Top

OBLIGATIA DE VIRARE A CONTRIBUTIEI UNITATII LA ASIGURARILE SOCIALE. INCIDENTA PREVEDERILOR ART. 42 DIN LEGEA NR. 64/1995. UNITATEA AFLATA IN PROCEDURA LICHIDARII JUDICIARE. CONSECINTE

Prin sentinta nr. 401 din 17 februarie 2005 a Tribunalului Botosani – Sectia civila, s-a admis actiunea reclamantei B.H., in contradictoriu cu parata S.C. „F.T.C.” SA Botosani – prin lichidator, fiind obligata parata, prin lichidator, sa vireze pentru reclamanta contributia catre fondul asigurarilor sociale pentru perioada 1.10.1990 – 1.09.1994, la Casa Judeteana de Pensii Botosani.

Cum impotriva sus-mentionatei sentinte parata S.C. „F.T.C.” SA Botosani, prin lichidator a declarat recurs, invocand pe fondul cauzei ca potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 64/1995 „de la data deschiderii procedurii se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale”, curtea a retinut urmatoarele:

Raportat la prevederile legale sus-mentionate, sentinta recurata apare ca nelegala, dat fiind ca a obligat recurenta (societatea aflata in procedura falimentului) sa plateasca pentru reclamanta contributia catre fondul asigurarilor sociale pentru perioada 1.10.1990 – 1.09.1994 la Casa de Pensii Judeteana Botosani.

Fata de acest aspect, Curtea de Apel Suceava – Sectia conflicte de munca si asigurari sociale, prin decizia nr. 467/13.09.2005, a admis recursul paratei-recurente, prin lichidator, impotriva sentintei nr. 401/17.02.2005 a Tribunalului Botosani – Sectia civila, sentinta pe care a casat-o si a trimis cauza, pentru rejudecare, la aceeasi instanta.

Cu acest prilej, s-a indicat ca instanta de fond sa puna in discutia partilor chestiunea admisibilitatii actiunii reclamantei impotriva paratei -recurente (societate aflata in procedura falimentului) fata de prevederile art. 42 din Legea nr. 64/1995, precum si aspectul daca nu este necesar (in masura in care inca nu a facut-o), ca, Casa Judeteana de Pensii Botosani sa se inscrie cu creanta sa (reprezentand contributia de asigurari sociale achitata pentru reclamanta) pe tabelul creditorilor, in functie de stadiul in care se afla lichidarea judiciara a recurentei.

Tags: