Top

Condiţiile în care se poate reţine infracţiunea de ultraj în formă agravantă prev. de art. 321 alin.2 Cod penal

Prin sentinţa penală nr. 1467/2006 Judecătoria Galaţi a condamnat pe inculpatul P.A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, prev. de art. 321 alineatele 1 – 2 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, apel respins ca nefondat, inculpatul declarând recurs motivat de faptul că încadrarea juridică a faptei este greşită în raport de situaţia de fapt reţinută, încadrarea juridică corectă ar fi fost art. 321 alin.1 Cod penal.

În fapt, inculpatul împreună cu alte patru persoane, au mers la un bar din mun. Galaţi. Pe fondul consumului de alcool, o persoană din grupul inculpatului a început să se dezbrace, determinând eliminarea consumatorilor. În acest context, inculpatul împreună cu persoanele care-l însoţeau, au luat sticle de bere lovind mai mulţi consumatori, provocându-le la trei dintre aceştia leziuni, au răsturnat mesele, au spart pahare, provocând daune în valoare de peste 3 milioane lei (ROL).

În motivele de recurs, inculpatul precizează că nu s-a tulburat grav liniştea publică în sensul prevăzut de lege, deoarece conflictul a avut loc într-un loc închis, respectiv în bar, trecătorii aflaţi pe stradă în zona adiacentă barului nefiind afectaţi de acest incident, pentru a se considera că fapta inculpatului a produs o tulburare importantă a liniştii publice.

Prin decizia penală nr. 520/2007 Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefundat acest motiv de recurs invocat de inculpat, din următoarele considerente:

Conform art. 321 Cod penal , fapta persoanei care, în loc public săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la un la 5 ani. Dacă prin fapta prevăzută la alin.1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Prin incriminarea acestor fapte legiuitorul a avut în vedere să protejeze relaţiile sociale referitoare la bunele moravuri şi liniştea dintr-un anumit loc public (stradă, cartier, bar, restaurant, etc.).

În speţă, având în vedere modul în care s-a comportat inculpatul împreună cu persoanele ce-l însoţeau, acesta a tulburat grav liniştea publică în localul public (bar) unde s-a desfăşurat activitatea infracţională.

Deci pentru existenţa circumstanţei agravante nu este o condiţie esenţială ca scandalul să se desfăşoare într-un loc public unde să fie afectate un număr mare de persoane (stradă, cartier de locuinţe, etc.) şi este importantă intensitatea şi modalitatea de producere a scandalului şi tulburarea liniştii publice în locul unde acesta s-a produs. Cu alte cuvinte, pentru existenţa agravantei nu este o condiţie esenţială ca la locul public al săvârşirii faptei să fie prezente sau afectate un număr mare de persoane, ci este necesar ca numărul de persoane aflate în locul public să fie indignate şi grav afectate de activitatea infracţională a făptuitorilor şi de modul concret în care aceasta se produce.

Etichete: