Top

Propunere intrare faliment în procedură simplificată. Respingere concluzii raport pentru necitarea noului administrator statutar.

Cu privire la raportul prevăzut de art. 54 din Legea insolvenţei, întocmit de administratorul judiciar privind propunerea de intrare în faliment în procedură simplificată a debitorului pentru nedepunerea înscrisurilor de la art. 28 din Lege, instanţa constată următoarele:
1. notificată pentru depunerea actelor prevăzute de lege a fost d-na VE
2. potrivit ultimelor relaţii de la ORC, depuse chiar de administratorul judiciar, de la data de 1.10.2010, calitatea de administrator statutar al debitoarei o are AM
Faţă de aceste împrejurări, apreciază instanţa că noul administrator trebuia notificat pentru depunerea înscrisurilor prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006, iar nu vechiul administrator. Pentru intrarea în procedura simplificată a falimentului, în temeiul art. 54 din Legea 85/2006, este necesar ca debitorul să se încadreze în dispoziţiile art. 1 al.2 din această lege. Administratorul judiciar a propus încadrarea în art. 1 al.2 lit d din lege, adică nepredarea de către debitor a actelor obligatorii prevăzute de art. 28. Aceste acte sunt deţinute însă de administrator, care trebuia notificat să le depună. Or, administratorul judiciar a notificat vechiul administrator, nu şi cel în funcţie, existând îndoiala că actualul administrator nu a cunoscut această obligaţie. De altfel, potrivit art. 87 al.2 din Codul de procedură civilă, debitorul însuşi trebuia notificat prin actualul administrator.
Pentru aceste motive, instanţa nu poate primi concluziile de intrare în faliment.

Etichete: