Top

Program vizitare minor. Interesul minorului. Art. 43 alin. 3 din Codul familiei

Prin cererea înregistrată la data de la Judecătoria Darabani reclamantul DT a chemat în judecată pe pârâta CC solicitând încuviinţarea de a avea legături personale cu minora RF, după următorul program: prima săptămână din vacanţa de iarnă, primele patru zile din vacanţa de Paşti şi în perioada 20.07- 10.09 în vacanţa de vară, la domiciliul său, precum şi la sfârşit de săptămână, de două ori pe lună, de vineri de la orele 1500 până duminică la orele 1600.

Prin sentinţa civilă nr. 155 din 4.03.2010 Judecătoria Darabani a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul şi, în consecinţă, a stabilit în favoarea reclamantului un program de vizitare a minorei RF, născută la data de 2.05.2001, în ultimul sfârşit de săptămână al fiecărei luni, de vineri de la orele 1500, până duminica la orele 1600, prima săptămână din vacanţa de iarnă şi două săptămâni din vacanţa de vară.

A încuviinţat ca reclamantul să ia minora la locuinţa proprietatea sa din Botoşani.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost căsătorit cu pârâta în perioada 2000 – 2004, din această căsătorie rezultând minora RF, născută la data de 2.05.2001. Prin sentinţa civilă nr. 697 din 11.11.2004 pronunţată de Judecătoria Darabani, a fost desfăcută căsătoria părţilor din vina reclamantului, minora fiind încredinţată pârâtei spre creştere şi educare.

A reţinut prima instanţă, în considerarea dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, art. 42 – 44 din Codul familiei, art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/ 2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, că se impune a fi analizată cererea prin prisma drepturilor părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul, de a avea legături personale cu acesta, cât şi din perspectiva drepturilor copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii şi alte persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament, drept consacrat de art. 14 şi 15 din Legea 272/ 2004, restrângerea acestor drepturi putându-se dispune doar în cazuri justificate.

Din probatoriul administrat în cauză, coroborat cu poziţia părţilor în proces, a reţinut prima instanţă că pârâtul are un loc de muncă stabil în Grecia şi că, de regulă, vine în ţară doar în concediu pe timpul vacanţei de vară, că minora suferă de astm bronşic şi are nevoie de un tratament adecvat, aspecte faţă de care se justifică programul stabilit prin dispozitivul hotărârii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, criticând-o sub aspectul greşitei stabiliri a unui program de păstrare a relaţiilor personale între reclamant şi minoră, care nu urmăreşte interesul copilului.

A precizat că martorii audiaţi au relatat atitudinea violentă a reclamantului şi a familiei sale, violenţă care este de natură a-i pricinui minorei traume severe.

A mai învederat faptul că reclamantul locuieşte în Grecia, programul de vizitare a fost solicitat în mod şicanator, just fiind ca acest program să fie stabilit doar în perioada de concediu, când reclamantul revine în ţară, iar în plus, distanţa mare dintre domiciliul reclamantului din ţară şi domiciliul minorei, de peste 300 km, reprezentând un impediment în realizarea programului de vizitare stabilit de prima instanţă, prin afectarea programul de odihnă al minorei, care, în plus, suferă de o boală care nu-i permite schimbări de climă.

Prin decizia civilă nr. 107 din 14.06.2010, Tribunalul Botoşani a respins apelul ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că dreptului reclamantului de a păstra legături personale cu minora, reglementat de dispoziţiile art. 43 alin. 3 din Codul familiei, îi corespunde dreptului copilului de a menţine relaţii personale şi constante directe cu el, copilul având dreptul de a-şi cunoaşte rudele, de a institui relaţii personale cu acestea, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior (art. 14 din Legea nr. 272/2004).

Acest drept al copilului, a conchis instanţa de apel, nu ar putea fi respectat în condiţiile în care legătura s-ar realiza numai cu tatăl la domiciliul comun, unde, ca urmare a stării tensionate fireşti, care există între foştii soţi, copilul ar putea asista la eventualele altercaţii, ceea ce ar putea avea repercusiuni asupra dezvoltării sale psihice.

Potrivit art. 16 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, se poate limita exercitarea acestui drept de a păstra legături personale cu minora dacă există motive temeinice că dezvoltarea fizică, mentală, morală sau socială a copilului ar fi periclitată, însă în cauză, a reţinut instanţa de apel, nu există asemenea motive, care să impună restricţionarea luării minorei din domiciliul mamei.

Vârsta minorei, a conchis instanţa de apel, nu poate fi considerată nici ea un asemenea motiv temeinic, luarea copilului de la domiciliul mamei o dată pe lună la sfârşit de săptămână, de vineri până sâmbătă, nefiind în măsură să conducă la un dezechilibru şi să afecteze negativ procesul de creştere a copilului, ca de altfel nici boala de care acesta suferă, întrucât se află sub tratament, iar între localitatea de domiciliul a reclamantului şi domiciliul minorei nu există diferenţe mari de climă, care să-i agraveze starea de sănătate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta CT, în motivarea căruia, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă, a arătat că este în interesul minorei desfăşurarea programului de vizitare la domiciliul mamei, în luna iulie a fiecărui an, duminica între orele 14,00 – 17,00, în prezenţa mamei sau a bunicii materne, justificat de aspectul că reclamantul nu a mai comunicat cu minora de mai mulţi ani şi se impune o perioadă de construire a relaţiei tată fiică.

