioada 01.01.2002 – 01.06.2006, Legea nr.345/2002 privind TVA, HG nr.598/2002 pentru apRbarea Normelor de aplicare a legii, a fost aplicate pentru perioada 01.06.2002 – 31.122003, iar Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal s-a aplicat pentru perioada 01.01.2004 – 30.09.2007.

În ce priveşte Dispoziţia de impunere nr.297/24.01.2008 privind măsurile dispuse de organele de inspecţie fiscală aceasta face parte din categoria altor acte administrative fiscale conform pct.5.2 din Instrucţiunile pentru aplicarea Titlului IX din OG nr.92/2003 privind Codul de pRcedură fiscală, apRbe prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală nr.519/2005 şi conform art.209, alin.2, trebuia contestată la organul fiscal emitent şi nu la D.G.F.P. – BiRul de Soluţionare Contestaţii, astfel că urmează a se respinge contestaţia referitoare la dispoziţie, ca inadmisibilă.

Referitor la impozitul pe venit, instanţa constată că diferenţele calculate de organul fiscal s-a făcut în mod diferenţiat, pe fiecare asociat în parte şi pe fiecare an cuprins în perioada verificată 01.01.2002 – 31.12.2006, cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente fiecărei perioade verificate.

Ca urmare, având în vedere motivele de fapt şi de drept reţinute, instanţa urmează a respinge contestaţia ca nefondată.

De asemenea, instanţa va dispune ca prezenta hotărâre să fie comunicată BiRului Local de Eize.

Etichete: