Top

Acces la informaţii de interes public. Nerespectarea termenului de comunicare de instituţia deţinătoare. Consecinţe

Depăşirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 7(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului-administrativ de la luarea la cunoştinţă a actului administrativ vătămător pentru formularea procedurii prealabile prevăzută de acelaşi text, se sancţionează cu tardivitatea acţiunii.

Decizia nr. 145/C.A. din 27 mai 2007

Prin sentinţa civilă nr. 34 din 12 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Vaslui, a fost respinsă excepţia de prematuritate şi a fost admisă acţiunea promovată de M.C. în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 200 lei reprezentând daune morale.

A fost respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privitor la soluţionarea petiţiei înregistrată sub nr. 11148/3.11.2006.

A fost respins capătul de cerere privitor la acordarea cheltuielilor poştale şi de multiplicare.

Curtea a respins cererea de recurs reţinând următoarele:

La data de 3 noiembrie 2003, cu nr. 11148, reclamantul a depus la A.F.P. Bârlad, unde funcţionează Direcţia de Control Fiscal 2 aflate în subordinea D.G.F.P: Vaslui, o cerere formulată în temeiul Legi nr. 544/2001 prin care a solicitat două informaţii de interes public.

Conform art. 7 din Legea nr. 544/2001, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitările persoanelor interesate în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 zile de la data înregistrării, în cazul în care durata depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi dat solicitantului în minim 30 zile cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.

Refuzul comunicării informaţiilor se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiei ori recurenta nu s-a conformat acestor dispoziţii, motiv pentru care reclamantul a solicitat a i se acorda daune morale, deoarece a mai formulat cereri şi cu alte ocazii la care nu a primit nici un răspuns.

De menţionat faptul că numai după ce reclamantul a promovat această acţiune i-au fost comunicate informaţiile solicitate conform adresei nr. 57/67/5.12.2006, motiv pentru care instanţa de fond a respins ca rămasă fără obiect capătul de cerere privind soluţionarea plângerii înregistrată sub nr. 11148/3 noiembrie 2006.

De asemenea, în mod corect instanţa de fond a reţinut ca fiind admisibil şi capătul de cere privind acordarea de daune morale în sumă de 200 lei, deoarece reclamantului-intimat i s-a creat un disconfort şi o frustrare, care în situaţia dată putea fi acoperit numai prin acordarea acestor daune.

Opinia separată a reţinut că soluţia care se impune a fi adoptată în cauza de faţă era cea de admitere a recursului promovat de pârâta D.G.F.P. Vaslui şi, în fond, de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata de daune, raportat la însăşi dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 544/2001.

Pârâta-recurentă D.G.F.P. Vaslui nu s-a aflat în culpă pentru faptul de a nu fi răspuns, în termen de 10 zile de la înregistrarea cererii de solicitare de informaţii, atât pentru faptul că solicitarea a fost adresată unei alte autorităţi administrative decât cea chemată în judecată, cât şi pentru faptul că nu s-a dovedit, de către reclamant, că primirea răspunsului în termenul maxim de 30 zile, prevăzut de de art. 7 din Legea nr. 544/2001, i-a cauzat un prejudiciu moral sau material.

Din punct de vedere strict procedural, nu are nici o relevanţă că Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Bârlad face parte din structura Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Vaslui, atât timp cât prin H.G. nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea M.F.P. şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sunt aprobate regulamente de organizare şi funcţionare diferite pentru direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi, respectiv, pentru administraţiile finanţelor publice municipale, care au conduceri proprii şi se bucură de autonomie decizională, conformă cu competenţele acordate prin lege, şi cât timp fiecare dintre ele au o răspundere proprie pentru activitatea pe care o desfăşoară.

Faptul că solicitarea de informaţii s-a depus la un alt organ administrativ decât cel chemat în judecată, trebuia să conducă la concluzia că pârâta nu a fost legal sesizată şi că, în atare condiţii, primirea solicitării reclamantului pe o altă cale decât cea prevăzută de Legea nr. 544/2001 justifică depăşirea termenului de 10 zile.

Pe de altă parte, chiar dacă informaţiile solicitate ar fi fost considerate de interes public, reclamantul era obligat să dovedească, prin depăşirea termenului de 10 zile, evocat, că i s-a adus o vătămare de ordin moral sau material, simplele afirmaţii neputând fi luate în considerare.

Cum informaţia privea o terţă persoană, fără să se dovedească raportul de cauzalitate între activitatea acesteia şi pretinsul prejudiciu moral suferit de reclamant prin primirea informaţiilor la finele termenului legal de 30 zile, prima instanţă nu avea temeiuri de fapt şi de drept care să o conducă la concluzia că pretinsa stare de „disconfort” invocată de reclamant nu-şi poate găsi o altă cale de înlăturare decât prin obligarea pârâtei la plata de daune, principii consacrate de art. 998 C.civ. şi art. 1 din Legea nr. 554/2004 trebuind să-şi afle aplicaţiunea şi în situaţia reglementată de art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Ca atare, apreciind că reclamantul-intimat este cel în culpă pentru nefurnizarea informaţiilor solicitate în termenul de 10 zile, fiind necontestată depunerea solicitării la un alt organ administrativ decât cel ce a fost chemat în judecată şi constatând că prejudiciul pretins suferit prin faptul întârzierii, fără a se fi depăşit termenul limită de 30 zile, nu a fost dovedit, se consideră, în opinia separată, că soluţia legală era cea de admitere a recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate şi, în fond, de respingere a cererii reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune.

Etichete: