Top

Acţiune în obligarea consiliului local a recunoaşte realizarea unui schimb de terenuri între reclamant şi municipiul Iaşi. Inadmisibilitate

În condiţiile în care reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren moştenite de la autorii săi, în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr.1/2000, aceasta nu poate opune autorităţilor implicate în procedura reconstituirii dreptului său de proprietate, dificultăţile pe care le întâmpină în exploatarea proprietăţii, grevată în mod incontestabil de servituţi (respectiv imposibilitatea edificării unei construcţii datorită existenţei reţelelor de termoficare ce subtraversează terenul reconstituit).
Împrejurarea că Primăria Iaşi s-ar fi angajat a face demersuri pentru rezolvarea administrativă a situaţiei reclamantei, nu poate avea ca efect obligarea structurii administrative deliberative – consiliul local – a decide în sensul aprobării unui schimb de terenuri, raportat principiului autonomiei locale conferit de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 395/CA din 15 septembrie 2008
Prin sentinţa civilă nr.596/CA din 25 aprilie 2008, Tribunalul Iaşi a respins cererea formulată de reclamanta P.Z. în contradictor cu pârâtul Consiliul Local Iaşi.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a chemat în judecată pe pârât pentru a se dispune anularea H.C.L. nr.98 din 10 aprilie 2006, recunoaşterea dreptului său constând în realizarea unui schimb de terenuri, între proprietatea sa din Iaşi, str. B. nr.39 şi proprietatea pârâtului din Iaşi, str. I., precum şi obligarea acestuia din urmă la repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin angajarea cheltuielilor necesare perfectării schimbului de terenuri.
S-a mai reţinut că, în baza deciziei nr.299 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Iaşi şi a certificatului de moştenitor nr.14 din 22 februarie 2005, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 429 m.p. situat în Iaşi, str. B. nr.39, că ea este împiedicată, datorită existenţei reţelelor de termoficare ce subtraversează proprietatea, să construiască pe acest amplasament, că, urmare demersurilor făcute, Primăria, prin adresa nr.58058 din 5 septembrie 2005, i-a oferit, în schimbul terenului din str. B., un teren în str. I. şi că, chiar în situaţia în care această ofertă ar fi reală, ea nu poate obliga Consiliul Local Iaşi să procedeze la aprobarea propunerii, în sensul indicat.
Verificând documentaţia ce a stat la baza adoptării H.C.L. nr.98 din 10 aprilie 2006, prima instanţă reţine că motivul pentru care s-a respins proiectul de hotărâre privind apartenenţa la domeniul privat al Municipiului Iaşi a terenului în suprafaţă de 431,20 m.p. situat în str. I., precum şi aprobarea unui schimb de terenuri între Consiliul Local Iaşi şi P.Z., îl reprezintă lipsa unor terenuri care să permită rezolvarea a 2400 de cereri de retrocedare formulate în baza Legii nr.247/2005, în situaţii în care terenurile revendicate nu pot fi înapoiate foştilor proprietari din motive obiective, ce impun punerea în posesie pe un alt amplasament, motiv apreciat ca fiind pertinent, în acord cu scopul urmărit de legiuitor prin Legea nr.247/2005, în condiţiile în care nici un act normativ nu consacră obligaţia consiliilor locale de a aproba schimburi de terenuri în situaţii de genul celor în care se află reclamanta.
Curtea a respins recursul promovat de reclamantă ca nefondat, sens în care a reţinut următoarele:
Este necontestat faptul că dreptul de proprietate la care reclamanta a acces prin moştenire a fost reconstituit, astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr.186564 din 5 decembrie 2003, în baza Legii nr.18/1991 şi a Legii nr.1/2000, precum şi a Ordinului nr.398 din 22 august 2000 al Prefectului Judeţului Iaşi.
Întrucât nu s-a dovedit că s-ar fi solicitat şi respectiv s-ar fi admis anularea, modificarea ori completarea titlului de proprietate menţionat şi nici că s-ar fi formulat o nouă cerere, în procedura consacrată de Legea nr.247/2005, reclamanta-recurentă nu mai poate invoca pentru sine beneficiul legii noi, sub nici un aspect; dreptul său de proprietate considerându-se stabilit, prin reconstituire, în procedura prevăzută de Legea nr.18/1991 şi Legea nr.1/2000, ea nemaiputând opune autorităţilor implicate în procedura reconstituirii dreptul de proprietate asupra terenurilor dificultăţile întâmpinate în exploatarea proprietăţii, grevată, în mod incontestabil, de servituţi.
Ca atare, atâta timp cât reclamanta a acceptat reconstituirea proprietăţii pentru terenul situat în Iaşi, str. B. nr.39, iar dreptul astfel stabilit a intrat în circuitul civil, ea nu mai poate pretinde vreo încălcare ori vătămare a dreptului său de către autorităţile implicate în stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi cu atât mai puţin vreo obligaţie pentru terţi, fie că aceştia sunt persoane fizice sau juridice ori autorităţi ale administraţiei publice locale, de a-i oferi un alt amplasament.
Ca atare, chiar dacă Municipiul Iaşi ar fi înscris în domeniul său public sau privat terenul situat în str. I., cu ocazia inventarierii acestuia în procedura prevăzută de Legea nr.213/1998, acest fapt nu dă, în nici o situaţie şi sub nici un motiv, dreptul unor persoane fizice sau juridice să ceară obligarea proprietarului la acceptarea unui schimb de terenuri.
Dreptul de proprietate al Municipiului Iaşi este garantat de art.44 alin.1 din Constituţia României, revizuită, la fel ca dreptul oricărei alte persoane, şi ca atare el se bucură de toate prerogativele conferite de art.480 Cod civil, fără ca vreunei alte persoane să-i fie recunoscut dreptul de a cere proprietarului să săvârşească acte de dispoziţie în contra voinţei sale, voinţă exercitată în cazul de faţă prin Consiliul Local, în limita competenţelor recunoscute acestuia de art.36 din Legea nr.215/2001.
Ca atare, atâta timp cât Consiliul Local este suveran în exercitarea atributelor conferite prin lege, bucurându-se de autonomie locală, Curtea constată că în mod justificat prima instanţă a reţinut că pârâtul nu poate fi obligat nici să stabilească apartenenţa la domeniul privat al Municipiului Iaşi a terenului în suprafaţă de 431,20 m.p. din str. I. şi nici să aprobe un schimb de terenuri cu reclamanta P.Z., întrucât aceste fapte ar echivala cu o încălcare a principiului autonomiei locale consacrat de art.120 din Constituţia României şi care ar aduce atingere prerogativelor consacrate de art.480 Cod civil şi art.44 din Constituţie.
Este adevărat că, urmare demersurilor făcute de reclamanta-recurentă, Primăria Iaşi, prin adresa nr.58068 din 25 august 2005, sub semnătura viceprimarului Municipiului Iaşi, s-a obligat să facă demersuri în vederea rezolvării situaţiei relatate de reclamantă prin demersurile sale administrative, dar această obligaţie de diligenţă nu se poate transforma într-o obligaţie de rezultat, atâta timp cât nici o altă structură administrativă nu se poate obliga în numele şi pentru autoritatea în drept a decide asupra schimbului de terenuri, care în cauză este Consiliul Local al Municipiului Iaşi.
Faptul că reclamanta-recurentă a făcut cheltuieli în vederea susţinerii demersurilor făcute de serviciile Primăriei Iaşi nu obligă pe pârât la plata vreunei despăgubiri, întrucât petiţionarul trebuie să prevadă că autoritatea în drept a decide putea să nu-şi însuşească propunerea structurilor organizatorice inferioare, atâta timp cât nici o dispoziţie legală în vigoare nu recunoaşte dreptul unei persoane de a cere din partea unei alte persoane adoptarea unui comportament ce ar reprezenta o micşorare a prerogativelor recunoscute proprietarilor, oricare ar fi ei, fiind riscul reclamantei de a se fi angajat în demersuri administrative ce nu aveau şanse depline de reuşită, în condiţiile în care este de notorietate publică imposibilitatea autorităţilor de a satisface cererile de retrocedare formulate în baza Legii nr.247/2005, normă sub a cărei incidenţă recurenta nu intră.

Etichete: