Top

Respingerea cererii de restituire a prestaţiei întrucât la încheierea contractului s-a urmărit un scop antisocial şi imoral.

Secţia civilă. Decizia civilă 64/AC din 18.01.2010.

Prin sentinţa civilă nr. 1306/24.03.2009 a Judecătoriei Piatra Neamţ s-a admis acţiunea principală formulată de reclamanţii S. A. C. şi S.L. împotriva pârâţilor C. I., C.. şi chemaţilor în garanţie T.(fostă D.) M. L., C. V. şi C.A. având ca obiect pretenţii, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de C. I. şi C. A. şi a fost obligată chemata în garanţie T. (D.) M. L. să achite reclamanţilor suma de 157.162 lei, reprezentând contravaloarea apartamentului situat în Piatra Neamţ, str. N. Iorga, nr.53, bl.N6, ap.40, sumă reactualizată în funcţie de indicele de inflaţie, la data punerii în executare.

S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de T. (D. M.) şi a fost obligată aceasta la 900 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi, 1548 lei către pârâţi şi 3890,44 lei taxă de timbru către stat.

Pentru a pronunţa sentinţa prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Reclamanţii i-au chemat în judecată pe pârâţii C. I. şi C. A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata contravalorii apartamentului cumpărat de aceştia, la preţul de circulaţie de la data executării hotărârii cu motivarea că după ce au cumpărat de la pârâţi, cu preţul de 100.000.000 lei (ROL) prin contractul nr. 607/2002, un apartament situat în Piatra Neamţ, str. N. Iorga, nr. 53, bl.N6, ap.40 şi i-au adus importante îmbunătăţiri, prin sentinţa civilă nr. 7558/17 noiembrie 2002 a Judecătoriei Piatra Neamţ s-a constatat nulitatea contractului şi reclamanţii au fost obligaţi să predea apartamentul numiţilor C. V. şi C. A. fără ca instanţa să se pronunţe şi asupra repunerii în situaţia anterioară privind restituirea preţului plătit vânzătorilor – pârâţi.

Pârâţii au depus întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a numitei D. M. L., arătând că la rândul lor au cumpărat apartamentul de la chemata în garanţie şi că atât la data cumpărării cât şi a înstrăinării apartamentului acesta era liber de sarcini, aşa cum rezultă din adresa nr. 1944/2002 şi extrasul de carte funciară nr. 32/7.01.2002 emise de Biroul de Carte Funciară Neamţ, solicitând ca, în situaţia în care sunt evinşi, D.M. Liliana să fie obligată să le achite contravaloarea apartamentului în litigiu.

La rândul său chemata în garanţie D. M. L. a depus întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a numiţilor C. V. şi C. A., susţinând că a cumpărat de la aceştia, la data de 15.03.2001, prin contractul nr. 826 încheiat la BNP Balan Oana, apartamentul, că aceştia au garantat-o împotriva oricărei evicţiuni şi că în situaţia în care va fi obligată la plată, chemaţii în garanţie să-i plătească contravaloarea apartamentului.

Prima instanţă a reţinut pe baza probelor administrate, cu înscrisuri şi expertiză tehnică de specialitate, că reclamanţii au cumpărat de la numiţii C. I.şi C. A.(pârâţi în cauză), apartamentul în litigiu, iar anterior vânzării cumpăraseră imobilul de la chemata în garanţie T. M. L..

Întrucât apartamentul prezenta un grad de uzură, reclamanţii l-au renovat şi au efectuat mai multe îmbunătăţiri necesare, astfel că au crescut valoarea acestuia, aşa cum s-a indicat şi în expertiza efectuată.

În urma mai multor litigii, s-au anulat contractele de vânzare cumpărare succesive ale apartamentului, reclamanţii fiind obligaţi să predea apartamentul pârâţilor, primii proprietari ai acestuia.

Din probatoriul administrat, s-a reţinut că singura răspunzătoare de situaţia creată este chemata în garanţie T. (D.) M. L., astfel că evicţiunea creată de aceasta o obligă totodată şi la repararea pagubelor.

S-a mai reţinut şi reaua-credinţă a chematei în garanţie prin lipsa primirii vreunui mandat pentru întocmirea cererii privind eliberarea extrasului de carte funciară sau a vânzării apartamentului, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 1337 Cod civil şi urm., instanţa a admis acţiunea principală şi cea de chemare în garanţie formulată de pârâţii C. I. şi C. A. şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de T. (D.) M. L..

Împotriva sentinţei a declarat apel (intitulat greşit recurs) chemata în garanţie T. D. M. L. criticând-o ca netemeinică şi nelegală sub aspectul modului de soluţionare a cererii sale de chemare în garanţie a numiţilor C.V. şi C. A. invocând următoarele:

A fost chemată în garanţie de pârâţii C. I. şi C. A., pentru a-i despăgubi, în virtutea obligaţiei de garanţie pentru evicţiune cu preţul primit urmare vânzării apartamentului situat în Piatra – Neamţ, str. N. Iorga, nr. 53, ap.6.

La rândul său a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva

numiţilor C. V. şi C. A., cei de la care apelanta a cumpărat apartamentul.

Deşi prin Sentinţa civilă nr. 3762/2004 a Judecătoriei Piatra – Neamţ s-a dispus anularea, inclusiv a contractului de vânzare – cumpărare încheiat de apelantă cu familia C. nu s-a dispus şi repunerea în situaţia anterioară, respectiv obligaţia corelativă a susnumiţilor să-i restituie preţul plătit.

Nu a rezultat din nici o probă, ce a fost administrată în cauză, faptul că familia C. nu ar fi primit banii pentru apartamentul ce a făcut obiectul vânzării.

Cu toate că actul de vânzare – cumpărare a fost anulat, asta nu-i

exonerează pe chemaţii în garanţie de la plata preţului pe care apelanta l-a achitat cu ocazia întocmirii actelor.

Deşi s-a reţinut de prima instanţă faptul că ar fi fost de rea credinţă prin aceea că ar fi solicitat extras de carte funciară fără acceptul vânzătorilor, accept pe care, susţine în continuare că 1-a avut, în formă orală, astfel că, a fost pusă în imposibilitatea de a demonstra acest fapt, nu rezultă din nici o probă faptul că nu a plătit banii pentru apartamentul achiziţionat.

Hotărârea este şi nemotivată deoarece instanţa nu arată care au fost considerentele care au condus la ideea că apelanta trebuie să fie triplu prejudiciată, o dată prin pierderea apartamentului, apoi prin pierderea banilor pe care i-a remis vânzătorului la semnarea actelor şi apoi prin obligarea sa la plata altei sume de bani către terţul care a cumpărat apartamentului de la ea.

Or, nu a reieşit din nici o probă că nu ar fi plătit acest preţ, ba din contră, chiar şi notarul care a autentificat actele, fiind audiat în cauză, a confirmat că vânzătorii C. ştiau exact ce acte semnează şi în mod cert nu ar semnat dacă nu ar fi primit banii.

Nu a reieşit de nicăieri că ar fi fost la bază vreun pretins împrumut cum s-a încercat să se susţină. Chiar în Sentinţa civilă nr. 3762/2004 prin care s-au anulat actele nu se reţine ca motiv a anulării vreo cauză ilicită, ci doar lipsa mandatului apelantei la intabulare şi prin urmare lipsa intabulări apartamentului pe numele familiei C. în momentul autentificării actelor de

vânzare – cumpărare.

Totuşi lipsa mandatului său în a formula cererea de eliberare extras de carte funciară nu a determinat şi obţinerea unui certificat de la cartea funciară cu „liber de sarcini”, această instituţie asumându-şi pe deplin legalitatea şi veridicitatea actelor pe care le emite şi deopotrivă nu a determinat nici prezenţa vânzătorilor C. în faţa notarului public şi semnarea contractului de vânzare – cumpărare de către aceştia.

Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei criticate, iar pe fond admiterea cererii sale de chemare în garanţie a vânzătorilor C. şi obligarea acestora la plata oricăror despăgubiri solicitate de reclamanţi ca urmare a anulării contractelor succesive.

Examinând apelul, în limitele investirii în raport de motivele invocate, tribunalul reţine în fapt următoarele:

În mod corect a respins prima instanţă cererea de chemare în garanţie formulată de apelată împotriva numiţilor C. V. şi C. A., prin care solicita obligarea acestora la restituirea preţului plătit pentru apartamentul situat în Piatra Neamţ str. N. Iorga, nr.53, bl.N6, ap.40 (cumpărat prin contratul de vânzare – cumpărare nr. 826/15.03.2001, contract de a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 3762/2004 a Judecătoriei Piatra Neamţ), întrucât din probele administrate a reieşit, că apelanta nu a plătit vânzătorilor C. V. şi C. A. preţul înscris în cuprinsul contractului, de 60.000 lei (ROL).

Astfel, anterior pronunţării sentinţei civile nr. 3762/2004 a Judecătoriei Piatra Neamţ (prin care, la solicitarea numiţilor C. V. şi C. A., s-au anulat contractele succesive de vânzare – cumpărare asupra apartamentului printre care şi cel încheiat cu apelanta), C. V. şi A. împreună cu fiica lor C. C., au formulat atât împotriva apelantei cât şi împotriva notarului public plângeri penale care au făcut obiectul dosarelor nr. 2400/4371/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ şi nr. 132/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin Ordonanţa din 10 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ (menţinută prin Rezoluţia nr. 1091/II/2/24 august 2005) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a apelantei T. (D.) M.L. pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 şi 291 Cod penal şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 10.000.000 lei (ROL) şi neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 292 şi 293 Cod penal.

Prin Rezoluţia nr. 1091/25 august 2005, s-a reţinut că T.M. L. a procurat, în mod fraudulos, actele necesare întocmirii documentaţiei ce a stat la baza întocmirii contractului de vânzare – cumpărare încheiat cu familia C. pentru apartamentul situat în Piatra Neamţ, str. N. Iorga, nr.53B, ap.40, solicitând Oficiului Judeţean de Cadastru Neamţ întocmirea documentaţiei cadastrale a apartamentului familiei C., printr-o cerere pe care a semnat-o prin contrafacerea semnăturii acţionând în acelaşi mod şi la Direcţia de Impozite şi Taxe a Consiliului local Piatra Neamţ de unde a obţinut certificat de atestare fiscală.

S-a reţinut (în cuprinsul Rezoluţiei) că anterior, acestor manopere frauduloase, fiica familiei C. a împrumutat de la D. M. L. o sumă de bani în valută, iar ulterior la 27 februarie 2001 familia C. a mers la notarul public Balan Oana împreună cu apelanta unde au semnat contractul de vânzare – cumpărare al apartamentului.

Chiar dacă în dosarul nr. 132/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 Cod penal, reţinându-se că familia C. a semnat contractul încheiat, din probele administrate în cursul cercetărilor penale (în dosarele sus – menţionate) a reieşit, ceea ce este esenţial pentru soluţionarea cauzei de faţă, că deşi între familia C. şi apelantă s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare al apartamentului scopul acestuia a fost acela de a garanta restituirea unui împrumut în cuantum de 750 USD, pe care fiica numiţilor C. V. şi C. A.(respectiv C.C.) l-a luat de la apelanta T. M. L..

Astfel, în declaraţia numitei C. C. (aflată în dosarul nr. 132/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ataşat spre consultare la prezenta) se arată că având nevoie urgentă de o sumă de bani, a aflat prin intermediul unei cunoştinţe, că apelanta oferă împrumuturi la diverse peroane, sens în care a contacta-o şi în schimbul unui împrumut de 750 USD, apelanta i-a cerut ca şi garanţie pentru restituirea sumei încheierea unui contract de vânzare – cumpărare pentru un apartament.

Constrânsă de împrejurări, fiica familiei C., i-a convins pe aceştia să aducă drept garanţie apartamentul proprietate personală, sens în care au mers împreună cu apelanta la notar unde s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare (care ulterior a fost constatat nul prin sentinţa civilă nr. 3762/2004 a Judecătoriei Piatra Neamţ).

Susţinerile numitei C. C. şi a intimaţilor C. V. şi C. A., că apelanta a nu le-a achitat preţul înscris în cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare sunt confirmate de declaraţiile numiţilor T.S., T. I. V., B. E., C. E. şi C.E. (aflate în dosarul penal 132/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău) din care rezultă că apelanta avea ca şi îndeletnicire acordarea de împrumuturi cu dobândă (având chiar şi un anunţ publicitar, în acest sens, în ziarul local „Realitatea”) pentru a căror restituire pretindea ca şi garanţie încheierea cu împrumutaţii a unor contracte de vânzare – cumpărare de imobile, asigurându-i că la restituirea împrumutului le va restitui imobilul.

Astfel, martorii sus – menţionaţi au relatat că fiind constrânşi de împrejurări, întrucât aveau nevoie urgentă de bani au consimţit să încheie cu apelanta contracte de vânzare – cumpărare pentru apartamentele ce le deţineau în proprietate, fără a primi, în afară de suma împrumutată preţul stipulat în contract.

Declaraţiile acestora sunt confirmate de încheierea contractelor de vânzare – cumpărare nr. 587/26 februarie 2001 şi nr. 1059/19.04.2001.

Or, pretenţia apelantei de a i se restitui, de către C. V. şi C.A. suma de 60.000.000 Rol menţionată în contract ca preţ al vânzării – cumpărării apartamentului, este neîntemeiată întrucât, deşi de principiu, faţă de dispoziţiile cuprinse în art. 966 – 968 Cod civil, nulitatea actelor juridice impunea desfiinţarea lor retroactiv, urmând ca părţile să fie repuse în situaţia anterioară, restituirea prestaţiei nu este admisibilă deoarece apelanta a urmărit un scop antisocial şi vădit imoral, prin încheierea contractului, potrivnic legii şi regulilor de convieţuire socială.

Altminteri, ar însemna ca apelanta să se bazeze pe propria turpitudine în soluţionarea acţiunii de restituire a prestaţiei (reţinută şi prin sentinţa civilă nr. 3762/2004 a Judecătoriei Piatra Neamţ) ceea ce nu poate fi îngăduit.

Cum prin dispoziţia cuprinsă în art. 968 Cod civil se asigură conformitatea actului juridic cu legea şi regulile de convieţuire socială iar apelanta, profitând de ignoranţa şi constrângerea în care se aflau intimaţii C. V. şi C. A. (care pentru a o ajuta pe fiica lor, ce avea nevoie urgentă de un împrumut au consimţit să încheie, ca şi o garanţie a restituirii împrumutului, contractul de vânzare-cumpărare) a urmărit, în acest fel, să obţină un avantaj disproporţionat faţă de prestaţia pe care a primit-o, contractul nu poate fi considerat decât ca fiind întemeiat pe o cauză imorală, ceea ce înlătură posibilitatea apelantei de a obţine restituirea a ceea ce nu a predat.

Faţă de cele reţinute, tribunalul a constatat că apelul nu este fondat, considerent pentru care în conformitate cu dispoziţiile art. 296 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.

Etichete: