Clasificarea arbitrajului

Primul criteriu dupa care se face clasificarea arbitrajului sunt regulile urmate in solutionarea litigiilor. Dupa acest criteriu deosebim arbitrajul de drept strict sau de jure si  arbitrajul in echitate sau amiable composition.

Arbitrajul de drept strict este acela in care litigiile se solutioneaza cu respectarea normelor de drept procesual si de drept material aplicabile[1].

Arbitrajul in echitate este acela in cadrul caruia arbitrii nu sunt tinuti sa observe cu rigurozitate orice norma procedurala si nici sa aplice in mod strict toate normele de drept material competente, calauzindu-se in rezolvarea litgiului dupa exigentele echitatii, dar cu respectarea principiilor fundamentale de drept[2].

Cele 2 feluri de arbitraj comercial international se deosebesc intre ele, dar nu se opun unul altuia, arbitrajul de jure situandu-se singur in cadrul dreptului iar arbitrajul in echitate plasandu-se in afara ordinei juridice.

Arbitrajul de drept strict este prevazut cu norme procedurale mai suple si mai elastice decat procedura formala a jurisdictiilor de drept comun si aplica dreptul contractului tinand seama de clauzele stipulate de catre parti in contractul de comert exterior, de uzantele comerciale internationale si de consideratii de echitate comerciala internationala.

Arbitrajul in echitate infatiseaza un caracter mai flexibil si mai putin formal decat arbitrajul de drept strict si nu inceteaza sa ramana subordonat ordinei de drept.

Arbitrajul comercial international se clasifica si dupa structura organizatorica, existand arbitraj ad-hoc (ocazional) si arbitraj institutionalizat (permanent).

Arbitrajul ad-hoc este organizat de parti pentru solutionarea unui litigiu determinat si functioneaza pana la solutionarea respectivei cauze. Nu prezinta o structura prestabilita si partile desemneaza arbitrii si modul lor de numire, stabilesc regulile de procedura si locul arbitrajului. Depinzand de vointa partilor, ele difera de la un litigiu la altul. Sarcina partilor este usurata daca recurg la un regulament tip, de exemplu Regulamentul UNCITRAL din 1976[3].

In unele sisteme juridice, pentru a interveni spre a asigura constituirea unei asemenea instante arbitrale, precum si desfasurarea normala a procedurii, se organizeaza un mecanism administrativ, care poarta denumirea de “appointing authority” sau “autoritate competenta”[4]. Acest mecanism intervine, in principal, pentru desemnarea arbitrilor, atunci cand una dintre parti refuza desemnarea arbitrilor spre a bloca solutionarea cauzei. Appointing authority intervine si in cazul in care se iveste un dezacord in privinta numirii supraarbitrului de catre cei doi arbitrii desemnati de catre parti.

Arbitrajul institutionalizat are existenta permanenta sub aspectul unor structuri organizatorice administrative prestabilite. Cuprinde un mecanism de desemnare a arbitrilor, secretariat, sediu, reguli de procedura, care permit partilor sa le foloseasca in vederea constituirii tribunalului arbitral si solutionarea litigiului. Dupa solutionarea litigiului tribunalul arbitral se dizolva. Altfel spus, caracterul permanent al arbitrajului nu suprima caracterul vremelnic al tribunalului arbitral, el fiind format, cu ajutorul structurilor administrative permanente numai pentru solutionarea unui anumit litigiu. De aceea se spune ca orice arbitraj este in realitate un arbitraj ad-hoc[5].

Dupa competenta, distingem arbitraj cu competenta generala si arbitraj cu competenta specializata.

In categoria arbitrajelor cu competenta generala si internationala in acelasi timp, se situeaza in primul rand comisiile de arbitraj pentru comertul exterior de pe langa camerele de comert si industrie ale tarilor. In aceeasi categorie includem si institutiile de arbitraj din alte state competente sa rezolve litigii de drept intern ca si litigii de drept al comertului international. Ele sunt organizate si functioneaza pe langa alte institutii comerciale cum sunt camerele sau bursele de comert sau ca organisme independente. Printre arbitrajele de pe langa camerele de comert si industrie mentionam camerele arbitrale din Londra, Amsterdam, Hamburg, Bruxelles. Ca arbitraje comerciale independente pot fi citate American Arbitration Association, Camera de arbitraj permanenta de pe langa Comisia vest-germana pentru probleme de arbitraj Institutul permanent de arbitraj[6].

In categoria arbitrajelor specializate se cuprind institutiile pentru comertul cu anumite produse. Aceste arbitraje se caracterizeaza printr-o competenta strict comercializata dar cu vocatie internationala. Aceasta categorie de arbitraje comerciale poate fi ilustrata de Camera arbitrala de bumbac din Havre, Tribunalul de arbitraj al bursei de bumbac din Bremen, London Corn Trade Association, precum si de New York Association Of Food Distributors[7].

Din punctul de vedere al intinderii competentei internationale, institutiile permanente de arbitraj se impart in 3 categorii: arbitraj de tip bilateral, arbitraj de tip regional si arbitraj cu vocatie universala.

Arbitrajele de tip bilateral au sediul in fiecare din cele doua tari participante si sunt competente sa solutioneze litigiile dintre organizatiile economice, persoane fizice sau persoane juridice, ale acelor tari. Ca exemple de arbitraje de tip bilateral putem enumera: Canadian-American Commercial Arbitration Commission, infiintata in 1943 printr-un acord incheiat intre Camera de Comert din Canada si Asociatia americana de arbitraj[8].

Arbitrajele de tip regional au ca scop rezolvarea litigiilor comerciale internationale dintre organizatiile economice ale tarile dintr-o anumita regiune a lumii[9].

Arbitrajele cu vocatie universala sunt competente sa solutioneze litigiile dintre organizatiile economice apartinanand tuturor statelor. Unele dintre acestea au o competenta materiala speciala cum ar fi arbitrajele create in domeniul transportului prin cele doua conventii internationale de la Berna din 25 octombrie 1952, iar alte arbitraje au o competenta materiala generala, cea mai caracteristica in acest sens fiind Curtea de arbitraj de pe langa Camera de Comert internationala cu sediul la Paris[10].

---

[1] Victor Babiuc, Dreptul comertului international, Editura Sylvi, Bucuresti 2002, pag. 167.

[2] Raspunderea in comertul international, Editata de RevistaEconomica, Bucuresti 1978, pag. 255.

[3] Victor Babiuc, op. cit., pag. 168.

[4] Victor Babiuc, Dreptul comertului international, Editura Sylvi, Bucuresti 2002, pag. 404.

[5] Victor Babiuc, op. cit., pag. 168.

[6] Raspunderea in comertul international, Editata de Revista Economica, Bucuresti 1978, pag. 261.

[7] Idem.

[8] Raspunderea in comertul international, Editata de Revista Economica, Bucuresti 1978, pag. 262.

[9] De exemplu, Comisia Interamericana de Arbitraj Comercial infiintata in anul 1933.

[10] Raspunderea in comertul international, Editata de Revista Economica, Bucuresti 1978, pag. 262.