Trecerea temporară în altă muncă
1 Noţiune. Temei legal
Instanţa supremă a statuat că prin trecerea temporară îm altă muncă sa înţelege schimbarea locului de muncă în cadrul aceleiaşi unităţi pe o perioadă scurtă de timp.
În literature juridică această situaţie a fost definită ca modificarea unilaterală a contractului de muncă în temeiul cărei salariatul îndeplineşre, într-o perioadî determinată, o altă funcţia sau meserie decât cea prevăzută în contract şi care trebuie să corepundă- cu unele excepţii stabilite de lege- calificării sale profesionale.
Având înn vedere caracterul execepţional , această măsură este posibilă şi fără acordul celui în cauză, care însă se va putea adresa organului jurisdicţional, dacă apreciază că drepturile sale au fost încălcate.
Doctrina a ajuns la concluzia că, atunci când se fereră la trecereea temporară în altă muncă decât cea prevăzută în contract, legea a avut în vedere felul muncii, considerat în mod unanim ca un element esemţial al contractului de muncă.
Pentru individualizarea felului muncii, principalul criteriu în constituie funcţia sau meseria; aceasta constă în totalitatea atribuţiilor, sarcinilor sau lucrărilor care trebuie să fie aduse la îndeplinire în baza unei anumite calificări profesionale. De aceea, schikmbarea unilaterală a funcţiei sau meseriei este inadmisibilă, întrucât încalcă principiul stabilităţii în muncă. Postul şi locul de muncă- un anumit compartiment, o subunitate, nu au un rol esenţial în stabilirea felului muncii.. În cadrul aceleiaşi funcţii pot figura mai multe posturi, iar dacă funcţia şi salariul rămân neschimbate, trecerea dintr-un compartiment în altul nu reprezintă o modificare unilaterală a contractului de muncă.
Numai in unele cazuti- mai rare în practică- un anumit post sau un anumit loc în care se prestează munca ar putea fi determinant la încheierea contractului individual de muncă şi, deci, nu poate fi schimbat în mod unilateral. Uneori, un criteriu auxiliary, pentru diferenţierea unor funcţii foarte apropiate sub aspectul pregătirii prifesionale şi al atribuţiilor îl constituie salariul.â Trecerea temporară în altă muncă este posibilă şi în altă unitate, în care caz această măsură se combină cu detaşarea.
2. Cazuri
Trecerea temporară în altă muncă poate fi realizată în două cazuri:
a) cele în care este necesar consimţământul special al salariatului;
b) cazutile în care măsura este obligatory.
c) Printre cazurile prevăzute în prima situaţie se regăsesc:
– numirea unui înlocuitor cu delegaţie;
– înlocuirea unei personae care lipseşte temporar de la serviciu şi cîreia angajatorul este obligat să-I păstreze postul;
În conformitate cu art. 48 din Codul muncii, angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului în cazurile de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară, ca măsură de protecţie a salariatului.
În cazul de forţă majoră, trecerea temporară într-o altă muncă nu poate avea loc decât pe prioada căt există cazul de forţă majoră, respectiv o ămprejurare inprevizibilă, inevitabilă şi care crează a stare de imposibilitate obectivă, de neânlăturat. Dacă sunt neânţelegeri salariatul de poate adresa instanţei , singuar care poate decide dacă cazul în sine a fost un caz de firţă majoră şi dacă angajatorul profită de starea respectivă pentru a înccălca drepturile salariatului.
Cu titlu de sancşiune disciplinară , moodificarea temporară a contractului de muncă intervine atunci când angajatorul, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. 1 lit. c din Codul muncii, aplică sancţiunea retrogradării ăn funcţie. Pe perioada stabilită, între 1 şi 2 luni, salariatul sancţionat va fi trecut într-o funcţie inferioară.
Ca măsură de protecţie a salariatului ,trecerea temporară a salariatului într-o altă muncă intervine atunci când pe baza unei recomandări medicale salariatul trebuie să indeplinească o muncă mai uşoară sau pentru cazurile de pensionare pentru invalidiatte gradul III
În legătură cu primul caz, de xemplu, art. 40 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidentele de muncă şi boli profesionael prevede că asogiraţii care, din cauza unei boli profesionmale sau a unui accident de muncă nu îşi mai pot desfăşura activitatea la locul de muncă pe care l-a avut anterior producerii riscului asigurat, pot trece temporar în alt loc de muncă. Ester pin urmare un caz facultative , devenind aplicabil sub condiţia ca angajatorul să detină un loc de muncă adegvat stării de sănătate a salariatului. În caz contrar, singura soluţie legală posibilă rămâne concedierea celui în cauză pentru inaptitudine fizică ori psihică, în temeiul art. 61 lit. c din Codul muncii, deoarece acestea nu-I mai permit să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.
Tot astfel, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă prevede obligaţia angajatorului de a repartiza femeile gravide sau care alăptează la alte locuri de muncă fără riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor ori să le transfere de la locuri de muncă de noapte la cele de zi, precum şi la alte locuri de muncă decât cele ce prezintă condiţiii cu character insalubru sau penibil.
În termini asemînători se pune problema pensionarii de invaliditate de gradul III, caracterizată de pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, salariatul putând să presteze o activitate profesională.
Tot ca măsură de protecţie Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 prevede că în cazul în care o salariată este gravidă, a născut recent, respective şi-a reluat activitatea după efectuarea concediului de lăuzie, darn u mai târziu de data la care a născut sau alăptează şi desfăşoară la locul de muncă o activitate care prezintă riscuri pentru sănătatea ori securitatea sa sau cu reprcurisini aupra sarcini sau alăptării, anagajatorul este obligat să-I modifice în mod corespunzător condiţile sau orarul de muncă, ori , dacă nu este posibil, să o repartizeze la un alt loc de muncă fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa , conform recomandării medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu menţinrerea veniturilor salariale.
De asemenea, aceiaşi ordonanţă dispune că în cazul în care o astfel de salariată desfăşoară în mod current activitate cu carater ansalubru sau penibil, angajatorul are obligaţia să o transfere la un alt loc de muncă, cu menţinerea salariului de bază.
În cazul în care funcţia sau salariul rămân nechimbate, trecerea de la un compartiment de muncă la altul nu constituie o modificare unilaterală a contractului individual de muncă să implice sine qua non acordul salariatului respective.
Este o soluţia care trebuie înţeleasă în condiţiile economieie de piaţă în următorul sens: respectându-se salalriatului drepturile salariale, angajatorul nu poate fi obstrucţionat în organizarea mai bună a muncii prin utilizarea efricientă a salariaţilor săi.
S-a ridicat problema posibilităţii trecerii salaratiatului , prin acordul unilateral al angajatorului dintr-o funcţie de conducere în alta inferioară de execuţie. Funcţia de conducere constituie, de regulă, o entitate de sine stătătoare şi reprezintă altceva decât funcţia de execuţie.
Contractul individual de muncă propriu unei funcţii, devine, în cazul poromovării salariatului ipso facto altul în raport cu cel anterior.
Postul de conducere este unic şi contractul de muncă afferent postului respective este tot unic.
De aceea , trecerea unilaterală a salariatului dintr-o funcţie de conducere într-o funcţie de executie este ilegală.
Dacă motivul unei asemenea măsuri este săvârşirea cu vinovăţie a unor abateri de la îndatoririle de serviciu, angajatorul nu îl poate trece unilateral într-o funcţie de execuţie, însă este în drept să-I aplice o sancţiune disciplinară, inclsiv cea mai gravă. De asemenea, dacă cel în cauză nu corespunde professional postul de conducere respective, angajatorul respective poate proceda la concedirerea prevăzută de art. 61 lit. d din Codul muncii, respectând garanţiile legale.
În concluzie, trecerea dintr-o funcţie de conducere în alta inferioară, de execuţie, prin actul unilateral al angajatorului este nelegală deoarece se încalcă principiul stabilităţii în muncă, schimbîndu-se radical în defavoarea angajatului, atât felul muncii cât şi salariu.
3. Efectele trecerii temporare în altă muncă
Salariaţii trecuţi temporar în altă muncă sunt obligaţi să îndeplinească întocmai şi la timp atribuţiile noului loc de muncă. Ei trebuie să respecte disciplina muncii , fiind răspunzători pentru orice încălcări a normelor legale, a atribuţiilor stabilite şi a ordinelor superiorilor ierarhici.
Salariatul, chiar temporar trecut într-o altă muncă decât cea prevăzută în contractul de muncă îşi angajaează răspunderea disciplinară dacă în mod culpabil îşi îndeplineţte necorespunzător obligaţiile aferente funcţiei încredinţate. El nu se poate apăra invocând lipsa consimţământului ori lipssa de calificare atâta timp cât munca nou încredinţată este corespunzătoare pregătirii sale profesionale. El va răspunde şi patrimonial dacă prin fapata sa culpabilă a produs o pagubă angajatorului său.
Cel care a fost numit temporar într-un post de conducere vacant sau cel care înlocuieşte o persoanî cu funcţie de conducere ce lipseşte o anumită perioadă are dreptul la salariul funcţiei pe care o îndeplineste temporar.
La expirarea perioadei, salariatul revine la locul său de muncă iniţial, pe funcţia prevăzută în contract.
Trecerea temporară în altă muncă se ppoate definitive prin dispoziţia angajatorului cu condiţia expresă ca cel în cauză să îndeplinească toate condiţile cu prive la studi şi stagiu iar angajatorul să îndeplinească toate formalităţile prevăzue de lege pentru ocuparea respectivei funcţii.
La expirarea perioadei, salariatul revine la locul său de muncă iniţial, pe funcţia prevăzută în constract.
Trecerea temporară în altă muncă se poate definitiva prin dispoziţia angajatorului cu condiţia expresă ca cel în cauză să îndeplinească toate cerinţele legale privitoare la studii şi stagiu, iar angajatorul să fi îndeplinit formalităţile prevăzute de aclele normative pentru ocuparea funcţiei respective.