Contestatie decizie de imputatie

TRIBUNALUL TULCEA
SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALA ŞI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ nr.344
Şedinţa publică din data de 03 martie 2009

T R I B U N A L U L:

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată la nr. 3/88/5 ianuarie 2009, 120 reclamanţi au contestat deciziile de imputaţie emise fiecăruia dintre aceştia de către Primarul Municipiului Tulcea, solicitând anularea lor ca nelegale şi netemeinice.

In motivare, reclamanţii arată că, în conformitate cu acordul/contractul colectiv de muncă pentru anul 2007, încheiat între Consiliul Local Tulcea şi Sindicatul Salariaţilor din Administraţia Publică din judeţul Tulcea, înregistrat la D.M.S.S. TULCEA, sub nr. 63/6875/18 mai 2006 şi cu prevederile actului adiţional nr. 2, înregistrat sub nr. 3474 din 5 martie 2007, salariaţilor şi funcţionarilor publici li s-au acordat lunar drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă şi, respectiv drepturi speciale ce reprezintă acoperirea unei părţi din cheltuielile cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stressului, hrană, motivarea personalului pentru asigurarea stabilităţii şi condifenţialităţii, însă, nesocotind puterea de lege a contractului încheiat şi considerând că plata drepturilor speciale s-a făcut fără temei legal, pârâtul a emis deciziile de imputaţie contestate.

Se mai susţine că acordul/contractul colectiv de muncă pe anul 2007 este legal, valabil încheiat şi opozabil pârâtului, fiind aprobat şi prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 25/5 februarie 2007, iar cheltuielile necesare achitării drepturilor speciale au fost incluse în bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Tulcea.

Reclamanţii mai precizează că au fost respectate şi dispoziţiile art. 22 alin. 1 pct. a, b, din H.G. nr. 833/2007, şi respectiv art. 12 din Legea nr. 130/1996, aşa încât sumele de bani au fost legal datorate şi încasate, condiţii în care nu rezultă existenţa unei obligaţii de restituire a lor.

In dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar, în copie, dispoziţiile de imputare contestate, dovada calităţii de funcţionar public şi personal contractual, acordul/contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 63/6876/18 mai 2006, actul adiţional nr. 1 şi 2, procesul verbal din 5 februarie 2007, H.C.L. nr. 25 din 5 februarie 2007, raport privind proiectul bugetului local pe anul 2007 şi alte înscrisuri.

La solicitarea instanţei, Primarul Municipiului Tulcea a comunicat înscrisurile ce au stat la baza emiterii dispoziţiilor atacate.

La termenul de judecată din 27 februarie 2009, s-a disjuns cererea reclamanţilor – personal contractual de cererea reclamanţilor – funcţionari public, instanţa rămânând investită cu această din urmă cerere a celor 109 funcţionari publici.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că reclamanţii ssunt funcţionari publici, calitate în care, fiecăruia dintre aceştia, în conformitate cu prevederile art. 84 lit. b din Legea nr. 188/999 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, Primarul Municipiului Tulcea le-a emis dispoziţii privind imputarea sumei de 2280 lei reprezentând drepturi speciale acordate potrivit acordului/contractului colectiv de muncă, încheiat între Consiliul Local Tulcea şi Sindicatul Salariaţilor din Administraţia Locală Tulcea pentru anul 2007.

In referatul nr. 44240 din 10 decembrie 2008 al Direcţiei Economice din cadrul Consiliului Local Tulcea, ce a stat la baza emiterii dispoziţiilor contestate s-a menţionat că, urmare a controlului efectuat asupra contului anual de execuţie şi bilanţului contabil pe anul 2007 de către Camera de Conturi Tulcea, s-a constatat că drepturile speciale pentru menţinerea sănătăţii şi asigurarea protecţiei personalului, în cuantum lunar de 180 lei, nu au bază legală, neputând face obiectul contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul Primăriei Tulcea, iar prin acordarea lor a fost prejudiciat bugetul local cu suma totală de 294.300 lei, pentru care au fost calculate dobânzi de 43.046 lei, sistându-se plata lor începând cu luna ianuarie 2009.

Potrivit art. 32 alin. 5 din acordul/contractul colectiv de muncă aplicabil şi pentru anul 2007, şi înregistrat la D.M.S.P. TULCEA sub nr.63/6876/18 mai 2006, modificat prin actele adiţionale nr. 1 din 3 ianuarie 2007 şi nr. 2/1 februarie 2007, ambele înregistrate, pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii şi asigurarea protecţiei personalului, funcţionarii publici şi personalul contractual beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă în cuantum de 180 lei lunar (300 lei după , reprezentând acoperirea unei părţi a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stressului, hrană, motivarea personalului pentru asigurarea stabilităţii şi confidenţialităţii faţă de instituţie.

Pe lângă faptul că acordul/contractul colectiv de muncă, inclusiv clauza arătată, a fost semnat de ambele părţi, prin H.C.L. nr. 25/5 februarie 2007, s-a aprobat bugetul local al municipiului Tulcea pe anul 2007 în care s-au cuprins şi drepturile speciale prevăzute în art. 32 alin. 5, ce ulterior au fost şi achitate fiecăruia dintre reclamanţi.

În continuare, este de subliniat că art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că „un contract colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală, pe de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi orice alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă”, iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.

De asemenea, conform art.12 alin.1 din acelaşi act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale, aceleaşi dispoziţii fiind cuprinse şi în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007 – 2010.

Interpretând per a contrario dispoziţiile legale menţionate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate, clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Pe de altă parte, folosind acelaşi principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi ale art.81 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaţilor mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În acest sens sunt şi prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii, cu care se completează Legea nr.188/1995, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispoziţiile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.

În aceste condiţii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părţile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

Un argument în plus îl constituie şi art.72 din Legea nr. 188/1999 potrivit cu care autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă…….., de unde rezultă că autorităţile locale sunt autorizate să dispună de sumele alocate pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă, precum şi cele pentru sănătate şi securitatea muncii.

Or, prevederile art. 32 alin. 5 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noţiunii de „îmbunătăţire a condiţiilor la locul de muncă”, părţile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuţie sunt necesare dezvoltării condiţiilor de muncă.

Nu trebuie omise în acest context nici dispoziţiile Convenţiei OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi prin convenţie (art.1), iar negocierea că poate asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajării, şi/sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispoziţiilor O.I.M.

Mai mult, obligaţiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât acesta a fost înregistrat şi prin acest fapt a devenit opozabil şi în acelaşi timp, obligatoriu pentru părţile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii şi art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea exercitării contractului colectiv de muncă derivă şi din prevederile Convenţiei OIM nr.131/1970, după cum s-a arătat, pe lângă faptul că alin.2 al ambelor articole prevede atragerea răspunderii părţilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligaţiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.

Este de relevat şi că DMPS Tulcea a înregistrat contractul acordul colectiv de muncă, fără obiecţiuni, acesta exercitându-şi contractul de legalitate.

Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispoziţiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanţa competentă, la cererea părţii interesate (art.24 alin.2 din Legea nr.130/1996).

Se prevede, de asemenea, faptul că, la momentul înregistrării, direcţiile generale teritoriale de muncă şi protecţie socială vor verifica dacă acestea conţin clauze negociate cu nerespectarea dispoziţiilor art.8, exercitând în acest mod controlul de legalitate şi dacă constată negocierea unor clauze cu încălcarea art.8, au obligaţia de a lua măsuri de intrare în legalitate, de a se înlătura din contract clauzele contrare legii (art. 27 alin. 2 coroborat cu art.28).

Însă procedura descrisă nu a avut loc, ceea ce înseamnă că DMPS şi-a dat avizul favorabil, moment în care contractul/acordul colectiv începe să-şi producă efectele, deoarece numai refuzul înregistrării acestuia făcea inaplicabile clauzele cuprinse în respectivul contract/acord.

Argumentele prezentate impun concluzia că reclamanţilor li se cuveneau drepturile speciale prevăzute în acordul/contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2007, art. 32 alin. 5, aşa încât nu se justifică demersurile întreprinse în vederea recuperării acestora, prin emiterea dispoziţiilor de imputare.

Drept consecinţă, în raport de cele constatate, instanţa urmează a admite cererea formulată şi a anula ca netemeinice dispoziţiile de imputare emise reclamanţilor de către Primarul Municipiului Tulcea.

Etichete: decizie de imputatie, H.G. nr. 833/2007, Legea nr. 130/1996

Contestatie decizie de imputatie

TRIBUNALUL TULCEA
SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALA ŞI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ nr.344
Şedinţa publică din data de 03 martie 2009

T R I B U N A L U L:

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată la nr. 3/88/5 ianuarie 2009, 120 reclamanţi au contestat deciziile de imputaţie emise fiecăruia dintre aceştia de către Primarul Municipiului Tulcea, solicitând anularea lor ca nelegale şi netemeinice.

In motivare, reclamanţii arată că, în conformitate cu acordul/contractul colectiv de muncă pentru anul 2007, încheiat între Consiliul Local Tulcea şi Sindicatul Salariaţilor din Administraţia Publică din judeţul Tulcea, înregistrat la D.M.S.S. TULCEA, sub nr. 63/6875/18 mai 2006 şi cu prevederile actului adiţional nr. 2, înregistrat sub nr. 3474 din 5 martie 2007, salariaţilor şi funcţionarilor publici li s-au acordat lunar drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă şi, respectiv drepturi speciale ce reprezintă acoperirea unei părţi din cheltuielile cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stressului, hrană, motivarea personalului pentru asigurarea stabilităţii şi condifenţialităţii, însă, nesocotind puterea de lege a contractului încheiat şi considerând că plata drepturilor speciale s-a făcut fără temei legal, pârâtul a emis deciziile de imputaţie contestate.

Se mai susţine că acordul/contractul colectiv de muncă pe anul 2007 este legal, valabil încheiat şi opozabil pârâtului, fiind aprobat şi prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 25/5 februarie 2007, iar cheltuielile necesare achitării drepturilor speciale au fost incluse în bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Tulcea.

Reclamanţii mai precizează că au fost respectate şi dispoziţiile art. 22 alin. 1 pct. a, b, din H.G. nr. 833/2007, şi respectiv art. 12 din Legea nr. 130/1996, aşa încât sumele de bani au fost legal datorate şi încasate, condiţii în care nu rezultă existenţa unei obligaţii de restituire a lor.

In dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar, în copie, dispoziţiile de imputare contestate, dovada calităţii de funcţionar public şi personal contractual, acordul/contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 63/6876/18 mai 2006, actul adiţional nr. 1 şi 2, procesul verbal din 5 februarie 2007, H.C.L. nr. 25 din 5 februarie 2007, raport privind proiectul bugetului local pe anul 2007 şi alte înscrisuri.

La solicitarea instanţei, Primarul Municipiului Tulcea a comunicat înscrisurile ce au stat la baza emiterii dispoziţiilor atacate.

La termenul de judecată din 27 februarie 2009, s-a disjuns cererea reclamanţilor – personal contractual de cererea reclamanţilor – funcţionari public, instanţa rămânând investită cu această din urmă cerere a celor 109 funcţionari publici.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că reclamanţii ssunt funcţionari publici, calitate în care, fiecăruia dintre aceştia, în conformitate cu prevederile art. 84 lit. b din Legea nr. 188/999 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, Primarul Municipiului Tulcea le-a emis dispoziţii privind imputarea sumei de 2280 lei reprezentând drepturi speciale acordate potrivit acordului/contractului colectiv de muncă, încheiat între Consiliul Local Tulcea şi Sindicatul Salariaţilor din Administraţia Locală Tulcea pentru anul 2007.

In referatul nr. 44240 din 10 decembrie 2008 al Direcţiei Economice din cadrul Consiliului Local Tulcea, ce a stat la baza emiterii dispoziţiilor contestate s-a menţionat că, urmare a controlului efectuat asupra contului anual de execuţie şi bilanţului contabil pe anul 2007 de către Camera de Conturi Tulcea, s-a constatat că drepturile speciale pentru menţinerea sănătăţii şi asigurarea protecţiei personalului, în cuantum lunar de 180 lei, nu au bază legală, neputând face obiectul contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul Primăriei Tulcea, iar prin acordarea lor a fost prejudiciat bugetul local cu suma totală de 294.300 lei, pentru care au fost calculate dobânzi de 43.046 lei, sistându-se plata lor începând cu luna ianuarie 2009.

Potrivit art. 32 alin. 5 din acordul/contractul colectiv de muncă aplicabil şi pentru anul 2007, şi înregistrat la D.M.S.P. TULCEA sub nr.63/6876/18 mai 2006, modificat prin actele adiţionale nr. 1 din 3 ianuarie 2007 şi nr. 2/1 februarie 2007, ambele înregistrate, pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii şi asigurarea protecţiei personalului, funcţionarii publici şi personalul contractual beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă în cuantum de 180 lei lunar (300 lei după , reprezentând acoperirea unei părţi a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stressului, hrană, motivarea personalului pentru asigurarea stabilităţii şi confidenţialităţii faţă de instituţie.

Pe lângă faptul că acordul/contractul colectiv de muncă, inclusiv clauza arătată, a fost semnat de ambele părţi, prin H.C.L. nr. 25/5 februarie 2007, s-a aprobat bugetul local al municipiului Tulcea pe anul 2007 în care s-au cuprins şi drepturile speciale prevăzute în art. 32 alin. 5, ce ulterior au fost şi achitate fiecăruia dintre reclamanţi.

În continuare, este de subliniat că art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că „un contract colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală, pe de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi orice alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă”, iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.

De asemenea, conform art.12 alin.1 din acelaşi act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale, aceleaşi dispoziţii fiind cuprinse şi în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007 – 2010.

Interpretând per a contrario dispoziţiile legale menţionate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate, clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Pe de altă parte, folosind acelaşi principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi ale art.81 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaţilor mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În acest sens sunt şi prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii, cu care se completează Legea nr.188/1995, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispoziţiile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.

În aceste condiţii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părţile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

Un argument în plus îl constituie şi art.72 din Legea nr. 188/1999 potrivit cu care autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă…….., de unde rezultă că autorităţile locale sunt autorizate să dispună de sumele alocate pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă, precum şi cele pentru sănătate şi securitatea muncii.

Or, prevederile art. 32 alin. 5 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noţiunii de „îmbunătăţire a condiţiilor la locul de muncă”, părţile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuţie sunt necesare dezvoltării condiţiilor de muncă.

Nu trebuie omise în acest context nici dispoziţiile Convenţiei OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi prin convenţie (art.1), iar negocierea că poate asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajării, şi/sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispoziţiilor O.I.M.

Mai mult, obligaţiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât acesta a fost înregistrat şi prin acest fapt a devenit opozabil şi în acelaşi timp, obligatoriu pentru părţile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii şi art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea exercitării contractului colectiv de muncă derivă şi din prevederile Convenţiei OIM nr.131/1970, după cum s-a arătat, pe lângă faptul că alin.2 al ambelor articole prevede atragerea răspunderii părţilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligaţiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.

Este de relevat şi că DMPS Tulcea a înregistrat contractul acordul colectiv de muncă, fără obiecţiuni, acesta exercitându-şi contractul de legalitate.

Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispoziţiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanţa competentă, la cererea părţii interesate (art.24 alin.2 din Legea nr.130/1996).

Se prevede, de asemenea, faptul că, la momentul înregistrării, direcţiile generale teritoriale de muncă şi protecţie socială vor verifica dacă acestea conţin clauze negociate cu nerespectarea dispoziţiilor art.8, exercitând în acest mod controlul de legalitate şi dacă constată negocierea unor clauze cu încălcarea art.8, au obligaţia de a lua măsuri de intrare în legalitate, de a se înlătura din contract clauzele contrare legii (art. 27 alin. 2 coroborat cu art.28).

Însă procedura descrisă nu a avut loc, ceea ce înseamnă că DMPS şi-a dat avizul favorabil, moment în care contractul/acordul colectiv începe să-şi producă efectele, deoarece numai refuzul înregistrării acestuia făcea inaplicabile clauzele cuprinse în respectivul contract/acord.

Argumentele prezentate impun concluzia că reclamanţilor li se cuveneau drepturile speciale prevăzute în acordul/contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2007, art. 32 alin. 5, aşa încât nu se justifică demersurile întreprinse în vederea recuperării acestora, prin emiterea dispoziţiilor de imputare.

Drept consecinţă, în raport de cele constatate, instanţa urmează a admite cererea formulată şi a anula ca netemeinice dispoziţiile de imputare emise reclamanţilor de către Primarul Municipiului Tulcea.

Etichete: contract colectiv de muncă, decizie de imputatie, H.G. nr. 833/2007, Legea nr. 130/1996