Contencios administrativ si fiscal – anulare act emis de autoritatile publice locale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACAU

SECTIA COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA Nr. 310

Sedinta publica de la 19 Mai 2010

Pe rol judecarea cauzei de Contencios administrativ si fiscal privind pe reclamant D.B.-PRESEDINTELE CONSILIULUI JUDETEAN BACAU în contradictoriu cu pârât S.A. – prin procurator O.V., pârâta S.M.M., pârâtul S.G., având ca obiect anulare act emis de autoritati publice locale.

Dezbaterile în fond au avut loc în sedinta publica din data de 12.05.2010 ce au fost consemnate în încheierea de sedinta din aceeasi data si face parte integranta din prezenta hotarâre.

TRIBUNALUL

-deliberând-

Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata sub nr. 5273/110/2007 reclamantul Presedintele Consiliului Judetean Bacau în contradictoriu cu pârâtii S.A., S.M.M. si S.G. a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta fata de pârâtul S.A. sa se dispuna anularea Dispozitiei Presedintelui Consiliului Judetean Bacau nr. */2007 privind restituirea în natura a imobilului din Municipiul Bacau, analizând validitatea contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr. */12.09.2007 sa se constate nulitatea acestuia, repunerea partilor în situatia anterioara, precum si anularea procesului verbal de punere în posesie nr. */3.09.2007.

În drept au fost invocate dispozitiile art.112 si urmatoarele Cod procedura civila, art. 1(6) din Legea nr. 554/2004 cu modificarile si completarile ulterioare si Legea nr. 422/2004 privind protejarea monumentelor istorice, republicata.

În sustinerea actiunii au fost depuse înscrisuri:

Prin întâmpinarea formulata de pârâtii: S.M.M. si S.G., au invocat exceptia necompetentei materiale a instantei de contencios administrativ în solutionarea capatului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare – cumparare.

S-a aratat ca instanta civila Judecatoria Bacau este competenta a solutiona acest capat de cerere, deoarece imobilul în discutie face obiectul restituirii în baza Legii 10/2001, se afla în circuitul civil, a facut obiectul unui contract civil între persoane fizice private, astfel ca cele doua capete de cerere sunt diferite, ambele cu caracter principal, pot fi solutionate diferit, în procese diferite, iar calitatea de pârâti nu revine acelorasi persoane, astfel încât se impune disjungerea si declinarea competentei în solutionarea celui de-al doilea capat al cererii în favoarea Judecatoriei Bacau, ca prima instanta.

Prin încheierea din data de 03.02.2010 instanta a respins exceptia necompetentei materiale privind solutionarea capatului doi al cererii de chemare în judecata.

Prin aceeasi încheiere au fost respinse ca nefondate si exceptiile: lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, invocata de pârâtul S.A., dreptul acestuia de a solicita nulitatea Dispozitiei nr. 184/29.06.2007 cu privire la suprafata de teren de 899 mp., si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei în raport de al doilea capat de cerere, exceptie invocata de catre pârâtii S.M.M. si S.G..

În ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active a Presedintelui Consiliului Judetean fata de capatul doi al cererii de chemare în judecata invocata de pârâti, instanta prin aceeasi încheiere a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a Presedintelui Consiliului Judetean Bacau, în raport de al doilea capat de cerere, retinând ca acesta are calitate procesuala activa, fata de dispozitiile art. 1 alin.6 teza II din Legea nr.554/2004, acesta solicitând prin cererea de chemare în judecata , ca instanta sa se pronunte asupra validitatii contractului de vânzare cumparare, autentificat sub nr. */12.09.2007, si asupra nulitatii actelor încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor juridice produse de aceasta.

Pe fondul cauzei, având în vedere dispozitiile legale în vigoare, instanta retine urmatoarele:

Prin cerere separata a fost completata actiunea introdusa initial solicitându-se si: Anularea procesului verbal de punere. în posesie nr. */3.09.2007.

Prin notificarea nr. 194/3.08.2001 emisa prin executorul judecatoresc, d-l S.A. a solicitat restituirea în natura a imobilului situat în Bacau. În urma verificarii documentatiei si pe baza referatului nr. */25.06.2007 prin care Comisia interna de analiza a notificarilor care a propus restituirea în natura a imobilului, Presedintele Consiliului Judetean Bacau – D.B. – în temeiul atributiilor conferite de art. 106 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, a emis Dispozitia nr. */29.06.2007 privind restituirea în natura a imobilului solicitat.

Ulterior îndeplinirii acestor formalitati, autoritatile administratiei publice au constatat ca imobilul restituit în natura avea regim special de monument istoric, fiindu-i aplicabila procedura de restituire prevazuta de Legea nr. 422/2001. Prin îndeplinirea formalitatilor prevazute de Legea nr. 10/2001, actele întocmite au intrat în circuitul civil, astfel încât revocarea lor nu mai putea fi dispusa de entitatea care a emis Dispozitia.

Singura în masura sa se pronunte în acest context este instanta, pentru ca noua Decizie de restituire în natura sa fie în acord si cu dispozitiile Legii nr. 422/2001, care sunt de interes public.

In cauza a fost invocata si exceptia de nelegalitate a Ordinului nr. 2314/2004 emis de Ministrul Culturii si Cultelor privind trecerea pe Lista monumentelor istorice în anul 2004 a imobilului situat în Bacau, trecut la pct 156, cod BC II m B – 00787, publicat în M.O. nr. */16.07.2004.

În motivarea cererii s-a invocat nulitatea absoluta a deciziei contestate deoarece imobilul restituit este monument istoric fiind înscris pe lista monumentelor istorice sub nr. 156 Cod LM 1 BC II MB00787 aprobata prin Ordinul nr.2314/2004 emis de Ministerul Culturii si Cultelor.

În baza art. nr.4 din Legea nr.554/2004 pârâtii S.M.M. si S.G. au invocat exceptia de nelegalitate a Ordinului nr. 2314/2004 în ceea ce priveste includerea imobilului din municipiul Bacau, pe lista monumentelor istorice motivând ca acest ordin a fost emis cu încalcarea dispozitiilor Legii nr.422/2001 si ale Legii nr. 10/2001 pentru un imobil care, din punct de vedere arhitectural sau cultural, nu reprezinta un monument istoric.

Prin încheierea din data de 15.11.2007 Tribunalul Bacau a dispus sesizarea Curtii de Apel Bacau ca instanta de contencios administrativ competenta cu solutionarea exceptiei de nelegalitate invocata de pârâti, retinând ca aceasta are legatura cu cauza, întrucât anularea dispozitiei de restituire s-a solicitat pentru includerea imobilului pe lista monumentelor istorice prin Ordinul nr. 2314/2004.

Curtea de Apel Bacau –Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal a pronuntat sentinta civila nr.33/17.03.2008, prin care a admis exceptia de nelegalitate invocata de pârâtii: S.M.M. si S.G. si a constatat nelegalitatea Ordinului nr. */2004 emis de Ministerul Culturii si Cultelor, în ceea ce priveste trecerea pe lista monumentelor istorice 2004- Bacau, a imobilului situat în Bacau, trecut la punctul 156, Cod BC m B-00787.

Prin decizia nr. 4183 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie –Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal, în dosar nr. */2007, la data de 19.11.2008, a admis recursurile declarate de Benea Dragos si Ministerul Culturii si Cultelor împotriva sentintei nr.33/17.03.2008 a Curtii de Apel Bacau – Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal, a casat hotarârea atacata si a respins exceptia de nelegalitate invocata de S.M.M. si S.G. ca neîntemeiata.

Înalta Curte de Casatie si Justitie –Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal a retinut ca ordinul contestat de pârâti este un act administrativ cu caracter individual, deoarece stabileste regimul juridic al unor bunuri individul determinate, în sesnul clasarii si evidentierii lor ca monumete istorice.

Fiind un act administrativ cu caratecter individual emis anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 554/2004, se constata ca Ordinul nr. 2314/2004 nu era supusa controlului judecatoresc pe calea exceptiei de nelegalitate în conditiile prevazute de art. 4 alin.1 din acest act normativ.

Cu privire la dispozitiile art. 4 alin.4 din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare si art. II alin.2 Teza finala din Legea nr.262/2007, care au reprezentat temeiul de drept al invocarii exceptiei de nelegalitate, Înalta Curte de Casatie si Justitie retine ca judecatorului national îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin.2 din Constitutie, republicata cu privire le eventuala prioritate a tratamentelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Conventiei Europene a Drepturilor Omului), iar pe de alta parte, în sensul art. 148 alin.2 din Constitutie, republicata, cu privire la compatibilitatea si concordanta normelor din dreptul intern cu reglementarile jurisprudenta comunitare.

În exercitarea rolului care revine judecatorului national, ca prim judecator conventional si comunitar, prin raportare la Conventia Europeana a Drepturilor Om ului, la jurisprudenta CEDO, la reglementarile comunitare si jurisprudenta Curtii de Justitie de la Luxemburg, Înalta Curte a înlaturat dispozitiile din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, care permit cenzurarea fara limita în timp, pe cale incidentala a exceptiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrarii în vigoare a acestei legii, si a retinut ca aceste dispozitii contravin unor principii fundamentale contraventionale si comunitare a caror respectare asigura exercitiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

Astfel, Curtea a retinut ca dispozitiile sus mentionate din Legea nr. 554/2004, în masura în care permit cenzurarea legalitatii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrarii în vigoare a legii respective, încalca dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, la jurisprudenta CEDO, precum si de art. 47 din Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securitatii juridice, principiu care este implicit în totalitatea articolelor conventiei, si care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Hotarârea din 6.12.2007, Beian contra României).

Fata de cele aratate Înalta Curte a retinut ca dispozitiile Legii nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare care permit repunerea în discutie în mod repetat si fara limita în timp, a legalitatii oricarui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalca principiile si drepturile fundamentale mentionate, contravin jurisprudentei CEDO si a Curtii de Justitie de la Luxenburg, si în consecinta a înlaturat în speta aplicarea dispozitiilor art. 4 alin.1 din Legea nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulteriore, si ale ar II alin.2 Teza finala din Legea nr. 267/2007 cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente Înalta Curte a admis recursurile, a casat hotarârea atacata si a respins ca neîntemeiata exceptia de nelegalitate invocata de intimatii pârâtii S.M.M. si S.G. cu privire la Anexa nr. 1, pct.156, cod BC-m- B-00787 din Ordinul nr.2314/2001 emis de si Ministerul Culturii si Cultelor.

Instanta retine ca potrivit dispozitiilor art.1 alin.6 din Legea nr. 554/2004

„ Autoritatea publica emitenta a unui act administrativ unilateral nelegal poate sa solicite instantei anularea acestuia, în situatia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil si a produs efecte juridice. In cazul admiterii actiunii, instanta se pronunta, daca a fost sesizata prin cererea de chemare în judecata, si asupra validitatii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor juridice produse de acestea. Actiunea poate fi introdusa în termen de un an de la data emiterii actului”, conditie îndeplinita în speta de fata.

Potrivit art. 25 alin. 4, 5 si 7 din Legea nr. 10/2001 „ Decizia sau, dupa caz, dispozitia de aprobare a restituirii în natura a imobilului face dovada proprietatii persoanei îndreptatite asupra acestuia, are forta probanta a unui înscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, dupa îndeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara, iar potrivit alin.(5) Proprietarii carora, prin procedurile administrative prevazute de prezenta lege, le-au fost restituite în natura imobilele solicitate vor încheia cu detinatorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data ramânerii definitive a deciziei/dispozitiei de restituire, termen dupa care, daca protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezenta executorului judecatoresc un proces-verbal de constatare unilaterala a preluarii imobilului.

(7) Prevederile alin. (1) – (6) sunt aplicabile si dispozitiilor emise de primari ori, dupa caz, de presedintii consiliilor judetene potrivit art. 21 alin. (4).

Hotarârea nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precizeaza la . punctul 25.6 si 25,7, si la punctul 25.6. „Dispozitia de aprobare a restituirii în natura este un act administrativ de putere care atesta restituirea proprietatii si care, odata îndeplinite formalitatile de publicitate imobiliara, se consolideaza ca titlu de proprietate supus regulilor prevazute de dreptul comun (devine act de proprietate în sensul prevederilor Codului civil), punctul 25.7. „Dupa efectuarea formalitatilor de publicitate imobiliara de catre noul proprietar, dispozitia de aprobare a restituirii în natura nu mai poate fi revocata de entitatea care a dispus-o „.

Legea nr. 422/2001 reglementeaza la art. 1 alin. 3 ca „Regimul de monument istoric este conferit prin clasarea acestor bunuri imobile conform procedurii prevazute în prezenta lege, iar art. 2 alin. 1 – 3 prevede ca „Monumentele istorice fac parte integranta din patrimoniul cultural national si sunt protejate prin lege.

Art. 2 alin.1-3 prevede ca „activitatile si masurile de protejare a monumentelor istorice se realizeaza în interes public. In conditiile prezentei legi interventiile asupra monumentelor istorice pot constitui cauza de utilitate publica.

In sensul legi, prin protejare se întelege ansamblul de masuri cu caracter stiintific, juridic, administrativ, financiar, fiscal si tehnic menite sa asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, evidenta, conservarea, inclusiv paza si întretinerea, consolidarea, restaurarea, punerea în valoare a monumentelor istorice si integrarea lor social-economica si culturala în viata colectivitatilor locale „.

Potrivit art. 4 alin. 4-5 „ Monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în conditiile exercitarii dreptului de preemtiune ale statului român, prin Ministerul Culturii si Cultelor, pentru

monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unitatilor administrativ-teritoriale, dupa caz, potrivit prezentei legi, sub sanctiunea nulitatii absolute a vânzarii.

Proprietarii, persoane fizice sau juridice de drept privat, care intentioneaza sa vânda monumente istorice, transmit serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor înstiintarea privind intentia de vânzare, însotita de documentatia stabilita prin ordin al ministrului culturii si cultelor „.

Art. 5 prevede ca „In actele de înstrainare, concesionare, închiriere, dare în administrare sau dare în folosinta gratuita a monumentelor istorice se va mentiona regimul de monument istoric al imobilelor si obligatia protejarii acestora potrivit prezentei legi”.

Autoritatile administratiei publice centrale de specialitate si institutiile din subordinea acestora, precum si autoritatile administratiei publice locale coopereaza cu proprietarii monumentelor istorice, persoane fizice sau juridice, cu detinatorii si administratorii acestora, precum si cu institutiile publice si organizatiile neguvernamentale din domeniul protejarii monumentelor istorice si îi sprijina în conditiile legii”.

Instanta retine ca reclamantul are dreptul la restituirea în natura a imobilului situat în Bacau, str. Gheorghe Vrânceanu, nr.44, în calitatea de mostenitor al proprietarului în conformitate cu dispozitiile legale mentionate.

Datorita însa unor erori cu privire la încadrarea imobilului în categoria monumentelor istorice, actul administrativ de restituire în natura, respectiv Dispozitia nr. 184/2007 nu cuprinde elementele obligatorii prevazute în Legea nr. 422/2001 de natura sa protejeze aceasta categorie de imobile.

Aceste lipsuri ale Dispozitiei, si având în vedere intrarea ei în circuitul civil, nu pot fi remediate decât prin anularea acesteia întrucât actul unilateral de dispozitie a fost emis cu încalcarea prevederilor exprese ale Legii nr. 422/2001, fiind nelegal.

Prevederile Legii nr. 422/2001, mentionate în articolele 1, 2, 4, 5, 7 si 53 mai sus citate, sunt de ordine publica, respectarea lor fiind de natura sa duca la respectarea vointei statului de a proteja si de a mentine patrimoniul cultural al tarii. Lipsa mentiunilor cu privire la regimul de monument istoric al imobilului retrocedat, a celor privind posibilitatea înstrainarii acestuia doar în conditiile exercitarii dreptului de preemtiune al statului sau al unitatii administrativ teritoriale, sunt de natura sa aduca atingere interesului general.

Fata de aceste motive instanta retine ca Dispozitia nr. 184/2007 este nelegala si se impune anularea acesteia, urmând ca noua Dispozitie ce va fi emisa sa cuprinda mentiunile obligatorii si necesare în cazul restituirii unui bun ce face parte din categoria monumentelor istorice.

Aceeasi solutie se impune si în privinta procesului verbal de punere în posesie, nefiind de admis existenta acestuia în lipsa unei Dispozitii de restituire în conformitate cu prevederile legale.

De altfel si pârâtii: Sachelarie Monica si S.G. precizeaza ca au o pozitie similara cu apararile formulate de catre reclamant., nefiind necesara anularea în tot a dispozitiei ci doar a se constata existenta viciului actului atacat si includerea imobilului în regimul de monument istoric.

Imobilul restituit potrivit Dispozitiei nr. 184/2007 a fost înstrainat de S.A., persoana îndreptatita la restituire, pârâtilor S.M.M. si S.G. prin actul de vânzare cumparare nr. */12.09.2007.

Pentru aceste considerente, instanta apreciaza ca în lipsa mentiunilor obligatorii pentru protejarea monumentelor istorice si a manifestarii dreptului de preemtiune al statului sau al unitatii administrativ teritoriale, actul de înstrainare este lovit de nulitate, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 6, teza a Il-a din Legea nr. 554/2001, se impune anularea acestuia si repunerea partilor în situatia anterioara.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite actiunea formulata de reclamantul D.B.-PRESEDINTELE CONSILIULUI JUDETEAN BACAU cu sediul în Bacau, în contradictoriu cu pârât S.A. – prin procurator O.V. cu domiciliul în Ploiesti, jud. Prahova, pârâta S.M.M. cu domiciliul în Bucuresti, pârâtul S.G. cu domiciliul în Bacau.

Anuleaza dispozitia Presedintelui Consiliului Judetean Bacau nr.*/2007, privind restituirea în natura a imobilului situat în Bacau.

Anuleaza contractul de vânzare-cumparare nr. */12.09.2007 si repune partile în situatia anterioara.

Anuleaza procesul verbal de punere în posesie nr. */03.09.2007.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica.

Etichete: Contencios administrativ şi fiscal