Precizează că programul lunar stabilit de prima instanţă este obositor pentru minoră, care fiind elevă nu are timpul suficient pentru a-şi pregăti temele pentru ziua de luni, iar programul de vizitare pe perioada vacanţelor nu se poate desfăşura deoarece condiţiile de locuit pe care le oferă reclamantul minorei nu au fost verificate în mod direct de către reprezentanţii autorităţii tutelare.

Arată că minora suferă de o afecţiune asmatoformă, schimbarea mediului de locuit putând declanşa crize cu repercusiuni grave, iar reclamantul nu are cunoştinţe despre factorii ce pot declanşa criza şi nici despre măsurile ce se impun în asemenea cazuri.

Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate, ce vizează dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cadrul ocrotirii părinteşti, deplina egalitate în drepturi a părinţilor în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor şi îndatoririlor faţă de copiii minori reprezintă unul dintre principiile de bază ale Codului familiei, prevăzut în art. 97 alin. 1, iar, ca o expresie a acestuia, art. 98 alin. 1 din Codul familiei dispune că ‚‚măsurile privitoare la persoana copilului (….) se iau de către părinţi de comun acord”. Nu trebuie, însă, pierdut din vedere aspectul că exercitarea drepturilor părinteşti trebuie făcută exclusiv în interesul copiilor minori.

În ceea ce priveşte dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul, art. 43 alin. 3 din Codul familiei conţine o dispoziţie de principiu, potrivit căreia părintele căruia nu i-a fost încredinţat spre creştere şi educare minorul „păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională”.

Prin urmare, în baza dispoziţiilor menţionate, se pot lua de către instanţă măsuri ca părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul să-şi păstreze legăturile personale cu acesta. Acest drept urmează să fie, însa, exercitat în aşa fel încât să nu aibă o influenţă negativă asupra dezvoltării minorului, trebuind să fie respectate condiţiile normale în privinţa întreţinerii acestor legături.

Faţă de solicitarea reclamantului, de probatorul administrat în cauză şi de interesul superior al copilului se reţine faptul că realizarea dreptului pe care îl are reclamantul, de a păstra legături personale cu minora – care implică totodată şi îndeplinirea obligaţiei legale de a veghea şi el la creşterea şi educarea copilului – trebuie să fie asigurat prin stabilirea unui program de vizitare corespunzător.

Hotărârea primei instanţei de încuviinţare ca reclamantul să păstreze legături personale cu minora conform programului de vizitare stabilit este justificată prin faptul că acest program este conform cu interesele copilului, suficient şi totodată necesar pentru stabilirea legăturilor de familie, în sensul art. 8 din Convenţia Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului şi al Legii nr. 272/2004, între reclamant si minoră.

De asemenea, în motivarea programului de vizitare încuviinţat, se reţine că reclamantul are o stare materială bună, lucrând în Grecia şi că apartamentul în care urmează să se desfăşoare programul de vizitare, proprietatea reclamantului potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 923 din 22.12.2009, are două camere şi o suprafaţă utilă de 71,46 mp şi acest apartament, potrivit declaraţiei martorului AL, este complet utilat şi mobilat, motiv pentru care concluzia autorităţii tutelare de pe lângă Primăria municipiului Botoşani exprimată prin ancheta socială efectuată în cauză a fost în sensul încuviinţării ca reclamantul să aibă legături personale cu minora RF potrivit programului solicitat de acesta.

Reclamantul este interesat şi informat cu privire la starea sănătăţii minorei, acesta fiind cel care a dus-o pe minora la un consult în Iaşi, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei civile nr. 412 din 27.08.2009 a Judecătoriei Darabani. Preocuparea reclamantului faţă de sănătatea minorei a fost confirmată şi de martorii AL şi FC. Aşa fiind, se conchide că reclamantul fiind preocupat de sănătatea minorei, este informat şi cu privire la factorii ce pot declanşa crizele de astm şi la măsurile ce se impun în asemenea cazuri sau, ca măsură a responsabilităţii părinteşti de care trebuie să dea dovadă, se poate informa şi interesa cu privire la aceştia.

Se apreciază că programul de vizitare încuviinţat va contribui la crearea unei legături între minoră şi părintele său, care, în timp, să se dezvolte şi să evolueze înspre o legătură afectivă puternică, motiv pentru care susţinerea pârâtei recurente în sensul că reclamantul nu a mai comunicat cu minora de mai mulţi ani şi se impune o perioadă de construire a relaţiei tată fiică nu se va reţine.

Susţinerea potrivit căreia programul lunar stabilit de prima instanţă este în măsură să împiedice buna desfăşurare a activităţii şcolare a minorei nu se va reţine deoarece reclamantul, fiind interesat şi el de procesul educaţional al minorei, poate supraveghea efectuarea temelor de către fiica sa în intervalul în care a fost stabilit programul de vizitare.

Dreptul părintelui de a-şi vizita copilul implică obligaţia legală de creştere, educare şi supraveghere, aşa că nu poate fi exercitat eficient în cazul în care este limitat prin exercitarea lui la domiciliul celui ce i-a fost încredinţat. Este evident faptul că între părţi există o tensiune ce ar putea afecta copilul şi pentru aceste motive este bine ca relaţia cu părinţii să nu fie stingherită de prezenţa celuilalt.

Aşa fiind, cum nu s-a dovedit că interesul minorei ar fi periclitat prin desfăşurarea programului de vizitare stabilit de prima instanţă, sănătatea minorei, precum şi dezvoltarea ei fizică, psihică şi morală nefiind afectate de acest program, se conchide că limitarea anticipată a dreptului părintelui de a-şi vizita copilul este nejustificată.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, respinge recursul ca nefondat.

Etichete: