Top

Constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Natura litigiului. Declinare competenţă.

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 419 (18.02.2009)
Autor: JUDECĂTORIA MANGALIA
Domenii asociate: repunere în drepturi

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia reclamanta SC x SA a chemat în judecată pe pârâta C M solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate dobândirea de către reclamantă, prin efectul accesiunii imobiliare, a dreptului de proprietate asupra construcţiei Magazin alimentar S.C. y S.R.L. din Staţiunea Neptun, situat în apropierea Bazarului Neptun şi să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In fapt, s-a arătat că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Autoritatea Naţională pentru Turism s-a transmis în proprietatea exclusivă a reclamantei suprafaţa de 779073,44 mp identificată în planurile topografice cuprinse în documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor înregistrate la Oficiul de Cadastru, Geodezie şi Cartografice Constanţa iar prin încheierea pronunţată de Judecătoria Mangalia –Biroul de Carte Funciară s-a intabulat dreptul de proprietate al societăţii reclamante asupra acestui teren.

Reclamanta a motivat că suprafaţa de 66,67 mp teren situat în Staţiunea Neptun şi pe care este amplasat Magazinul alimentar S.C. y SRL este proprietatea sa astfel că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art.492 Cod civil.

În drept, au fost invocate disp.art.492-494 Cod civil.

Cererii i-au fost anexate copii de pe înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii reclamantei

Pârâta a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Autoritatea Naţională pentru Turism şi rectificarea intabulării dispuse prin încheierea pronunţată de Judecătoria Mangalia.

Reclamanta pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională şi a solicitat disjungerea cererii reconvenţionale de cererea principală şi judecarea separată a acestora.

Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 07.01.2009, apreciind că judecata cererii principale este întârziată de judecarea cererii reconvenţionale având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Autoritatea Naţională pentru Turism şi având în vedere dispoziţiile art. 120 alin.2 Cod procedură civilă, instanţa a dispus disjungerea şi judecarea separată a cererii reconvenţionale.

Cererea reconvenţională având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Autoritatea Naţională pentru Turism a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sun număr nou.

În şedinţa publică din data de 07.01.2009 instanţa, faţă de dispoziţiile art. 3 punctul 1 Cod procedură civilă, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Mangalia în soluţionarea cererii de constatare a nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Autoritatea Naţională pentru Turism.

Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În vederea soluţionării excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Mangalia, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanţa reţine împrejurarea că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor are natura juridică de act administrativ unilateral, fiind emis de Autoritatea Naţională pentru Turism în executarea dispoziţiilor Legii nr.15/1990.

Potrivit art. 3 punctul 1 Cod procedură civilă, Curţile de apel judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.

Faţă de dispoziţiile legale anterior citate şi având în vedere împrejurarea că certificatul de atestare a dreptului de proprietate are natura juridică de act administrativ unilateral, fiind emis de Autoritatea Naţională pentru Turism în executarea Legii nr.15/1990, instanţa apreciază că excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Mangalia este întemeiată şi o va admite.

Pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 158 Cod procedură civilă, instanţa va declina competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

Etichete: , , ,