Recurs.Plangere contraventionala
Dosar nr. 699/179/2008
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
DECIZIA CIVILĂ Nr. 134
Şedinţa publică de la 13 Februarie 2009
Prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr.0115150 încheiat la 4.06.2008 de către Poliţia Oraşului Babadag, s-a reţinut că în ziua sus menţionată petentul ……… a condus motociclul TGB ……… pe str. Republicii din oraşul Babadag, iar în dreptul imobilului cu nr.85 a depăşit autoturismul ……. şi a reintrat brusc în faţa acestuia. După ce autoturismul a frânat, petentul a manevrat ATV-ul cu spatele şi a intrat în coliziune cu autovehiculul …….
Prin sentinţa civilă nr.701 din 30 septembrie 2008, Judecătoria Babadag a respins plângerea, ca nefondată reţinând în motivare că martorii propuşi de către petemnt au relatat că au fost de faţă în momentul producerii accidentului. Aceştia au văzut cele două autovehicule care opriseră în faţa trecerii de pietoni de pe str. Republicii, un ul în spatele celuilalt, dar nu au putut preciza dacă a avut loc vreo coliziune între ele, dacă cei doi conducători auto implicaţi au comunicat între ei cu acest prilej, nefurnizând elemente pe baza cărora să se poată trage vreo concluzie cu privire la vinovăţie.
Martorul ……… în schimb a declarat că în ziua de 4.06.2008 se afla la circa 20 – 30 metri de trecerea de pietoni în faţa Băncii „Transilvania” din oraşul Babadag şi a văzut când cele două autovehicule au oprit pentru a acorda prioritate persoanelor angajate în traversarea străzii. Imediat după oprire, petentul care conducea ATV-ul, a manevrat acest vehicul cu spatele în mod intenţionat şi a lovit autoturismul marca „Renault Megane”, având număr de înmatriculare …….
Martorul a precizat că nimic nu justifică această manevră a motociclului şi că petentul a întors capul în spate către autoturismul „Renault”, cu această ocazie provocând impactul cu bună ştiinţă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs recurentul petent ………, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, fără a motiva însă recursul.
Recursul este nefondat.
Prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr.0115150/4.06.2008 întocmit de Poliţia Oraşului Babadag, petentul ……… a fost sancţionat cu 10 puncte amendă în valoare de 500 lei şi 3 puncte de penalizare pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art.118 lit.d şi art.128 lit.a din ROUG nr.95/2008, reţinându-se în sarcina sa că în ziua de 4.06.2008 petentul ……… a condus motociclul TGB ………, pe str. Republicii din oraşul Babadag, iar în dreptul imobilului cu nr.85 a depăşit autoturismul ……… şi a reintrat brusc în faţa acestuia.
După ce autoturismul a frânat, petentul a manevrat ATV-ul cu spatele şi a intrat în coliziune cu autovehiculul.
Situaţia de fapt reţinută de organul constatator este conturată de declaraţia martorului ……… care a arătat că, după ce petentul a privit în spate, a executat manevra de mers înapoi şi s-a tamponat cu autoturismul „Renault Megane”.
Susţinerile petentului care arată că în realitate autoturismul a lovit motociclul şi conducătorul autoturismului i-ar fi făcut un semn obscen din mână, nu pot fi reţinute întrucât nu au fost probate.
Asemenea fapte chiar de-ar fi adevărate, nu îl îndreptăţeau pe petent să procedeze de maniera mai sus reţinută potrivit principiului conform căruia „nimeni nu-şi poate face dreptate singur”.
Prin urmare, petentul – recurent nu a reuşit să răstoarne prezumţia relativă de adevăr de care se bucură procesul verbal de contravenţie, acest act de autoritate făcând dovada deplină până la proba contrară.