Top

ART.181 C.P.

S.PEN.287-19.03.2009

Asupra acţiunii penale :

Prin Rechizitoriul din 10.11.2008, ___ a pus în mişcare acţiunea penală şi a trimis în judecată pe inculpatul __ pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.181 alin.1 c.p. reţinându-se în fapt că la data de 27.04.2006, acesta a lovit partea civila __ cu piciorul in zona fetei provocandu-i leziuni ce au necesitat ingrijiri medicale timp de 30-35 zile.

Potrivit art.181 alin.2 si alin.3 c.pen., acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală producându-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.

La termenul de judecată din 12 martie 2009 ambele parti, inculpat – parte civila au declarat că s-au împăcat.

Conform art.10(1) lit. h din c.pr.penală, – împăcarea părţilor constituie un caz în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.

Aşa fiind, în temeiul art.11 pct.2 lit.b C.pr.pen. urmează a dispune în cauză încetarea procesului penal.

Cheltuielile avansate de stat pentru desfăşurarea procesului vor fi suportate de ambele părţi, în caz de împăcare.

Cum în cauză părţile s-au împăcat, în temeiul art.192 pct.2 lit.b din c.pr.penală, urmează a obliga pe inculpat si partea civila să plătească statului câte 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu privire la latura civila, instanta urmeaza a avea in vedere prevederile art.313 din Legea 95/2006, potrivit carora, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată.

Cum in cauza a intervenit o cauza de stingere a procesului penal prin impacarea partilor, nefiind stabilita raspunderea penala a inculpatului, instanta va respinge in tot actiunea civila formulata de Spitalul Judeţean de Urgenta Tulcea ca nefondata.

Tags: