Top

Acţiune în revendicare. Calitate procesuală pasivă. Încălcarea principiului unanimităţii. Consecinţe

Potrivit art. 47 Cod procedură civilă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză. Ca regulă, acţiunea în revendicare nu poate fi calificată drept un simplu act de conservare faţă de implicaţiile sale majore, fiind un veritabil act de dispoziţie astfel că, în cazul în care aceasta are ca obiect bunuri imobile, se impune prezenţa în proces a ambilor soţi, nefiind aplicabilă prezumţia mandatului tacit reciproc, prevăzută de art. 35 din Codul familiei.

Decizia civilă nr. 26 din 17.01.20111a Curţii de Apel Galaţi

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 641/231/2009 la Judecătoria Focşani, reclamanta SC S.A. SRL Focşani a chemat în judecată pe pârâtul G.N. solicitând să fie obligat acesta să îi lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 25 mp ocupată din imobilul situat în Focşani str. N.B. nr. 1 T39, P2497-2500 şi să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietăţile, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1499/11 august 2003 a cumpărat de la C.E. şi C.S. suprafaţa de 333 mp teren situat în Focşani, str. N.B. nr. 1 T. 39 P. 2496 – 2500. A mai arătat că, în anul 2006 reclamanta, prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 247/31 ianuarie 2006 BNP D. Gh., a cumpărat suprafaţa de 183 mp de la P.C., teren situat în T. 39 P. 2496 – 2500, în continuarea primului teren cumpărat. Pârâtul, profitând de împrejurarea că pe suprafaţa de 516 mp s-au efectuat construcţii şi o perioadă nu a locuit nimeni acolo, a improvizat un gard şi a ocupat suprafaţa de aproximativ 25 mp, pe o lăţime de 1,5 mp în spate şi apoi, în continuare, în unghi ascuţit, până la o construcţie existentă pe proprietatea sa.

Acţiunea a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 480 şi 584 Cod civil.

Prin sentinţa civilă nr. 1917/01.04.2010 a Judecătoriei Focşani a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea, reclamanta fiind obligată la plata către pârât a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, între proprietăţile în litigiu există gard şi semne vizibile ale gardului, hotare ce nu au fost modificate.

Conform expertizei topo efectuată în cauză s-a reţinut că hotarul ar fi trebuit să plece din spatele proprietăţii la stradă, dar terenul indicat de expert ca fiind ocupat se află sub vechea casă a pârâtului. Astfel, eventualele erori de măsurătoare se justifică prin discrepanţa dintre valorile metrice şi scriptice raportat la situaţia faptică ce ar reveni în prezent la o măsurătoare, raportat şi la metodele deficitare folosite la măsurătoare. S-a apreciat că simpla lipsă de teren invocată de reclamantă faţă de suprafaţa stăpânită de pârât nu justifică admiterea acţiunea în revendicare fără a se dovedi că pârâtul ar fi mutat hotarul existent la data cumpărării ocupând astfel vreun teren reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC S.A. SRL care a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei în rejudecare la aceeaşi instanţă pentru a se pronunţa şi asupra capătului de cerere privind grăniţuirea şi pentru rejudecarea cererii de revendicare în sensul admiterii acesteia şi obligării pârâtului la mutarea gardului improvizat.

Prin întâmpinare, pârâtul G.N. a solicitat respingerea apelului reclamantei ca nefundat, formulând, totodată, cerere de aderare la apel prin care a solicitat schimbarea sentinţei în sensul obligării reclamantei şi la plata sumei de 1250 lei reprezentând onorariul de avocat.

Prin decizia civilă nr. 134 din 07.09.2010 a Tribunalului Vrancea a fost admis apelul principal declarat de apelanta – reclamantă SC S.A. SRL şi apelul incident formulat de apelantul – pârât G.N. şi a fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC S.A. SRL şi a fost obligat pârâtul să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă reclamantei terenul în suprafaţă de 18 mp identificat în contur 9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21 potrivit schiţei anexă la raportul de expertiză întocmit de expert C.V., situat în mun. Focşani str. N B. nr.1 oraş Focşani jud. Vrancea.

A fost stabilită linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul 6 – 7- 8 – 9- 21 potrivit schiţei mai sus menţionată şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 684 lei cheltuieli de judecată ca urmare a compensării parţiale până la concurenţa sumei de 600 lei.

Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate în apel până la concurenţa sumei de 250 lei şi a fost obligat intimatul să plătească recurentei suma de 505 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, cu privire la apelul principal, că susţinerea potrivit căreia instanţa de fond nu ar fi soluţionat un capăt de cerere, nu se verifică, întrucât prima instanţă a respins acţiunea în tot, deci inclusiv cererea de stabilire a liniei de hotar, motivând că „intre proprietăţile în litigiu există gard şi semne vizibile ale gardului, hotare ce nu au fost modificate”, ceea ce în opinia sa nu ar mai impune stabilirea graniţei. Practic, prima instanţă a ajuns la concluzia că graniţa dintre proprietăţi este pe linia actuală a gardului, în urma analizei probatoriului administrat în cauză.

Instanţa de apel a reţinut că, deşi soluţia de respingere a cererii de grăniţuire nu este corectă, aceasta nu are semnificaţia necercetării fondului şi nu impune trimiterea cauzei în rejudecare potrivit art.297 alin.1 CPC.

Pe fondul litigiului instanţa de apel a reţinut, pe baza expertizei realizate de expertul C.V. că pârâtul a ocupat de la reclamant 18 mp teren situat în conturul 9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21.

În ceea ce priveşte apelul incident formulat în condiţiile art.293 CPC, instanţa de apel a reţinut că şi în situaţia în care soluţia primei instanţe cu privire la revendicare ar fi schimbată, părţile tot trebuie să suporte în mod egal cheltuielile grăniţuirii, potrivit art.584 Cod civil, impunându-se compensarea cheltuielilor de judecată în fond până la concurenţa sumei de 600 lei, apreciată ca fiind aferentă grăniţuirii.

Împotriva deciziei civile nr. 134 din 07.09.2010 a Tribunalului Vrancea a declarat recurs pârâtul G.N. criticând-o pe motive de nelegalitate.

În esenţă, acesta a susţinut că în mod greşit a fost chemat în judecată doar el în calitate de pârât în condiţiile în care terenul în litigiu are doi proprietari, respectiv el şi soţia sa G.M. care ar fi trebuit să stea în proces alături de el.

Pe fondul cauzei a susţinut că soluţia este greşită şi că se impune menţinerea hotărârii instanţei de fond care a respins acţiunea cu ambele capete de cerere. Recursul declarat de pârât a fost admis cu consecinţa modificării hotărârilor pronunţate în cauză în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din copia contractului de vânzare-cumpărare depus la dosarul de fond, contract autentificat sub nr. 741/16 februarie 1978 fostul Notariat de Stat, pârâtul G.N. împreună cu soţia sa G.M. a dobândit de la familia U.C. şi M. o casă de locuit din zid acoperită cu carton, având 2 camere, 2 holuri, o magazie şi un garaj, casă situată în Focşani, str. N. B., nr. 3, jud. Vrancea.

Conform menţiunilor acestui contract, terenul aferent locuinţei, în suprafaţă de 622 mp, a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974, urmând ca dobânditorii să primească în folosinţă terenul necesar.

Ulterior, după apariţia Legii 18/1991, pârâtul G.N. a formulat cerere pentru constituirea dreptului de proprietate în ceea ce priveşte suprafaţa de teren deţinută, iar prin Ordinul Prefectului nr. 107/21 octombrie 1999, prin anexa 1 la acesta, pârâtului i-a fost atribuită în proprietate suprafaţa deţinută în realitate, de 658,7 mp.

Atât la momentul cumpărării locuinţei cât şi la data dobândirii terenului aferent acesteia prin Ordinul Prefectului, calitatea de soţi a numiţilor G.N. şi G.M. s-a păstrat astfel încât şi aceasta din urmă trebuia să stea în proces în calitate de pârâtă.

Potrivit art. 47 Cod procedură civilă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză.

Este adevărat că litisconsorţiul procesual este, de regulă, facultativ, cadrul procesual civil fiind lăsat la aprecierea reclamantului, conform principiului disponibilităţii, însă, luând în considerare obiectul acţiunii de faţă şi efectele soluţiei pronunţate în cauză, Curtea a apreciat că, în cauză, litisconsorţiul este unul obligatoriu.

Acţiunea în revendicare nu poate fi calificată drept un simplu act de conservare faţă de implicaţiile sale majore fiind un veritabil act de dispoziţie (luând în considerare în special ipoteza din speţă a admiterii ei irevocabile) astfel că, în cazul în care aceasta are ca obiect bunuri imobile, se impune prezenţa în proces a ambilor soţi, nefiind aplicabilă prezumţia mandatului tacit reciproc, prevăzută de art. 35 din Codul familiei, asigurându-se, totodată, posibilitatea punerii în executare efective a hotărârii.

Faţă de aspectele concrete ale speţei, s-a apreciat că această soluţie este compatibilă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia respectării dreptului de acces la instanţă.

Astfel, în mai multe situaţii instanţa europeană a statuat asupra faptului că dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut, fiind prin însăşi natura sa susceptibil de anumite limitări. Pentru a fi concordante cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceste limitări trebuie, însă, să fie impuse de atingerea unui scop legitim şi să fie proporţionale cu acesta.

În cauză, obligativitatea introducerii în proces şi a celuilalt coproprietar, respectiv a numitei G.M., soţia pârâtului G.N., vizează un scop legitim, respectiv pronunţarea unei soluţii unitare, susceptibile de executare silită şi aptă să asigure pe viitor siguranţa şi stabilitatea circuitului civil, fiind proporţională cu acesta întrucât nu instituie în sarcina reclamantei o sarcină insurmontabilă.

Nu se poate reţine că reclamanta s-ar fi aflat în imposibilitatea de a identifica pe toţi coproprietarii imobilului revendicat câtă vreme părţile se află în relaţii de vecinătate de ani buni.

Prin urmare, s-a apreciat că aplicarea regulii unanimităţii este pe deplin justificată şi nu încalcă dreptul reclamantei de acces la justiţiei, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 321 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul şi, modificând hotărârile pronunţate în cauză, a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă. (Red. I.A.B.)

Etichete: