Top

Anulare act administrativ emis de o autoritate publica. Revocarea actelor administrative, a caror anulare se solicita, de catre autoritatea publica.

Este cunoscut ca revocarea reprezinta operatiunea juridica prin care organul emitent al unui act administrativ sau organul ierarhic superior desfiinteaza acel act, stiut fiind ca, atunci când revocarea este pronuntata de organul emitent, ea mai este numita si retractare.

Revocarea reprezinta, deci, un caz particular al nulitatii, dar, în acelasi timp, si o regula, un principiu fundamental al regimului juridic al actelor administrative, ce rezulta din art.21 si art.52 din Constitutia republicata, cât si din dispozitiile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, care mentine caracterul obligatoriu al procedurii prealabile.

Astfel, potrivit art.7 al.1 din Legea nr.554/2004 cu modificarile si completarile ulterioare „Înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea , în tot sau în parte a acestuia”.

Prin aceasta procedura prealabila, legiuitorul a fundamentat dreptul administratiei de a reveni oricând asupra actului emis.

Principiul revocabilitatii actelor administrative apare ca un efect firesc al trasaturilor administratiei publice, al ratiunii însasi de a fi a actelor administrative, în conditiile în care, structura organizationala a administratiei publice se bazeaza pe anumite reguli, între care si subordonarea ierarhic administrativa si astfel, revocarea actelor administrative apare ca fiind o regula, un principiul al structurii functionale a administratiei publice.

În doctrina recenta, se sustine ca, revocabilitatea actului administrativ este un principiu general al activitatii autoritatilor administratiei publice care, îsi gaseste aplicabilitatea datorita dinamicii activitatii administratiei publice, iar principiul revocarii actelor administrative a devenit o constanta a dreptului public românesc.

Este totusi necesar a se retine ca, spre deosebire de actele administrative normative care sunt întotdeauna si oricând revocabile, actele administrative individuale sunt, în principiu, revocabile, cu mai multe categorii de exceptii, printre care se regasesc si actele administrative care au intrat în circuitul civil si care au produs efecte juridice, situatie în care nu ne regasim în speta retinuta, întrucât aceste acte administrative contestate de recurent, nu au produs efecte juridice.

Prin actiunea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata sub nr.937/88/ 14.05.2009, reclamantul S.V. a chemat în judecata pe pârâtii C.L AL COM.M., judet TULCEA si PRIMARIA COM.M. prin PRIMAR, pentru ca prin hotarâre judecatoreasca sa se dispuna:

– anularea Hotarârii nr.21/31.03.2009 emisa de C.L al comunei M., judet Tulcea;

– anularea Dispozitiei nr.153 din 7 aprilie 2009 emisa de Primarul com. M.

– reîncadrarea reclamantului pe aceeasi functie si acelasi grad în cadrul Primariei M., începând cu 10 mai 2009;

– repunerea reclamantului în situatia anterioara emiterii Dispozitiei nr.153/2009;

– obligarea pârâtilor la plata sumei de 1500 Euro cu titlu de prejudiciu moral.

Motivând actiunea, reclamantul învedereaza în esenta ca, prin Hotarârea nr.21/31.03.2009, s-a aprobat organigrama si statul de functii si planul de ocupare pentru functiile publice în aparatul de specialitate propriu, prin care se desfiinteaza Serviciul Public de Asistenta Sociala, iar în baza acestei hotarâri s-a emis Dispozitia nr. 153/07.04.2009 de catre Primarul comunei M., judet Tulcea, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu si eliberarea sa din functia publica de referent.

Considera reclamantul ca, au fost încalcate prevederile art.31 din Legea nr.47/2006 ce reglementeaza înfiintarea serviciilor sociale, art. 46 alin. 1 din Legea nr.215/2001 pentru ca un consilier local avea un interes patrimonial în problema supusa dezbaterii; art.107 si art.100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999 întrucât planul de ocupare a functiilor publice nu a fost transmis si nu a fost avizat de catre A.N.F.P , neaplicându-se nici regulile privind redistribuirea functionarilor publici; art.65 alin. 2 si art.74 alin. 1 din Codul Muncii pentru ca nu s-au precizat motivele care determina concedierea si aceasta masura nu are o cauza reala si serioasa; art.10 din Legea nr.54/2003 pentru ca, pâna la 1 ianuarie 2009, a îndeplinit functia de organizator al grupei sindicale din cadrul Primariei M.

Prin întâmpinare, pârâtii precizeaza ca actele administrative contestate au fost revocate, fiind anexate si înscrisuri în acest sens, dar si state de salarii, foi de varsamânt si chitante relative la salariul neîncasat.

La termenul de judecata din 7 august 2009, reclamantul a învederat ca insista în judecarea cererii, cu toate capetele de cerere formulate.

Prin Sentinta civila nr.1687 din 14.08.2009, Tribunalul Tulcea a respins actiunea ca nefondata, cu toate capetele de cerere.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut în esenta ca, prin Hotarârea nr. 21 din 31 martie 2009 a C.L com. M., judet Tulcea, s-a aprobat organigrama, statul cu functii si planul de ocupare pentru functiile publice în structurile Administratiei Publice Locale si serviciile din subordinea acestora, conform anexelor 1, 2 si 3, decizându-se ca începând cu luna aprilie 2009, Hotarârea C.L nr.28/30 aprilie 2008 sa îsi înceteze aplicabilitatea.

In baza Hotarârii nr.21/2009 s-a emis de catre Primarul com. M., Dispozitia nr.153/07.04.2009 prin care s-a stabilit încetarea raporturilor de serviciu, prin eliberarea din functia publica de referent, clasa a III-a treapta I, a reclamantului S.V., referent cu atributii pe probleme de autoritate tutelara si asistenta sociala, fixându-se un termen de preaviz de 30 zile de la comunicarea dispozitiei, înlauntrul caruia functionarul public sa predea lucrarile si bunurile încredintate în vederea exercitarii atributiilor de serviciu.

Retine instanta de fond ca reclamantul a solicitat ambelor institutii pârâte revocarea actelor administrative emise, însa s-a apreciat ca, acestea sunt conforme dispozitiilor legale, si astfel reclamantul si-a încetat efectiv activitatea la data de 10.05.2009, potrivit mentiunilor din carnetul de munca.

Ulterior, în cursul procesului, s-a probat ca, prin Hotarârea C.L. com. M. nr.63/04.06.2009, s-a revocat Hotarârea nr.21/2009, Hotarârea nr.48 din 22 mai 2009 privind aprobarea Planului de ocupare pentru functiile publice pentru anul 2009, si Hotarârea nr.49/22.05.2009 privind reorganizarea Serviciului Public de Asistenta Sociala si Autoritate Tutelara.

Drept consecinta, prin Dispozitia nr.192/09.06.2009, Primarul Com. M. decide si revocarea Dispozitiei nr.153/07.04.2009, cu reintegrarea functionarului public – reclamantul S.V. – pe functia publica detinuta si plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat, dispozitie care sa devina executorie la data comunicarii.

Conform registrului de corespondenta, institutia emitenta a realizat comunicarea în aceeasi zi.

In aceste conditii, retine instanta de fond ca, desi reclamantul a insistat în verificarea legalitatii acestora, prin revocare, actele administrative în discutie nu mai exista, efectele lor au fost înlaturate, asa încât nu se mai poate proceda la o analiza a împrejurarilor de fapt si de drept ce au impus luarea masurii contestate.

In acest context, instanta de fond arata ca, Legea nr.554/2004 permite revocarea propriului act administrativ (art. 7), cu exceptia situatiei în care a intrat în circuitul civil si a produs efecte juridice, însa, în cazul dat, cât timp Dispozitia nr. 192/09.06.2009 nu a fost constatata nelegala, nu se poate considera ca cele doua acte administrative atacate exista.

Drept urmare, retine instanta de fond, întrucât s-a dispus si reintegrarea functionarului public pe functia detinuta, capetele de cerere vizând anularea Hotarârii nr.21/2009 a Dispozitiei nr.153/2009 si reintegrarea au ramas fara obiect, fiind respinse ca atare.

Relativ la drepturile salariale, s-a constatat ca, pentru intervalul 10 mai 2009/10 iunie 2009, în aplicarea prevederilor Dispozitiei nr.192/09.06.2009, Primarul com.M. a încercat plata sumelor datorate, însa, conform consemnarilor din statele de salarii anexate, s-a refuzat încasarea de catre reclamant.

In cazul de fata, institutia pârâta nu poate fi obligata la plata, pentru ca nu este incident un refuz al acesteia în ceea ce priveste achitarea drepturilor salariale cuvenite functionarului public, pentru intervalul mentionat, de numai o luna, ci, dimpotriva, dupa cum s-a învederat, s-a încercat plata, însa reclamantul a refuzat încasarea, putându-se discuta chiar de un abuz de drept în aceste conditii.

De altfel, înscrisurile anexate au relevat si ca, începând cu 10 iunie 2009, când s-a produs reîncadrarea, reclamantul nu s-a prezentat nici la serviciu, fiind declansata cercetarea disciplinara.

Retine Tribunalul Tulcea ca, pentru daunele morale solicitate, reclamantul nu a produs un probatoriu care sa evidentieze impactul pe care masura dispusa l-a avut asupra sa, suferinta încercata sau alte asemenea aspecte care sa permita cuantificarea unui atare prejudiciu care, în lipsa unor minime elemente dovedite, nu poate fi considerat produs.

Astfel, capetele de cerere relative la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, si respectiv plata de daune morale au fost respinse ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.V., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, fara indicarea temeiului de drept aplicabil recursului, cu urmatoarea motivatie, în esenta:

– instanta de fond nu a tinut seama de împrejurarea ca hotarârea a carei anulare s-a solicitat a fost emisa cu încalcarea prevederilor art.31 din Legea nr.47/2006, art.26 al.1 din Legea nr.215/2001, art.23 al.5, art.100 al.4 si art.107 din Legea nr.188/1999;

– se arata ca, în baza Hotarârii nr.21/31.03.2009, a fost emisa Dispozitia nr.153/07.04.2009 privind încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului, prin eliberarea din functia publica ocupata, cu încalcarea prevederilor art.104 din Legea nr.188/1999 republicata, precum si ale art.10, art.65 al.2, art.74 al.1, si art.223 al.2 din Legea nr.53 – Codul Muncii, aspecte de care instanta de fond nu a tinut cont;

– instanta de fond nu a avut în vedere ca actele a caror anulare s-a solicitat au intrat în circuitul civil si au produs efecte juridice, astfel ca autoritatea emitenta nu mai putea reveni asupra hotarârii luate, invocându-se exceptia de la principiul revocabilitatii actelor administrative individuale cu indicarea prevederilor art.1 al.6 din Legea nr.554/2004.

Prin cererea suplimentara depusa la dosar la data de 14.12.2009, recurentul a înteles a invoca exceptia de nelegalitate în conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr.554/2004 a Hotarârii C.L. nr. 21 din 31.03.2009, în raport cu HCL nr.63 din 04.06.2009, de revocare a celei dintâi, si a Dispozitiei nr.153 din 07.04.2009, în raport cu Dispozitia nr.192 din 09.06.2009 de revocare a celei dintâi.

Prin întâmpinare, pârâtii au solicitat respingerea recursului ca nefondat si lipsit de obiect, cu motivatia în esenta ca, potrivit art.7 din Legea nr. 554/2004 li se permitea revocarea propriului act administrativ, cu exceptia cazului în care acesta a intrat în circuitul civil însa, în speta, Dispozitia nr.192/09.06.2009 nu a fost constatata nelegala.

Fata de împrejurarea ca, primarul com.M. a încercat plata sumelor datorate pentru perioada 10 mai 2009 – 10 iunie 2009, în aplicarea prev. Dispozitiei nr.192/09.06.2009 se arata ca, în mod legal si temeinic, instanta de fond a procedat la respingerea capatului de cerere privind acordarea drepturilor salariale, ca de altfel si a daunelor morale pentru care nu au fost produse dovezi în sensul art.1169 Cod civil.

Prin Note scrise depuse la dosar de recurent, la data de 11.02.2010, se arata în esenta ca, la data de 10.05.2009, Dispozitia nr.153/07.04.2009 si HCL nr.21/07.04.2009 au produs efecte juridice prin punerea în aplicare a acestora, respectiv prin închiderea cartii de munca a recurentului si bararea pozitiei din condica de prezenta din dreptul mentiunii „Numele recurentului”, ca de altfel si prin depunerea dosarului nr.370100901238728.05.2009 la AJOFM TULCEA pentru a beneficia de ajutor de somaj în baza Legii nr.76/2001.

Se învedereaza de catre recurent ca Dispozitia nr.196/09.06.2009 este lovita de nulitate absoluta, dat fiind exceptia de la principiul revocabilitatii actelor administrative individuale.

Face recurentul precizarea ca Primaria nu a solicitat ANFP în perioada de preaviz, lista functiilor vacante si, mai mult, acestei institutii nu i-a fost comunicata Dispozitia nr.153/07.04.2009, în vederea redistribuirii recurentului în conformitate cu prevederile art.104 din Legea nr.188/1999.

Prin Concluzii scrise, pârâtii solicita respingerea recursului ca nefondat, cu motivatia în esenta ca, în speta, nu poate fi avuta în vedere exceptia de la principiul revocabilitatii actelor administrative, recurentul facând o confuzie între nulitatea actului administrativ si revocabilitatea, care este o specie a nulitatii.

Exceptia de nelegalitate privind cele doua acte administrative este necesar a fi respinsa ca lipsita de obiect, deoarece vizeaza doua acte administrative care nu si-au produs efecte juridice, au fost revocate, iar situatia pe care o reglementau nu mai exista, astfel ca nu se poate aprecia asupra legalitatii ori nelegalitatii acestora.

Examinând criticile aduse hotarârii pronuntate de instanta de fond, prin coroborare cu probatoriul administrat în cauza, Curtea dispune respingerea recursului ca nefondat, în conformitate cu dispozitiile art.312 Cod pr.civila, pentru urmatoarele considerente, în esenta:

Sub aspectul situatiei de fapt, Curtea retine ca, prin Hotarârea C.L.al Com.M. nr.21 din 31.03.2009, s-a aprobat Organigrama si Statul de functii si Planul de ocupare pentru Functiile publice în structurile Administratiei publice locale si serviciile din subordinea acestora, conform Anexelor nr.1,2 si 3.

Prin aceeasi hotarâre s-a dispus ca, începând cu luna aprilie 2009, sa îsi înceteze aplicabilitatea HCL nr.28/30.04.2008, pentru ca în baza acesteia, sa se fi emis de catre Primarul Com.M. Dispozitia nr.153/07.04.2009, prin care s-a stabilit încetarea raporturilor de serviciu, prin eliberarea din functia publica de referent, clasa a III-a, treapta I, a recurentului S.V. ce îndeplinea calitatea de referent cu atributii pe probleme de autoritate tutelara si asistenta sociala.

În contextul dat, s-a fixat un termen de preaviz de 30 zile de la comunicarea dispozitiei, înlauntrul caruia functionarul public urma a preda lucrurile si bunurile încredintate, în vederea exercitarii atributiunilor de serviciu.

Curtea retine ca recurentul a încetat efectiv activitatea la data de 10.05.2009, potrivit mentiunilor din carnetul de munca, chiar daca a solicitat ambelor institutii intimate revocarea actelor administrative emise.

Ulterior, C.L. al Com.M. emite Hotarârea nr.63/04.06.2009, prin care întelege a revoca HCL nr.21/31.03.2009 privind aprobarea Organigramei a statului de functii si Planului de ocupare pentru functii publice din aparatul de specialitate al primarului pentru anul 2009, precum si revocarea HCL nr.48/22.05.2009 privind aprobarea Planului de ocupare pentru Functiile publice pentru anul 2009 si HCL nr.49/22.05.2009 privind reorganizarea Serviciului public de Asistenta sociala si autoritate tutelara.

Ca si consecinta a masurii sus-expuse, primarul comunei, în temeiul prevederilor art.63 al.5 lit.”e”, cu referire la art.68 al.1 si art.115 al.1 lit.”a” din Legea nr.215/2001 republicata, privind administratia publica locala, emite Dispozitia nr.192/09.06.2009 prin care revoca Dispozitia nr.153/07.04.2009, cu mentiunea reintegrarii functionarului public S.V. pe functia publica detinuta, cu plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat, dispozitia devenind executorie începând cu data comunicarii sale catre recurent.

Retine Curtea ca respectiva comunicare a sus-mentionatei decizii, conform registrului de corespondenta, s-a facut de catre institutia emitenta în aceeasi zi, astfel ca, desi recurentul insista în verificarea legalitatii HCL nr.21/2009 si a Dispozitiei nr.153/2009, aceste acte administrative nu mai exista, efectele lor fiind înlaturate de însasi emitentul acestora.

Este cunoscut ca revocarea reprezinta operatiunea juridica prin care organul emitent al unui act administrativ sau organul ierarhic superior desfiinteaza acel act, stiut fiind ca, atunci când revocarea este pronuntata de organul emitent ea mai este numita si retractare.

Revocarea reprezinta, deci, un caz particular al nulitatii, dar, în acelasi timp, si o regula, un principiu fundamental al regimului juridic al actelor administrative, ce rezulta din art.21 si art.52 din Constitutia republicata, cât si din dispozitiile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, care mentine caracterul obligatoriu al procedurii prealabile.

Astfel, potrivit art.7 al.1 din Legea nr.554/2004 cu modificarile si completarile ulterioare „ Înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia”.

Prin aceasta procedura prealabila, legiuitorul a fundamentat dreptul administratiei de a reveni oricând asupra actului emis.

Principiul revocabilitatii actelor administrative apare ca un efect firesc al trasaturilor administratiei publice, al ratiunii însasi de a fi a actelor administrative, în conditiile în care structura organizationala a administratiei publice se bazeaza pe anumite reguli, între care si subordonarea ierarhic administrativa si, astfel, revocarea actelor administrative apare ca fiind o regula, un principiu al structurii functionale a administratiei publice.

În doctrina recenta, se sustine ca revocabilitatea actului administrativ este un principiu general al activitatii autoritatilor administratiei publice care îsi gaseste aplicabilitatea datorita dinamicii activitatii administratiei publice, iar principiul revocarii actelor administrative a devenit o constanta a dreptului public românesc.

Curtea retine ca, în mod legal si temeinic în ce priveste conditiile în care trebuie dispusa revocarea, autoritatea publica emitenta a dispus asupra revocarii actelor emise prin acte cu aceeasi forta juridica cu cea a actului revocat, respectând procedura emiterii, astfel ca sustinerile recurentului sub acest aspect sunt nefondate, urmând a fi înlaturate.

Spre deosebire de actele administrative normative care sunt întotdeauna si oricând revocabile, actele administrative individuale sunt, în principiu, revocabile, cu mai multe categorii de exceptii , printre care se regasesc si actele administrative care au intrat în circuitul civil si care au produs efecte juridice, situatie în care nu ne regasim întrucât aceste acte administrative contestate de recurent, nu au produs efecte juridice.

Sustinerile recurentului privind verificarea actelor administrative sub aspectul legalitatii lor, nu pot fi primite de instanta atât timp cât acestea nu mai exista, fiind revocate, instanta nemaiavând posibilitatea constatarii nulitatii actului administrativ, recurentul facând practic o confuzie între nulitatea actului administrativ si irevocabilitatea sa, care este o specie a nulitatii.

În acest context, Curtea apreciaza ca, în mod legal si temeinic, instanta de fond a dispus asupra respingerii ca ramasa fara obiect a capetelor de cerere din actiune privind anularea HCL nr.21/2009, emisa de intimata Consiliul Local Murighiol, precum si a Dispozitiei nr.153/2009 emisa de intimatul Primarul Comunei Murighiol, cu consecinta reîncadrarii recurentului pe aceeasi functie si grad, odata ce cele doua acte administrative au fost revocate/retractate de însasi autoritatea emitenta.

Atât timp cât, prin Dispozitia nr.192/09.06.2009 se revoca Dispozitia nr.153/07.04.2009, cu mentiunea reintegrarii functionarului public S.V. pe functia publica detinuta, cu plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat, Curtea apreciaza ca, în mod legal si temeinic, instanta de fond a dispus respingerea capatului de cerere din actiune privind plata de despagubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, ca nefondat, precum si a capatului de cerere privind plata de daune morale ca nefondat, în speta nefiind incident un refuz al autoritatii în ceea ce priveste achitarea drepturilor salariale, iar pentru daune neproducându-se dovezi în sensul art.1169 Cod civil sub aspectul impactului negativ al masurii.

Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru reformarea hotarârii recurate, vazând si dispozitiile art.312 Cod pr.civila, Curtea a respins recursul, ca nefondat.

Etichete:

Anulare act administrativ emis de o autoritate publica. Nelegalitatea angajarii personalului cu atributii privind paza obiectivelor, bunurilor si valorilor si protectia persoanelor prin conventii civile de prestari servicii.

Instanta a fost investita cu solutionarea unei actiuni având ca obiect anularea actelor de control întocmite de o autoritate publica, urmare controlului efectuat la un punct de lucru, cu obiectiv angajarea personalului – conventii civile de prestari servicii – cu atributii privind paza obiectivelor, bunurilor si valorilor .

În conformitate cu prevederile art.39 din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor „Persoanele care urmeaza sa îndeplineasca atributii de paza sau protectie, trebuie sa îndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:” între care, la lit.d, legiuitorul a consfintit „sa fie atestat profesional, potrivit prevederilor prezentei legi”.

Solutia instantei de fond a fost apreciata ca nelegala deoarece, potrivit art.40 al.1 din lege, „Angajarea personalului cu atributii de paza sau garda de corp se face pe baza atestatului eliberat de Politie, a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, a certificatului de cazier judiciar si, dupa caz, a avizului Politiei pentru port-arma”, ca de altfel si dispozitia expresa cuprinsa în art.40 al.2 din Legea nr.333/2003, potrivit cu care „Sunt exceptate de la obligatia obtinerii certificatului profesional prevazut la al.1 persoanele care fac dovada ca provin din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala”.

Cu alte cuvinte, legiuitorul vorbeste de angajare si nu de o activitate de prestare servicii, stabileste modul în care se face aceasta angajare, precum si exceptiile de la regula, astfel încât, neîndeplinirea atestarii profesionale si totusi angajarea acelor persoane în baza unor conventii civile de prestari servicii, este nelegala.

În sprijinul acestor retineri sunt si dispozitiile art.41 al.1 din Legea nr.333/2003, potrivit carora atestarea personalului pentru executarea activitatilor de paza, a obiectivelor, bunurilor, valorilor si de garda de corp, se face dupa obtinerea avizului din partea organului de politie si absolvirea unor cursuri de calificare cu durata de 90 de zile, contra cost, organizate de Jandarmeria Româna – Serviciul de protectie si paza, Corpurile gardienilor publici sau societatile specialitate de paza si protectie, precum si alte persoane juridice care au înscris în obiectul de activitate aceasta prestatie, avizate de Ministerul de Interne.

Legiuitorul a statuat tehnica potrivit careia, dupa sustinerea examenului de obtinere a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, absolventului i se elibereaza, potrivit art.41 al.3 din Legea nr.333/2003 de catre I.G.P.R atestatul în baza caruia poate exercita profesia de agent de paza sau garda de corp, pentru ca, potrivit al.5 al aceluiasi articol, sa se fi statuat ca acest personal sa îndeplineasca conditiile prevazute la art.39 si în termen de 30 de zile de la data solicitarii, sa primeasca avizarea de catre unitatea de politie competenta teritorial, la cererea conducatorului unitatii care a organizat cursurile de calificare sau a angajatorului, potrivit al.6 al art.41.

Nerespectarea dispozitiilor legale sus-citate, determina concluzia potrivit careia, în mod legal si temeinic autoritatea publica a procedat la întocmirea actului administrativ a carui anulare s-a solicitat, si astfel actiunea dedusa judecatii este nefondata si pe cale de consecinta, trebuie respinsa.

Prin actiunea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata sub nr.1066/88/22 mai 2009, reclamanta S.C. C.G.S. S.R.L., a solicitat în temeiul art.8 cu referire la art.14 din Legea nr.554/2004, anularea punctelor 1 si 2 din anexa nr.2 la procesul verbal de control nr.36000753 din 07.05.2009 întocmit de pârâtul I.T.M. TULCEA si suspendarea executarii actului administrativ atacat, pâna la solutionarea cauzei.

Motivând actiunea, reclamanta învedereaza în esenta ca, la data de 29.04.2009, un inspector din cadrul ITM Tulcea s-a prezentat la punctul de lucru din orasul Babadag, unde a efectuat un control în baza reclamatiilor primite de la numitii I.M si I.F.

Desi în data de 06.05.2009 s-au prezentat la sediul I.T.M inspectorului care a efectuat controlul toate documentele solicitate prin înstiintarea nr.1/29.04.2009, iar în data de 07.05.2009 administratorul societatii reclamante s-a prezentat personal pentru a lua la cunostinta despre continutul procesului verbal de control si a celui de constatare si sanctionare a contraventiei, inspectorul de munca a refuzat sa îi comunice actele solicitate.

În urma refuzului nejustificat al inspectorului de a comunica actele solicitate, reclamanta, prin administrator, s-a adresat cu cererea înregistrata la data de 07.05.2009 sub nr.4304 conducerii I.T.M însa, si urmare acestui demers, nu i-au fost comunicate actele.

A mai aratat reclamanta ca inspectorul care a efectuat controlul a savârsit si unele abuzuri, respectiv a întrerupt comunicatia între dispecerat si computer, perturbând în mod grav activitatea pe care societatea o desfasoara, s-a folosit de aparatura din dispecerat si a conectat o multifunctionala la o sursa de alimentare prin întreruperea alimentarii computerului, si cu care a facut copii xerox de pe documentul gasit în dispecerat, fara acordul conducerii societatii reclamante si fara sa încheie un proces verbal de ridicare de documente.

Referitor la numitii I.M si I.F , acestia au desfasurat activitate în firma în baza unor conventii civile, nu fara forme legale, asa cum a retinut inspectorul de munca, iar în baza conventiilor civile persoana juridica a virat lunar catre bugetul de stat impozitul de 16%, precum si C.A.S.S. catre C.J.A.S – bugetul asigurarilor sociale de stat, pentru toata perioada lucrata de acestia în firma.

Se mai arata ca, în conditiile în care prevederile art.942 si urmatoarele din Codul civil nu sunt abrogate, privitoare la conventii, iar numitii au consimtit prin semnarea conventiilor civile, sa desfasoare activitate în aceste conditii, conventia reprezentând legea partilor, considera reclamanta ca masura dispusa de organul de control de a întocmi retroactiv contracte de munca pe acea perioada, este nelegala.

Cele doua persoane nu au desfasurat activitate fara nici o forma legala, iar angajatorul nu a eludat nici o dispozitie legala, a achitat catre bugetul de stat cota de contributie pe care o datorau angajatii (6% din totalul de 16%), iar mai mult, sotia numitului I.M a beneficiat în luna ianuarie de spitalizare gratuita în baza sumelor virate de angajator cu aceasta destinatie (C.A.S.S.).

A mai aratat reclamanta ca la solutia temporara de perfectare a conventiei civile pe o perioada determinata s-a recurs pentru a nu încalca o alta norma juridica prevazuta de art.40 (1) din Legea nr.333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, cu modificarile si completarile ulterioare si art.19 din Hotarârea nr.1010 din 25 iunie 2004 pentru aprobarea normelor metodologice si a documentelor prevazute la art.69 din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor.

Articolul 22 din Legea nr. 33/2003 prevede urmatoarea obligatie pentru conducatorii societatilor specializate de paza: „(1) Conducatorii societatilor specializate de paza si protectie sunt obligati sa asigure respectarea prevederilor legale si a regulamentelor proprii în organizarea si functionarea acestei forme de paza, în angajarea, pregatirea si controlul personalului, portul uniformei si al însemnelor distincte, precum si în dotarea cu mijloace de interventie si aparare individuala, conform legii”.

Faptul ca numitii nu au prezentat conducerii persoanei juridice documentele necesare demararii procedurii de avizare de catre organele de politie, prin neprezentarea fisei medicale de medicina muncii, nu se poate imputa persoanei juridice, care nu a facut altceva decât sa gaseasca o modalitate de mijloc pentru a nu încalca nici prevederile legii ce guverneaza activitatea comerciala pe care o desfasura si nici prevederile codului muncii.

Ulterior, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, reclamanta a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna numai anularea în parte a procesului verbal de control pct. 1 si 2.

Prin sentinta civila nr.1998 din 22 octombrie 2009, Tribunalul Tulcea a admis actiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ, introdusa de reclamanta S.C. C.G.S SRL, a anulat, în parte, pct.1 si 2 din Anexa nr.2 cuprinzând masurile obligatorii dispuse ca urmare a neconformitatilor fata de prevederile legale – relatii de munca, Anexa la procesul verbal de control nr. 36000753/07.05.2009 seria TL nr.36000753 întocmit de I.T.M Tulcea, ca nelegala.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, Tribunalul Tulcea a retinut în esenta ca, urmare controlului efectuat la punctul de lucru Babadag al S.C. C.G.S S.R.L. de catre un inspector din cadrul I.T.M. Tulcea la datele de 29.04.2009 si 07.05.2009, a fost încheiat procesul verbal de control nr.36000753/07.05.2009, seria T.L. nr.36000753, controlul efectuându-se în baza prevederilor art.(1) din Legea nr.108/1999 si H.G.nr.767/1999, vizând modul cum se respecta prevederile legislatiei în vigoare în domeniul securitatii si sanatatii muncii si la relatiilor de munca.

În nota de constatare ce constituie Anexa nr.1 a procesului verbal de control, la punctul 3, inspectorul de munca a retinut ca, în cadrul societatii reclamante, au desfasurat activitate numitii I.M în perioada 2 decembrie 2008 – 16.04.2009 si I.F în perioada 2 decembrie 2008 – 10.04.2009, pentru care angajatorul nu a încheiat contract individual de munca potrivit art.16 alin. 1 din Legea nr.53/2003, modificata si completata.

În anexa nr.2 la procesul verbal de control, inspectorul de munca a stabilit la punctul nr.1 ca masura obligatorie, pentru societatea reclamanta, sa încheie contracte de munca pentru numitii I.M si I.F, care vor fi înregistrate la I.T.M. Tulcea, punctul de lucru Babadag pentru perioada lucrata, în cadrul societatii, iar la punctul nr.2 din aceeasi anexa 2 a stabilit ca masura obligatorie sa întocmeasca dovezi de calculare a drepturilor salariale, precum si declaratiile fiscale privind stabilirea comisionului I.T.M. pentru perioada lucrata în cadrul societatii a numitilor I.M si I.F., respectiv decembrie 2008 – aprilie 2009.

Instanta de fond a retinut ca cele doua masuri stabilite de institutia pârâta la pct.1 si 2 din anexa nr.2 la procesul verbal de control nr.36000753/ 07.05.2009 sunt nelegale, deoarece:

Societatea reclamanta a încheiat cu numitii I.M si I.F conventiile civile nr.24 si 25, ambele din 1 decembrie 2008, de prestari servicii, obiectul conventiilor constând în activitatea ce urma sa fie prestata de catre cele doua persoane fizice, respectiv, supraveghere prin patrulare si interventie la obiectivele pentru care persoana juridica are încheiate contracte de monitorizare.

În conformitate cu prevederile art.39 lit.d din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, persoana care urmeaza sa îndeplineasca activitati de paza sau protectie trebuie sa îndeplineasca conditia de a fi atestata profesional, potrivit prevederilor prezentei legi .

Potrivit art.40 alin.(1) din Legea nr.333/2003 „Angajarea personalului cu atributii de paza sau garda de corp se face pe baza atestatului eliberat de politie, a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, a certificatului de cazier judiciar si, dupa caz, a avizului politiei pentru portarma” iar potrivit alin.(2) din aceeasi lege „sunt exceptate de la obligatia obtinerii certificatului profesional prevazut la alin. (1) persoanele care fac dovada ca provin din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala”.

Potrivit art.41 alin.(1) si (2) din acelasi act normativ, „angajarea personalului cu atributii de paza sau garda de corp se face pe baza atestatului eliberat de politie, a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, a certificatului de cazier judiciar si, dupa caz, a avizului politiei pentru port arma.

Sunt exceptate de la obligatia obtinerii certificatului profesional prevazut la alin. (1) persoanele care fac dovada ca provin din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala”.

Potrivit art.41 alin.(1) din acelasi act normativ, atestarea personalului pentru executarea activitatilor de paza a obiectivelor, bunurilor, valorilor si de garda de corp, se face dupa obtinerea avizului din partea organelor de politie si absolvirea unor cursuri de calificare, cu durata minima de 90 de zile, contra cost, organizate de Jandarmeria Româna, Serviciul de Protectie si Paza, corpurile gardienilor publici sau societatile specializate de paza si protectie, precum si de alte persoane juridice care au înscris în obiectul de activitate aceasta prestatie, avizate de Ministerul de Interne.

În speta, retine instanta de fond a nu se fi facut dovada ca cele doua persoane, I.M si I.F, îndeplineau toate conditiile prevazute de art.40 din Legea nr.333/2003 pentru a li se încheia contractul de munca cu obiectul de activitate, asa cum rezulta din conventiile civile încheiate de reclamanta cu acestia.

Pentru aceste considerente, s-a admis actiunea si s-a anulat în parte, respectiv pct. 1 si 2 din anexa nr.2 cuprinzând masurile obligatorii dispuse ca urmare a neconformitatilor fata de prevederile legale – relatii de munca, Anexa la procesul-verbal de control nr.3600075 3 /07.05.2009, seria TL nr.36000753 întocmit de I.T.M Tulcea, ca nelegala

Împotriva acestei hotarâri, a declarat recurs pârâtul I.T.M TULCEA, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu urmatoarea motivatie, în esenta:

– în mod gresit instanta de fond, pronuntând hotarârea, nu a avut în vedere ca, în conformitate cu prevederile art.39 din Legea nr.333/2003, persoana ce urma sa îndeplineasca atributiuni de paza sau protectie, trebuia sa fie atestata profesional, potrivit acestei legi, dupa absolvirea unor cursuri de calificare cu durata minima de 90 zile, contra cost si dupa sustinerea examenului si obtinerea certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala si ulterior, a atestatului avizat de unitatea de politie competenta teritorial;

– în mod nelegal instanta de fond nu a avut în vedere ca legiuitorul face referire în continutul legii sus-citate „de angajare nu de o activitate de prestare servicii”, în speta fiind necesar a se avea în vedere dispozitiile Codului muncii.

Examinând actele si lucrarile dosarului, prin prisma sustinerilor partilor si probatoriului administrat, Curtea a apreciat în sensul admiterii recursului, conform art.312 Cod pr.civila, pentru urmatoarele considerente, în esenta:

Instanta a fost investita cu solutionarea unei actiuni având ca obiect anularea actelor de control întocmite de recurenta ITM, urmare controlului efectuat la punctul de lucru Babadag al intimatei SC C.G.S SRL, de catre un inspector al sau, la datele de 29.04.2009 si 07.05.2009, prilej cu care s-a încheiat procesul verbal de control a carui anulare partiala se solicita nr.36000753/07.05.2009 seria TL 36000753.

Curtea retine ca controlul s-a efectuat în baza reclamatiilor primite de recurenta din partea a doua persoane ce au prestat activitate în cadrul societatii intimate, respectiv numitii: I.M în perioada 2 decembrie 2008 – 16.04.2009 si I.F în perioada 2 decembrie 2008 – 10.04.2009, fara a li se fi încheiat contract individual de munca, ci în baza a doua conventii civile de prestari servicii nr.24 si 25, ambele din data de 01 decembrie 2008.

În atare conditii, apreciaza Curtea ca, în mod gresit, instanta de fond, dupa examinarea situatiei de fapt, a apreciat ca cele doua masuri stabilite de recurenta ITM la punctele 1 si 2 din Anexa nr.2 a procesului verbal de control sunt nelegale, pentru ca nu s-a facut dovada împrejurarii ca acele persoane îndeplineau toate conditiile prevazute de art.40 din Legea nr.333/2003 pentru a li se încheia contracte de munca cu obiect de activitate asa cum rezulta din conventiile civile încheiate de reclamanta cu acestia.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.39 din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, „Persoanele care urmeaza sa îndeplineasca atributii de paza sau protectie, trebuie sa îndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:” între care, la lit.d, legiuitorul a consfintit „sa fie atestat profesional, potrivit prevederilor prezentei legi”.

S-a pierdut din vedere de catre instanta de fond ca, potrivit art.40 al.1 din lege, „Angajarea personalului cu atributii de paza sau garda de corp, se face pe baza atestatului eliberat de Politie, a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, a certificatului de cazier judiciar si, dupa caz, a avizului Politiei pentru port-arma”, ca de altfel si dispozitia expresa cuprinsa în art.40 al.2 din Legea nr.333/2003 potrivit cu care „Sunt exceptate de la obligatia obtinerii certificatului profesional prevazut la al.1 persoanele care fac dovada ca provin din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala”.

Cu alte cuvinte, legiuitorul vorbeste de angajare si nu de o activitate de prestare servicii, stabileste modul în care se face aceasta angajare, precum si exceptiile de la regula, astfel încât neîndeplinirea atestarii profesionale si, totusi, angajarea acelor persoane în baza unor conventii civile de prestari servicii, nu face dovada retinerilor instantei privind considerentele pentru care a admis actiunea introdusa de intimata.

Pe de alta parte, Curtea retine ca, potrivit art.41 al.1 din Legea nr.333/2003, atestarea personalului pentru executarea activitatilor de paza, a obiectivelor, bunurilor, valorilor si de garda de corp se face dupa obtinerea avizului din partea organului de politie si absolvirea unor cursuri de calificare cu durata de 90 de zile, contra cost, organizate de Jandarmeria Româna – Serviciul de protectie si paza, Corpurile gardienilor publici sau societatile specialitate de paza si protectie, precum si alte persoane juridice care au înscris în obiectul de activitate aceasta prestatie, avizate de Ministerul de Interne.

Dupa sustinerea examenului de obtinere a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, absolventului i se elibereaza, potrivit art.41 al.3 din Legea nr.333/2003 de catre I.G.P.R atestatul în baza caruia poate exercita profesia de agent de paza sau garda de corp, pentru ca, potrivit al.5 al aceluiasi articol, sa se fi statuat ca acest personal sa îndeplineasca conditiile prevazute la art.39 si în termen de 30 de zile de la data solicitarii sa primeasca avizarea de catre unitatea de politie competenta teritorial, la cererea conducatorului unitatii care a organizat cursurile de calificare sau a angajatorului, potrivit al.6 al art.41.

Retine Curtea ca, în speta sunt aplicabile si dispozitiile art.19 din HG nr.1010/2004 ce se coroboreaza pe deplin cu dispozitiile art.41 alineatele sus-citate din Legea nr.333/2003.

Asa fiind, este de necontestat ca activitatea înscrisa în conventiile civile a celor doua persoane, respectiv: „supraveghere (prin patrulare) si interventie la obiectivele pentru care persoana juridica are încheiate contracte de monitorizare” se poate realiza numai prin angajarea personalului cu atributii de paza sau garda de corp, ce se face în baza atestatului eliberat de Politie, a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, precum si a avizului organului competent, cu depunerea tuturor celorlalte documente necesare si prin încheierea unui contract individual de munca si nicidecum prin contract de prestari servicii, astfel cum a retinut instanta de fond si a sustinut intimata.

Pentru toate considerentele sus-expuse, admitând recursul conform art.312 Cod pr.civila, Curtea a modificat în tot hotarârea recurata, în sensul ca, a respins actiunea, ca nefondata.

Etichete:

Anulare act administrativ. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999

Fiind vorba despre încetarea unui raport de serviciu la expirarea perioadei de numire într-o functie publica, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 36 din Legea nr. 188/1999 privind interdictia încetarii sau modificarii raporturilor de serviciu din initiativa autoritatii sau institutiei publice în perioada concediilor de boala, de maternitate si a celor de crestere si îngrijire copil în care se afla functionarul public.

Sectia civila

Sentinta civila nr. 236 din 03.03.2009,

irevocabila prin decizia nr. 2311/R/16.11.2009 a Curtii de Apel Bucuresti

Prin cererea introdusa la aceasta instanta la data de 16.10.2008 si înregistrata sub nr. 2010/116/2008 (Numar în format vechi 2574/C/2008) , astfel cum a fost precizata pe parcurs, reclamanta U a formulat contestatie împotriva dispozitiei nr. 325/15.05.2008 emisa de pârâta Primaria com. F, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna anularea acestei dispozitii, reintegrarea sa pe postul de consilier juridic, obligarea pârâtei la plata drepturilor banesti reprezentând indemnizatie de concediu medical pe perioada 01.05.-22.06.2008 si indemnizatii concediu pentru sarcina si lauzie si pentru crestere copil, precum si plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea contestatiei reclamanta arata ca prin dispozitia nr. 325/15.05.2008 i s-a adus la cunostinta încetarea retroactiva a raportului sau de serviciu începând cu data de 17.04.2008, fara a se respecta termenul de 5 zile lucratoare de la constatarea încetarii de drept a acestuia, termen la care a expirat numirea sa în functia de secretar.

Mai arata reclamanta ca initial a fost angajata pe postul de consilier juridic iar numirea sa ca functionar public a suspendat numai un an contractul de munca încheiat pe durata nedeterminata.

Se apreciaza de catre reclamanta ca dispozitia contestata este nelegala si datorita faptului ca a fost emisa cu încalcarea prevederilor art.36 din Lg nr. 188/1999 potrivit carora în cazul concediilor de boala, de maternitate si crestere copil raporturile de serviciu nu pot înceta si nu pot fi modificate decât din initiativa functionarului public în cauza .

În termen legal, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii pentru urmatoarele considerente :

– prin decizia nr. 325/15.05.2008 s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantei ca urmare a expirarii perioadei pentru care a fost numita în functia publica de secretar, conform art.98 lit.h din Lg nr. 188/1999 coroborat cu art.56 lit.j din codul muncii iar pe de alta parte, emiterea unei dispozitii care sa fie comunicata functionarului în termen de 5 zile este necesara numai în cazurile limitativ prevazute de art.99 din Lg nr. 188/1999, în care nu se regaseste si ipoteza încetarii de drept a raportului de serviciu.

– contractul individual de munca al reclamantei din data de 02.12.2006 a fost modificat prin acordul partilor, devenind un contract de munca pe durata determinata de un an, ce a încetat de drept la data de 17.04.2008, nemaifiind necesara emiterea unei decizii care sa constate acest fapt întrucât efectele încetarii contractului de munca pe durata determinata se produc de drept la data expirarii duratei.

– nu se poate retine sustinerea reclamantei în sensul ca pe durata ocuparii functiei de secretar al com. F ar fi operat o suspendare a contractului individual de munca deoarece cazurile de suspendare ale unui asemenea contract sunt expres prevazute de art.49-53 din codul muncii iar în speta nu a intervenit niciuna din situatiile de suspendare de drept a contractului si nici din initiativa vreuneia din parti, motiv pentru care nu s-a emis nicio decizie de suspendare a contractului individual de munca al reclamantei, contract care a fost modificat.

În dovedirea sustinerilor lor ambele parti au înteles sa se folosesca de probele cu înscrisuri si interogatoriu.

Analizând actele si lucrarile dosarului în raport de probele administrate, instanta retine urmatoarele :

Prin dispozitia nr. 325/15.05.2008 s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantei, începând cu data de 17.04.2008, conform art.98 alin.1 lit.h din Lg nr. 188/1999, respectiv la data expirarii termenului de un an în care a fost ocupata pe perioada determinata functia publica de secretar în care reclamanta a fost numita prin dispozitia nr. 485/17.04.2007, dupa ce initial aceasta fusese angajata pe perioada nedeterminata, începând cu data de 01.12.2006, pe postul de consilier juridic în cadrul Primariei com. F.

Reclamanta sustine ca pe perioada în care a ocupat functia publica de secretar a operat suspendarea contractului sau individual de munca, astfel ca la încetarea raportului de serviciu prin expirarea termenului pentru care a fost numita în functia publica înceteaza si suspendarea contractului individual de munca, pârâta având obligatia sa o repuna pe postul de consilier juridic si sa-i plateasca indemnizatia aferenta concediului prenatal, de lauzie si crestere si îngrijire copil, fara ca situatia invocata de aceasta sa se regaseasca printre cazurile de suspendare a contractului individual de munca prevazute expres de art.49-54 din codul muncii, astfel ca singura concluzie logica ce se poate desprinde este aceea ca la data numirii reclamantei în functia publica a avut loc o modificare a contractului sau individual de munca, cu acordul ambelor parti, constând în transformarea acestuia într-un raport de serviciu ce urma a se realiza pe o perioada determinata de un an.

Prin participarea la concursul organizat pentru ocuparea postului de secretar, acceptarea numirii în functia de secretar pe perioada determinata si declararea ca vacant a postului de consilier juridic, reclamanta (care are si studii juridice ) a acceptat si toate consecintele ce decurg din modificarea contractului sau individual de munca.

În speta, fiind vorba despre încetarea unui raport de serviciu la expirarea perioadei de numire într-o functie publica, nu sunt aplicabile dispozitiile art.36 din Lg nr. 188/1999 privind interdictia încetarii sau modificarii raporturilor de serviciu din initiativa autoritatii sau institutiei publice în perioada concediilor de boala, de maternitate si a celor de crestere si îngrijire copil în care se afla functionarul public, motiv pentru care sunt lipsite de relevanta emiterea retroactiva a dispozitiei de încetare de drept a raportului de serviciu si nerespectarea termenului de 5 zile prevazut de art.99 alin.1 din Lg nr. 188/1999 numai pentru comunicarea actului administrativ de eliberare dintr-o functie publica.

În ceea ce priveste pretentia reclamantei de obligare a pârâtei la plata indemnizatiei aferente concediului de sarcina si lauzie precum si celui de crestere si îngrijire copil, se constata ca la data încetarii din motive neimputabile a raportului de serviciu (17.04.2008) aceasta avea vechimea minima necesara prevazuta de art.23 din OUG nr. 158/2005 si respectiv art.1 din OUG 148/2005 pentru a putea beneficia de ambele indemnizatii, fara însa a fi necesara interventia pârâtei.

Astfel, potrivit art.23, art.25 si art.32 al.2 din OUG nr. 158/2005 privind concediu si indemnizatii de asigurari de sanatate, beneficiaza de concediu de sarcina si lauzie asiguratul care si-a pierdut calitatea de asigurat din motive neimputabile iar nasterea se produce în termen de 9 luni de la pierderea calitatii de asigurat, indemnizatia fiind suportata integral din bugetul Fondului unic de asigurari sociale de sanatate si platita de catre casele de asigurari de sanatate iar potrivit art.1 si art. 9 din OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, beneficiaza de indemnizatie pentru crestere copil persoanele care anterior nasterii au 12 luni lucrate, în baza unei cereri depuse la Primarie, care o înainteaza la Directia de Munca si Solidaritate Sociala si Familie, aceasta din urma având obligatia sa se pronunte prin decizie, ce poate fi contestata conform Lg nr. 554/2004.

Fata de cele expuse rezulta ca dispozitia nr. 325/15.05.2008 este legal emisa, considerent pentru care contestatia reclamantei este neîntemeiata, urmând a fi respinsa ca atare, cu precizarea ca în situatia încetarii de drept a raportului sau de serviciu, reclamantei îi revenea obligatia de a depune cerere la Casa de Asigurari de Sanatate Calarasi pentru a beneficia de indemnizatia pentru sarcina si lauzie iar pentru indemnizatia de crestere si îngrijire copil cererea s-ar fi depus la primaria de domiciliu chiar si în situatia în care nu ar fi intervenit încetarea raportului de serviciu.

Etichete:

Anulare act administrativ

Prin cererea formulata , reclamantul Prefectul Judetului Galati a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local Galati prin reprezentant Primarul Mun.Galati sa se constate nulitatea unei hotarâri emise de pârâta.

In motivarea cererii, reclamantul a precizat ca prin hotarârea emisa de pârâta s-a aprobat concesionarea fara licitatie publica a unui teren din Galati, respectiv Bl.D1-D2, unei societati comerciale pe o durata de 40 de ani.

Prin adresa emisa de Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National s-a aratat ca în zona concesionata se afla un obiectiv arheologic „Cavoul Roman din sec.IV” înscris în lista monumentelor istorice.

In drept, si-a întemeiat cererea pe art.135 din Legea nr.215/2001.

Tribunalul – sectia comerciala si de contencios administrativ prin sentinta civila nr.1353/2.11.2004 a admis cererea si s-a dispus anularea hotarârii emisa de pârâta, retinându-se ca potrivit disp.art.215/2001, hotarârea atacata nu întruneste conditiile de legalitate.

Astfel, hotarârea a carei anulare se solicita a fost adoptata de pârâta cu încalcarea normelor legale privind zona de protectie pentru riturile arheologice în perimetrul urban.

Etichete:

Anulare act administrativ

Prin cererea înregistrată sub nr. 6174/110/2008, reclamanta E P S.R.L. SASCUT judeţul Bacău în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău şi Administraţia de Inspecţie Fiscală Bacău a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei de impunere nr. 3347/15.07.2008 şi Raportul de inspecţie fiscală emise de Administraţia de Inspecţie Fiscală şi a Deciziei nr. 357/4.09.2008 emisă de D.G.F.P. Bacău în soluţionarea contestaţiei.

S-a achitat taxa de timbru de 4 lei. S-au achitat timbre judiciare de 0,15 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că societatea a fost supusă inspecţiei fiscale pentru verificarea realităţii datelor înscrise în evidenţa contabilă privind cifra de afaceri anuală, verificarea TVA pentru perioada 01.12.2005-31.12.2007 şi verificarea respectării prevederilor Legii nr. 82/1991 şi HG 44/2004.

În urma acestui control, la data de 15.07.2008 s-a întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. 3300, concluziile organelor fiscale constând în aceea că datorau TVA suplimentar de plată în sumă de 70.175 lei, la care s-au calculat accesorii aferente în cuantum de 35.332 lei.

În ceea ce priveşte TVA deductibilă, s-a apreciat că nu are dreptul la deducerea TVA pentru perioada 01.12.2005-30.09.2007, în consecinţă s-a emis Decizia de impunere contestată pentru sumele menţionate.

Stabilirea a TVA suplimentară de plata în cuantum de 35.332 lei, este un act nelegal al organelor fiscale, care i-au încălcat dreptul la deducerea TVA pentru perioada 01.12.2005-30.09.2007.

Astfel pentru perioada menţionată anterior, a înregistrat TVA deductibilă în sumă de 55.483 lei, rezultată în urma achiziţiilor de mărfuri şi alte bunuri necesare activităţii desfăşurate.

Din suma de 70.175 lei stabilită de organele fiscale, în mod legal trebuia scăzută sumă de 55.483 lei, pentru care avea dreptul la deducere, astfel că suma reală de plată către organele fiscale este de numai 14.695 lei.

Ceea ce se invocă în raportul fiscal referitor la faptul că nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA în momentul depăşirii plafonului prevăzut de lege, nu justifică refuzul organelor fiscale de a le acorda dreptul de deducere pentru TVA-ul pe care l-a colectat pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în perioada 01.12.2005-30.09.2007, în mod corect trebuie să i să admită la deducere şi TVA-ul aferent achiziţiilor.

Suma care trebuia admisă la deducere şi pe cale de consecinţă, scăzută din suma de 70.175 lei, pentru a se stabili în mod legal cât mai datorează, rezultă din jurnalele de cumpărări din perioada 01.12.2005-30.09.2007.

Ca urmare, reclamanta a apreciat că actele organelor fiscale sunt nelegale, solicitând admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, în sensul anulării lor.

În susţinerea acţiunii au fost depuse înscrisuri .

Pârâtele nu au formulat întâmpinări, dar au depus la dosarul cauzei obiecţiuni la raportul de Eiză contabilă cu valoare de concluzii scrise, prin care s-a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 357/2008 şi a deciziei de impunere nr. 3347/15.07.2008 respectiv menţinerea obligaţiei de plată a TVA în sumă de 70.178 lei şi a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 35.320 lei.

În cauză s-a administrat proba cu Eiză contabilă judiciară, raportul de Eiză şi suplimentul la acest raport fiind depuse la dosarul cauzei( fila 70-79, 105-107).

Instanţa analizând proboriul administrat în cauză, reţine următoarele:

Activitatea de Inspecţie Fiscală Bacău s-a efectuat la solicitarea Camerei de Conturi a judeţului Bacău o inspecţie fiscală parţială care a cuprins perioada 01.12.2005 – 31.12.2007 în urma căreia s-a întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. 3300/15.07.2008 şi s-a emis Decizia de impunere nr. 3347/15.07.2008 prin care s-a stabilit obligaţii de plată la bugetul de stat în sumă de 105.498 lei reprezentând: 70.178 lei taxă pe valoarea adăugată cu majorări de întârziere aferente în sumă de 35.320 lei.

Prin Decizia nr. 357/04.09.2008 D.G.F.P. Bacău a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de S.C. E P S.R.L. SASCUT judeţul Bacău împotriva Deciziei de impunere nr. 3347/15.07.2008 emisă de Administraţia de Inspecţie Fiscală Bacău, reţinând că din analiza cifrei de afaceri , a rezultat că la data de 31.10.2005 societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 242.325 lei( superioară plafonului de scutire de 200.000 lei ) ca urmare a faptului că a realizat activităţi economice ce implică aprecieri taxabile, şi ca urmare în baza art. 152 alin. 3 din Legea 571/2003 agentul economic trebuia să solicite înregistrarea în scop de TVA.

Deoarece societatea nu a solicitat această înregistrare începând cu data de 01.12.2005, în mod legal organul de inspecţie fiscală a procedat la stabilirea taxei pe valoarea adăugată, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrată în scopuri de T.V.A. şi până la data de 30.09.2007, avându-se în vedere şi prevederile art. 152 alin(6) din Legea nr. 571/2003.

S-a mai reţinut că în perioada cuprinsă între data contestaţiei de către organele fiscale a nerespectării obligaţiei de a solicita înregistrarea ca plăţilor de T.V.A. şi data înregistrării efective 01.10.2007( societatea fiind înregistrată din oficiu ca plătitor de T.V.A. de către organele fiscale teritoriale ) societatea a aplicat regimul special de scutire prevăzută de art. 152 din Codul Fiscală, în condiţiile în care avea obligaţia de a plăti la buget taxa pe care ar fi trebuit să o colecteze pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în această perioadă.

Ca urmare, în baza prevederilor art. 137 alin.1 lit.a din Legea nr. 571/2003 pentru perioada 01.12.2005-30.09.2007 în mod legal organele de control au stabilit suma de 439.534 lei drept bază impozabilă, conţinând TVA în sumă de 70.178 lei la stabilirea căreia s-a procedat la aplicarea cotei de 15,966% conform pct. 23 alin. 2 din HG nr. 4/2004.

Astfel, conform art. 119 şi art. 120 alin.1 şi al. 7 din OG nr. 92/2003, în mod legal organul de inspecţie fiscală a procedat la calcularea de accesorii aferente sumei stabilită suplimentar până la data de 10.07.2008, reprezentând majorări de întârziere în sumă de 35.320 lei.

Instanţa reţine faptul că reclamanta, până la data de 31.10.2005 a beneficiat de regimul special de scutire a T.V.A., conform prevederilor art. 152 alin.1 din Legea nr. 571/2003 prevederile Codului Fiscal şi art. 179 alin.4 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată cifra de afaceri anuală fiind inferioară plafonului de 200.000 lei, plafon care însă a fost depăşit, începând cu data menţionată, situaţie în care, conform prevederilor art. 152 alin.3 din Legea nr. 571/2003, reclamanta avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoare adăugată, în regim normal, în termen de 10 zile de la data constatării depăşirii.

Dar, societatea nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA în termen legal , fapt pentru care organele fiscale au procedat la înregistrarea din oficiu a societăţii ca plătitor de T.V.A., de la data de 01.10.2007 conform dispoziţiilor art. 153 alin. 7 din Legea nr. 571/2003, iar conform art. 152 alin.6 , S.C. E P S.R.L. trebuia să fie înregistrată în scopuri de taxă începând cu data de 01.12.2005.

Ca urmare atât controlul fiscal cât şi Eiza contabilă au stabilit că pentru perioada 01.12.2005 – 30.09.2007 TVA colectată din totalul vânzărilor de mărfuri este de 70.178 lei, dar organul de control nu a admis pentru această perioadă dreptul de deducere a TVA deductibilă aferentă achiziţiilor, stabilind ca T.V.A. de plată, diferenţa dintre T.V.A. colectată (70.178 lei ) şi T.V.A. deductibilă( 0 ) suma de 70.178 lei.

Ori, aşa cum a stabilit Eiza contabilă, stabilirea TVA de plată doar pe baza TVA colectată, contravine principiului economic al determinării T.V.A., potrivit căruia T.V.A. se determină prin aplicarea unei cote asupra vaLi adăugate, valoare adăugată ce rezultă din diferenţa între veniturile obţinute şi cheltuielile efectuate de realizarea acestora şi ca urmare TVA de plată datorat se determină că diferenţa între TVA colectat şi TVA deductibil, în caz contrar neacceptarea deducerii T.V.A. aferent cumpărărilor din T.V.A. colectat şi determinarea T.V.A. datorat prin aplicarea unui procent de 19% la valoarea vânzărilor, reprezintă un impozit pe venit( de 19% ) şi nu taxa pe valoare adăugată.

Deasemeni, neadmiterea dreptului de deducere a TVA aferentă achiziţiilor de mărfuri , care au fost revândute de către reclamantă, determină includerea în baza de impozitare a respectivei taxe fapt care intră în contradicţie cu prevederile art. 137 alin.2 lit. a din Legea nr. 571/2003 care prevăd că : „ Baza de impozitare cuprinde următoarele: a/ impozitele şi taxele, dacă prin lege nu se prevede astfel, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată”, taxa pe valoarea adăugată din facturile furnizorilor fiind achitată de către societate şi a constituit obiect al taxării la furnizori.

Ca urmare, aşa cum s-a concluzionat în Eiza contabilă taxa datorată la bugetul de stat pentru perioada 01.12.2005 – 30.09.2007, dacă reclamanta ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă este diferenţă dintre taxa colectată aferentă vânzărilor 70.178 lei şi taxa deductibilă aferentă cumpărăturilor( 50.765 lei stabilită de Eiza contabilă) şi anume 19.410 lei cu accesorii calculate până la data de 15.07.2008 în valoare de 10.061 lei.

Ca urmare, având în vedere motivele de fapt şi de drept reţinute, instanţa urmează a admite în parte acţiunea, şi a anula în parte Decizia nr. 357/04.09.2008 emisă de D.G.F.P. Bacău, Raportul de inspecţie fiscală 3300/15.07.2008 şi Deciziei de impunere nr. 3347/406/15.07.2008 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală Bacău prin care s-a stabilit obligaţia de plată la bugetul de stat în sumă de 70.178 lei taxă pe valoarea adăugată şi 35.320 lei majorări de întârziere aferente, urmând a se constata că reclamanta are de achitat doar suma de 19.410 lei TVA şi 10.061 lei majorări de întârziere aferente T.V.A.

În baza art. 274 Cod pr. Civilă instanţa va obliga pârâtele să achite reclamantei suma de 2250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Etichete:

Anulare act administrativ

Prin cererea înregistrată sub nr. 7696/110/2009, reclamanta S.C. R I S.R.L. BUHUŞI judeţul Bacău în contradictoriu cu INSPECŢIA MUNCII-INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ BACAU a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului verbal de control seria BC nr. 005422/08.07.2009 inclusiv anexele acestora, respectiv Nota de Constatare şi Măsurile dispuse ca urmare a neconformităţii faţă de prevederile legislaţiei muncii, constatate în temeiul art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

S-a achitat taxă de timbru de 4 lei. S-a anulat timbre judiciare de 0,15 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că prin Procesul Verbal de constatare seria BC nr. 005422/08.07.2009 s-a reţinut în sarcina societăţii faptul că nu a pus la dispoziţia inspectorilor de muncă din cadrul ITM Bacău a contractului individual de muncă pentru numitul J Ş, concluzionând că un astfel de contract nu există, iar în anexa 2 s-a stabilit ca măsură „încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă cu J Ş , constatări care nu corespund realităţii.

Astfel în data de 06.07.2009 societatea execută o lucrare de renovare la un bloc din oraşul Buhuşi cu trei salariaţi respectiv: A C, S C şi A Ş , la aceiaşi dată societatea, fiind supusă controlului ITM, începutul acestui control fiind făcut în absenţa administratorului care a venit până la finalizarea acestuia, când a observat că salariatul A C semna o declaraţie.

Inspectorul ITM nu a adus la cunoştinţa administratorului despre cum s-a desfăşurat controlul, despre conţinutul declaraţiei dată de A C , singura întrebare fiind dacă salariaţii au încheiate contracte individuale de muncă punându-i-se în vedere să le prezinte la sediul ITM pe data de 08.07.2009.

S-a mai arătat că pe durata controlului , salariatului A Ş nu i s-a adresat nici o întrebare, nu i s-a cerut să prezinte nici un act de identitate şi nu a dat nici o declaraţie.

După plecarea echipei de control, administratorul societăţii a aflat de la A C că a declarat că lucrează împreună cu S C şi J Ş deşi acesta din urmă se numeşte A Ş, aspect pe care însă A C a spus că nu-l cunoaşte, deoarece în comunitate colegul său este cunoscut sub numele de J Ş.

La data de 08.07.2009 administratorul societăţii s-a prezentat la ITM cu documentele solicitate printre care şi contractele individuale de muncă pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru A Ş şi deşi a explicat inspectorului ITM că există o confuzie cu privire la numele salariatului său, în sensul că deşi i se spune J, numele real al acestuia este A Ş, tot s-a întocmit nota de constatare prin care s-a consemnat că societatea nu are încheiat contract individual de muncă cu J Ş, proces verbal care a fost semnat cu obiecţiuni.

Ca urmare a încheierii procesului verbal de control, societăţii i s-a aplicat o amendă contravenţională în cuantum de 1500 lei, conform procesului verbal seria BCA nr. 0554484, împotriva căruia a formulat plângere contravenţională ce face obiectul dosarului nr. 770/199/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Buhuşi.

S-a mai arătat că salariatul pe care inspectorii ITM consideră că se numeşte J este A Ş, care s-a născut în data de 2.05.1985 iar conform certificatului de naştere seria ND nr. 062423 eliberat de către Consiliul Popular al Oraşului Medgidia, mama se numeşte A M, numele tatălui nefiind înregistrat. Acesta fiind motivul pentru care poartă numele mamei, respectiv A.

Ulterior A Ma s-a căsătorit cu J M din com. Blăgeşti, jud. Bacău, preluând numele soţului, iar în urma căsătoriei a rezultat 8 copii toţi purtând numele tatălui, respectiv J.

Dat fiind faptul că A Ma (actualmente J) s-a căsătorit şi locuieşte la domiciliul soţului, copilul născut la Medgidia, deşi poartă numele A, s-a mutat la noul domiciliu al mamei (încă de la vârstă fragedă) unde a fost crescut de aceasta împreună de J (pe care –l consideră tată) şi unde mai locuieşte încă.

Acesta este motivul pentru care toată comunitatea îl cunoaşte pe A Ş sub numele de J Ş, având în vedere că toţi ceilalţi fraţi ai săi poartă numele de J.

Mai mult, această confuzie este dovedită şi de menţiunile făcute pe Certificatul de absolvire a învăţământului gimnazial, unde în dreptul numelui tatălui este consemnat „M „ deşi A Ş nu este copilul lui J M, însă toată comunitatea are această impresie eronată dat fiind că ceilalţi farţi ai angajatului sunt copii lui J M.

Totodată , acesta este şi motivul pentru care A C ( care locuieşte în aceeaşi comunitate şi care-l cunoaşte înainte de a lucra împreună) a declarat inspectorului ITM că lucrează împreună cu J Ş şi nu cu A Ş (aşa cum în mod real se numeşte).

Ca urmare, avându-se în vedere că activitatea de control a fost viciată, inclusiv procesul verbal de control cu cele două anexe ale sale, deoarece se reţinea o situaţie neconformă cu realitatea, iar măsura dispusă este imposibil de îndeplinit deoarece nu există nici o persoană cu numele J Ş căruia societatea să-i încheie contract individual de muncă, s-a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În susţinerea cererii au fost depuse înscrisuri( filele 6-25, 38-42, 46-52).

Pârâta, a formulat întâmpinare prin care a solicitat suspendarea cauzei conform art. 244(1) pct.1 Cod pr. Civilă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului 770/199/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Buhuşi având ca obiect plângere contravenţională, instanţa respingând această cerere la termenul din data de 10.02.2010.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi proba testimonială declaraţia numitului A Ş fiind ataşată al dosarul cauzei.

Instanţa analizând proboriul administrat în cauză reţine următoarele:

La data de 08.07.20009 inspectorii ITM Bacău au încheiat procesul verbal de control seria BC nr. 005422 la SC R I S.R.L. BUHUŞI, inclusiv Anexa 1 – Nota de constatare şi Anexa 2 Măsuri, prin care s-a constatat că societatea nu are încheiat contract individual de muncă cu numitul J Ş, dispunându-se ca măsură încheierea în formă autentică a contractului individual de muncă, stabilindu-se ca termen de realizare data de 13.07.2009.

Procesul verbal de control a fost semnat cu obiecţiuni de către administratorul societăţii , care a menţionat că „ a pus la dispoziţie contractul individual în formă scrisă şi anterior începerii lucrării cu numitul A Ş zis J (poreclă).

Societăţii i s-a aplicat prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria BCA nr. 055484/8.07.2009 amendă contravenţională în cuantum de 1500 lei, reţinându-se în sarcina sa că a primit la muncă pe numitul J Ş , la data de 06.07.2009 fără a-i încheia contract de muncă, contravenţie prevăzută de art. 276 alin.1 lit.e din Legea nr. 53/2003 republicată.

Instanţa reţine însă că de fapt numitul J Ş, se numeşte în realitate A Ş, fapt ce rezultă din declaraţia de martor dată de acesta dar şi din certificatul de naştere, depus la fila 23, seria NA nr. 062423/13.07.1985, mama sa numindu-se A Ma, tatăl natural, iar mama căsătorindu-se la data de 06.06.1990 cu numitul J M, sub acest nume fiind cunoscut în localitate şi numitul A Ş.

Acest lucru rezultă şi din declaraţia extrajudiciară autentificată sub nr. 45/12.01.2010 dată de numitul Pricope Adrian care a subliniat faptul că A Ş şi J Ş este una şi aceiaşi persoană.

Deasemeni la fila 19 dosar, reclamanta a depus contractul individual de muncă, încheiat în formă scrisă cu numitul A Ş la data de 06.07.2009, înregistrat la I.T.M. Bacău sub nr. C 40842.

Ca urmare, instanţa constată că procesul verbal de control seria BC nr. 005422/08.07.2009 precum şi Anexa 1 – Notă de constatare şi Anexa 2 – Măsuri nu sunt conforme cu realitatea, în privinţa numelui salariatului A Ş, căruia la data controlului nu i s-a luat o declaraţie din care să rezulte dacă are sau nu încheiat contract de muncă în formă scrisă, să fie identificat cu datele de stare civilă , pentru a se înlătura orice confuzie, astfel că măsura dispusă nu poate fi dusă la îndeplinire, motiv pentru care instanţa va dispune anularea actelor contestate.

De altfel prin sentinţa civilă nr. 172/18.02.2010 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosar nr. 770/199/2009 a fost admisă plângerea contravenţională formulată de S.C. R I S.R.L Buhuşi, dispunându-se anularea procesului verbal de contravenţie seria BCA nr. 055484/08.07.2009 încheiat de I.T.M. Bacău.

În baza art. 274 Cod pr. Civilă instanţa va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 504,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Etichete:

Anulare act administrativ

Prin cererea înregistrată sub nr.4902/110/2008, aşa cum a fost precizată, reclamanta ASOCIAŢIA FAMILIALĂ C G în contradictoriu cu pârâtele : ANAF – DIRECŢIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE BACĂU şi ACTIVITATEA DE INSPECŢIE FISCALĂ BACĂU, a solicitat ca prin hotărâre ce se va pRnunţa să se dispună anularea Deciziei nr.186/17.04.2008, anularea Raportului de inspecţie fiscală FN din 22.01.2008, a Dispoziţiei nr.297/24.01.2008 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, anularea Deciziilor de impunere nr. 291, 292, 293, 290, 295, 289. 296, 288 şi 294/24.01.2008 privind suma totală de 161.367 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că:prin Decizia nr.186/17.04.2008, a fost admisă în parte contestaţia formulată împotriva contRlului fiscal FN /22.01.2008, a deciziilor de impunere 288 – 297 şi a Raportului de inspecţie fiscală FN din 22.01.2008, decizia fiind nelegală pentru următoarele considerente :

Înainte de soluţionarea contestaţiei, pârâta a trecut la executare silită prin somaţia nr.4/40/2/2008/504 din 03.03.2008, fiind invocate titlurile executorii nr.195 – 196/03.03.2008 pentru suma totală de 146.790 lei reprezentând TVA cu accesoriile aferente, contestaţia la executare formulată făcând obiectul dosarului nr.1188/260/2008 aflat pe Rlul Judecătoriei Moineşti.

În perioada 23.10.2007 – iunie 2008 a fost efectuat o verificare fiscală generală pentru perioada 01.01.2002 – 30.09.2007, întocmindu-se Raportul de inspecţie fiscală FN /22.01.2008, în urma căreia s-au stabilit o serie de obligaţii fiscale suplimentare concluziile fiind netemeinice şi nelegale ca şi deciziile de impunere ulterioare.

În ceea ce priveşte TVA-ul, agenţii constatatori au încălcat principiul neretRactivităţii legii, Legea nr. 345/2002 fiind abRgată prin Codul Fiscal care a intrat în vigoare la data de 01.01.2004, astfel că în aceste condiţii calculul TVA trebuia diferenţiat pentru a putea fi verificat pe diferite perioade de impozitare, conform dispoziţiilor legale în vigoare, inspectorii fiscali stabilind două perioade – 01.02.2002 – 30.06.2005 şi 01.07.2005 – 30.09.2007.

Astfel baza de calcul stabilită este eRnată, cu titlu de exemplu fiind două facturi înregistrate eRnat în contabilitate, privind două rate de leasing pentru un contract care nu-i Arţine, eRare pe care a recunoscut-o, soluţia corectă fiind stornarea acestor facturi şi nu înlăturarea unui drept de deducere , în condiţiile în care aceste facturi nu au fost achitate.

De asemenea, pentru intervalul martie 2000 – decembrie 2001 a intervenit prescripţia dreptului de a calcula şi a impune obligaţii fiscale, în condiţiile art. 131 şi următoarele Cod pRcedură fiscală, perioada analizată, aşa cum se precizează în raport fiind 15.03.2000 – 01.06.2002.

Ulterior inspecţiei fiscale i s-a comunicat o înştiinţare privind stingerea creanţelor fiscale cu privire la suma de 640 lei TVA şi cu un sold de minus 19.866 lei tot TVA, aspecte care nu se regăsesc în raportul de inspecţie fiscală, deci baza de impunere stabilită suplimentar este eRnată, şi ca urmare nici calcul majorărilor şi nici al penalităţilor de întârziere nu este legal.

Referitor la impozitul pe venit, se impune reverificarea lui deoarece orice modificare referitoare la TVA va antrena şi modificări privind venitul impozabil, iar pe de altă parte O.G. nr.7/2001 a fost abRgat prin Codul Fiscal, astfel se impune ca analiza impozitului pe venit să se facă pe etape diferenţiate.

În cazul facturilor pentru reparaţii, cheltuielile au fost justificate prin facturi, care constituie document justificativ, are menţiuni privitoare la serviciul îndeplinit sau lucrarea efectuată şi priveşte strict utilaje care Arţin contestatoarei, nemaimpunându-se existenţa unei comenzi, deviz sau situaţii de lucrări.

Cheltuielile cu materiale de construcţii, achiziţionate de către contestatoare nu au fost înregistrate pe numele persoanei fizice, deoarece contestatoarea foloseşte acest spaţiu cu titlu de sediu social, unde îşi desfăşoară practic activitatea, ,iar apRvizionările se făceau de către asociatul persoană fizică, motiv ce explică de ce Are numele acestuia pe facturi.

S-a mai arătat că toate cheltuielile cu material lemnos s-au consemnat pe BordeRuri de achiziţie, având în vedere ritmicitatea apRvizionării şi faptul că la data efectuării Tportului, documentele de însoţire erau valabile.

De asemenea, deciziile ulterioare emise pe fiecare asociat sunt nelegale, pentru fiecare asociat în parte se impunea precizarea perioadei pentru care s-au stabilit venituri suplimentare, şi deci impozite suplimentare, având în vedere faptul că începând cu data de 10.05.2004, structura asociaţilor s-a schimb în asociaţie, fiind cooptate alte două persoane, dar decizia de impunere anuală din 01.07.2004 este ulterioară cooptării de noi asociaţi şi schimbării cotei de participare, fapt ce impune recalcularea sumelor stabilite ca obligaţii suplimentare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.188, alin.2 Cod pRcedură fiscală, art. 205 şi următorul Cod pRcedură fiscală.

În susţinerea cererii s-au depus înscrisuri şi s-a solicitat efectuarea unei Eize contabile.

Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea Raportului de inspecţie fiscală, deoarece nu are valoarea unui act administrativ fiscal în sensul dispoziţiilor art.41 Cod pRcedură fiscală susceptibil de a fi contestat pe calea pRcedurii administrative speciale prevăzută de art. 205 şi următoarele Cod pRcedură fiscală şi ulterior pe calea unei acţiuni în Contencios administrativ, dar deciziile de impunere încheiate în conformitate cu dispoziţiile art.86 au natura unor titluri de creanţă prin care se stabilesc şi se individualizează obligaţii de plată privind creanţele fiscale.

De asemeni, D.G.F.P. a solicitat respingerea ca inadmisibil a capătul de cerere având ca obiect anularea Dispoziţiei de măsuri nr.297/24.01.2008 deoarece acest act face parte din categoria altor acte administrativ fiscale, acte care trebuie iniţial soluţionate de Activitatea de Inspecţie Fiscală, pe calea pRcedurii prealabile prevăzută de art.209 Cod pRcedură fiscală.

Referitor la contestarea deciziilor privind nemodificarea bazei de impunere nr.293, 294, 295 şi 296 din 24.01.2008 s-a arătat că pe baza pRcedurii prealabile, petenta nu a motivat contestaţia în fapt şi în drept, conform art.206 Cod pRcedură fiscală, acest capăt de cerere a fost respins ca nemotivat, şi ca urmare acest capăt de cerere trebuie respins ca nefondat.

În ce priveşte susţinerea reclamantei cu privire la prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale pentru perioada martie 2000 – decembrie 2001, s-a arătat că au fost respectate dispoziţiile legale perioada supusă verificării fiind 01.01.2002 – 31.12.2006 pentru impozitul de venit şi 01.01.2002 – 30.09.2007 privind TVA.

Referitor la capătul de cerere privind TVA s-a arătat că în cursul anului 2002, reclamanta a achiziţionat materiale de construcţii în vederea construirii unui obiectiv pRprietatea persoanei fizice C G, iar în lipsa unor documente care să facă dovada calităţii de pRprietar a reclamantei, pe deplin justificat organul fiscal a respins dreptul de deducere al TVA-ului, în cauză devenind incidente dispoziţiile art.24 alin.1, lit.a şi alin.3 din Legea nr.345/2002 privind TVA şi cele ale art. 6, alin.1 şi 2 din Legea nr.82/1991.

Referitor la facturile emise în anii 2003 – 2006, acestea nu constituie documente justificative în sensul dispoziţiilor art.29 din Legea nr.345/2002 şi art.6 alin.1 şi 2 din Legea nr. 82/1991, ele fie au fost înregistrate eRnat în contabilitate, fie au fost înregistrate achiziţii de materiale de construcţii destinate realizării obiectivului de Iiţii care nu Arţine AF C G, fie în jurnalul de cumpărări al reclamantei sunt înscrise sume greşite.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect TVA colectată, potrivit dispoziţiilor art. 29, pc.t B, lit.a) şi pct.C, lit.a ) din Legea nr. 345/2002 şi art.68 alin.1 din HG nr.598/2002 pentru bunurile livrate cu aviz de însoţire, furnizorii sunt obligaţi ca în termen de 3 zile lucrătoare de la data livrării să emită facturi fiscale şi să le Tmită beneficiarilor, astfel că reclamantei i s-a stabilit un TVA suplimentar de plată de 7.242 lei.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind impozitul pe pRfit de 14.577 lei, acesta este nefondat, reclamanta neînregistrând în registrul de încasări şi plăţi veniturile pRvenite din facturi fiscale şi avize de expediţie sau înregistrând cheltuieli cu materiale de construcţii în vederea realizării unor Iiţii pRprietatea persoanei fizice.

De asemeni reclamanta a înregistrat eRnat cheltuielile cu material lemnos şi reparaţii utilaje, fără a anexa la factură documente justificative, astfel că faţă de toate motivele arătate s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondate.

În cauză s-a administrat pRba cu Eiza contabilă judiciară, raportul de Eiză fiind depus la dosarul cauzei ( filele 215 – 237).

Pârâtele au formulat obiecţiuni la raportul de Eiză contabilă cu valoare de concluzii scrise.

De asemenea şi reclamanta a depus la dosarul cauzei, concluzii scrise.

Instanţa, analizând pRboriile administrate în cauză, reţine următoarele :

În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Raportului de inspecţie fiscală FN din 22.01.2008, întocmit de către Activitatea de Inspecţie Fiscală Bacău, instanţa urmează a o respinge având în vedere că acest act într-adevăr nu poate fi contestat pe calea pRcedurii administrative speciale prevăzută de art.205 şi următorul Cod pRcedură fiscală, dar acesta stă la baza deciziilor de impunere , care sunt titluri de creanţă şi pot fi atacate în pRcedura specială prevăzută anterior.

Ca urmare, Raportul de Inspecţie Fiscală, este un act subsecvent emiterii deciziilor de impunere care pot fi contestate în pRcedura amintită, în urma căreia sunt emise deciziile de soluţionare a contestaţiilor, decizii care pot fi atacate la instanţele de contencios administrativ, care în baza art. 18, alin.2 din Legea nr.554/2004 este competentă să se pRnunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

În ce priveşte inadmisibilitatea contestaţiei formulată împotriva Dispoziţiei de măsuri nr.297/24.01.2008 instanţa se va pRnunţa odată cu soluţionarea fondului cauzei.

Ca urmare, prin Decizia nr.186/17.04.2008 pRnunţată de D.G.F.P. Bacău în soluţionarea contestaţiei formulată de AF C G împotriva Deciziilor nr.288 – 297/24.01.2008 privind suma totală de 161.367 lei din care : 63.885 lei – TVA stabilit suplimentar, 75.023 lei – majorări de întârziere aferente TVA, 7.882 lei – penalităţi de întârziere aferente TVA şi 14.577 lei impozit pe venit, s-a respins contestaţia ca neîntemeiată, pentru suma totală de 161.337 lei, s-a admis contestaţia pentru suma de 30 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată, pentru capătul de cerere privind Dispoziţia nr. 297/24.01.2008, s-a decis ca D.G.F.P. Bacău nu are competenţă materială de soluţionare, iar capătul de cerere privind contestaţia deciziilor privind nemodificarea bazelor de impunere nr.293, 294, 295 şi 296 din 24.01.2008 a fost respins ca nemotivat.

Pentru a pRnunţa această decizie s-au reţinut în esenţă următoarele :

Cu privire la TVA în suma totală de 146.790 lei din care : TVA stabilită suplimentar – 63.885 lei, majorări de întârziere aferente TVA – 75.023 lei şi penalităţi de întârziere aferente TVA, s-a constatat că pentru perioada 01.01.2002- 30.09.2007 A.F C G datorează o taxă pe valoarea adăugată în sumă de 63.855 lei.

Astfel, pentru perioada 01.01.2002 – 31.12.2002 s-a stabilit o diferenţă de TVA nedeductibilă în sumă de 5.812 lei din facturile fiscale reprezentând achiziţii de materiale de construcţii destinate realizării obiectivului de Iiţii pRprietatea persanei fizice C G şi nu a AF C G, contestatoarea neprezentând documente din care să rezulte că asociaţia familială este pRprietar, contrar prevederilor pct.10-13 din HG nr. 401/2000 pentru apRbarea Normelor de aplicare a OUG nr.17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată art.24, alin.(1), lit.a) şi alin.3 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoare adăugată şi art.6, alin.(1) şi (2) din Legea nr.82/1991.

Pentru perioada 01.01.2003 – 31.12.2003 s-a stabilit o taxă pe valoare adăugată – nedeductibilă de 11.579 lei, pentru o serie de facturi fiscale emise de societăţi de leasing şi înregistrate eRnat în contabilitatea contestatoarei, deoarece la rubrica cumpărător sunt înscrise alte societăţi, pentru facturi reprezentând materiale de constricţii, obiectul de Iiţie nu Arţine AF C G, fiind încălcate dispoziţiile art.29, pct.B, lit. a) şi pct.C, lit.a) din Legea nr.345/2002, art.6, alin.(1) şi (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991.

Pentru perioada 01.01.2004 – 31.12.2006 s-a stabilit o diferenţă de TVA nedeductibilă pentru facturi fiscale reprezentând contravaloare material de construcţii – obiectivul de Iiţii Arţinând persoanei fizice C G şi nu asociaţiei familiale, fiind încălcate dispoziţiile art. 145, alin.3 din Legea nr. 571 privind Codul fiscal şi art. 6, alin.(1) şi alin.(2) din Legea contabilităţii nr.82/1991.

În ce priveşte taxa de valoarea adăugată colectată suplimentar s-a stabilit că pentru perioada 01.01.2002 – 31.12.2002 şi 01.01.2004 – 31.12.2004 acesta este în sumă de 7.242 lei, contestatoarea având obligaţia să consemneze livrările de bunuri în facturi fiscale ) art. 29, pct.C lit.a) din Legea nr.345/2002 şi să ţină evidenţa contabilă potrivit legii astfel încât să poată determina baza de impunere şi taxa pe valoarea adăugată colectată pentru livrări de bunuri.

Ca urmare, s-a concluzionat că în mod corect organul fiscal a stabilit o taxă de valoare adăugată în sumă de 63.855 lei, admiţându-se contestaţia pentru suma de 30 lei deoarece prin Decizia de impunere nr.291/24.01.2008 s-a înscris un TVA mai mult cu 30 lei decât cea înscrisă în raportul de inspecţie fiscală.

Astfel, pentru diferenţa de taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar la contRl , în sumă de 63.855 lei, s-au calculat în mod corect majorări de întârziere în cuantum de 75.023 lei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 7.882 lei, conform art. 12 din OG nr.61/2002, art. 105, art. 106 şi art.120 din OG nr.92/2003.

Referitor la impozitul pe venit în sumă de 14.577 lei s-a reţinut că perioada supusă contRlului a fost 01.01.2002 – 31.12.2003, iar prin Raportul de inspecţie fiscală, înregistrat la Activitatea de Inspecţie Fiscală sub nr. 181/22.01.2008 şi deciziile de impunere nr. 288/24.01.2008 – asociat C Eszter , nr.289/24.01.2008 – C Silvestru, nr.290/24.01.2008 asociat C Andrei; şi nr. 292/24.01.2008 asociat C G s-a stabilit un impozit pe venit suplimentar în sumă totală de 14.577 lei.

Astfel, pentru anul 2002, faţă de înregistrarea în evidenţa contabilă, la contRl s-a stabilit o diferenţă în sumă de 195.478 lei care se compune din – venituri din facturi fiscale şi avize de expediţie emise de contestatoare şi neînregistrate în registrul de încasări şi plăţi, contrat prevederilor art.16, alin.3 din OG nr.7/2001, cheltuieli cu materiale de construcţii achiziţionate de petentă şi utilizate la realizarea unei Iiţii pRprietatea persoanei fizice C G, contrat prevederilor art.10, aljn.2, lit,b) din OG nr.7/2001, privind impozitul pe venit, cheltuieli cu material lemnos achiziţionate de către petentă, pe baza bordeRurilor de achiziţii material lemnos, având ca documente justificative pentru pRvenienţa şi însoţirea materialului lemnos pe timpul Tportului, bonul de vânzare sau foaia de însoţire material lemnos, contrar dispoziţiilor art.3, alin.1, lit.a) din HG nr.735/1998 ( documentul se emite pentru o singură persoană şi un singur mijloc de Tport( şi art. 3, alin.1, lit.b) cu privire la foaie de însoţire care este valabilă maxim 48 ore din momentul eliberării lui la locul predării – primirii, încălcându-se şi art.10, alin.1, litl.a) din OG nr.7/2001 şi pct. 2 din HG nr.54/2003 privind impozitarea pe pRfit; cheltuieli cu materiale lemnos înregistrate eRnat în registrul de încasări şi plăţi ; cheltuieli cu reparaţii utilaje fără a se anexa la facturi documente justificative privind efectuarea reparaţiilor ( comandă, deviz, situaţie de lucrări) contrar prevederilor art. 10, alin.1, litl.a) din OG nr.7/2001 şi pct. 2 din HG nr.54/2003.

Ca urmare, s-a distribuit venitul anula global impozabil pe anul 2002 astfel : C G – 2.555 lei – diferenţă impozit venit anual global 2002 şi 2.535 – diferenţă impozit venit anual global 2002 pentru C Eszter.

Pentru anul 2003, s-a constata o diferenţă de 142.512 lei pRvenită din – cheltuieli aferente ratelor de leasing fără documente pe numele AF C G; cheltuieli cu materiale de construcţii în realizarea unei Iiţii pRprietatea persoanei fizice C G, cheltuieli cu material lemnos, cheltuieli cu materiale de construcţie, diferenţă impozit venit anual global 2003 fiind de 111 lei pentru C G şi 0 lei pentru C Eszter.

Pentru anul 2004, s-a constata o diferenţă de 70.022 lei între înregistrarea făcută de contestatoare şi cea efectuată de contRl pRvenită din cheltuieli cu materiale de construcţii achiziţionate şi utilizate pentru obiectiv pRprietatea personală a persoanei fizice C G, cheltuieli cu material lemnos, venituri înregistrate în registrul de încasări şi plăţi.

Astfel diferenţa impozit venit anual global pentru anul 2004 s-a stabilit a fi de . 1173 lei pentru C G, 787 lei pentru C Eszter, 1084 lei pentru C Andrei şi 1084 lei pentru C Silvestru.

Pentru anul 2006 s-a stabilit o diferenţă în sumă de 4865 lei compusă din materiale de construcţii folosite în scopul realizării unei Iiţii pentru uz personal, înregistrări eRnate cu materiale de construcţii.

Astfel, în urma inspecţiei fiscale s-au stabilit următoarele diferenţe – impozit venit anula global pe 2006 – 1312 lei – C G ; 1312 lei – C Eszter, 1312 lei – C Andrei şi 1312 lei C Silvetru;

Organul de contRl a apreciat că obligaţiile fiscale suplimentare reprezentând impozit pe venit ( 14.577 lei) au fost corect calculate fiind încălcate prevederile art. 10, alin.1, lit.a) şi b), art. 11, art.14(1) din OG nr.7/2001, pct. 2 din HG nr.54/2003, art. 3(1), lit.a) şi b) din HG nr. 735/1998, art.7 şi 9 din HG nr.427/2004, art.10(1), lit.a) şi ar. 49 alin.(7), (8) şi(9) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

În ce priveşte Dispoziţia nr. 297/24.01.2008, s-a stabilit că în conformitate cu art.209, alin.2 din OG nr.92/2003 din Codul pRcedură fiscală şi pct.5.2 din Instrucţiunile pentru aplicarea Titlului IX din OG nr.92/2003 privind Codul de pRcedură fiscală competenţa materială de soluţionare a contestaţiei Arţine organului fiscal emitent şi nu D.G.F.P. – BiRul de Soluţionare Contestaţii.

Referitor la deciziile privind modificarea bazelor de impunere

nr.293, 294. 295 şi 296 din 24.01.2008 nu au fost respectate dispoziţiile art.206 „ forma şi conţinutul contestaţiei „ din OG nr.92/2003 respectiv contestaţia nu a fost motivat în fapt şi în drept, fiind respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la raportul de Eiză contabilă judiciară efectuată în cauză, instanţa urmează a respinge concluziile acestuia, deoarece a avut la bază evidenţa contabilă a societăţii refăcută de AF C G deşi asociatul C G, a dat o declaraţie pe pRprie răspundere în baza art.292 Codul penal că a pus la dispoziţia organului de inspecţie fiscală toarte documentele şi în formatele solicitate şi răspunde de exactitatea, realitatea şi legalitatea acestora.

De asemenea, raportul de Eiză contabilă conţine o serie de eRri, astfel la cpt.1 se menţionează că majorările şi penalităţile de întârziere aferente TVA sunt de 63.855 când în realitate majorările de întârziere calculate de organul de contRl sunt în cuantum de 75.023 lei şi penalităţile de 7.882 lei.

Pe de altă parte, referitor la obiectivul nr. 2, afirmaţiile Eului sunt contradictorii, pe de o parte însuşindu-şi cheltuielile nedeductibile în sumă de 59.905 lei, iar pe de altă parte consideră că „ excluderea de la deductibilitate a cheltuielilor respective şi a TVA aferentă, nu se justifică”.

De asemenea – la obiectivul 2 a) din raportul de Eiză contabilă judiciară, Eul precizează, că au fost stabilite de organul de inspecţie fiscală cheltuielile nedeductibile în sumă de 47.913 lei pentru apRvizionarea cu materiale lemnos, care nu a fost justificat cu documente legale, fără a menţiona un alt punct de vedere, rezultând că acesta şi-a însuşit cheltuielile nedeductibile stabilite de organele de inspecţie fiscală.

Instanţa mai reţine că Eul contabil nu a prezentat elemente noi, respectiv documente de evidenţă contabilă care să modifice situaţia prezentată în Raportul de inspecţie fiscală nr.181/22.01.2008 în baza căruia au fost emise Deciziile de impunere nr.288 – 295/24.01.2008, privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală, în ceea ce priveşte cuantumul TVA, majorările şi penalităţile de întârziere aferente TVA şi impozitul pe venit suplimentar stabilit în sarcina AF C G pentru exerciţiile financiare 2002 – 2006 ( impozitul pe venit) şi 01.01.2002 – 30.09.2007 (TVA).

Ca urmare, instanţa apreciază că obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de organele fiscale sunt legale şi temeinice, contestatoarea datorând la bugetul de stat suma de: 53.855 lei – TVA stabilit suplimentar; – 75.023 majorări de întârziere aferente TVA; – 7.882 lei penalităţi de întârziere aferente TVA şi impozit pe venit în cuantum de 14.577 lei.

Astfel, referitor la TVA stabilită suplimentar la contRl, în sumă de 63.855 lei, pentru perioada 01.01.2002 – 30.09.2007,în mod legal au fost excluse de la deducere, sumele din facturi fiscale reprezentând achiziţii de materiale de construcţii destinate realizării obiectivului de Iiţii pRprietatea persoanei fizice C G şi nu pentru AF C G, nefiind prezentate documente din care să rezulte că asociaţia familială este pRprietara acestui obiectiv, fiind încălcate prevederile pct.10.13 din HG nr.401/200 pentru apRbarea Normelor de aplicare a OUG nr.17/2000 privind TVA şi art.24 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată.

Referitor la facturile ce reprezintă rate de leasing, prin înregistrarea a acestora în registrul de încasări şi plăţi ca cheltuieli deductibile şi în jurnalul de cumpărări ca TVA deductibilă s-a încălcat prevederile art.24, alin.1 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată.

De asemenea, reclamanta a contestat şi Decizia de impunere nr.291/24.01.2008, deşi i-a a fost admisă contestaţia privind această decizie pentru suma de 30 lei.

Ca urmare şi accesorii calculate în sumă de 75.023 lei reprezentând majorări de întârziere cât şi penalităţile de întârziere în cuantum de 7.882 lei, s-au calculat corect în baza art. 12 din OG nr.61/2002, art.115, 116 şi 120 din OG nr.92/2003.

În ceea ce priveşte impozitul pe venit în sumă totală de 14.577 lei, acesta a fost calculat pentru perioada 01.01.2002 – 31.12.2006, conform deciziilor de impunere nr.288/24.01.2008 – asociat C Eszter, nr.289/24.01.2008 – asociat C Silvestru; nr.290/24.01.2008- asociat C Andrei; şi nr. 292/24.01.2008 – asociat C G.

Referitor la cheltuielile cu materialele de construcţii achiziţionate pentru construirea unui obiectiv pRprietatea persoanei fizice C G, au fost încălcate prevederile art. 10, alin.(1), lit. b), din OG nr.7/2001, conform căRra sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale, nu sunt cheltuieli aferente venitului, precum şi prevederile art. 46 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal conform căRra nu sunt cheltuieli deductibile sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familie.

De asemenea, cheltuielile aferente ratelor de leasing au fost evidenţiate în registrul de încasări şi plăţi fără a se prezenta documente justificative pe numele AF C G, încălcându-se prevederile art. 10(1), lit.a) din OG nr.7/2001, conform căRra „ cheltuielile aferente venitului sunt acele cheltuieli efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării acestuia, justificate prin documente „.

Pentru cheltuielile efectuate cu reparaţii utilaje contestatoarea trebuia să prezinte confort mart.10, alin.1, lit.a) din OG nr.7/2001 şi pct.2 din HG nr.54/2004 privind aplicarea Normelor Metodologice de aplicare a OG nr.70/2001 şi o serie de documente contabile ca – devize, comenzi, situaţii de lucrări.

De asemenea, pentru cheltuielile cu materialul lemnos nu au fost anexate la facturi documente justificative, fiind încălcate dispoziţiile art. 3(1), lit. a) din HG nr.735/1998 privind bonul fiscal, art. 3(1), lit. b) privind foaia de însoţire, pct.10, alun.1, lit.a) OG nr.7/2001 şi pct.2 din HG nr.54/2003, art.6, alin.1 şi 2 din Legea contabilităţii.

În ce priveşte dispoziţiile legale aplicabile impozitului pe venit stabilit suplimentar organul fiscal a aplicat în mod corect prevederile OUG nr.7/2001 pentru perioada 01.01.2002 – 31.12.2003 şi a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal pentru perioada 01.01.2004 – 31.12.2006.

În ce priveşte prescripţia dreptului de a calcula şi impune obligaţii fiscale, aceasta nu poate fi avută în vedere deoarece perioada supusă inspecţiei fiscale a fost cuprinsă între 01.01.2002 – 31.12.2006 privind impozitul pe venit şi 01.01.2003 – 30.07.2007 privind TVA şi nu a vizat perioada martie 2000 – decembrie 2001.

Referitor la susţinerea că ulterior inspecţiei fiscale i s-a comunicat o înştiinţare privind stingerea creanţelor fiscale de 640 lei TVA şi un sold de minus 19.860 lei TVA, nu are relevanţă în prezenta speţă, deoarece actele administrative fiscale au fost emise după încheierea verificării fiscale.

De asemenea, la calcularea obligaţiilor fiscale suplimentare instanţa reţine că au fost aplicate în mod corect actele normative emise în succesiunea lor cRnologică, astfel OG nr.17/2000 privind TVA apRbă şi modificată prin Legea nr.547/2001 a avut aplicabilitate pentru perioada 01.01.2002 – 01.06.2006, Legea nr.345/2002 privind TVA, HG nr.598/2002 pentru apRbarea Normelor de aplicare a legii, a fost aplicate pentru perioada 01.06.2002 – 31.122003, iar Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal s-a aplicat pentru perioada 01.01.2004 – 30.09.2007.

În ce priveşte Dispoziţia de impunere nr.297/24.01.2008 privind măsurile dispuse de organele de inspecţie fiscală aceasta face parte din categoria altor acte administrative fiscale conform pct.5.2 din Instrucţiunile pentru aplicarea Titlului IX din OG nr.92/2003 privind Codul de pRcedură fiscală, apRbe prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală nr.519/2005 şi conform art.209, alin.2, trebuia contestată la organul fiscal emitent şi nu la D.G.F.P. – BiRul de Soluţionare Contestaţii, astfel că urmează a se respinge contestaţia referitoare la dispoziţie, ca inadmisibilă.

Referitor la impozitul pe venit, instanţa constată că diferenţele calculate de organul fiscal s-a făcut în mod diferenţiat, pe fiecare asociat în parte şi pe fiecare an cuprins în perioada verificată 01.01.2002 – 31.12.2006, cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente fiecărei perioade verificate.

Ca urmare, având în vedere motivele de fapt şi de drept reţinute, instanţa urmează a respinge contestaţia ca nefondată.

De asemenea, instanţa va dispune ca prezenta hotărâre să fie comunicată BiRului Local de Eize.

Etichete:

Anulare act administrativ

Dosar nr. 1290/89/2009

Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 314/CA

Sedinta publica de la 14 Decembrie 2009

Instanta constituita din:

PRESEDINTE IOLANDA-MIHAELA PASCARU

Grefier RALUCA EHOR

Pe rol pronuntarea cu privire la cererea de chemare în judecata formulata de reclamant CABINET DE MEDICINA DE FAMILIE DR. S A, cu sediul , în contradictoriu cu pârâtii PRIMARIA COM. VIISOARA, PRIMARUL COM. VIISOARA, COMISIA DE VÂNZARE A SPATIILOR MEDICALE DIN CADRUL PRIMARIEI VIISOARA, având ca obiect anulare act emis de autoritati publice locale.

La apelul nominal facut în sedinta publica la pronuntare nu au raspuns partile.

Dezbaterile în prezenta cauza au avut loc în sedinta publica din data de 07 decembrie 2009 si au fost consemnate în încheierea de sedinta care face parte integranta din prezenta sentinta, când, din lipsa de timp pentru deliberare a fost amânata pronuntarea pentru azi, când

INSTANTA

Asupra cauzei de fata constata urmatoarele

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 1290/89/2009 reclamantul Cabinetul de medicina de familie „Dr. S A” a chemat judecata pârâtii Primaria comunei Viisoara, Primarul comunei Viisoara, Comisia de vânzare a spatiilor medicale din cadrul Primariei com. Viisoara solicitând:

– 1. anularea raportului de evaluare imobiliara a imobilului din sat Viisoara, com. Viisoara, teren în suprafata de 1900 mp si imobil în suprafata utila de 100,82 mp si suprafata construita de 140 mp;

– 2. anularea tuturor actelor procedurale prealabile efectuate cu repunerea în situatia anterioara;

– 3. obligarea efectuarii procedurii speciale stabilite în OUG nr. 68/2008. afisarea listelor, comunicarea aprobarii cumpararii sediului prin scrisoare recomandata, alegerea corecta a membrilor Comisiei, întrunirea comisiei conf. art. 6 lit. c din OUG 68/2008, întrunirea comisiei de contestatii, încheierea procesului verbal.

În motivare, reclamantul arata ca la data de 29.07.2008 a formulat cerere pentru cumpararea spatiului în care îsi desfasoara activitatea ca medic de familie, în conformitate cu prevederile OUG 68/2008. Ca urmare a acestei cereri, a fost întocmita o evaluare imobiliara de catre expert Munteanu Ciprian Costel, care în raportul de evaluare nr. 482/24.09.2008 a stabilit ca valoare de piata a imobilului este de 93.600 lei, respectiv 26.000 euro, din care terenul 20.900 de lei, respectiv 5.700 euro. Analizând acest raport de expertiza, reclamantul a constatat ca nu au fost aplicati anumiti indici, pretul de vânzare solicitat fiind prea mare, fapt pentru care a formulat contestatie la Primaria Viisoara înregistrata sub nr. 2069/31.10.2008. Adresa nr. 2069/07.11.2008 nu poate fi considerata un raspuns la contestatie, având în vedere ca în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 3 si 4 din OUG 86/2008 comisia de contestatii este cea care solutioneaza contestatia nu institutia primarului. Desi au facut mai multe demersuri la primarie pentru ca aceasta comisie de solutionare a contestatiilor sa se întruneasca, acest lucru nu s-a întâmplat.

În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 544/2004 si art. 3, art. 4 alin. 1, alin. 2, art. 5 alin. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9 din OUG 68/2008.

În sustinerea cererii au fost depuse înscrisuri.

Cererea de chemare în judecata a fost legal timbrata.

Legal citati, pârâti au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata, având în vedere ca pretul a fost stabilit de catre un expert autorizat selectat prin licitatie publica iar la data la care s-a întrunit Comisia de vânzare, reclamantul a contestat pretul de vânzare nearatându-se interesat sa cumpere. Precizeaza pârâtii ca în nici un caz pretul de vânzare al imobilului nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin evaluarea efectuata.

Pârâtii au depus la dosarul cauzei înscrisuri si au precizat ca imobilul în cauza nu este vândut.

La data de 04.12.2009 reclamantul a depus la dosarul cauzei precizari prin care arata ca întelege solicite anularea raportului de evaluare si la punctul 2 al cererii introductive întrunirea Comisiei conf. art. 5 din OUG 68/2008 si întrunirea comisiei de contestatii si ca va renunta partial la solutionarea capatului doi de cerere.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine ca:

Reclamantul S A a facut cerere la 29.07.2008 la pârâtul Primarul comunei Viisoara de cumparare a spatiului în care-si desfasoara activitatea ca medic de familie, bun imobil compus din cladire si teren aferent de 1900 mp ce face parte din domeniul public al Comunei Viisoara conf. HG 136 2001 -fila 154 .

La 5.08.2008 Primaria comunei Viisoara i-a comunicat reclamantului ca dispensarul în care-si desfasoara activitatea si terenul aferent fac obiectul vânzarii în conformitate cu prevederile OUG 68/2008 iar comunicarea s-a facut cu scrisoare recomandata.

Dovada ca reclamantul a cunoscut faptul ca imobilul face parte din aceasta categorie de bunuri care pot fi vândute potrivit procedurii prev. de OUG 68/2008 este ca acesta s-a prezentat la 29.10.2008 în fata Comisiei pentru vânzare( fila 163) si a înteles sa conteste pretul stabilit de evaluator.

Imobilul pentru care reclamantul si-a exprimat dorinta de cumparare a fost evaluat de evaluatorul Munteanu Ciprian Costel, autorizat, care a câstigat licitatia –fila 140- la suma de 93600 lei.

Nemultumit de pretul stabilit de evaluator reclamantul a înteles sa formuleze contestatie la 31.10.2008 – fila 35- aratând ca expertul nu a respectat prev. art. 7 alin. 3 din OUG 63/2008 si nu a tinut cont de investitiile ce au fost realizate.

La aceasta contestatie i-a raspuns Primarul com. Viisoara care a aratat ca acea contestatie nu este îndreptatita întrucât potrivit art. 8 din OUG 68/2008 (3): refuzul de a încheia procesul-verbal de finalizare a vânzarii sau încheierea acestuia prin nerespectarea dispozitiilor legale poate fi contestata la comisia de contestatii, în termen de 5 zile de la finalizarea procedurii de vânzare.

Evaluarea imobilului nu este de competenta comisiei de contestatie.

Primul capat de cerere având ca obiect anularea raportului de evaluare este inadmisibil întrucât acesta nu este un act administrativ care sa poata face obiectul controlului pe contencios administrativ.

Din art 8 raportat la definitia prevazuta de art. 2 lit c din legea 554/2004 rezulta ca obiect al actiunii în contencios administrativ este actul administrativ care este un act emis de o autoritate publica, act care da nastere, modifica sau stinge un raport juridic între autoritate si o alta persoana fizica sau juridica.

Raportul de evaluare nu este emis de o autoritate publica si nici nu genereaza un raport juridic de drept administrativ.

În consecinta se va admite exceptia inadmisibilitatii si se va respinge acest capat de cerere.

Al dolilea capat de cerere având ca obiect anularea tuturor actelor de procedura prealabile întrucât au fost facute cu fraudarea legii este neîntemeiat.

În precizarile facute de reclamant si depuse la fila 221 acesta s-a exprimat în prima faza ca întelege sa renunte partial la acest capat de cerere pentru ca în final sa arate ca va renunta.

Întrucât reclamntul a avut o pozitie indecisa si acesta nu s-a exprimat clar ca renunta la acest capat de cerere instanta se va pronunta pe fond.

În cazul vânzarii spatiului s-a îndeplinit procedura de vânzare reglementata de art 4 si urmatoarele din OUG 68/2008, respectiv s-a aprobat lista în care este cuprins si acest imobil, a fost comunicata reclamntului, s-a constituit comisia de vânzare care si-a ales presedintele, vicepresedintele si secretarul .

Al treilea capat de cerere va fi admis în parte cu privire la obligare pârâtilor sa întruneasca Comisia de contestatii pentru solutionarea contestatiei realizate de reclamant la 31.10.2008 prin care se critica valoarea imobilului stabilita de evaluator.

Art. 8 din OUG 68/2008 (3) prevede ca : Refuzul de a încheia procesul-verbal de finalizare a vânzarii sau încheierea acestuia prin nerespectarea dispozitiilor legale poate fi contestata la comisia de contestatii, în termen de 5 zile de la finalizarea procedurii de vânzare.Hotarârea comisiei de contestatii poate fi atacata în instanta de contencios administrativ.

Nu se poate retine apararea pârâtilor în sensul ca nu este de competenta Comisiei de contestatii sa solutioneze aceasta contestatie a reclamantului din moment ce nu s-a finalizat procedura de vânzare.

Contestatia formulata de reclamant este adresata Comisiei de contestatii si în consecinta aceasta trebuie sa se pronunte în procedura prealabila, nu primarul care i-a raspuns reclamantului în sensul ca nu intra în competenta comisiei aceasta verificare -fila 36 dosar.

Comisia de contestatii are o alta componenta si nu se confunda cu primarul care are numai competenta de a constitui aceasta comisie, asfel cum prevede art 5 alin 2 din OUG 68/2008.

Dupa înaintarea la Comisie si solutionarea contestatiei de catre Comisia de contestatii reclamantul se poate adresa instantei de judecata si se poate respecta dreptul acestuia la un tribunal, conform art 6 din CEDO, altfel procedura de vânzare s-ar bloca, ceeea ce s-a si întâmplat pâna în prezent si nu s-ar putea verifica daca pretul stabilit de evaluator respecta cerintele legale.

La capatul 3 de cerere se solicita si întrunirea Comisiei de vânzare conf art 6 lit c din OUG 68/2008 care prevede :(1) Comisia are urmatoarele atributii:

c) în cazul vânzarii prin negociere directa, negociaza cu cumparatorul si aproba pretul minim de vânzare al spatiilor medicale, care nu poate fi mai mic decât pretul stabilit în baza raportului de evaluare;

Întrucât reclamantul la data de 29.10.2008 nu a acceptat evaluarea facuta prin raportul atasat Comisia de vânzare a fost în imposibilitatea de a negocia cu promitentul cumparator pretul dar este în masura sa aprobe pretul minim de vânzare care nu poate fi mai mic decât pretul stabilit în raport.

Comisia de vânzare nu si-a îndeplinit aceasta ultima obligatie de a aproba pretul minim de vânzare asfel ca va fi obligata sa aprobe pretul minim .

Numai dupa aprobarea acestui pret si dupa rezolvarea contestatiei de catre Comisia de contestatii se va respecta dreptul reclamantului de acces la justitie inclusiv cu privire la faptul daca pretul stabilit de comisie are la baza indicatorii de piata si criteriile acceptate de comun acord conform cerintelor prevazute de art 7 alin 3 din OUG 68 si daca s-au evidentiat si investitiile.

Dreptul la o instanta impartiala si independenta reglementat de art 6 din Conventia Europena a Drepturilor Omului garanteaza accesul persoanelor la instantele judecatoresti pentru respectarea drepturilor în materie civila.

Reclamantul îndeplineste conditiile de a cumpara acest imobil prin faptul ca este medic care detine în mod legal acest spatiu si care si-a exprimat dorinta de a-l achizitiona conf art 3 din OUG 68/2008 si este beneficiarul ofertei de vânzare ceea ce denota ca dreptul sau intra în sfera civila si în consecinta beneficiaza de accesul la un tribunal conf art 6 din CEDO.

Celelalte capete de cerere de la punctual 3 vor fi respinse ca neîntemeiate :

– Obligarea afisarii listei care sa cuprinda imobilul în litigiu pentru ca nu s-a facut dovada ca i s-a produs reclamantului vreo vatamare din moment ce a cunoscut de procedura demarata si a participat la aceasta,

– Comunicarea aprobarii cumpararii imobilului prin scrisoare recomandata pentru ca s-a facut dovada îndeplinirii acestei proceduri prin actele de la filele 193 si 196

– alegerea corecta a membrilor comisiei conf art 5 alin 2 din OUG 68 pentru ca prin dispozitia primarului 168 din 5.09.2008 s-a constituit Comisia de vânzare – fila 162 – cu respectarea dispozitiilor legale invocate anterior.

– încheierea procesului verbal conform art 8 din OUG 68/2008 pentru ca acest articol prevede întocmirea procesului verbal la finalizarea procesului de vânzare si în cauza nu s-a finalizat vânzarea pentru ca nu s-au îndeplinit actele premergatoare -nu s-a aprobat pretul si nu s-a negociat acest pret cu cumparatorul.

Prin refuzul solutionarii contestatiei si a aprobarii pretului minim reclamantul este vatamat de pârâti si în temeiul art 1 raportat la 8 din legea contenciosului administrativ i se va admite în parte actiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite exceptia inadmisibilitatii.

Respinge actiunea formulata de reclamant Cabinetul de Medicina de Familie „Dr. S A” cu domiciliul, în contradictoriu cu Primaria comunei Viisoara, Primarul comunei Viisoara, Comisia de vânzare a spatiilor medicale din cadrul Primariei Viisoara având ca obiect anularea raportului de evaluare ca inadmisibil.

Admite în parte actiunea formulata de reclamantul Cabinetul de Medicina de Familie „Dr. S A” în contradictoriu cu Primaria comunei Viisoara, Primarul comunei Viisoara.

Obliga pârâtii sa întruneasca Comisia de contestatii pentru solutionarea contestatiei din 31.10.2008..

Obliga pârâta Comisia de vânzare a spatiilor medicale sa aprobe pretul minim de vânzare a imobilului din Viisoara, compus din constructie si teren, cu destinatie spatiu medical.

Respinge celelalte cereri ale reclamantului ca neîntemeiate.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica de la 14 Decembrie 2009.

Etichete:

Anulare act administrativ

Dosar nr. 2256/89/2009

Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 312/CA

Sedinta publica de la 14 Decembrie 2009

Instanta constituita din:

PRESEDINTE CORINA-SUZANA ARTENE

Grefier MARIANA MINCIU

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile în contencios administrativ si fiscal privind pe reclamantul S A, în contradictoriu cu pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui, având ca obiect anularea actului administrativ nr. 17294/24.04.2009.

La apelul nominal facut în sedinta publica, la pronuntare, au lipsit partile.

Procedura de citare legal îndeplinita.

S-au verificat actele si lucrarile de la dosar, dupa care;

Mersul dezbaterilor si concluziile partilor au fost consemnate în încheierea de sedinta din data de 07.12.2009, care face parte integranta din prezenta sentinta si când, având nevoie de timp pentru deliberare, s-a amânat pronuntarea la 14.12.2009, dându-se sentinta de fata;

INSTANTA

Asupra cauzei civile de fata ,

Cu nr. 2256/89 din 15-07-2009 s-a inregistrat cererea formulata de reclamantul S A in contradictoriu cu parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui, solicitand anularea actului administrative nr. 17294/24-04-2009 si restituirea sumei de 3519 lei, reprezentand diferenta dintre taxa de prima inmatriculare achitata si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor art. 11 din OUG nr. 50/2008. Reclamantul S A a solicitat obligarea paratului la plata dobanzii aferente, calculata de la data achitarii taxei si cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii, reclamantul arata ca pentru a inmatricula autoturismul marca AUDI A4, fabricat in anul 2002, a achitat suma de 5728 lei la data de 02-07-2007 cu chitanta nr. 389805, reprezentand taxa de prima inmatriculare. La data de 16-09-2008 i-a fost restituita suma de 2209 lei, conform deciziei de restituire nr. 29029/26-08-2008. Apreciaza reclamantul , in esenta, ca taxa de inmatriculare este ilegala, aceasta fiind perceputa in baza unor texte legale inaplicabile in dreptul intern.

În drept, reclamantul a invocat dispozitiile art. 1092, art. 992 – 997 C. civ., art. 90 din Tratatul CE si art. 148 din Constitutia Romaniei.

Actiunea a fost timbrata cu taxa de timbru de 39 lei si timbru judiciar de 0,90 lei.

În dovedirea actiunii, reclamantul a folosit proba cu inscrisuri.

Parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui a depus intampinare, solicitand respingerea actiunii intrucat reclamantul a beneficiat de dispozitiile art. 11 din OUG nr. 50/2008, fiindu-i restituita suma de 2209 lei. In ce priveste anularea adresei nr. 17294/24-04-2009, apreciaza parata ca adresa nu intruneste trasaturile unui act administrativ, neputand face obiectul unei cereri in anulare.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Din adeverinta nr. 1830/16-04-2009 emisa de parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui rezulta ca reclamantul a achitat suma de 5727,92 lei cu titlu de taxa de inmatriculare, conform chitantei nr. 389805/03-07-2007.

Prin decizia de restituire nr. 29029/26-08-2008 emisa de parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui s-a aprobat restituirea sumei de 2209 lei catre reclamantul, suma reprezentand diferenta dintre taxa speciala achitata pentru autoturisme si autovehicule si taxa de poluare pentru autovehicule. Suma de 2209 lei a fost restituita reclamantului la data de 16-09-2008, conform precizarilor reclamantului din cuprinsul actiunii si celor din adresa nr. 17294/24-04-2009 emisa de parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui.

Taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule a fost introdusa prin Legea nr. 343/2006 de modificare si completare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Dispozitiile art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003 au fost ulterior abrogate prin art. 14 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, care a intrat in vigoare la 1 iulie 2008.

Potrivit dispozitiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene, „nici un stat membru, nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica direct sau indirect, produselor nationale similare.”

Astfel, procedurile mentionate din Tratat limiteaza libertatea statelor în materie fiscala de a restrictiona libera circulatie a marfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protectioniste.

În contextul aderarii la Uniunea Europeana, Romaniei ii revine obligatia de a respecta dispozitiile art. 90 din Tratatul Comunitatii Europene, conditii in care taxa prevazuta de art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003 si aplicabila autoturismelor second – hand la prima inmatriculare in Romania constituie o norma discriminatorie. În acest sens s-a pronuntat Curtea de Justitie a Comunitatii Europene in cauzele Nadasdi si Nemeth (Ungaria) si Berezimschi (Polonia).

Retinand caracterul discriminatoriu al taxei instituita prin art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003, instanta are obligatia de a inlatura aplicarea acesteia, conform art. 1 alin. 5, art. 148 alin. 2 si alin. 4 din Constitutie.

Instanta constata ca taxa de inmatriculare a fost achitata la data de 03-07-2007, anterior intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2008, respectiv data de 1 iulie 2008, astfel incat nu poate fi supusa restituirii doar o parte din taxa.

În ceea ce priveste anularea actului administrativ nr. 17294/24-04-2009 emis de parata, instanta constata ca acesta nu are valoarea unui act administrativ asa cum este el definit de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, neputand face obiectul controlului de legalitate.

Apreciind ca au fost încalcate prevederile art. 90 din, instanta va admite in parte cererea formulata de reclamantul in contradictoriu cu parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui.

Instanta, pentru considerentele aratate, va respinge cererea pentru anularea actului administrativ nr. 17294/24-04-2009 formulata de reclamantul in contradictoriu cu parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui.

Drept urmare, parata va fi obligata sa restituie reclamantului suma de 3.519 lei, reprezentand diferenta dintre suma achitata de reclamant cu chitanta nr. 389805/02-07-2007 si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, cu dobanda legala aferenta (calculata de la data achitarii taxei de 5.728 lei si pana la restituirea sumei de 3.519 lei), potrivit art. 1084 si 1082 cod civil.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.c., instanta va obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 39,90 lei (taxa de timbru si timbru judiciar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite in parte cererea formulata de reclamantul S A in contradictoriu cu parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui.

Respinge cererea pentru anulare actului administrativ nr. 17294/24-04-2009 formulata de reclamantul S A in contradictoriu cu parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui.

Obliga parata sa restituie reclamantului suma de 3.519 lei, reprezentand diferenta dintre suma achitata de reclamant cu chitanta nr. 389805/02-07-2007 si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, cu dobanda legala aferenta (calculata de la data achitarii taxei de 5.728 lei si pana la restituirea sumei de 3.519 lei).

Obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 39,90 lei.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 14-12-2009.

Etichete:

Anulare act administrativ

Dosar nr. 3903/89/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 313/CA

Şedinţa publică de la 14 Decembrie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE IOLANDA-MIHAELA PASCARU

Grefier RALUCA EHOR

Pe rol pronunţarea cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C.A P S.R.L. cu sediul în…, în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE VASLUI-BIROUL DE CONTROL FINANCIAR VASLUI, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică la pronunţare au lipsit părţile.

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 07.12.2009 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când, din lipsă de timp pentru deliberare, a fost amânată pronunţarea pentru azi, când?????

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă constată următoarele

Prin cererea înregistrată sub nr. 3903/89/2008 pe rolul acestei instanţe reclamanta SC A P SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VASLUI:

– anularea actelor administrative emise de pârâtă, respectiv raportul de inspecţie fiscală nr. 3188/15.10.2008 şi decizia de impunere nr. 777/21.10.2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală;

– anularea deciziei privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative menţionate;

– suspendarea executării deciziei de impunere nr. 777/21.10.2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 3188/15.10.2008.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că la data de 28.08.2008 a solicitat rambursarea sumei de 10.352 lei, reprezentând soldul sumei negative a TVA-ului, cu opţiune de rambursare sold la data de 31.07.2008. Urmare a acestei solicitări, pârâta a desfăşurat o inspecţie fiscală la reclamantă, în urma acestui control fiind stabilite mai multe obligaţii fiscale suplimentare în sarcina societăţii, prin raportul de inspecţie fiscală nr. 3188/15.10.2008, fiind emise şi decizia de impunere nr. 777/21.10.2008 şi procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 0433073/20.10.2008. împotriva acestor acte de control reclamanta a formulat contestaţie în termen legal, contestaţie care a fost soluţionată prin decizia nr. 3357/14.11.2008, fiind respinsă. Arată reclamanta că decizia de soluţionare a contestaţiei este lovită de nulitate absolută fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 211 Cod procedură civilă. În mod nelegal au fost prevăzute în decizia de impunere sumele de: 1161 lei reprezentând TVA calculat la valoarea perisabilităţilor determinate în baza proceselor verbale de inventariere a stocurilor de arome expirate pentru ca nu are temei legal, întrucât se încadrează în limitele legale pentru arome şi ambalaje; 2106 lei reprezentând TVA calculat pentru datorii prescrise la diverşi furnizori, datorii care nu a fost încasată de la clienţi, aşa cum se prevede în raport; 12920 lei reprezentând TVA pentru achiziţionarea unui imobil în cuantum de 68.000 lei.

Acest imobil a fost cumpărat în cadrul procedurii execuţionale prevăzute de legea 64/1995, iar lichidatorul a refuzat în dispreţul legii să facă menţiunea taxare inversă, colectând TVA de 12920 pe care l-a virat la bugetul de stat.

Solicită suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere, invocând Recomandarea nr. R 89-8/13.09.1989 a Comitetului de miniştri din cadrul Consiliului Europei care a prevăzut că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală şi art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În susţinerea cererii reclamanta a depus înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.

Legal citată pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că au fost respectate prevederile legale la întocmirea raportului de inspecţie fiscală nr. 3188/15.10.2008 prin care s-au stabilit obligaţii suplimentare în sarcina societăţii reclamante cu privire la sumele de 1161 lei reprezentând TVA calculat la valoarea perisabilităţilor determinate în baza proceselor verbale de inventariere a stocurilor de arome expirate – întrucât societatea nu a avut documente care să ateste intrarea şi consumul de astfel de produse, fiind în imposibilitatea de a calcula limita legală privind perisabilităţile iar organul de control a apreciat că această operaţiune reprezintă livrare de bunuri; 2106 lei reprezentând TVA calculat pentru datorii prescrise la diverşi furnizori pentru care societatea nu deţine nici o hotărâre judecătorească, astfel că s-a apreciat că este vorba de o livrare de bunuri; 12920 lei reprezentând TVA pentru achiziţionarea unui imobil în cuantum de 68.000 lei.

TVA de 12920 lei a făcut obiectul controlului efectuat, finalizat cu raportul de inspecţie 504/20.01.2006 care nu a fost contestat.

În cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică contabilă si cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Ca urmare a controlului efectuat de inspectorii fiscali din cadrul DGFP Vaslui pentru perioada 01.10.2006 – 31.07.2008 s-a întocmit raportul de inspecţie fiscală 3188/15.10.2008 în baza căruia s-a emis decizia de impunere pe numele reclamantei SC A P SRL ( fila 23) care stabileşte obligaţii fiscale suplimentare-respectiv TVA în sumă de 17632 lei şi majorări de întârziere de 5999 lei.

Reclamanta a formulat contestaţie administrativă pentru sumele de 1161 lei, 2106 lei şi 12920 lei din debitul suplimentar, contestaţie care a fost respinsă prin decizia 45/16.12.2008-fila 106 dosar.

Motivul de nelegalitate invocat de reclamantă în sensul că decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative nu cuprinde calea de atac şi termenul este neîntemeiat pentru că în dispozitivul actului administrativ se prevede că decizia poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ în termen de 6 luni de la data comunicării.

Astfel că pârâta nu a omis să cuprindă în dispozitiv menţiunile prevăzute de art. 211 din Codul de procedură fiscală şi mai mult nu i s-a creat reclamantei nici o vătămare din moment că aceasta a formulat prezenta acţiune .

Pe fondul actelor administrative contestate se reţine că reclamanta nu este de acord cu TVA-ul în sumă de 1161 lei.

Această sumă colectată aferentă perisabilităţilor în sumă de 6110 lei înregistrate în ianuarie 2007 pe cheltuieli pe baza proceselor verbale ca urmare a inventarierii stocurilor de arome expirate şi ambalaje degradate la data de 31.12. 2006 reprezintă o încălcarea a art. 128 alin 8 lit. c din Codul fiscal.

Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă că reclamanta a încălcat prevederile art. 7 şi 8 din HG 831/2004 în sensul că nu s-a făcut o inventariere impusă de acest act normativ iar coeficientul aplicat unei valori care nu a fost stabilită în condiţiile legii nu este justificat, astfel că nu pot fi aplicate prevederile Art. 128 alin 8 lit. e din Codul fiscal: (8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1): c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege;

În concluzie în mod corect pârâta a stabilit obligaţia suplimentară de 1161 lei reprezentând TVA.

Reclamanta a contestat suma de 2106 lei TVA colectată calculată la baza de impunere 11 084 lei. Conform raportului de inspecţie fiscală rezultă că suma de 2106 reprezintă diferenţă de TVA colectată aferentă sumelor întregistrate în evidenţa contabilă a lunii 2008, sume ce reprezintă datorii prescrise la diverşi furnizori pentru care nu există hotărâri judecătoreşti, încălcându-se prevederile art.137 alin 3 pct. b din Legea 571/2003 care prevede că : Baza de impozitare nu cuprinde următoarele: b) sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;

Din raportul de expertiză contabilă rezultă că reclamanta a efectuat o notă contabilă 401-758 cu suma de 11084 cu explicaţia furnizori prescrişi, această sumă suplimentând conturile de venituri.

Nu este contestat faptul că reclamanta a dedus TVA aferentă datoriilor prescrise la data emiterii facturilor fiscale de catre furnizorii săi, fără însă a achita contravaloarea facturilor. Apare firesc şi legal, aşadar, ca în momentul în care valoarea facturilor a căror excutare este prescrisă este evidenţiată ca venituri, pentru această valoare să se colecteze TVA.

Aceeaşi concluzie rezultă expres din dispoziţiile articolului 137 litera b, teza ultimă din Codul fiscal.

Aşadar, instanţa reţine că în mod legal inspectorii fiscali au inclus contravaloarea bunurilor şi serviciilor din facturile neachitate şi prescrise în baza de impunere. Cu privire la cuantumul bazei de impunere, instanţa reţine că aceasta reprezintă doar contravaloarea bunurilor şi serviciilor, nu întreaga valoare a facturilor care include şi TVA, aşa cum a remarcat şi expertul contabil (fila 89) din dosar. Controlorii fiscali au inclus şi TVA în baza de impunere, calculând astfel TVA la TVA, ceea ce nu este legal.

Prin urmare, instanţa va admite în parte contestaţia cu privire la diferenţa dintre suma de 2106 lei, reţinută de inspectorii fiscali şi suma de 1770 lei, sumă pe care instanţa a reţinut-o ca datorată.

A treia suma contestată este suma de 12920 lei TVA calculată la valoarea de 68000 lei reprezentând preţul achitat de reclamantă pentru imobilul achiziţionat de la vânzătorul lichidator SC Solvens SRL prin factura 8716674/25.11.2005.

Din raportul de inspecţie fiscală rezultă că reclamanta a achitat acest TVA la data achitării preţului, către cumpărător.

Reclamanta a efectuat demersuri pentru recuperarea acestui TVA încasat nelegal pentru operaţiunea de vânzare cumpărare dar fără rezultat.

Din raportul de expertiză contabilă rezultă că operaţiunea înregistrată în factura fiscală de executare silită este supusă operaţiunii de taxare inversă, în conformitate cu prev. Art. 160 ind. 1 alin. 2 lit. c din Codul fiscal.

De acestă măsură de simplificare, respectiv taxarea inversă, sunt responsabili atat furnizorii cât şi beneficiarii. În situaţia în care furnizorul nu a făcut menţiunea taxare inversă în facturile fiscale, situaţie existentă în cauza de faţă, beneficiarul este obligat să aplice taxarea inversă, respectiv să nu facă plata taxei pe valoare adăugată către furnizor, să înscrie taxare inversă din proprie iniţiativă şi să îndeplinească obligaţiile de înregistrare în jurnalul de vânzări şi de cumpărări atât ca taxare colectată cât şi ca taxă deductibilă.

În cauză reclamanta nu s-a prevalat de aceste dispoziţii şi a achitat TVA.

Scopul legiuitorului prin dispoziţiile legale amintite anterior este ca beneficiarul să nu achite TVA chiar dacă iniţial în mod greşit a achitat această obligaţie fiscală.

Concluzia expertului este corectă în sensul că organele fiscale au sancţionat numai beneficiarul şi că aplicarea prevederilor art.160 pct. 80 alin.7 din HG. 44/2004 impune obligarea furnizorului şi a beneficiarului la rectificarea operaţiunii şi aplicarea taxării inverse cu finalitatea restituirii sumei de 12920 lei reclamantei.

În consecinţă această sumă stabilită ca TVA este nelegală întrucât reclamanta nu trebuie să achite această obligaţie fiscală, cu atât mai mult nu i se poate impune să o achite de 2 ori.

Apărarea pârâtei că această ultimă obligaţie fiscală a mai fost stabilită printr-un alt raport de inspecţie fiscală din 2006 -fila 111- în urma căruia nu s-a emis decizie de impunere şi în consecinţă reclamanata nu a avut interes să-l conteste nu poate fi reţinută din moment ce obligaţia fiscală s-a stabilit prin decizia de impunere contestată în prezent .

În consecinţă se va admite în parte prezenta acţiune şi se vor anula în parte decizia nr. 45/16.12.2008, decizia de impunere 777/21.10.2008 şi a raportului de inspecţie fiscală 3188/15.10.2008, emise de pârâta Direcţia generală a Finanţelor Publice Vaslui cu privire la următoarele sume: 12920 lei reprezentând TVA şi majorări de întârziere aferente sumei şi 336 lei reprezentând TVA calculat pentru datorii prescrise şi majorări de întârziere aferente sumei.

Se va exonera reclamanta de plata sumelor de 12920 lei şi 336 lei reprezentând TVA şi de plata majorărilor de întârziere aferente sumelor.

Întrucât se soluţionează fondul contestaţiei, capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ se va respinge.

În temeiul art. 274 pârâta va fi obligată la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A P SRL , cu sediul în … în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui.

Anulează în parte decizia nr. 45/16.12.2008, decizia de impunere 777/21.10.2008 şi a raportului de inspecţie fiscală 3188/15.10.2008, emise de pârâta Direcţia generală a Finanţelor Publice Vaslui cu privire la următoarele sume: 12920 lei reprezentând TVA şi majorări de întârziere aferente sumei şi 336 lei reprezentând TVA calculat pentru datorii prescrise şi majorări de întârziere aferente sumei.

Exonerează reclamanta de plata sumelor de 12920 lei şi 336 lei reprezentând TVA şi de plata majorărilor de întârziere aferente sumelor.

Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ.

Obligă pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1039,3 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Decembrie 2009.

Etichete: