Top

Evaziune fiscală. Elemente constitutive. Lege penală mai favorabilă.

5. Evaziune fiscală. Elemente constitutive. Lege penală mai favorabilă.

(decizia penală nr. 170/R din 30 martie 2006 a Curţii de Apel Galaţi)

Prin decizia penală nr. 170/R din 30 martie 2006 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, împotriva deciziei penale nr.476/A/10.10.2005 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr.1269/P/2005, privind pe inculpaţii K.H. şi K.O.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că prin decizia penală nr.476/A/10.10.2005 a Tribunalului Vrancea, a fost respins ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani împotriva sentinţei penale nr.2180/6.07.12005 a Judecătoriei Focşani, pronunţată în dosarul nr.8645/R/2004.

Prin sentinţa penală nr.2180/6.07.2005, instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art.12 teza ultimă din Legea nr.87/1994.

Cu privire la cheltuielile judiciare avansate s-a dispus ca acestea să rămână în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în baza probelor administrate în cauză, următoarele :

Inculpaţii K.H. şi K.O. au înfiinţat în anul 1998 o societate comercială înregistrată la ORC Vrancea sub denumirea de SC ORMAN PRODIMPEX SRL Odobeşti. Obiectul principal de activitate al societăţii îl constituie fabricarea şi comercializarea pentru piaţa României şi pentru piaţa externă a produselor stratificate, din lemn, în special a parchetului.

Concluziile controlului financiar, efectuat pentru perioada ianuarie 1999 – decembrie 2002, au stabilit că cei doi inculpaţi, în calitatea pe care o aveau, nu au înregistrat producţia realizată la preţ prestabilit, nu au condus şi determinat evidenţa contabilă pe baza contabilităţii de gestiune, nu au determinat antecalculaţia în baza căreia s-au constituit preţurile prestabilite, nu au întocmit rapoarte de producţie zilnic, consumul de materii prime fiind stabilite la sfârşitul lunii pe baza inventarierii şi s-a că prin această activitate, cei doi inculpaţi au diminuat în mod voit baza de impozitare prin stabilirea unor preţuri de vânzare pentru plata externă mai mici decât preţul de producţie. Organul de control fiscal, procedând la efectuarea obligaţiei fiscale datorate bugetului de stat au stabilit ca societatea administrată de inculpaţi ca urmare a vânzărilor la extern, efectuate sub preţul de producţie, s-a sustras de la plata impozitului de profit în sumă de 52.583.570 lei şi a unei taxe pe valoare adăugată de 24.753.818 lei.

Din expertiza contabilă efectuată a rezultat că pe perioada supusă controlului, ianuarie 1999 – decembrie 2002, SC ORMAN PRODIMPEX SRL Odobeşti nu datorează impozit pe profit suplimentar şi nici TVA suplimentar, aşa cum în mod eronat a stabilit organul de control.

Faţă de cele mai sus arătate, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii nu au desfăşurat o activitate nelegală, dispunând în consecinţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, care a apreciat că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică sub aspectul achitării inculpaţilor.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, în raport de motivele invocate de către apelant, cât şi din oficiu, în condiţiile prevăzute de art.371 alin.2 Cod procedură penală, s-a constatat că instanţa de fond a făcut o justă şi corectă analiză a probelor administrate şi, drept urmare, a reţinut în mod corect că în cauză nu s-au adus probe convingătoare care să conducă la concluzia că inculpaţii au acţionat în scopul de a diminua valoarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.

Împotriva deciziei penale nr.476/2005 a Tribunalului Vrancea a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

S-a solicitat instanţei de recurs să facă aplicarea, în speţă, a prevederilor art.13 Cod penal şi art.10 din Legea nr.672/27.0.2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, întrucât prejudiciul cauzat a fost acoperit în cursul urmăririi penale, astfel încât se impune sancţionarea administrativă a inculpaţilor.

În acest sens, în speţă s-a apreciat că urmează a se pronunţa o soluţie de încetare a procesului penal, în temeiul art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală cu referire la art.10 lit.i/1 Cod procedură penală.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, sub toate aspectele potrivit art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, Curtea a apreciat că acesta este nefondat.

Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.12 teza ultimă din Legea nr. 78/1994 cu aplicarea prev. art.41 alin.2 Cod penal.

Această infracţiune se comite cu intenţie, fiind exclusă săvârşirea acesteia din culpă.

Revenea urmăririi penale sarcina ca în virtutea rolului ei activ să administreze probe din care să rezulte că inculpaţii, în calitate de administratori ai SC ”ORMAN PRODIMEX” SRL Odobeşti, în perioada ianuarie 1999 – decembrie 2002, cu intenţie, au vândut la export produse finite sub preţul de producţie, diminuând astfel baza de impozitare şi în consecinţă diminuarea veniturilor deţinute şi a celorlalte obligaţii către stat, în a stabili către ce firmă străină din Turcia au fost exportate aceste produse, cu ce preţ s-au cumpărat aceste produse şi ce s-a întâmplat cu banii obţinuţi (au fost repatriaţi sau nu, au fost repatriaţi parţial şi în ce procent, ce s-a întâmplat cu sumele nerepatriate, etc.).

Ulterior, legislaţia împotriva evaziunii fiscale a evoluat în sensul arătat în art.9 din Legea nr.241/2005 (nu Legea nr.672/2005, cum arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea), în sensul că pentru existenţa infracţiunii se cere existenţa unei intenţii directe calificate, faptele trebuind că fie săvârşite „în scopul” sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Departe de a contura latura subiectivă a infracţiuni , urmărirea penală nu conturează nici latura obiectivă a infracţiunii, în cauză neexistând o expertiză contabilă care să stabilească în mod cert dacă masa impozabilă a fost diminuată şi cu ce sumă anume.

Actul de control efectuat în cauză de DGFP Vrancea nu poate constitui un mijloc eficient de probă, el conţinând serioase neajunsuri. Astfel, în stabilirea prejudiciului nu se foloseşte un sistem unitar de apreciere şi analiză folosindu-se unităţi de analiză distincte, bazate pe o aprecieze aproximativă care conduc în cele din urmă la un prejudiciu estimativ, nu la un prejudiciu cert.

De asemenea, nu se arată ce dispoziţii legale au fost încălcate în contabilitatea unităţii, atât cu prilejul stabilirii preţului de producţie, al preţului de vânzare la export, cât şi cu prilejul întocmirii şi evidenţierii veniturilor şi cheltuielilor în contabilitatea firmei.

Expertizele contabile efectuate în cursul cercetării judecătoreşti au arătat în schimb că inculpaţii nu au produs nici un prejudiciu, nu s-au sustras de la plata obligaţiilor către stat şi nu au diminuat masa impozabilă sau taxabilă a societăţii.

Aşa fiind, se constată că urmărirea penală nu a putut proba că existenţa faptei şi a intenţiei inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii, astfel că în mod legal instanţele au dispus achitarea inculpaţilor în virtutea principiului „idem es non esse et non probare” ( e totuna a fi cu a nu putea proba).

Etichete: