Top

Recurs-contestatie la executare

Dosar nr. 3745/327/2008

R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
DECIZIA CIVILĂ NR. 184
Şedinţa publică de la 04 martie 2009

Asupra recursurilor civile de faţă;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tulcea, sub nr.3745/327/2008, contestatoarea (…) a formulat în contradictoriu cu intimata (…) contestaţiie la executarea silită pornită în cadrul dosarului nr.180/2008 al BEJ Vlad Irinel, solicitând reducerea cheltuielilor de executare şi a onorariului de avocat în cuantum de 12.041,6 lei stabilit în cadrul acestui dosar.
Prin sentinţa civilă nr.2014/8.08.2008 Judecătoria Tulcea a respins contestaţia la executare ca nefondată, reţinând în motivare următoarele:
Prin procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 28.03.2008 a fost stabilit în temeiul art. 371 ind.7, al.1,2,3 şi 4 c. proc civ. cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 3.432,3 lei.
De asemenea , se observă că la data de 26.06.2008, respectiv 04.08.2008 au fost încheiate în temeiul art. 388 c.proc civ procese verbale prin care s-a consemnat predarea sumei de 10.000 EUR creditoarei, urmare a demarării procedurii de executare silită, iar din conţinutul cărora reiese faptul că executarea silită viza recuperarea creanţei reţinută în titlu executor şi pentru care a fost instituit sechestrul asigurător, precum şi a cheltuielilor de judecată şi executare în cuantum de 12.041 lei.
Potrivit art. 399 al.1 c.proc civ,”împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie la executare de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.”
Se observă că motivele contestaţiei vizează cuantumul cheltuielilor de judecată şi a cheltuielilor de judecată stabilite la cuantumul total de 12.041 lei.
Relativ la cheltuielile de judecată, se constată că acestea au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească, iar pe calea contestaţiei la executare nu se pot repune în discuţie şi administra probe pentru a combate situaţia de fapt, soluţionată cu ocazia procesului de fond, nefiind posibil a se schimba fondul soluţiei cuprinse în titlu executoriu.
În ceea ce priveşte cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite acestea sunt, potrivit art. 371 ind.7 al.2 în sarcina debitorului urmărit. Este un principiu similar cu cel consacrat în art. 274 c.cproc civ, iar debitorul, şi de această dată este în culpă procesuală, întrucât nu şi-a executat voluntar obligaţiile impuse prin titlul executoriu.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au formulat recurs ambele părţi.
Recurenta (…)a invocat în motivarea recursului faptul că în mod greşit s-a admis doar în parte capătul de cerere privitor la obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în faţa primei instanţe. Potrivit preved. art.274 al.3 cpc, judecătorul are dreptul să micşoreze onorariul avocatului, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câtre ori constată că acesta este nepotrivit de mare faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În prezent acest tablou nu mai există, astfel că norma de drept devine inaplicabilă, acesta fiind şi punctul de vedere al practicii judiciare din prezent.
Aceeaşi recurentă a mai invocat şi faptul că atunci când prima instanţă a analizat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a nesocotit mai multe principii de drept şi anume: principiul disponibilităţii al contradictorialităţii, a legalităţii armelor, oralităţii, cel al respectării dreptului la apărare precum şi principiul organizării justiţiei pe sistemul dublului grad de jurisdicţie.
S-a mai invocat şi faptul că, întrucât textul de lege reprezintă o restrângere a dreptului părţii care a câştigat procesul de a i se restitui cheltuielile de judecată, s-a apreciat că judecătorii pot micşora onorariile doar prin utilizarea celor două criterii legale, respectiv valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat. În speţă, valoarea pricinii este de 12.000 EURO, iar munca avocatului trebuie analizată doar prin prisma culpei procesuale a părţii care a căzut în pretenţii, neputând reduce onorariul în funcţie de posibilităţile materiale ale părţii aflate în culpă. Chiar şi atunci când partea care a câştigat procesul a optat pentru a fi reprezentată de un avocat foarte bine cotat, partea adversă fiind evident în culpă procesuală, trebuie acordat întregul onorariul plătit, pentru că în caz contrar instanţa ar ajunge să dirijeze indirect o piaţă ce se vrea a fi liberă.
În drept, s-au invocat preved. art.304 pct.9 rap. la art.312 alin.1 şi 2 cpc, solicitându-se admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul obligării intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În recursul său, contestatoarea (…) – (…) a invocat faptul că în dosarul nr.1247/327/2008 al Judecătoriei Tulcea, având ca obiect sechestru asigurator se află împuternicirea avocaţială nr.45/28.03.2008 a av. Andrei Felix, în care se menţionează „redactare acţiune sechestru asigurator”, precum şi chitanţa nr.166 cu o valoare de 2.000 lei, chitanţă care nu a fost luată în considerare, întrucât aceasta nu viza faza de executare silită. Oricum, în această fază procesuală munca avocatului se reduce la redactarea unei simple cereri, iar instanţa poate face aprecieri şi în raport de complexitatea cauzei, pentru a nu se ajunge ca în faza executării silite, onorariul avocatului să depăşească debitul datorat.
Aceeaşi recurentă a mai invocat şi faptul că, contestaţia formulată viza cheltuielile de executare şi onorariul de avocat din faza de executare şi nu acele cheltuieli făcute în cursul proceselor, mai exact contestaţia viza suma de 7000,3 lei (12.041 – 5.039,3) cu titlu de cheltuieli de executare şi onorariul de avocat.
Referitor la onorariul executorului judecătoresc s-a mai invocat faptul că în condiţiile în care imediat după primirea somaţiei s-a achitat cea mai mare parte din debit, respectiv suma de 10.000 EURO, se apreciază că onorariul executorului, în cuantum de 5.000 lei este foarte mare, raportat la munca depusă şi la complexitatea dosarului, iar instanţa trebuia să reducă acest onorariu,
În drept, s-au invocat prev. art.304 indice 1 cpc, art.274 cpc, iar în dovedire ambele recurente au depus la dosar practică judiciară.
Faţă de recursul contestatoarei (…) – (…), intimata (…)a formulat întâmpinare arătând că motivul pentru care a înţeles să solicite prestaţia avocaţială şi în faza executării silite îl reprezintă indisponibilitatea sa de a se preocupa prin demersuri personale de recuperarea creanţei precum şi faptul că, nu are încredere în debitoarea sa, aceasta acţionând de maniera tergiversării tuturor procedurilor în scopul amânării cât mai mult cu putinţă a momentului executării silite. Apărătorul său a făcut multe demersuri, în scopul executării silite, a acordat consultaţii juridice precum şi multe alte demersuri.
Analizând legalitatea sentinţei recurate, în raport de criticile formulate de cele două recurente, tribunalul constată că recursul formulat de recurenta (…) – (…) este neîntemeiat, iar cel formulat de (…)este întemeiat, potrivit celor ce succed:
Prin încheierea pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr.1247/327/2008, această instanţă a dispus instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea contestatoarei, până la concurenţa sumei de 12.000 EURO, iar ulterior, după punerea în executare silită a acestei încheieri şi formarea dosarului de executare nr.180/2008 al BEJ Vlad Irinel, la data de 28.03.2008, executorul judecătoresc a procedat la stabilirea prin proces verbal a cuantumului cheltuielilor de executare, la suma totală de 3.432,3 lei reprezentând: 1200 lei + TVA 19% reprezentând onorariu de executare conform OMJ nr.2550/C/14.11.2006 şi art.37 din Legea nr.188/2000, 2.000 lei reprezentând onorariu de avocat în dosarul de executare şi 4,3 lei reprezentând contravaloare taxă timbru.
În zilele de 26.06.2008 şi respectiv 4.08.2008 au fost încheiate de executorul judecătoresc, în tem.art.388 cpc, procese verbale prin care s-a consemnat predarea sumei de 10.000 EURO creditoarei, urmare demarării procedurii de executare silită pentru recuperarea sumei totale de 12.000 EURO şi 12.041,6 lei reprezentând contravaloare creanţă şi cheltuieli de judecată şi executare.
Potrivit art.37 al.1 lit.a din Legea nr.188/2000, executorii judecătoreşti au dreptul pentru serviciul prestat la onorarii minimale şi maximale stabilite de Ministrul Justiţiei cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, iar pentru executările silite purtând asupra creanţelor ce au ca obiect plata unor sume de până la 50.000 lei, onorariul poate fi de 10% din valoarea creanţei.
În cauză, executorul judecătoresc a stabilit onorariul apropiat de limita de 10% raportat la o creanţă de 12.000 EURO. Nu se poate însă considera că valoarea creanţei la care trebuie să se raporteze executorul judecătoresc trebuie redusă la suma rămasă după achitarea de către contestatoare a unei părţi din debit, pentru simplul motiv că executarea silită a fost pornită pentru întreaga sumă de 12.000 EURO. În plus, până la achitarea unei părţi din creanţă , executorul judecătoresc a declarat sechestrate cele 5 părţi sociale pe care debitoarea le deţinea la SC „(…)” SRL Tulcea, prin procesul verbal întocmit la data de 31.03.2008, a emis înştiinţări şi somaţii, iar plata parţială a debitului s-a făcut abia după cinci luni de zile de la data pornirii executării silite.
Astfel, raportat la munca depusă şi la valoarea creanţei pe care a avut-o de recuperat, onorariul executorului judecătoresc este legal şi justificat şi nu se impunea reducerea acestuia.
În ceea ce priveşte onorariul avocatului, în cursul executării silite, se reţine că la dosarul de executare nr.180/2008 al BEJ Vlad Irinel se află în original împuternicirea avocaţială nr.45/28.03.2008, prin care apărătorul intimatei – recurente a fost împuternicit să o reprezinte pe aceasta în faţa executorului judecătoresc şi să redacteze actele creditoarei în scopul instituirii sechestrului asigurator.
Chitanţa emisă în baza acestei împuterniciri poartă nr.116/27.03.2008 şi dovedeşte plata unui onorariu în cuantum de 2.000 lei.
Prin urmare, mandatul avocatului a fost dat şi remunerat pentru redactare şi reprezentare şi nu doar pentru redactarea acţiunii vizând sechestrul asigurator, aşa cum eronat a susţinut recurenta (…) – (…).
Relativ la aplicarea preved.art.274 al.3 cpc, se reţine că nu se poate face o analogie între munca depusă de executorul judecătoresc şi munca îndeplinită de avocat, la care se referă acest text de lege.
Orice creditor este îndreptăţit să apeleze în toate fazele procesuale, inclusiv în faza de executare silită la serviciile unui avocat din diverse motive care nu fac obiectul analizei în speţă, fiind îndrituit de asemenea la recuperarea acestor cheltuieli de la debitorul său aflat în culpă.
În acest sens, statuează şi preved. art.371 indice 7 al.2 cpc, potrivit cărora cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu , prin executare voluntară.
Pe cale de consecinţă, motivele invocate de recurenta (…) – (…) nu pot fi reţinute şi în baza art.312 al.1 cpc, recursul formulat de aceasta va fi respins ca neîntemeiat.
Cât priveşte dispoziţia de obligarea intimatei la plata către contestatoare doar a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în condiţiile în care a fost dovedit un cuantum mai mare, aceasta este nelegală întrucât s-au încălcat mai multe principii de drept.
Potrivit principiului disponibilităţii, reclamantul este cel care determină limitele cererii de chemare în judecată, instanţa având a se pronunţa numai asupra a ceea ce s-a cerut pe calea principală sau incidentală. În speţă, niciuna dintre părţi nu a solicitat diminuarea cheltuielilor de judecată.
Totodată, instanţa nu a supus dezbaterii părţilor aspectul cheltuielilor de judecată, încălcând astfel principiul contradictorialităţii, şi a privat-o pe intimată de posibilitatea susţinerii pretenţiilor sale, încălcând şi principiul organizării justiţiei pe sistemul dublului grad de jurisdicţie.
În acelaşi timp, instanţa a nesocotit dreptul la apărare al părţilor şi nici nu a motivat decizia sa de a reduce cheltuielile de judecată, încălcând atât un drept constituţional al părţilor cât şi preved. art.274 al.3 cpc, potrivit cărora o atare decizie se impune a fi motivată.
Raportat la disp. art.274 al.3 cpc se constată că instanţa poate reduce onorariul avocatului doar prin utilizarea celor două criterii prevăzute de textul de lege: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În speţă, valoarea pricinii este ridicată, peste 12.000 EURO, iar munca îndeplinită de avocat justifică plata unui onorariu de 2.000 lei. În cursul executării silite se presupune că avocatul acordă multe consultaţii juridice, asistă şi reprezintă partea, redactează înscrisuri şi face multiple demersuri în scopul achitării debitului şi scurtării perioadei în care executarea poate fi întreruptă, cum este cazul contestaţiei la executare.
Instanţa trebuie să aibă în vedere tot timpul culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii , fără a ţine seama de posibilităţile materiale ale acesteia, pentru ca şi atunci când partea care a câştigat procesul a optat pentru a fi reprezentată de un avocat cu o înaltă pregătire de specialitate, să poată să beneficieze de rambursarea întregului onorariu plătit. În caz contrar, instanţa ar ajunge ca în mod indirect să planifice o piaţă care se vrea a fi liberă, ori altfel spus, la avocaţi scumpi (şi buni) ar ajunge doar persoanele înstărite care nu vor avea niciodată parte de returnarea integrală a onorariului, acceptând acest risc, ceea ce duce la crearea unui paradox inadmisibil.
Faţă de toate aceste considerente, în baza art.312 al.1 cpc, va fi admis recursul formulat de (…), se va modifica în parte sentinţa civilă nr.2014/8.09.2008 a Judecătoriei Tulcea, în sensul că va fi obligată contestatoarea să plătească intimatei suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
De asemenea instanţa va obliga pe recurenta-intimată (…) să plătească intimatei-recurente (…)suma de 97,3 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Etichete: