Top

Cazul de contestaţie în anulare specială vizând rezultatul unei greşeli materiale, prevăzut de art. 318 cod procedură civilă

Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi înregistrată sub nr. 391/39/07.05.2010, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu intimata S. C., contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 427 din 29.03.2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea a arătat, în esenţă, că în decizia sus-menţionată s-a reţinut că cererea de recurs a fost depusă la data de 14.12.2009, iar ultima zi pentru declararea recursului era 11.12.2009, dar în realitate, cererea de recurs a fost depusă la data de 08.12.2009, aşa cum rezultă din recipisa poştală având codul de bară 75085599 şi nu în data de 14.12.2009, care este de fapt data ajungerii plicului la destinaţie.

Contestatoarea S.C. A. S.R.L. a apreciat că s-a încadrat în cele 10 zile de declarare a recursului, iar Curtea de Apel Suceava, din eroare materială, a reţinut data de 14.12.2009 ca fiind cea a depunerii recursului.

În ceea ce priveşte desfacerea disciplinară a contractului de muncă a intimatei, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca tardivă emiterea deciziei, întrucât aceasta a fost emisă la data de 03.06.2009, deci în interiorul termenului de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a săvârşirii abaterii disciplinare, respectiv data de 28.05.2009, de întocmire a referatului nr. 6.26567.

În consecinţă, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, în sensul desfiinţării deciziei nr. 427/29.03.2010 pronunţată în dosarul nr. 2967/40/2009 al Curţii de Apel Suceava şi pe cale de consecinţă admiterea recursului astfel cum a fost formulat împotriva sentinţei civile nr. 1476/21.10.2009 pronunţată de Tribunalul Botoşani, cu cheltuieli de judecată.

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 al. 1 Cod procedură civilă.

În susţinerea contestaţiei în anulare, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.

Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra contestaţiei în anulare, Curtea a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani sub numărul 2967/40/2009 reclamanta S. C. T. a chemat în judecată pârâta SC A. SRL solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să se constate nulitatea absolută a art. H din contractul individual de muncă nr. 6.84487 din 01.07.2007 încheiat de părţi; să se anuleze Decizia de concediere nr. 627721 din 03.06.2009 emisă de pârâta SC A SRL ; se anuleze Decizia de suspendare a raporturilor de muncă nr. 621237 din 28.04.2009 emisă de pârâta SC A SRL; să fie obligată pârâta să-i plătească diurna de 7272 Euro; să fie obligată pârâta să o reintegreze pe postul deţinut anterior cu plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat,de la data de 30.04.2009 până la data reintegrării efective pe post; să fie obligată pârâta să-i plătească indemnizaţie concediu de odihnă şi diferenţe de salariu, drepturile salariale pentru orele suplimentare şi orele de noapte efectuate , indemnizaţiile de neconcurenţă precum şi privind clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate,drepturile salariale aferente sporului de holding; să fie obligată pârâta să-i restituire garanţia în sumă de 400 Euro; să fie obligată pârâta să-i plătească daune morale în sumă de 5000 Euro.

În motivare a arătat că la data de 01.07.2007 a fost angajată de pârâtă pe postul de agent turism dar nu i s-a adus la cunoştinţă fişa postului cât şi regulamentul de ordine interioară

La data de 01.09.2007 i s-a comunicat că urmează să-şi desfăşoare activitatea la Agenţia A din Spania unde a lucrat până la 18.11.2007, după care şi-a desfăşurat activitatea în Grecia .

Societatea nu-i acorda decât suma de 100 Euro, insuficientă pentru a-şi asigura mijloacele de existenţă şi că potrivit H.G. 518/1995 diurna pentru munca în străinătate era de 35 Euro /zi a.

A mai arătat că a lucrat sâmbăta şi duminica, respectiv în cursul nopţii fără a primi drepturile salariale corespunzătoare, neacordându-i-se zilele de concediu de odihnă cuvenite, fiind obligată să elibereze bilete de călătorie, să întocmească deconturi deşi nu era gestionară şi respectiv avea şi sarcini legate de împachetarea , etichetarea coletelor şi încărcarea acestora în autocare.

În ceea ce priveşte decizia de concediere aceasta este lovită de nulitate întrucât nu a fost întocmită cu respectarea prevederilor privind cercetarea prealabilă disciplinară.

Consideră că decizia de suspendare a fost emisă în mod nelegal şi neîntemeiat atâta timp cât nu i s-a adus niciodată la cunoştinţă procedura de eliberare a vaucherelor.

Prin întâmpinare S.C. A SRL a solicitat respingerea contestaţiei formulate întrucât contractul individual de muncă este un act juridic cârmuit de principiul libertăţii de voinţă şi că acesta poate fi contestat doar în condiţiile art. 283 alin. 1 lit. d din Codul Muncii , respectiv până la data încetării raporturilor de serviciu.

Cum prezenta cauză a fost înregistrată după concedierea salariatei rezultă că solicitarea reclamantei privind anularea art. H din contractul individual de muncă este tardivă. Fosta salariată se face vinovată de faptele stabilite prin cele două decizii contestate aceasta încălcând prevederile regulamentului intern al societăţii.

Indemnizaţia de neconcurenţă cât şi cea privind clauza de mobilitate şi confidenţialitate nu sunt justificate atâta timp cât prin contractul individual de muncă încheiat între societate şi reclamantă nu au fost consemnate prevederi legate de acordarea acestor drepturi .

În privinţa diurnei a considerat că nu sunt aplicabile prevederile H.G. 518/1995, actul normativ având doar caracter de recomandare pentru instituţiile particulare .

A relevat împrejurarea că salariatul nu a solicitat efectuarea concediului de odihnă doar acesteia fiindu-i imputabilă neefectuarea concediului în cursul anului 2008 .

În ceea ce priveşte studiile superioare a adus la cunoştinţă că reclamanta a fost angajată pe un post care necesita studii medii şi ca urmare în lipsa valorificării acestor studii nu se poate pretinde salarizarea corespunzătoare.

A mai arătat că contestatoarea S.C. a fost remunerată corespunzător inclusiv în ceea ce priveşte orele suplimentare salariile fiind evidenţiate în statele de plată care se află la dosarul cauzei.

A considerat că solicitarea privind restituirea garanţiei materiale este prematur formulată deoarece conform contractului colectiv de muncă la nivel de societate se poate formula o asemenea solicitare după trecerea unui termen de 6 luni de la data încetării raporturilor de serviciu şi că suma de 400 de euro a fost legal reţinută fiind stipulate prevederi în acest sens în anexele la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

De asemenea, a mai arătat că sporul de fidelitate în holding se putea acorda în condiţiile art. 36 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate care la litera b) prevede că prima tranşă de acordare a acestui spor de 5 % se acordă la împlinirea unei durate de 3 ani lucrată neîntrerupt în cadrul societăţii, reclamanta fiind angajată de S.C. A SRL Sibiu la data de 1.07.2007.

Totodată, a susţinut că, contestatoarea S. C. nu a prestat muncă de noapte iar petitul privind daunele morale trebuie considerat nefondat în acord cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul de judecată din 30.09.2009 reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate şi neplătite în cuantum de 1520 ore şi respectiv la plata sporului de 20 % pentru aproximativ 700 ore lucrate în timpul nopţii.

La termenul de judecată din 16 septembrie 2009 instanţa a pus în discuţia părţilor, excepţia tardivităţii emiterii deciziei de concediere contestate, în raport cu prevederile art. 268 din Codul Muncii, iar în încheierea de şedinţă din 14.10.2009 s-a consemnat posibilitatea disjungerii soluţionării unor capete de cerere.

Reclamanta a considerat că decizia de concediere a fost tardiv emisă depunând un punct de vedere în acest sens la care a ataşat jurisprudenţa unor instanţe din România.

Intimata S.C. A SRL nu şi-a exprimat punctul de vedere în legătură cu această excepţie deşi i s-au trimis adrese în acest sens.

La ultimul termen de judecată instanţa a constatat că doar o parte din cele 13 capete de cereri formulate se află în stare de judecată fiind administrare probele necesare în acest sens astfel că, în temeiul art. 164 Cod procedură civilă, a dispus disjungerea soluţionării capetelor de cerere privind: plată diurnă de 7272 Euro; indemnizaţie concediu de odihnă şi diferenţe de salariu; plată ore suplimentare; restituire garanţie; restituire sumă de 400 Euro; plată spor ore noapte; daune morale. formulate de reclamanta S. C. T. în contradictoriu cu S.C. A S.R.L. fiind înfiinţat un alt dosar.

Tribunalul Botoşani – secţia civilă – prin sentinţa nr. 1476 din 21 octombrie 2009 a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune privind capătul de cerere referitor la constatare nulitate absolută a art. H din contractul individual de muncă nr. 6.84487 din 01.07.2007 încheiat de părţi,invocată de intimată; a admis excepţia tardivităţii emiterii deciziei de concediere invocată din oficiu; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C.T., în contradictoriu cu pârâta SC A SRL Sibiu; a anulat Decizia nr. 627721 din 03.06.2009 emisă de pârâta SC A SRL Sibiu privind pe reclamantă, ca tardiv emisă; a anulat Decizia nr. 621237 din 28.04.2009 emisă de pârâta SC A SRL Sibiu privind pe reclamantă; a dispus reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior emiterii celor două dispoziţii; a obligat pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta ,de la data de 30.04.2009 până la data reintegrării efective pe post şi a respins capetele de cerere privind nulitatea absolută a art. H din contractul individual de muncă nr. 6.84487 din 01.07.2007 încheiat de părţi; obligarea la plata indemnizaţiei de neconcurenţă; obligarea la plata indemnizaţiei privind clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate; obligarea la plata sporului de holding.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia tardivităţii emiterii deciziei de concediere, a constatat că legiuitorul prin dispoziţiile art. 268 Codul Muncii a stabilit că angajatorul poate dispune aplicarea unei sancţiuni disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare.

Potrivit documentelor ataşate la dosar, administratorul S.C. A SRL Sibiu a decis prin actul cu nr. 6.21237 din 28.04.2009 că începând cu data de 30.04.2009 se suspendă contractul individual de muncă al reclamantei în vederea cercetării disciplinare prealabile ca urmare a încălcării reglementărilor referitoare la eliberarea biletelor de călătorie în agenţiile societăţii.

Potrivit textului de lege menţionat mai sus, angajatorul putea emite o decizie de sancţionare disciplinară în interval de 30 de zile calendaristice, ce se calculează în speţa de faţă în raport cu data emiterii deciziei de suspendare a raporturilor de muncă emisa în baza art. 52 lit. a din Codul Muncii, respectiv 28.04.2009, întrucât la acea dată angajatorul a luat la cunoştinţă de săvârşirea abaterii disciplinare în sensul alin 1 al art. 268 din Legea 53/2003 .

La dosar a fost ataşată decizia de sancţionare disciplinară emisă la data de 3.06.2009 în condiţiile în care termenul de 30 de zile calendaristice a expirat la data de 29.05.2009.

Prin expirarea termenului expres stabilit de legiuitor pârâta S.C. A SRL a fost decăzută din dreptul de a mai aplica vreo sancţiune disciplinară în legătură cu faptele consemnate în decizia din 28 .04.2009.

Astfel, Tribunalul Botoşani a admis excepţia tardivităţii emiterii deciziei de concediere şi a anulat actului contestat cu nr. 627721 din 3.06.2009 ca tardiv emis.

Instanţa a considerat că nu mai este necesară analizarea excepţiei nulităţii absolute ca urmare a neefectuării cercetării prealabile disciplinare invocată de reclamantă în condiţiile în care a stabilit deja că angajatorul fusese decăzut din dreptul de a dispune sancţionarea disciplinară a acesteia la data de 29.05.2009 .

După expirarea acestui termen angajatorul ar fi trebuit să emită o decizie de anulare a măsurii suspendării raporturilor de serviciu actul fiind emis în baza art. 52 lit. a din Codul Muncii.

Articolul 52 alin.2 din Legea 53/2003 prevede că, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile. Dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului

Actul normativ aplicabil (Codul Muncii) a mai stabilit prin art. 78 alin. 1 că în măsura în care concedierea a fost efectuată în mod nelegal instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri.

Potrivit art. 21 din Legea 53/2003 la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă. Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.

Conform art. 25 şi 26 din acelaşi act normativ prin clauza de mobilitate părţile în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligaţiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz salariatul beneficiază de prestaţii suplimentare în bani sau în natură.

Prin clauza de confidenţialitate părţile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă şi după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informaţii de care au luat cunoştinţă în timpul executării contractului, în condiţiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă. Nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părţi atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.

În contractul individual de muncă al reclamantei nu sunt consemnate asemenea clauze astfel că angajatorul nu poate fi obligat la plata indemnizaţiilor aferente acestor clauze.

Contestatoarea S.C.T. nu îndeplineşte condiţiile art. 36 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate care la litera b prevede că prima tranşă de acordare a sporului de holding se acordă la împlinirea unei durate de 3 ani lucrată neîntrerupt în cadrul societăţii. Reclamanta a fost angajată de S.C. A SRL Sibiu la data de 1.07.2007 astfel că susţinerile pârâtei, cum că nu i se cuvine acest drept de natură salarială sunt corecte.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, a declarat recurs S.C. A SRL.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond în mod greşit a apreciat decizia contestată ca fiind tardiv emisă faţă de disp. art. 268 al.1 din Codul muncii.

Astfel, având în vedere că la Agenţia B au fost sesizate o serie de nereguli referitoare la modalitatea de eliberarea biletelor de călătorie de către agenţii de turism, reclamantei S.C. i-a fost suspendat contractul individual de muncă în vederea efectuării cercetărilor, inclusiv verificarea deconturilor.

A mai arătat că, constatarea efectivă a faptei săvârşite de către contestatoare a fost făcută după verificările efectuate şi consemnate în referatul nr. 6.26567/28.05.2009, iar de la această dată, care reprezintă luarea la cunoştinţă a faptei de către conducerea societăţii, începe să curgă termenul de 30 zile, decizia de desfacere disciplinară a contractul individual de muncă a fost emisă la 3.06.2009, deci în interiorul termenul de 30 zile de la luarea la cunoştinţă a săvârşirii abaterii disciplinare.

În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă rap. la art. 3041 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată din data de 25.03.2010, din oficiu, instanţa de recurs a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului.

Prin decizia nr. 427/29.03.2010 a Curţii de Apel Suceava – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosarul nr. 2967/40/2009, s-a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de Societatea Comercială A SRL, împotriva sentinţei nr. 1476 din 21 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Botoşani – secţia civilă – în dosarul nr. 2967/40/2009.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Articolul 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă dispune că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii atacate.

Hotărârea recurată a fost comunicată la data de 30.11.2009, astfel după cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul de fond (f. 148 dosar fond).

Cererea de recurs a fost depusă la instanţa de fond la data de 14.12.2009 (f. 3 dosar recurs).

Articolul 101 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.

De asemenea, art. 101 alin. 5 din acelaşi act normativ prevede că termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

Astfel, ultima zi pentru declararea recursului era 11.12.2009 (vineri).

Ori, cererea de recurs a fost depusă la data de 14.12.2009, cu depăşirea termenului legal de 10 zile.

Faţă de cele reţinute, Curtea a respins recursul, ca tardiv introdus.

Împotriva deciziei sus-menţionate, S.C. A S.R.L. a formulat contestaţie în anulare, pe care Curtea a constatat-o ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare.

Contestaţia în anulare specială se poate exercita numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă.

Art. 318 Cod procedură civilă prevede două motive pentru admisibilitatea acestei contestaţii: când dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este „rezultatul unei greşeli materiale”; când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În ceea ce priveşte primul motiv, invocat de către contestatoare, Curtea reţine că, fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu trebuie interpretată extensiv, fiind vorba doar despre o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii.

Textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, nu însă o „greşeală materială” de natură să justifice admiterea contestaţiei în anulare.

De asemenea, greşeala materială la care se referă art. 318 Cod procedură civilă, nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanţa a înţeles să interpreteze şi să aplice un text de lege, întrucât, dacă s-ar admite altfel, s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a acelui recurs, ceea ce dispoziţiile procedural civile care reglementează contestaţia în anulare specială nu permit.

Or, prin decizia nr. 427/25.03.2010 a Curţii de Apel Suceava – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosarul nr. 2967/40/2009, s-a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de Societatea Comercială A SRL, împotriva sentinţei nr. 1476 din 21 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Botoşani – secţia civilă – în dosarul nr. 2967/40/2009.

Aşa după cum s-a reţinut şi în literatura juridică de specialitate, greşeala materială se apreciază în raport cu situaţia existentă la dosar la data pronunţării hotărârii ce se atacă, întrucât faţă de ceea ce judecătorii aveau la dispoziţie în acel moment se poate aprecia dacă soluţia este rezultatul unei greşeli materiale. Astfel, dacă la data când instanţa a respins un recurs ca tardiv, faţă de ziua înregistrării lui, nu exista la dosar plicul cu data înregistrării la oficiul poştal unde s-a depus cererea de recurs sau o recipisă poştală, un asemenea înscris nu poate fi alăturat la cererea de contestaţie în anulare, întrucât dispoziţia legală ce permite producerea de înscrisuri noi în recurs nu se aplică şi în materia contestaţiei în anulare.

Or, în speţă, la cererea de recurs formulată de către S.C. A S.R.L. Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 1476/21.10.2009 a Tribunalului Botoşani – secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. 2967/40/2009, nu se afla ataşat plicul cu data înregistrării la oficiul poştal unde s-a depus cererea de recurs sau o recipisă poştală, iar până la data pronunţării deciziei nr. 427/29.03.2010 a Curţii de Apel Suceava – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, nu s-a depus la dosar un astfel de înscris.

Prin urmare, instanţa de recurs a pronunţat decizia sus-menţionată având în vedere înscrisurile pe care membrii completului de judecată le-au avut la dispoziţie în acel moment, astfel încât nu se poate aprecia că soluţia de respingere a recursului ca tardiv formulat, ar fi rezultatul unei greşeli materiale.

Împrejurarea că la cererea de contestaţie în anulare formulată în cauză s-a depus, în copie, o recipisă poştală, din care rezultă data la care s-a trimis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1476, pronunţată în dosarul nr. 2967/40/2009, nu are relevanţă în cauză, întrucât, aşa cum s-a arătat, dispoziţia legală ce permite producerea de înscrisuri noi în recurs nu se aplică şi în materia contestaţiei în anulare.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este dat niciunul dintre cazurile de contestaţie prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă, prin decizia nr. 851/10.06.2010 a Curţii de Apel Suceava – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosarul nr. 391/39/2010, s-a respins contestaţia în anulare, ca fiind nefondată.

Etichete: