Top

INTRERUPEREA EXECUTARII PEDEPSEI. CRITERII LEGALE. IMPREJURARI SPECIALE, CONSECINTE GRAVE

Prin sentinta penala nr.3906/18.12.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a respins cererea de întrerupere a executarii pedepsei formulata de petentul SD, ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a constatat, în raport de probele administrate în cauza, ca nu s-a facut dovada unor împrejurari speciale, aparute dupa începerea executarii pedepsei de catre condamnat, care sa aiba consecinte grave pentru familia acestuia.

Din referatul de ancheta sociala întocmit în cauza, rezulta ca petentul condamnat nu are locuinta proprietate personala, familia acestuia care cuprinde sotia si cei doi copii locuind in casa bunicii, alcatuita dintr-o singura camera si hol, nefiind electrificata. De asemenea, s-a retinut ca petentul condamnat nu are in proprietate teren agricol si nici animale pe langa casa, venitul familiei fiind alcatuit din alocatia copiilor.

Cu privire la situatia familiei petentului, instanta a observat ca aceasta este una dificila din perspectiva imprejurarii ca dintre membrii familiei numai copii beneficiaza de venituri lunare, respectiv alocatiile, si din persectiva situatiei locative precare, dar aceasta nu se afla în împrejurari speciale, în sensul dispozitiilor art. 453 alin.1 lit.c C.pp, asa încât nu se poate sustine ca executarea imediata a pedepsei ar avea consecinte grave pentru familia petentului.

Potrivit art. 453 alin.1 lit.c C.p.p., intreruperea executarii pedepsei poate interveni cand, din cauza unor imprejurari speciale, executarea imediata a pedesei ar avea consecinte grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucreaza, executarea putand fi intrerupta cel mult 3 luni si numai o singura data.

Asadar, reglementand conditiile intreruperii executarii pedespei, legea stabileste un cadru restrans al incidentei acestei masuri, caracterul exceptional al acesteia rezultand pe de o parte din caracterul special al situatiilor apreciate ca susceptibile a prejudicia pe condamnat, membrii familiei acestuia sau unitatea la care lucreaza, daca executarea pedepsei ar continua imediat, iar pe de alta parte din limita in timp a intreruperii, marginita la maxim 3 luni precum si din frecventa acordarii sale, limitata la o singura data.

Instanta apreciaza ca motivele invocate de catre condamnat in sustinerea cererii de intrerupere a executarii pedepsei precum si aspectele relevate de ancheta sociala efectuata contureaza o situatie de fapt cotidiana, nesusceptibila a reprezenta imprejurari speciale, situatia retinuta anterior fiind una ce se inscrie in modul de viata obisnuit al membrilor familiei acestuia, executarea imediata a pedepsei de catre condamnat nefiind cu nimic prejudiciabila pentru acestia, dincolo de situatia in sine a detentiei acestuia.

Etichete: