Contencios Administrativ – Legea 9/1998

Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr. 1843/88/21 iulie 2009, reclamanta SS a chemat în judecata pe pârâtul Institutia Prefectului Municipiului Bucuresti si Comisia Municipiului Bucuresti de aplicare a Legii nr. 9/1998 pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta, pârâtele sa fie obligate sa emita o hotarâre în conditiile Legii nr. 9/1998, prin care sa i se acorde despagubiri pentru bunurile detinute de autorul sau pe teritoriul statului bulgar.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca prin cererea nr. 12016/2801/20.12.2000 formulata de catre numitii PG,SE,DM,etc s-a solicitat Comisiei de Aplicare a Legii nr. 9/1998 din cadrul Institutiei Prefectului Municipiului Bucuresti, emiterea unei hotarâri prin care sa fie acordate compensatii banesti pentru bunurile detinute de catre autorul acesteia, PM, si trecute în proprietatea statului bulgar.
Pârâta a emis Hotarârea nr. 2042 din 06.02.2003, prin care a admis cererea, stabilind valoarea despagubirilor la 743.991.343 lei.
Prin Ordinul Cancelariei Primului Ministru Nr. 7190 din 29.11.2006, s-a invalidat Hotarârea nr. 2042/06.02.2003.
Dosarul a fost transmis catre Prefectura Municipiului Bucuresti pentru reanalizare si emiterea unei noi hotarâri.
Prin Hotarârea nr. 2042 din 13.07.2007, Comisia Municipiului Bucuresti de aplicare a Legii nr. 9/1998 a respins cererea 12016/2801/20.12.2000 formulata în baza Legii nr. 9/1998.
Prin Decizia nr. 446/24.03.2008 emisa de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a fost validata Hotarârea nr. 2042 din13.07.2007 emisa de catre Comisia de Aplicare a Legii nr.9/1998 din cadrul Institutiei Prefectului Municipiului Bucuresti.
Prin Decizia nr. 447 din24.03.2008 a aceleasi autoritati publice a fost respinsa contestatia pe care a formulat-o reclamanta împotriva Hotarârii nr. 2042 din 13.07.2007.
Prin Sentinta civila nr. 2210 din 09.09.2008, pronuntata în dosarul nr. 16554/372008, Tribunalul Bucuresti a anulat deciziile nr. 446 din 24.03.2008 si nr. 447 din 24.03.2008 emise de catre pârâta Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si Hotarârea nr. 2042 din 13.07.2007 emisa de catre pârâta Comisia Municipiului Bucuresti de aplicare a Legii nr. 9/1998 si le-a obligat pe pârâte sa emita acte administrative prin care sa acorde compensatii banesti pentru bunurile detinute de autorul reclamantei si abandonate pe teritoriul statului bulgar.
Recursurile formulate de catre pârâte au fost respinse ca nefondate de catre Curtea de Apel Bucuresti prin Decizia nr. 229/26.01.2009.
Pentru îndeplinirea obligatiei impuse de instantele de contencios administrativ, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a emis Decizia nr.1208 din 14.05.2009.
Ulterior, aceasta autoritate publica a transmis dosarul de Legea nr. 9/1998 catre pârâta din prezenta cauza, Comisia Municipiului Bucuresti de Aplicare a Legii nr. 9/1998, însa nici pâna la data promovarii actiunii Comisia nu a emis o noua hotarâre, desi îi revenea aceasta obligatie atât în baza sentintei civile nr. 2210 din 09.09.2008, cât si legislatiei speciale în materie.
Având în vedere ca pârâta nu si-a respectat obligatia, reclamanta apreciaza ca tacerea administratiei reprezinta un refuz nejustificat de solutionare a cererii si ca o nerezolvare culpabila a acesteia.
Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au invocat exceptia de conexitate.
In motivarea exceptiei, pârâtele au aratat ca pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal se afla urmatoarele dosare: dosarul nr. 33145/3/2009 având ca obiect emitere act administrativ unde reclamanta este SE, dosarul nr. 32317/3/2009, având ca obiect obligare emitere act administrativ unde reclamant este PT si dosarul nr. 30429/3/2009, având deasemeni ca obiect obligare emitere act administrativ, unde reclamanta este RF.
Totodata, pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia Comerciala, de contencios administrativ si fiscal se afla dosarul nr. 7143/118/2009, având ca obiect obligare emitere act administrativ, unde reclamanta este SE.
Au mai aratat pârâtele ca reclamantii din aceste dosare, RF s.a. sunt mostenitorii defunctului PM si solicita acelasi lucru, respectiv obligarea pârâtelor la emiterea unei Hotarâri ca urmare a invalidarii hotarârii nr. 2041/2007, prin Decizia A.N.R.R. nr. 1208/0209.
Astfel, între actiunile enumerate mai sus exista o legatura sub raportul obiectului si cauzei si al partilor pârâte iar prin întrunirea lor se poate asigura evitarea unor hotarâri contradictorii.
Pe cale de consecinta s-a solicitat admiterea exceptiei si conexarea dosarelor mentionate mai sus.
Pârâta Institutia Prefectului Municipiului Bucuresti a invocat si exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive motivat de faptul ca Institutia Prefectului Municipiului Bucuresti nu are atributii de solutionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998.
Exceptiile invocate au fost respinse de instanta.
Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea înregistrata la Prefectura Municipiului Bucuresti sub nr. 12016/2801/20 decembrie 2000, numitii PG sa. au solicitat acordarea de compensatii pentru bunurile abandonate de autorul acestora PM statului bulgar, în comuna Zarnici, judetul Durostor.
Prin Hotarârea nr. 2042 din 06.02.2003, Comisia Municipala Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a admis cererea si a stabilit ca petentilor li se cuvin despagubiri în valoare de 743.991.343 lei.
Prin Ordinul Cancelariei Primului Ministru nr. 7190 din 29 noiembrie 2006, Hotarârea nr. 2042/2003 a Comisiei Municipiului Bucuresti a fost invalidata iar dosarul a fost trimis catre Prefectura Municipiului Bucuresti, pentru reanalizare si emiterea unei noi hotarâri.
Prin Hotarârea nr. 2042 din 13.07.2007, Comisia Municipiului Bucuresti de aplicare a Legii nr. 9/1998 a respins cererea nr. 12016/2801/20 decembrie 2000 formulata de petenti.
Împotriva acestei hotarâri a formulat contestatie petenta RF.
Prin Decizia nr. 446 din 24.03.2008 emisa de Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a fost validata Hotarârea nr. 2042 din 13.07.2007 iar prin Decizia nr. 447/24.03.2008 a fost respinsa contestatia formulata împotriva Hotarârii nr. 2042/13.07.2007.
Prin Sentinta civila nr. 2210 din 09.09.2008, pronuntata de Tribunalul Municipiului Bucuresti a fost admisa contestatia reclamantei RF, s-au anulat deciziile nr. 446/24.03.2008 si nr. 447 din 24.03.2008 ale Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor si Hotarârea nr. 2042 din 13.07.2007 a Comisiei Municipiului Bucuresti, pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 si au fost obligate pârâtele sa emisa actele administrative prin care sa acorde compensatii/despagubiri reclamantei pentru bunurile autorului MP.
Recursurile formulate de catre pârâte au fost respinse ca nefondate de catre Curtea de Apel Bucuresti prin Decizia nr. 229 din 26.01.2009.
Pentru îndeplinirea obligatiei stabilite de instantele judecatoresti Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a emis decizia nr. 1208 din 14.05.2009 si a înaintat dosarul Comisiei Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 în vederea adoptarii unei noi hotarâri.
Pe parcursul procesului, pârâta Comisia Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a emis Hotarârea nr. 2042 din 8 octombrie 2009, prin care a aprobat cererea nr. 12016/2801 din 20 decembrie 2000 formulata de petentii RF sa. si a stabilit ca, acestora li se cuvin compensatii în valoare totala de 483.433,86 lei iar conform adresei nr. AB/37325/P/11 decembrie 2009 emisa de Comisia Municipiului Bucuresti de aplicare a Legii nr. 9/1998, documentele anexa hotarârii au fost înaintate Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, spre validare.
In aceste conditii, actiunea reclamantei a ramas fara obiect, urmând a fi respinsa ca atare.

Tags: contencios administrativ - Legea 9/1998

Contencios administrativ – Legea 9/1998

Dosar nr.2801/88/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINŢA CIVILĂ nr.209

Şedinţa publică din data de 06 februarie 2009

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată la nr. 2801/88/20.11.2008, reclamanta BV a chemat în judecată AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR – Serviciu pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, pentru a se dispune obligarea acesteia la plata sumei de 77.379,12 lei reprezentând 60% din compensaţia totală acordată de 128.965,20 lei la care să fie adăugată suma rezultată din actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum.

In motivare, reclamanta arată că, în urma pronunţării sentinţei civile nr. 619/24 aprilie 2007 a Tribunalului Tulcea, vicepreşedintele A.N.R.P. a emis decizia nr. 41/5 octombrie 2006 prin care s-a dispus plata de compensaţii în cuantum de 128.965,20 lei, care va fi eşalonată conform art. 5 din H.G. nr. 286/2004, respectiv 40% din totalul compensaţiei – primită în cursul anului 2007 şi 60% în anul 2008, diferenţă ce nu a fost virată.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, sentinţa civilă nr. 619 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Tulcea, decizia nr. 412007 emisă de către A.N.R.P., raport de expertiză contabilă extrajudiciară şi alte înscrisuri.

La solicitarea instanţei, pârâta a comunicat actele ce au stat la baza emiterii Deciziei nr. 41/2007, precum şi modul de calcul al actualizării sumelor achitate reclamantei.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că reclamanta BV a solicitat Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 Tulcea acordarea de compensaţii pentru suprafaţa de 5500 m.p. teren, aferent casei de locuit, abandonate în Bulgaria de către tatăl său, pentru anexele gospodăreşti şi pentru suprafaţa de 5000 m.p. teren cultivat cu vie în oraşul Turcoaia.

Iniţial, prin Hotărârea nr. 213/1 noiembrie 2001, Comisia Judeţeană Tulcea pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a admis în parte cererea reclamantei, hotărâre care a fost invalidată prin Ordinul nr. 2944 din 20 iunie 2005 al Cancelariei Primului Ministru.

Ulterior, Comisia Judeţeană Tulcea pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a emis Hotărârea nr. 993 din 27 octombrie 2005, prin care a admis cererea reclamantei şi a stabilit că i se cuveneau compensaţii în valoare totală de 128965,2 lei din care 9952,2 lei compensaţie pentru terenul arabil în suprafaţă de 1,25 ha, 7970,9 lei pentru construcţiile anexe: magazie, grajd, porumbar, păierie, 4.308,6 lei pentru recolta abandonată de pe 4 ha cultivate cu porumb, 2,5 ha cu floarea soarelui şi 0,3 ha bumbac şi 106.733,5 lei pentru 1000 m.p. teren intravilan.

Prin Ordinul nr. 6758 din 6 noiembrie 2006, Cancelaria Primului Ministru a invalidat Hotărârea Comisiei Judeţene Tulcea nr. 993/2005, menţionându-se în cuprinsul lui că se va reface hotărârea având în vedere că autorul a fost recolonizat.

Tribunalul Tulcea, prin Sentinţa civilă nr. 619 din 24 aprilie 2007, rămasă irevocabilă, a anulat Ordinul nr. 6758 din 6 noiembrie 2006 emis de şeful Cancelariei Primului Ministru şi a păstrat Hotărârea nr. 993/2005 emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 – Tulcea.

In aplicarea acestei hotărâri judecătoreşti, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin Decizia nr. 41 din 5 octombrie 2007, a anulat Ordinul de invalidare nr. 6758 din 6 noiembrie 2006, s-a validat Hotărârea nr. 993/2005 şi s-a dispus plata de compensaţii în cuantum de 128.965,20 lei reclamantei, stabilindu-se şi că suma acordată va fi eşalonată în conformitate cu art. 5 din H.G. nr. 286/2004.

Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, în termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcţie de volumul compensaţiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eşalonare a acordării compensaţiilor. În cazul în care compensaţiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situaţia în care se achită în anul următor, direcţiile generale ale finanţelor publice le actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică înaintea plăţii, faţă de luna decembrie a anului anterior. Eşalonarea plăţilor nu poate depăşi 2 ani consecutivi.

Art. 5 din H.G. nr. 289/2004 stipulează că se achită compensaţiile stabilite prin hotărârea de validare a Comisiei Centrale pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 în mod eşalonat pe parcursul a 2 ani consecutive, astfel: 40% în anul în care se face plata şi 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate annual cu această destinaţie în bugetul de stat; cota de 60% din cuantumul compensaţiei, achitată în anul următor, se actualizează în condiţiile Legii nr. 9/1998.

Extrasele de cont anexate în cauză relevă faptul că modul de eşalonare a compensaţiilor în sumă de 128965,2 lei stabilite prin Decizia nr. 41 din 5 octombrie 2007 a A.N.R.P. a fost următorul: suma de 39538,15 lei a fost achitată la 9 august 2007; suma de 12047,30 lei a fost virată la 15 mai 2008, iar suma de 81085,21 lei – la 20 noiembrie 2008.

Şi din situaţia de plată comunicată de către A.N.R.P. rezultă că tranşa a III-a de plată a format-o suma de 77379,12 lei, ce a fost actualizată în funcţie de indicele de creştere a preţurilor, virându-se reclamantei suma de 81085,21 lei, aşa încât, prin urmare, doar diferenţa de 60% din cuantumul compensaţiei a făcut obiectul actualizării, conform art. 5 din H.G. nr. 286/2004.

Insă, prin Decizia nr. 21 din 19 martie 2007, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aplicarea disp. art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998 şi ale art. 5 din H.G. nr. 286/2004 a stability că data determinării compensaţiilor este cea a emiterii hotărârii comisiei judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998, iar validarea de către Cancelaria Primului Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depăşirea termenului de 60 zile prevăzut în art. 7 alin. 3 din aceeaşi lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creştere a preţurilor.

In speţă, cum validarea Hotărârii nr. 993/2005 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a intervenit la 2 ani de la emiterea acesteia, devin incidente dispoziţiile Deciziei nr. 21/2007 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cărei aplicare este obligatorie, astfel că reactualizarea trebuie să vizeze întreaga sumă, începând cu momentul stabilirii cuantumului, respective 27.10.205.

Reclamanta a prezentat, în cauză, un raport de expertiză contabilă, extrajudiciar, prin care s-a procedat la actualizarea sumei de 128965,20 lei de la 27 octombrie 2005 până la 9 august 2007 (plata primei tranşe), în funcţie de indicele de creştere a preţurilor, după care s-a actualizat diferenţa de la 9 august 2007 la 15 mai 2008 (plata celei de a doua tranşe) şi, în continuare, restul de plată, de la 15 mai 2008 – 20 noiembrie 2008 (plata celei de a treia tranşe), rezultând, în final, o diferenţă între ceea ce s-a achitat efectiv şi ceea ce a rezultat din actualizarea realizată conform deciziei pronunţată în recurs în interesul legii, de 23.674 lei.

Intrucât s-au respectat criteriile impune prin decizia menţionată şi, din verificări, nu au rezultat erori de calcul, se constată că nu există niciun impediment pentru valorificarea în cauză a raportului de expertiză anexat de reclamantă.

Aşa fiind, în raport de argumentaţia prezentată, instanţa urmează a admite cererea formulată şi a oblige pârâta A.N.P.R. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 să plătească reclamantei şi 23674 lei reprezentând diferenţa dintre suma reactualizată în funcţie de indicele de creştere a preţurilor, în intervalul octombrie 2005 – noiembrie 2008, şi suma efectiv achitată cu titlu de compensaţii, în baza Legii nr. 9/1998.

Cum raportul de expertiză contabilă a fost folosit în dosar, iar reclamanta a probat, cu înscrisuri, că suma achitată pentru întocmirea acestuia a fost de 2300 lei, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 Cod proc. civ., instanţa urmează a obliga instituţia pârâtă să suporte această sumă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Tags: contencios administrativ - Legea 9/1998

Contencios administrativ – Legea 9/1998

Dosar nr.581/88/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINŢA CIVILĂ nr.208

Şedinţa publică din data de 06 februarie 2009

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată la nr. 581/88/18 martie 2008, reclamanta BM a solicitat anularea Deciziei nr. 219 din 18 februarie 2008 emisă de către AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR –Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi respectiv a Hotărârii nr. 1550/2007 emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 – Tulcea prin care a fost soluţionată cererea de acordare a compensaţiilor pentru terenul în suprafaţă de 8 ha, ce a aparţinut bunicului său, AI , în comuna S, judeţ Caliacra.

In motivare, reclamanta arată că, la dosar a depus contractul de vânzare-cumpărare nr. 314 din 3 iulie 1935, prin care bunicul său, AI , a dobândit suprafaţa de 8 ha, situată pe mereaua comunei S, judeţ Caliacra, în timp ce domiciliul acestuia era în municipiul Constanţa, atât la data dobândirii, cât şi la momentul aplicării Tratatului încheiat între România şi Bulgaria.

Reclamanta susţine că, deşi Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 Tulcea a invocat că nu a făcut dovada circulaţiei juridice a terenului, faptul că este în posesia contractului de vânzare-cumpărare nr. 314/3 iulie 1935 demonstrează că terenul nu a fost înstrăinat, chiar dacă nu deţine situaţia averii imobiliare confiscate bunicului său, în Bulgaria, ceea ce îi dă dreptul la compensaţii pentru terenul abandonat, recoltele de porumb, bumbac şi floarea soarelui, neculese, şi pentru pomi fructiferi.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, decizia nr. 219 din 18 februarie 2008, actul de vânzare-cumpărare nr. 314/1935 precum şi înscrisurile aflate în dosarul nr. 247 din arhiva M.A.E.

La solicitarea instanţei, A.N.R.P. a comunicat întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii actelor contestate.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că bunicul reclamantei, AI , domiciliat în comuna Darabani, judeţ Constanţa, a dobândit în anul 1935, 8 ha teren, situat pe mereaua comunei S, judeţ Caliacra, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 314/1935.

In anul 1940, conform declaraţiei din 10 septembrie, AI deţinea încă cel 8 ha dobândite în anul 1935, în comuna S, veridicitatea celor declarate fiind certificate de către notarul comunei în care se afla terenul.

Situaţia de avere imobilă rurală a locuitorului AI confirmă calitatea de proprietar a acestuia în perioada menţionată, toate aceste înscrisuri formând dosarul nr. 247 al Comisiei Mixte Româno-Bulgare pentru aplicarea Tratatului de la Craiova (fila 94), din care face parte şi un proces verbal de dezacord, întocmit la 4 februarie 1942, în cae se consemnează că Ion Abagiu, proprietar de bunuri imobiliare în comuna S, judeţul Durostor nu a intrat în schimbul obligatoriu de populaţiuni, întrucât în perioada 14 iunie 1940 – 30 septembrie 1940 nu-şi afla domiciliul (aşezarea permanentă) în Dobrogea de Sud şi că, în consecinţă, urmează a fi considerat ca intrând în prevederile art. V din Tratatul de la Craiova.

Cererile formulate de către BM şi Gheorghe Maria în vederea acordării de compensaţii pentru cele 8 ha teren ce au aparţinut autorului lor, AI , au fost respinse prin Hotărârea nr. 1550/20 iunie 2007 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 – Tulcea, motivându-se că nu se face dovada situaţiei juridice a terenului deţinut în judeţul Caliacra.

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, prin Decizia nr. 219 din 18 februarie 2008, a respins contestaţia promovată împotriva Hotărârii nr. 1550/2007, pentru că autorul AI a fost în dezacord, respectiv a beneficiat de prevederile art. V din Tratatul de la Craiova, iar dosarul nu conţine acte doveditoare care să ateste bunurile abandonate de autor în Bulgaria, verificate şi semnate de Comisia mixtă româno-bulgară, eliberate de Ministerul Afacerilor Externe – Arhivă pentru evacuaţii declaraţi în dezacord.

Potrivit art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 9/1998, cetăţenii români sau moştenitori ai foştilor proprietari, prejudiciaţi în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensaţiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parţial compensaţii ori despăgubiri pentru bunurile imobile – construcţii şi terenuri – pe care le aveau în proprietate în judeţele Durostor şi Caliacra, cedate Bulgariei, precum şi pentru recoltele neculese de porumb, bumbac şi floarea-soarelui, şi de prevederile alin. (1) beneficiază şi cetăţenii români, moştenitori legali ai foştilor proprietari.

In continuare, acelaşi text de lege stipulează că, beneficiază de prevederile alin. 1 şi cetăţenii români prejudiciaţi în urma imigrării facultative sau obligatorii prevăzute la art. III din tratat, din alte judeţe ale Bulgariei decât judeţele cedate, Durostor şi Caliacra.

Tratatul de la Craiova stabileşte frontiera dintre cele două state vecine, România şi Bulgaria, precum şi modul de realizare a schimbului de populaţie ca urmare a noii delimitări a graniţelor.

In art. III din Tratat, s-a convenit ca problemele tehnice referitoarea la transferul de populaţiune să facă obiectul unui Acord special între Inaltele Părţi Contractante (Anexa C), acord în care la art. IV şi V s-a prevăzut şi că proprietăţile imobiliare rurale aparţinând românilor obligaţi să părăsească teritoriile transferate Bulgariei, devin proprietatea Statului Bulgar, iar Statul Român ia în sarcina sa despăgubirea românilor ce părăsesc aceste bunuri.

Prin art. V din acelaşi tratat s-a reglementat distinct că bunurile rurale – situate în judeţele Durostor şi Caliacra, dobândite în baza legilor române şi aparţinând tuturor românilor ce nu sunt cuprinşi în transferul de populaţiuni, vor putea fi lichidate liber şi nesilit de către proprietarii lor, fără piedici ce ar rezulta din dispoziţiuni legislative sau administrative bulgare, într-un termen de 18 luni, cu începere de la schimbul instrumentelor de ratificare.

Se mai stabileşte, în continuare, că, după expirarea acestui termen, autorităţile bulgare vor putea expropria aceste proprietăţi, în schimbul unei juste şi prealabile despăgubiri, stabilită după evaluările făcute de Comisia Mixtă pentru schimbul de populaţii.

Coroborând prevederile Tratatului cu dispoziţiile Legii nr. 9/1998, rezultă că dispoziţiile acestui din urmă act normativ se aplică numai persoanelor care au făcut obiectul schimbului de populaţii între cele două state, dar nu şi celor care au avut în proprietate bunuri imobile în cele două judeţe ce au revenit Bulgariei, a căror situaţie a fost reglementată distinct, prin art. V, după cum s-a arătat.

Aceste categorii de persoane au avut ca alternativă fie vânzarea acestor bunuri în termen de 1 an, fie exproprierea de către statul bulgar, în cazul în care nu se realiza vânzarea, cu o justă şi prealabilă despăgubire, dar, în nici un caz, despăgubirea lor nu cădea în sarcina statului român, după cum rezultă din interpretarea coroborată a textelor menţionate o atare răspundere revenind României numai în raport cu persoanele ce au făcut obiectul schimbului de populaţii.

In cazul dat, încadrarea autorului AI în categoria prevăzută în art. V din Tratat a fost constatată de către Comisia mixtă româno-bulgară, dar nu există dovezi cu privire la ceea ce s-a întâmplat ulterior.

Stabilit fiind că, în cauză, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 9/1998, instanţa urmează a respinge contestaţia promovată, ca nefondată, producându-şi efectele în continuare Decizia nr. 219/2008 şi Hotărârea nr. 1550/2007 a căror anulare s-a solicitat.

Tags: contencios administrativ - Legea 9/1998

Contencios administrativ – Legea 9/1998

Dosar nr. 4/88/2001

SENTINTA CIVILA Nr. 85

Sedinta publica din data de 23 Ianuarie 2009

Prin sentinta civila nr.2185/COM/ din 23 noiembrie 2007 pronuntata de judecatorul sindic în dosarul nr.4/88/2001 ( 34/2001 JS) a fost aprobat raportul final si în temeiul disp.art.132 alin.2 din L.85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei …, precum si radierea debitoarei din Registrul Comertului.

Pentru a pronunta aceasta solutie judecatorul sindic a retinut ca, procedura falimentului a fost deschisa fata de debitoarea … prin sentinta civila nr.579/20.09.2001 fiind desemnat lichidator … .

In urma identificarii si inventarierii averii debitoarei a fost efectuat raportul de evaluare a patrimoniului debitoarei, întocmite, depuse si afisate tabloul preliminar si cel final privind obligatiile debitoarei, fiind efectuate vânzari de bunuri de catre lichidator, sumele obtinute fiind distribuite catre creditorii înregistrati în tabelul final.

Cum bunurile din averea debitoarei au fost valorificate, la data de 14.09.2007 lichidatorul a prezentat raportul final, aratând ca toate bunurile din averea debitoarei au fost lichidate si nemaifiind sume posibil de recuperat a solicitat închiderea procedurii fata de debitoare, concluzionând de asemenea, ca exista elemente care sa conduca la atragerea raspunderii patrimoniale a organelor de conducere prev. de art.124 lit.c si f din L.64/1995 R.

La data de 22 ianuarie 2007 lichidatorul a formulat cerere de atragere a raspunderii patrimoniale în temeiul art.138 din L.85/2006.

Impotriva acestei sentintei a declarat recurs creditorul AVAS Bucuresti criticând-o ca fiind netemeinica si nelegala, întrucât închiderea procedurii nu putea fi efectuata înainte de solutionarea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale a fostului administrator, cerere care a formulat-o lichidatorul judiciar la data de 22.01.2007.

Prin decizia civila nr.193/COM/ din 6 martie 2008 Curtea de Apel Constanta sectia comerciala în dosarul nr.4/88/2001, a admis recursul declarat de creditorul AVAS Bucuresti, a casat sentinta civila nr.2185/23.11.2007 pronuntata de Tribunalul Tulcea si a trimis cauza spre rejudecare, retinându-se ca, instanta a închis procedura anterior solutionarii actiunii în atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere cu încalcarea disp. art.6, 136, 138 din L.85/2006.

Rejudecând cauza si examinând cererea lichidatorului de aprobare a raportului final si de închidere a procedurii falimentului debitoarei …, judecatorul sindic retine urmatoarele :

La data de 22 ianuarie 2007 lichidatorul debitoarei a formulat cerere de atragere a raspunderii patrimoniale în temeiul art.138 din L.85/2006, iar prin încheierea nr.2346/14 decembrie 2007 pronuntata în dosarul nr.202/88/2007 al Tribunalului Tulcea ramasa irevocabila, s-a luat act de renuntarea la judecata cauzei formulata de reclamanta … ( fosta …) în calitate de lichidator al debitoarei … , împotriva pârâtilor …, …, …, … si ….

Cum toate bunurile din averea debitoarei au fost lichidate si toate sumele au fost distribuite conform raportului asupra fondurilor obtinute din vânzarea bunurilor si recuperarea de creante si a planului de distributie final, dovada platilor fiind facuta cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, judecatorul sindic apreciaza ca, în cauza sunt îndeplinite conditiile pentru închiderea procedurii, motiv pentru care urmeaza a aproba raportul final si în temeiul disp.art.132 alin.2 din L.85/2006, urmeaza a dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei … si radierea din Registrul Comertului .

Tags: contencios administrativ - Legea 9/1998