Top

Contestaţie la executare

DOSAR NR.147/829/2010

R O M A N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI, JUDEŢUL BACĂU

SENTINŢA CIVILĂ NR.403

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE: 19.05.2010

COMPLET FORMAT DIN:

PREŞEDINTE : STOICA DANIELA MARILENA

Cu participare:

GREFIER : BUŢUCAN DANIELA

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „contestaţie la executare” formulată de contestatorul P.F. în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile: contestatorul P.F. şi intimata Casa de Asigurări de Sănătate.

Procedură completă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă, prin care s-au evidenţiat părţile, obiectul litigiului, menţiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare şi stadiul procesual, se învederează faptul că s-a depus prin serviciul registratură cerere formulată de contestator, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi rămâne în pronunţare.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

I N S T A N Ţ A,

-deliberând-

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Podu Turcului sub nr. 147 la data de 24.02.2009, contestatorul P. F. a formulat, în contradictoriu cu intimata, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Bacau, contestatie impotriva somatiei emisa in urma Titlului Executoriu Nr 34/16.02.2010.

In motivare, contestatorul a aratat ca prin Procesul Verbal de control incheiat la data de 16.02.2010 de catre C.A.S.J Bacau a fost obligat la plata sumei de 2420 lei constand in contributii pentru asigurari de sanatate si majorari de intarziere.

A mai aratat contestatorul ca desi a prestat activitati in calitate de persoana fizica autorizata nu a incheiat contract cu C.A.S.J Bacau.

Cauza a fost legal timbrata cu suma de 190 lei si timbru judiciar in valoare de 0,3 lei.

Legal citata in cauza intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei .

In cauza a fost dispusa administrarea probei cu acte si au fost depuse la dosar filele 37-48 contractul de asigurari sociale de sanatate incheiat cu contestatorul.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

La data de 16.02.2010 , CASJ Bacau a emis titlu executoriu cu nr 34 prin care contestatorul a fost obligat sa plateasca intimatei suma de 2420 lei constand in contributii pentru asigurari de sanatate si majorari de intarziere .

In urma acestui titlu executoriu a fost emisa somatia cu nr 2909.

Conform contractului de asigurari de sanatate incheiat intre cele doua parti, contestatorul avand in vedere ca desfasoara activitati in calitate de persoana juridica era obligat sa plateasca lunar contributia de asigurari de sanatate pentru perioada in care au realizat venituri impozabile.

In conformitate cu art 32 alin 4 din Ordinul nr 617/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative pentru dobandirea calitatii de asigurat si aplicarea masurilor de executare silita contestatorul era obligat sa depuna declaratii privind veniturile estimate la Agentia Nationala de Administrare Fiscala Bacau.

Conform acestor declaratii atasate la filele 36-45 din dosar rezulta ca, contestatorul a realizat venituri impozabile in perioada anilor 2004-2009 motiv pentru care este obligat la plata asigurarilor de sanatate.

Vazand si dispozitiile art 29 din Ordinul 617/2007, instanta urmeaza sa respinga contestatia la executare ca nefondata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul P.F., domiciliat în comuna Huruieşti, judeţul Bacău, împotriva intimatei Casa de Asigurări de Sănătate, cu sediul în mun. Bacău, str. Calea Mărăşeşti, nr.13, Cod poştal 600019, judeţul Bacău, ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.05.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER,

STOICA DANIELA MARILENA BUŢUCAN DANIELA

Red.S.D.M/B.D.

Ex.4; 10.06.2010

Sentinţa civilă a rămas definitivă la data de 19.05.2010

şi a devenit irevocabilă la data de 02.07.2010.

Etichete: