Top

Abţinerea judecătorului întemeiată pe dispoziţiile Codului deontologic

Prin încheierea nr.185 din 15 martie 2006 s-a admis cererea de abţinere a judecătorului de la judecarea contestaţiei în anulare.

Judecătorul şi-a motivat cererea arătând că a făcut parte din completul de judecată care a pronunţat decizia împotriva căreia s-a formulat contestaţia în anulare, iar, cum motivele invocate în contestaţie au fost analizate şi în recurs, a considerat că şi-a spus părerea asupra pricinii, fiind date şi prevederile art.10 alin.3 şi art.11 alin.1 din Codul deontologic.

Importanţa aspectului analizat rezidă din consacrarea atât în Codul de procedură civilă – Cartea I, titlul V – , de ample prevederi, stabilindu-se, concret cazurile în care judecătorul şi celelalte persoane implicate în îndeplinirea actului de justiţie sunt incompatibili.

Problema care apare însă din analiza acestor prevederi, este aceea de a stabili dacă abţinerea judecătorilor este obligatorie şi admisibilă doar în cazurile şi pentru motivele strict reglementate în Codul de procedură penală ori civilă, ori şi pentru alte motive.

Codul de procedură civilă prevede în art. 25 că „ judecătorul care ştie că există un motiv de recuzare în privinţa sa este dator să înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină de la judecarea pricinii”, motivele de recuzare fiind prevăzute în art. 27 pct. 1-9.

Imparţialitatea judecătorului nu trebuie să poată fi pusă la îndoială, în orice situaţie, iar faptele judecătorului trebuie să reflecte aceasta. În acelaşi timp, nimeni nu este scutit de păreri personale, inclusiv simpatii şi antipatii, judecătorul, de la care se cere angajament social, trebuind să păstreze o distanţă profesională faţă de aceste opinii.

Imparţialitatea presupune două componente: una subiectivă, când judecătorul are intima convingere că este imparţial şi, una obiectivă, care presupune ca un observator corect să îl caracterizeze ca imparţial. Atunci când cele două componente nu sunt reunite, imparţialitatea este afectată şi corectitudinea actului de justiţie este pusă la îndoială.

În aceste condiţii, pentru asigurarea imparţialităţii sub cele două aspecte obiectiv şi subiectiv, se impune admisibilitatea abţinerilor judecătorilor şi pentru alte motive decât cele strict reglementate.

Aceeaşi este situaţia în care judecătorii înţeleg să se abţină de la judecarea chiar a admisibilităţii unor căi extraordinare de atac de retractare (revizuire ori contestaţii în anulare), atunci când consideră că imparţialitatea ar fi afectată din considerente obiective care ţin de caracterizarea partizană de către justiţiabil a judecătorului care a analizat fondul cauzei şi, care este , din nou în situaţia de a judeca pricina, chiar dacă se invocă chestiuni de drept ori de fapt care nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Altfel, cum poate înlătura un judecător suspiciunile de imparţialitate, când într-o astfel de cale de atac este pus să analizeze dacă propria hotărâre este rezultatul unei greşeli materiale, a omis să cerceteze, din greşeală, motivele de modificare sau casare, ori a dat o hotărâre care cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot duce la îndeplinire, sau a dat mai mult decât s – a cerut.

Toate acestea, în afara faptului că, din lipsa cunoştinţelor juridice unele din aceste căi de atac, deşi intitulate „contestaţii în anulare” ori „revizuiri”, conţin veritabile critici de fond, invocate în căile ordinare de atac (ori extraordinară – recursul), cărora acelaşi judecător le-a răspuns. Desigur că soluţionând astfel de cereri, deşi inadmisibile, se încalcă principiul imparţialităţii instanţei, cel puţin sub aspect obiectiv.

În acelaşi timp, însă, o astfel de opinie poate genera abuzuri atât din interiorul, cât şi din afara sistemului, moment în care intervine capacitatea judecătorului de a înlătura abuzul de drept.

Se pune însă întrebarea: care este temeiul juridic pentru admiterea unei abţineri motivată pe alte circumstanţe decât cele strict reglementate de Codul de procedură penală ori civilă?

Răspunsul îl poate oferi Codul deontologic al magistraţilor, aprobat prin H.G. nr. 144/26.04.2005, care, în art. 10 al. 3 prevede că „magistraţii trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparţialitatea şi independenţa lor, iar în art. 11 al. 1 se reţine că „în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, magistraţii sunt datori să se abţină şi să aducă la cunoştinţă celor competenţi să dispună cu privire la abţineri”.

Ori, în condiţiile în care, încălcarea Codului deontologic conduce la angajarea, potrivit legii, a răspunderii disciplinare a magistraţilor, obligativitatea respectării acestor norme de conduită fiind prevăzută expres în Legea nr. 303/28.06.2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, abţinerea judecătorilor poate fi corect întemeiată pe aceste dispoziţii, cu precizarea că procedurile de urmat sunt cele reglementate în Codul de procedură civilă.

Etichete: