Curtea de Conturi. Condiţiile investirii instanţei cu soluţionarea litigiilor născute din activitatea acesteia.

Prin sentinţa din 21 mai 2004, Tribunalul Iaşi a respins încheierea de sesizare a completului Curţi de Conturi, considerând că după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2003, instanţele judecătoreşti nu mai pot fi investite decât în condiţiile prevăzute de art. 109 şi următoarele din Codul de procedură civilă de către Curtea de Conturi, procurorul financiar sau de către persoanele fizice sau juridice care se consideră vătămate prin actul de control financiar încheiat, cerinţe ce nu sunt îndeplinite de către încheierea completului secţiei de control ulterior. Împotriva acestei sentinţe a introdus recurs procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a judeţului Iaşi care critică hotărârea primei instanţe pe motiv că au fost ignorate dispoziţiile art. 31 (2) din legea nr. 94/1992, că art. 4 din O.U.G nr. 117/2003 stabileşte că investirea instanţelor judecătoreşti după data intrării în vigoare a menţionatului act normativ, se poate realiza şi prin încheierea completelor din cadrul Curţii de Conturi şi că denumirea de „încheiere” nu poate înlătura caracterul de cerere a actului de investire, dispoziţiile Legii nr. 94/1992 trebuind considerate ca norme speciale în raport cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, cu care se completează.
Recursul se vădeşte a fi fondat întrucât la data intrării în vigoare a O.U.G nr. 117/2003, investirea instanţelor judecătoreşti se poate realiza atât prin actul de sesizare a procurorului financiar, cât şi prin actele încheiate de completele constituite în cadrul Curţi de Conturi, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 94/1992 şi pe care legiuitorul le-a denumit „încheiere”.
Faptul că denumirea de „încheiere” dată actului de sesizare al instanţei, nu îşi are corespondent în Codul de procedură civilă, nu este de natură a afecta în vreun fel exerciţiul dreptului de investire al instanţei, recunoscut Curţii de Conturi prin art. 4 din O.U.G. nr. 117/2003, întrucât denumirea aleasă de legiuitor nu are semnificaţie sau consecinţe juridice în ceea ce priveşte dreptul, în materialitatea sa.
Dacă instanţa este obligată să primească şi să soluţioneze actul de investire astfel cum impun dispoziţiile art. 4 din O.U.G nr. 117/2003 aceasta nu înseamnă că, în ceea ce priveşte conţinutul „încheiere” cel ce sesizează ar fi exonerat de obligaţia de a se conforma dispoziţiilor legale referitoare la procedura înaintea primei instanţe, consacrată de capitolul I din cartea a-II-a, titlul III al Codului de procedură civilă.
Sub acest aspect, în mod justificat s-a reţinut ca actul de învestire al instanţei de către completul Curţii de Conturi, trebuie să aibă în conţinut valenţele unei acţiuni, cerere care stă la baza oricărei proceduri contencioase.
Chiar dacă cu ocazia adoptării ordonanţei O.U.G. 117/2003 legiuitorul nu a reglementat soarta dispoziţiilor cuprinse în capitolul IV din Legea 94/1992, privind atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii de Conturi, asta nu înseamnă că se poate accepta transpunerea regulilor specifice procedurilor jurisdicţionale administrative în sfera dreptului comun specific contenciosului-administrativ.
Preluarea activităţii de soluţionare a litigiilor rezultate din activitatea Curţii de Conturi, chiar din lipsa unor dispoziţii tranzitorii sau derogatorii, nu înseamnă că instanţele judecătoreşti s-au substituit competenţelor şi trebuie să urmeze regulile după care se desfăşoară activitatea colegiilor jurisdicţionale ale Curţii de Conturi.
Titularul actului de sesizare, în demersul său judiciar nu va mai putea apela la dispoziţiile art. 31 din legea 94/1992, atunci când întocmeşte actul de sesizare ce va fi obligat care este finalitatea urmărită prin acte de investire, raportul dintre structurile Curţii de Conturi şi raporturile dintre reclamant şi instanţele judecătoreşti fiind diferite în conţinut şi esenţă de raporturile dintre controlorii financiari şi colegiu jurisdicţional, chiar dacă dispoziţiile art. 31 din menţionatul act normativ nu au fot modificate expres.
Întrucât prima instanţă s-a oprit doar asupra aspectelor formale decurgând din actul de sesizare, recursul va fi admis, cauza fiind a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Decizia nr. 374/R din 20 septembrie 2004

Tags: curtea de conturi

Sesizare curte de conturi

TRIBUNALUL TULCEA
SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ nr.343
Şedinţa publică din data de 03 martie 2009

Prin Incheierea nr. 52/18 decembrie 2008, Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Tulcea a sesizat Tribunalul Tulcea, sesizare înregistrată sub nr. 3027/88/23 decembrie 2008, solicitând următoarele:

– stabilirea răspunderii juridice şi obligarea la plată, în solidar, în favoarea Primăriei Comunei “…”, a domnilor “…” şi “…”, pentru prejudiciul în sumă de 17.000 lei şi dobânda de 1694,75 lei, precum şi pentru dobânda calculată după data de 12 decembrie 2008, şi până la data recuperării prejudiciului de la persoanele răspunzătoare;

– stabilirea răspunderii juridice şi obligarea la plată, în solidar, în favoarea Primăriei Comunei “…”, a domnilor “…” şi “…”, pentru prejudiciul în sumă de 5.543,03 lei produs prin plata reparaţiilor pentru un număr de autoturisme mai mare decât cel normat, pentru dobânda în sumă de 655,95 lei aferentă acestui prejudiciu, precum şi dobânda calculată după data de 30 noiembrie 2008 şi până la data recuperării prejudiciului de la persoanele răspunzătoare;

– obligarea la plată a Primăriei Comunei “…”, în favoarea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, pentru suma de 4152 lei reprezentând contribuţie datorată şi nevirată din anul 2006 şi pentru majorările de întârziere în sumă de 3254 lei, calculate până la data de 12 decembrie 2008, precum şi pentru majorările calculate până la data virării efective a contribuţiei respective;

– stabilirea răspunderii juridice şi obligarea la plată, în solidar, în favoarea Primăriei Comunei “…”, a domnilor “…” şi “…”, pentru prejudiciul în sumă de 3.254 lei, produs prin plata unor majorări de întârziere cauzate ca urmare a neachitării la termen a obligaţiilor bugetare, precum şi pentru dobânda ce se va calcula de la data plăţii de către Primăria Comunei “…” a majorărilor respective şi până la data recuperării prejudiciului de la persoanele răspunzătoare.

Prin Incheierea menţionată că s-a reţinut că pârâţii – primar “…”, ordonator principal de credite, şi “…” – contabil, datorează Primăriei Luncaviţă, judeţ Tulcea, suma de 17.000 lei şi dobânda de 1694,75 lei, şi dobânda în continuare, începând cu 12 decembrie 2008, pentru plata unor drepturi salariale neprevăzute de legislaţia în vigoare; suma de 5543,03 lei, rezultată din plata reparaţiilor pentru un număr de autoturisme mai mare decât cel normat, cu dobânda aferentă de 655,95 lei, şi dobânda calculată începând cu 30 noiembrie 2008; suma de 3254 lei reprezentând majorări de întârziere, plătite ca urmare a neachitării în termen a obligaţiilor bugetare, cu dobânda aferentă calculată de la data plăţii acestor sume.

Curtea de Conturi a mai învederat că Primăria “…” are de achitat către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate suma de 4152 lei reprezentând contribuţie datorată şi nevirată din anul 2006, 3254 lei – penalităţi de întârziere până la 12 decembrie 2008, precum şi în continuare.

Alăturat Incheierii din 18 decembrie 2008, s-au anexat raportul de control intermediar nr. 1283 din 12 decembrie 2008, cu anexele acestuia, explicaţiile scrise ale pârâţilor, facturi, registru de casă, situaţii centralizatoare ale sumelor calculate şi alte înscrisuri.

La termenul de judecată din 27 februarie 2009, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii sesizării, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 217/2008, ce modifică Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Examinând cauza, în raport cu excepţia invocată, instanţa reţine că, prin raportul de control intermediar nr. 1223/12 decembrie 2008, întocmit ca urmare a verificării contului anual de execuţie şi a bilanţului contabil pentru anul 2007 al Consiliului Local “…” s-a constatat că bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 17000 lei, la care se adaugă dobânda aferentă reprezentând drepturi speciale acordate salariaţilor – funcţionari publici şi personal contractual, pentru refacerea capacităţii de muncă, securităţii muncii şi asigurarea protecţiei speciale, conform acordului/contractului colectiv de muncă nr. 3475 din 1 octombrie 2007, prin aceasta fiind încălcate prevederile art. 14 alin. 3 din Legea nr. 273/2006, art. 54 alin. 6 din Legea nr. 273/2006, art. 7 din O.G. nr. 119/1999, art. 8 alin. 1, art. 12 alin. 1 şi art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1999, lipsa de temei legal rezultând şi din adresa nr. 11707 din 23 ianuarie 2008, emisă de către D.M.P.S. TULCEA şi din adresa nr. 420965 din 13 februarie 2008, emisă de D.G.F.P. , iar răspunderea pentru producerea prejudiciului revenind pârâţilor “…” – primar, în calitate de ordonator principal de credite, şi “…” – contabil, care a acordat viza de control financiar preventiv propriu.

Prin aceeaşi operaţiune de control s-a mai stabilit că instituţia controlată a fost prejudiciată şi cu suma de 5543,03 lei, cu dobânzile aferente, prin menţinerea în patrimoniu, a unui număr de autoturisme mai mare decât cel normat prin încălcarea art. 14 alin. 3 din Legea nr. 273/2006 şi art. 51) alin. 1 din O.G. nr. 80/2001, pentru această situaţie fiind răspunzători cei doi pârâţi menţionaţi anterior.

In urma verificărilor a mai rezultat că Primăria “…” nu a calculat, înregistrat şi virat contribuţia la asigurările sociale de sănătate pe perioada iunie – decembrie 2006, conform prevederilor Legii nr. 95/2006 şi nici majorările de întârziere datorate pentru neplata în termen a respectivelor sume, datorate de angajator pentru ajutoarele sociale achitate persoanelor beneficiare, în baza Legii nr. 416/2001, datorarea acestor majorări fiind imputabile ordonatorului principal de credite şi contabilului ce trebuia să întocmească actele de plată a impozitelor şi taxelor.

Insă, la data de 28 octombrie 2008, a intrat în vigoare Legea nr. 217/2008, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992, prin care s-au abrogat dispoziţiile art. 40 şi urm. care reglementau competenţa materială şi teritorială a instanţelor Curţii de Conturi şi care, ulterior, a fost preluată de instanţele judecătoreşti, odată cu preluarea judecătorilor financiari.

Actul normativ menţionat, în forma în vigoare, nu mai prevede posibilitatea Curţii de Conturi a României, prin Camerele de conturi judeţene, de sesizare a instanţei judecătoreşti pentru stabilirea răspunderii civile pentru pagubele cauzate şi plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar de către administratori, gestionari şi contabili, precum şi de celelalte persoane supuse jurisdicţiei Curţii de Conturi, art. 31 alin. 3 stipulând că în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice audiate această stare de fapt, iar stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia revin acesteia.

De asemenea, în art. 1 alin. 4 din Legea nr. 94/1994, modificată prin legea nr. 217/2008, se prevede că litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate.

In consecinţă, coroborând prevederile legale arătate, se concluzionează că stabilirea răspunderii persoanelor vinovate şi a întinderii prejudiciului se poate realiza de către instanţele judecătoreşti numai la solicitarea entităţii publice verificate.

In aceste condiţii, faţă de prevederile legale menţionate, sesizarea Curţii de Conturi, promovată după data de 28 octombrie 2008, este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, urmând ca entitatea publică controlată, prin conducerea sa, să decidă modul de valorificare a concluziilor raportului de control întocmit, dispoziţiile legale incidente fiind de imediată aplicare.

Tags: curtea de conturi, Legea nr. 217/2008