Top

Sarcina dovedirii relei credinte unei parti la incheierea unui contract

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 10879 (01.10.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate: Vânzări-Cumpărări, Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.

Prin sentinta civila nr. 10879 din 1 octombrie 2008, Judecatoria Iasi a respins cererea formulata de reclamantii GA si AA in contradictoriu cu paratii SP, SO si Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor, prin care se solicita constatarea nulitatii absolute partiale a unui contract de vanzare cumparare autentificat, avand ca obiect o suprafata de teren de 1715 mp.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca, in fapt, prin sentinta civila nr. 13057/2001 a Judecatoriei Iasi s-a dispus anularea partiala a titlului de proprietate nr. 24626/30.08.1994, emis pe numele defunctei AE, decedata la 14.02.1994 cu unic mostenitor GA pentru suprafata de 1715 mp si a respins cererea de interventie formulata de SP si SO; de asemenea, s-a retinut ca la data de 26.02.1997 paratii din prezenta cauza au cumparat in baza unui contract autentic de vanzare cumparare de la numita AE o suprafata de teren de 9253 mp, care include si suprafata de teren asupra careia instanta a dispus anularea partiala a titlui de proprietate, contract care a fost incheiat la o data anterioara (1997) momentului constatarii nulitatii partiale a titlului de proprietate (2001) .
In drept, instanta a invocat dispoz. art. 1899 alin. 2 C.civ., conform carora „buna credinta se presupune”, statuand ca sarcina probei revenindu-i celui care urmareste sa dovedeasca reaua credinta, reclamantul fiind cel care are sarcina probei potrivit asrt. 129 C.p.civ. si art. 1169 c.civ. .
Instanta a apreciat ca a fi de buna credinta inseamna ca in momentul cumpararii, subdobanditorul sa fi fost convins ca a contractat cu un verus dominus (un adevarat proprietar), acest element subiectiv urmand a fi probat in cauza cu un element de ordin obiectiv, dovada cea mai elocventa in acest sens fiind un titlu de proprietate asupra imobilului supus instrainarii; atata timp cat exista un astfel de titlu de proprietate, iar subdobanditorul la momentul contractarii nu a avut cunostinta despre existenta vreunui litigiu care sa puna in discutie valabilitatea titlui de proprietate, buna credinta a cumparatorului este evidenta in aceasta situatie.
Buna credinta presupune in opinia instantei convingerea ferma a dobanditorului ca toate conditiile de validitate ale actului juridic au fost indeplinite la data incheierii lui; cum reclamantii nu au reusit sa faca dovada relei credinte a paratilor, instanta constata ca paratii sunt subdobanditori cu titlu oneros, preluand suprafata de teren in baza unui contract sinalagmatic de vanzare cumparare si ca au fost de buna credinta la momentul incheierii conventiei in anul 1997, avand in vedere ca titlu de proprietate in baza caruia vanzatoarea a transmis suprfata de tern era perfect valabil la acea data, el fiind desfiintat ulterior, in baza unei hotarari judecatoresti abia in anul 2001.
Instanta a inlaturat sustinerile reclamantilor in sensul ca paratii au fost de rea credinta prin faptul ca au cunoscut ca vanzatoarea nu era proprietara deoarece au facut cerere de interventie in dosarul ce a avut ca obiect anularea partiala a titlui de proprietate, avand in vedere ca actul de vanzare cumparare a intervenit in luna febraurie a anului 1997, anterior deschiderii litigiului, cererea fiind introdusa in luna aprilie 1997, iar AE a decedat in anul 1999, in cursul procesului .

Etichete: , , , ,