Top

Particularităţile acţionariatului bancar

1. Numărul minim de acţionari

Înţelegem prin „acţionari” asociaţii societăţilor pe acţiuni, persoane fizice sau juridice. Legea societăţilor comerciale în forma iniţială precum şi cu modificările ulterioare e menţinut o lungă perioadă de timp un număr minim de 5 acţionari pentru constituirea valabilă a unei societăţi pe acţiuni. Prin modificările aduse de legea 441/2006[1] numărul minim de acţionari a fost redus la 2[2].

În cazul în care societatea are mai puţin de doi acţionari pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate solicita instanţei dizolvarea societăţii.

În scopul de a salva societatea, legea prevede că nulitatea nu poate fi declarată în cazul în care cauza ei, invocată în cererea de anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond la tribunal (art. 57 din Legea nr. 31/1990).

2. Structura acţionariatului

În cazul societăţilor bancare legea face o distincţie importantă între acţionari în funcţie de cota din capitalul social deţinută  de aceştia. În acest sens acţionarii pot fi simpli sau deţinători ai unei participaţii calificate.

Se impun câteva precizări de ordin terminologic. Astfel, potrivit art.3 punctul 9. din Legea 58/1998 (fosta lege bancară), “acţionarul semnificativ”[3] este persoana fizică/ juridică sau grupul de persoane fizice şi/sau juridice care acţionează împreună, şi care deţin direct sau indirect o participaţie de 10%[4] ori mai mult din capitalul social al societăţii sau din drepturile de vot. Ori o participaţie care permite exercitarea unei influenţe semnificative asupra gestiunii şi politicii de afaceri a acesteia.

Noua lege bancară înlocuieşte termenul de acţionar semnificativ cu acela de persoană care deţine o „participaţie calificată”. Prin participaţie calificată înţelegându-se conform art. 7 pct. (17) o participaţie directă sau indirectă într-o entitate, care reprezintă 10% sau mai mult din capitalul ori din drepturile de vot ale entităţii sau care face posibilă exercitarea unei influenţe semnificative asupra administrării entităţii respective. Sintagma “grup de persoane care acţionează împreună” cuprinde acţionează în mod concertat pentru dobândirea participaţiei calificate şi/sau pentru înfăptuirea unei politici comune faţă de instituţia de credit.

Vechea lege bancară prezuma că un grup de persoane acţionează împreună când acesta era format din:

a) soţi, rude şi afini până la gradul al doilea inclusiv;

b) aceste persoane şi societăţile aflate sub controlul lor efectiv;

c) o societate, administratorii şi persoanele fizice sau juridice care exercită controlul efectiv asupra acesteia;

d) societăţi aflate sub controlul efectiv al aceleiaşi sau aceloraşi persoane fizice sau juridice.

3. Condiţii legale ce privesc persoanele ce deţin o participaţie calificată

Datorită influenţei ce o pot exercita în cadrul societăţii bancare legea acordă o atenţie deosebită acţionarilor ce deţin o participaţie calificată, impunând o serie de condiţii restrictive în privinţa acestora.  Condiţiile care trebuie îndeplinite de către un acţionar semnificativ pot fi încadrate în doua categorii:

a)condiţii legale la momentul constituirii societăţii comerciale bancare

–      sumele destinate participaţiei la capitalul social să provină din surse proprii şi sa nu fie împrumutate

–      să-şi exprime acordul în vederea deţinerii a cel puţin 10% din capitalul social al băncii sau cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală

–      să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea fianciară a băncii în cazul în care situaţia se deteriorează

–      reputaţia şi activitatea lor să fie de natură de a prezenta încredere în vederea desfăşurării unei activităţi în sectorul bancar (se are în vedere provenienţa fondurilor, natura activităţii şi influenţa la care aceasta este supusă)

–      să obţină autorizarea prealabilă din partea B.N.R.

–      să se afle în funcţiune de cel puţin trei ani (în cazul persoanelor juridice) şi să fi înregistrat în ultimii 3 ani un capital propriu pozitiv

b)condiţii legale pe parcursul funcţionării societăţii comerciale bancare

–      să garanteze o gestiune sănătoasă şi prudentă a băncii

–      să  obţină autorizarea prealabilă a B.N.R. dacă doreşte să achiziţioneze o participaţie de cel puţin 10% din capitalul social al băncii sau dacă doreşte să-şi majoreze participaţia sa, astfel încât proporţia capitalului social deţinut să atingă sau să depăşească niveluri reprezentând multipli de 10%

4.  Interdicţii legale impuse acţionarilor semnificativi

Normele 10/2004 emise de B.N.R. impun o serie de interdicţii legale acţionarilor semnificativi, fondatorilor, precum şi altor categorii de persoane. Astfel nu pot fi acţionari semnificativi sau fondatori:

– persoanele care au fost nominalizate ca având legătura cu finanţarea actelor de terorism[5]

– persoanele care au fost condamnate pentru infracţiuni de corupţie, spălare de bani, infracţiuni contra patrimoniului, abuz în serviciu, luare sau dare de mită, fals şi uz de fals, deturnare de fonduri, evaziune fiscală, primire de foloase necuvenite, trafic de influenţă, mărturie mincinoasă ori alte fapte de natură să conducă la concluzia că nu sunt create premisele necesare pentru asigurarea unei gestiuni sănătoase şi prudente a băncii.. (art. 10)

– fondurile cu capital de risc, fondurile de investiţii ori alte organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, fără personalitate juridică, asociaţiile, fundaţiile, ligile, sindicatele ori alte forme de asociere sindicală şi orice alte forme de asociere similare

– persoanelor juridice ori alte entităţi înregistrate în state cu care România nu întreţine relaţii diplomatice sau în jurisdicţii care nu instituie obligativitatea organizării şi ţinerii contabilităţii şi/sau publicării situaţiilor financiare, ţinerii registrelor comerciale şi/sau care permit păstrarea anonimatului în ceea ce priveşte identitatea acţionarilor/asociaţilor şi administratorilor;

– ( inclusiv persoanele care justifică sursa fondurilor prin venituri obţinute din activităţi desfăşurate în statele sau jurisdicţiile prevăzute mai sus)

– persoanelor sau grupurilor de persoane care acţionează împreună, care controlează una sau mai multe instituţii de credit şi care vor exercita control asupra băncii, persoană juridică română, ce urmează a se constitui, în condiţiile în care banca şi respectivele instituţii de credit nu vor face obiectul unei supravegheri pe bază consolidată din partea unei autorităţi.

De asemenea, nu pot fi fondatori persoanele care se fac vinovate de infracţiunile prevăzute la art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

5. Avantaje acordate fondatorilor

Sunt fondatori persoanele fizice sau juridice care iau iniţiativa actelor ce vor produce efectul constituirii şi dobândirii personalităţii juridice a societăţii. Fondatorii sunt în acelaşi timp şi primii acţionari ai societăţii bancare. Ei se află în situaţia unor întreprinzători, răspunzători de iniţiativa şi actele lor.

Conform art. 31 alin. (1) din Legea 31/1990 fondatorii sunt solidar răspunzători, din momentul constituirii societăţii, faţă de societate şi de terţi pentru subscrierea integrală a capitalului social şi efectuarea vărsămintelor stabilite de lege sau de actul constitutiv şi veridicitatea publicaţiilor făcute în vederea constituirii societăţii.

Fondatorii persoane fizice pot primi ca avantaj special, o cotă din beneficiul net, care nu poate fi mai mare de 6% din beneficiu şi nu poate fi acordată decât pe o perioadă de maximum 5 ani de la data constituirii societăţii, în cazul majorării beneficiului în acest interval de timp, dreptul fondatorilor va fi raportat numai la beneficiul corespunzător capitalului iniţial.


[1]din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată

[2]Cerinţă minimă întâlnită şi în dreptul:  belgian, italian, austriac, grec şi olandez. A se vedea I. Macovei op. cit. pag. 129.

[3] În legislaţiile europene această categorie de acţionari este desemnată prin sintagme ca “acţionari de referinţă”(în Franţa) sau “acţionari care deţin participaţii calificate”(în Anglia).

[4] În forma s-a iniţială, adoptată în anul 1998, legea bancară stabilea ca acţionarii semnificativi sunt persoanele care deţin cel puţin 5% din capitalul social.

[5] Art. 9 N. 10/2004(1) Nu pot deţine calitatea de fondator, acţionar semnificativ, conducător, administrator sau auditor financiar al unei bănci ori conducător al unui sediu secundar al acesteia persoanele nominalizate în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanţării de acte de terorism şi în lista întocmită în conformitate cu prevederile art. 5 din această ordonanţă de urgenţă.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul fondatorilor, acţionarilor semnificativi şi auditorilor financiari, persoane juridice, la care unul sau mai mulţi dintre acţionarii/asociaţii, administratorii sau persoanele care asigură conducerea activităţii curente a acestora sunt nominalizaţi în listele prevăzute la alin. (1).