Top

Recurs. Inadmisibilitate. Restituirea cauzei la procuror

Decizia penală nr.50/R/25.01.2006 a Curţii de Apel Galaţi

Recurs. Inadmisibilitate. Restituirea cauzei la procuror

Prin decizia penală nr.50/R/25.01.2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi părţile civile SC O SRL, SC A SRL şi SC E.C SRL.

A fost casată sentinţa penală nr.159/17.03.2005 a Tribunalului Galaţi privind pe inculpaţii P.F şi P.D.D şi a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru continuarea judecăţii.

Pentru a decide astfel a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi pe motiv că hotărârea prin care s-a dispus restituirea dosarului la parchet in temeiul art. 3001 alin.2 Cod procedură penală nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs, s-a constatat că există o contradicţie vădită între dispozitivul sentinţei din care rezultă că instanţa a dispus restituirea cauzei la parchet în temeiul art.300 alin.2 Cod procedură penală, pentru neregularitatea actului de sesizare, rezultând că instanţa a avut în vedere şi caracterul incomplet al urmăririi penale, atât in ceea ce priveşte latura penală cât şi latura civilă a cauzei.

În aceste condiţii indicarea incompletă de instanţa de fond a textelor de lege prin omisiunea de a face referire la art.333 Cod procedură penală nu este de natură să împiedice exercitarea căii de atac prevăzută de lege.

Dată fiind şi similitudinea dintre cele două texte care reglementează restituirea cauzei la procuror, neprevederea de către legiuitor a căii de atac împotriva hotărârii de restituire a cauzei la procuror pentru neregularitatea actului de sesizare constituie o lacună a legii care trebuie complinită, recurgând prin analogie la dispoziţiile art.333 alin.3 cu referire la art.332 alin.3 Cod procedură penală.

Prima instanţă a mai reţinut ca motiv al trimiterii dosarului la procuror faptul că nu a fost începută urmărirea pentru actele comise în dauna unora dintre părţile vătămate în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art.200 Cod procedură penală, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Potrivit art.228 Cod procedură penală, pentru începerea urmăririi penale este necesar să existe un minim de date din care să rezulte că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi să nu se constate existenţa vreunuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art.10 Cod procedură penală.

Dând o interpretare logică acestor dispoziţii legale literatura de specialitate şi practica judiciară au statuat că urmărirea penală începe „in rem” şi numai când este cunoscută persoana făptuitorului urmărirea penală începe şi „in personam”.

În speţă s-a reţinut că pentru fiecare dintre inculpaţi urmărirea penală a început in personam pentru anumite acte materiale comise în dauna unor părţi vătămate însă pe parcursul urmăririi penale au fost strânse probe privitoare la participarea şi la acte materiale împotriva altor părţi vătămate.

Audierea inculpatului P.D.D. în cursul urmăririi penale s-a făcut cu privire la toate actele materiale în prezenţa apărătorului ales astfel că nu se poate considera că i-a fost încălcat dreptul la apărare.

De altfel, procurorul a procedat la schimbarea încadrării juridice conformându-se dispoziţiilor art.238 Cod procedură penală, rezoluţia acestuia echivalând ea însăşi cu o dispoziţie de începere a urmăririi penale, fiind evidentă voinţa organului de urmărire penală de a stabili răspunderea penală a inculpatului pentru toate faptele pentru care a fost cercetat.

La aceeaşi dată inculpaţii au fost din nou audiaţi, în prezenţa apărătorului ales, cu privire la toate faptele pentru care au fost cercetaţi menţinându-şi declaraţiile anterioare.

După finalizarea urmăririi penale referatul întocmit descrie toate actele materiale fiind prezentată participarea inculpaţilor la comiterea acestora, propunându-se punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.215 alin.1,3,4 şi 5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Întrucât atributul punerii în mişcare a acţiunii penale şi trimiterii în judecată aparţine procurorului este lipsită de relevanţă împrejurarea că prin referatul de terminare a urmăririi penale s-a propus neînceperea şi respectiv scoaterea de sub urmărire penală pentru unele acte materiale.

S-a mai reţinut că după primirea dosarului procurorul a procedat la prezentarea întregului material de urmărire penală, prilej cu care inculpaţii, fiind ascultaţi în prezenţa apărătorului ales, nu au avut obiecţii privitor la începerea şi desfăşurarea urmăririi penale.

În consecinţă nu existau temeiuri pentru a considera că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale de natură să atragă neregularitatea actului de sesizare şi să impună restituirea dosarului la procuror în temeiul art.300 alin.2 Cod procedură penală.

Presupunând însă că ar fi existat o încălcare a dispoziţiilor art.228 Cod procedură penală, aceasta nu s-ar încadra în categoria celor care atrag nulitatea absolută ci este sancţionată cu nulitatea relativă care ar putea fi invocată doar în condiţiile prevăzute de art.197 alin.1 şi 4 Cod procedură penală.

S-a mai constatat că împrejurarea că unele fapte sunt prezentate în actul de sesizare al instanţei fără detalierea şi clarificarea tuturor aspectelor ce corespund elementelor constitutive ale infracţiunii nu justifică restituirea la procuror atâta vreme cât rechizitoriul conţine suficiente elemente pentru determinarea faptelor care fac obiectul judecăţii, sub toate aspectele, demonstrând voinţa procurorului de a sesiza instanţa pentru faptele respective.

Restituirea cauzei întrucât nu ar fi fost efectuate activităţi de urmărire penală esenţiale pentru stabilirea laturii obiective şi subiective a infracţiunii nu poate fi dispusă decât în condiţiile prevăzute de art.333 Cod procedură penală, după finalizarea cercetării judecătoreşti şi nu în baza art.300 alin.2 Cod procedură penală, aşa cum greşit a procedat prima instanţă.

Etichete: