Top

Consecinţele încălcării competenţei funcţionale a unei secţii din cadrul tribunalului. Competenţa funcţională a unei secţii nu este reglementată prin norme de ordine publică

Prin sentinţa comercială nr.2412/11.12.2004, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr.1545/121/2006 s-a respins cererea formulată de reclamantul C în contradictoriu cu pârâta SC D SRL, ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pretenţiile reclamantului în sumă de 1.803,91 lei, reprezentând drepturi derivate din difuzare, pentru perioada 20.03.2003 – 30.04.2005 au fost achitate de către pârâtă, fapt recunoscut şi de reclamantă şi dovedit cu extrasul bancar din data de 17.11.2006.

Î m p o t r i v a acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel reclamantul C, înregistrat sub nr.1545/121/2006 pe rolul Curţii de Apel Galaţi.

În motivarea apelului, reclamantul a criticat hotărârea instanţei de fond motivând că a fost pronunţată de o instanţă necompetentă funcţional.

În dezvoltarea acestui motiv de apel, reclamanta a învederat instanţei că obiectul litigiului dedus judecăţii constând în remuneraţia cuvenită artiştilor interpreţi sau executanţi, colectată de C, reprezintă drepturi conexe ale dreptului de autor aferent utilizării fonogramelor în mod public.

Componenta de ordin patrimonial a drepturilor de autor şi conexe exced faptelor de comerţ reglementate prin art.3 lit.c din Codul comercial. În speţă, C, în calitate de organ de gestiune, nominalizat prin act normativ să colecteze remuneraţiile ce se cuvin artiştilor interpreţi sau executanţi pentru prestaţiile lor artistice fixate, nu efectuează nici un act de comerţ, el nevânzând operele artiştilor interpreţi sau executanţi, ci colectând în numele artiştilor şi conform autorizaţiilor legale drepturile personale patrimoniale ale acestora.

Dreptul de remuneraţie al artiştilor interpreţi sau executanţi ce face obiectul litigiului, este un drept conex dreptului de autor şi este un drept de proprietate intelectuală, iar competenţa soluţionării cauzei aparţine secţiei civile a tribunalului şi nu secţiei comerciale, în temeiul art.2 lit.e C.proc.civ.

Susţine astfel că litigiul a fost soluţionat de o instanţă necompetentă funcţional, respectiv secţia comercială a tribunalului iar competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei civile.

Pentru acest motiv solicită a se admite apelul cu consecinţa desfiinţării sentinţei comerciale nr.2412/11.12.2006 şi pe fond să se constate cauza ca rămasă fără obiect.

Analizând apelul prin prisma motivului invocat, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Pornind de la definiţia competenţei ca fiind aptitudinea recunoscută de lege unei instanţei sau unui alt organ cu activitate jurisdicţională de a soluţiona o anumită pricină, considerăm că instituţia competenţei vizează instanţa iar nu secţia unei instanţe. Aceasta deoarece dispoziţiile procedurale referitoare la normele de competenţă se referă la instanţă şi nu la secţiile instanţei respective (art.1 şi urm. C.proc.civ., art.158 şi urm. C.proc.civ., art.304 pct.3 C.proc.civ., etc.).

Competenţa privită din punctul de vedere al secţiilor unor instanţe decurge, de fapt, din repartizarea unor atribuţii între secţiile instanţei respective.

Aceste precizări au relevanţă în cauză deoarece potrivit art.159 C.proc.civ. coroborat cu art.19 C.proc.civ. doar dispoziţiile referitoare la competenţa generală a instanţelor judecătoreşti precum şi cele referitoare la competenţa materială şi cea teritorială exclusivă au caracter imperativ, fiind reglementate de norme de ordine publică. Per a contrario competenţa funcţională a unei secţii, din cadrul unei instanţe are caracter relativ, fiind reglementată de norme juridice de ordine privată.

În aceste condiţii, respingerea excepţiei de necompetenţă funcţională a secţiei comerciale prin încheierea din 23.10.2006 şi soluţionarea litigiului de către secţia comercială a Tribunalului Galaţi şi nu de către secţia civilă a aceleiaşi instanţe, cum ar fi fost corect în temeiul art.2 lit.e C.proc.civ., nu poate atrage nulitatea absolută a hotărârii apelate câtă vreme normele referitoare la competenţa funcţională au caracter relativ.

Prin urmare, hotărârea pronunţată cu nesocotirea competenţei secţiei civile din cadrul aceleiaşi instanţe poate fi considerată lovită de nulitate numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.

În cauză, apelantul reclamant C nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, în condiţiile plăţii sumelor pretinse cu titlu de pretenţii, i-ar fi cauzat vreo anume vătămare.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art.296 C.proc.civ. a fost respins apelul ca fiind nefondat.

Etichete: