Top

Contestaţie decizie de sancţionare

Pronunţând sentinţa civilă nr.940/M/21.05.2010 în dosarul nr.5310/62/2010 Tribunalul Braşov a admis excepţia lipsei competenţei teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Bacău competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de U.S.L. MARFĂ – CĂLĂTORI INFRASTRUCTURĂ Braşov în numele reclamanţilor ale căror domicilii se află pe raza judeţului Bacău, respectiv : C.C., C.G., ş.a.

Prin cererea înregistrată la 10.03.2010, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor COMPANIA NATIONALA DE CĂI FERATE CFR SA Bucureşti şi COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE CFR SA SUCURSALA BRASOV in solidar la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale constând în salariile suplimentare pentru anii 2007-2009, salarii echivalente cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, în sumă actualizată în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii efective ( f.5, 6 – dosar Tribunal Braşov).

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.32(1) şi ale art.33(1) din CCM la nivel de unitate pe anii 2007-2008, prelungit prin acte adiţionale, pe dispoziţiile art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii, acţiunea fiind legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.285 din Codul muncii.

Formulând întâmpinare prin reprezentantul său legal (f.21-24 – dosar Tribunal Braşov) C.N.C.F. „CFR” S.A. Bucureşti a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii cu motivarea că bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii, aprobat potrivit art.29(3), (4) şi 48 (2) lit. b din Legea nr.500/2002, pentru anul 2007, nu a permis constituirea fondurilor necesare pentru acordarea salariilor suplimentare solicitate, iar pentru anii 2008 şi 2009 bugetul de venituri şi cheltuieli nu a fost aprobat, astfel încât, neavând stabilit cuantumul veniturilor şi fondul salariilor de bază aprobat nu s-a putut constitui fondul pentru plata salariului suplimentar, constituire condiţionată de veniturile realizate.

La rândul său, Sucursala Regională CF Braşov a formulat întâmpinare (f.25-27 dosar Tribunal Braşov) solicitând respingerea acţiunii ca nefondată cu aceeaşi motivare, respectiv faptul că veniturile companiei nu au permis constituirea fondului necesar acordării salariilor suplimentare, acordarea acestora putând majora deficitul bugetar al societăţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr.4672/110/13.07.2010, la dosar fiind depusă aceeaşi întâmpinare formulată de către CNCF „CFR” SA – Sucursala Regională CF Braşov, în mai multe exemplare ( f.26-34, 37-55) precum şi înscrisuri.

Examinând înscrisurile aflate la dosar, instanţa reţine următoarele :

Reclamanţii : C.C., C.G., ş.a. sunt salariaţii CNCF „CFR” SA – Sucursala Braşov, fapt necontestat de către pârâte, ocupând posturi de acar, acar II, acar man, IDM III (f.45).

Potrivit art.32(1) din CCM încheiat la nivelul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR – SA pe anii 2007-2008 şi respectiv 2009-2010 (f.29-33, 41-45), pentru munca desfăşurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalând cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Alin.(3) al aceluiaşi articol arată că din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.

Textul citat instituie, aşadar, o obligaţie în sarcina angajatorului şi nu o facultate, cum în mod eronat susţin pârâtele, acordarea salariului suplimentar nefiind condiţionată de obţinerea de venituri ci stabilind, în alineatul 3, modalitatea de constituire a fondurilor. Pe de altă parte, pârâtele nu au făcut dovada afirmaţiilor lor, potrivit cărora societatea ar fi în deficit bugetar iar acordarea salariilor suplimentare ar majora acest deficit.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile art.236(4) din Codul muncii, art.30 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, sunt obligatorii pentru părţi precum şi faţă de dispoziţiile art.40(2) lit. c din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat să plătească salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege şi din contractul colectiv de muncă aplicabil, instanţa va admite acţiunea şi va obliga pârâtele să plătească reclamanţilor drepturile salariale constând în salariile suplimentare aferente anilor 2007, 2008 şi 2009, echivalente cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, pentru a asigura acoperirea integrală a prejudiciului, în conformitate cu dispoziţiile art.1084 Cod civil.

Etichete: