Top

Inadmisibilitatea plângerii împotriva rezoluţiei procurorului formulată în baza dispoziţiilor art. 278 ind. 1 C.pr.pen. (lipsa calităţii procesuale a petentei – art. 222 alin. 3 C.p.p.)

Plângerea împotriva rezoluţiei procurorului nu poate fi făcută decât de persoanele indicate expres, preotul paroh nedeţinând această calitate de la momentul formulării plângerii, neavând nici calitatea de persoană vătămată ori persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate; iar „mandatul” obţinut ulterior produce efecte juridice doar pentru viitor şi în limitele prevăzute în dispoziţia ierarhului locului.
Curtea de Apel Iaşi, sentinţa penală nr. 127 din 03.12.2009
Prin sentinţa penală nr. 127 din 03.12.2009 a Curţii de Apel Iaşi s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentă prin reprezentant legal, preot paroh M.D., împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale din 22.02.2008 dată de procurorul D.N.A. – serviciul Teritorial Iaşi şi din 22.02.2008 dată de procurorul-şef serviciu D.N.A. – Serviciul Teritorial Iaşi.
Curtea de apel a fost sesizată prin decizia penală nr. 307/19 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, cu judecarea în primă instanţă a plângerii penale formulată de petenta Parohia „X.” Iaşi împotriva rezoluţiei D.N.A – Serviciul Teritorial Iaşi dată în dosarul nr. 43/P/2007.
Prin decizia penală sus-menţionată s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b Cod procedură penală modificat prin Legea nr. 79/26.03.2007, că instanţa competentă a judeca în primă instanţă plângerea formulată este curtea de apel, întrucât curtea de apel judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi.
Faţă de aceste prevederi şi de calitatea de avocat în Baroul Iaşi a unui intimat, instanţa de control judiciar a constatat că Tribunalul Iaşi a păşit la judecarea plângerii petentei fără a-şi verifica competenţa.
Potrivit art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, dispoziţiile relative la competenţă după materie şi după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar potrivit alin. 3 nulitatea nu poate fi înlăturată în nici un mod, putând fi invocată în orice stare a procesului şi luându-se în considerare chiar din oficiu.
Părţile au fost legal citate, au fost prezente în instanţă, personal şi prin reprezentare sau asistaţi, şi-au susţinut interesele şi au formulat concluzii scrise.
Curtea a verificat rezoluţia atacată pe baza actelor si lucrărilor dosarului cauzei, a tuturor înscrisurilor depuse la dosar şi a susţinerilor părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin. 7 Cod procedură penală raportat la dispoziţiile art. 317 Cod procedură penală, reţinând următoarele:
La data de 07.06.2007 şi revenind, la data de 08.12.2007 preotul paroh, în calitate de reprezentant legal al Parohiei a formulat o plângere penală, înregistrată la D.N.A – Serviciul Teritorial Iaşi, împotriva intimaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 şi art. 248 Cod penal, fals în acte publice şi uz de fals, prevăzute de art. 289 Cod penal şi art. 291 Cod penal şi nerespectarea hotărârii judecătoreşti, prevăzută de art. 271 Cod penal, precum şi a infracţiunilor prevăzute de art. 246 Cod penal raportat la art. 248 Cod penal şi a infracţiunilor prevăzute de art. 10 şi art. 131 din Legea nr. 78/2000, motivând că aceste persoane, având calităţi juridico-administrative, au înstrăinat nelegal patrimoniul imobiliar al petentei.
Procurorul a analizat conţinutul plângerii formulate raportat la actele premergătoare efectuate în cauză.
Analiza procurorului s-a raportat la faptele reclamate şi la persoanele descrise în conţinutul plângerii formulate şi al înscrisurilor depuse de petentă.
Intimaţii au invocat excepţia inadmisibilităţii plângerii formulate în faţa Curţii de Apel Iaşi ca instanţă de fond.
Preotul paroh, în conformitate cu dispoziţiile Statutului de Organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, a deţinut mandatul special impus de dispoziţiile legale, aspect constatat după sesizarea Curţii de Apel Iaşi şi înregistrarea cauzei, la data de 02.06.2009, respectiv după înregistrarea cererii adresate de acesta, la data de 06.05.2009, către ierarhul locului şi aprobarea de reprezentare a intereselor Parohiei de către preotul paroh, conform adresei nr. 3841/08.05.2009 emisă de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei Iaşi – Oficiul Juridic Canonic.
De la această dată preotul paroh a deţinut calitatea legală, impusă de lege, pentru a reprezenta interesele instituţiei petente. În acest sens, dispoziţiile art. 278 ind.l al. 1 Cod procedură penală prevăd: „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.”
Preotul paroh ori consilierul parohial trebuie să îndeplinească condiţia impusă atât de dispoziţiile art. 50 lit. e din Statutul Bisericii Ortodoxe Române, cât şi de dispoziţiile procedurale ce reglementează condiţiile formulării unei plângeri penale împotriva măsurilor şi actelor procurorului ( capitolul VII art. 275 Cod procedură penală şi art. 278 ind.l al. 1 Cod procedură penală).
Ori, interesele legitime personale ale preotului paroh sau consilierului parohial nu s-au dovedit a fi în vreun fel vătămate şi nici nu au formulat plângere penală în acest sens.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 221 al. 8 teza I Cod procedură penală impun asupra modurilor de sesizare ale organelor de urmărire penală – prin plângere sau denunţ; în speţă plângerea trebuia să respecte dispoziţiile art. 222 alin. 3 Cod procedură penală.
În fapt, preotul paroh trebuia să deţină un mandat special, legal, pentru a putea reprezenta interesele petentei, respectiv de a formula plângere penală.
Discuţia juridică generată, faţă de excepţia invocată, se referă la momentul deţinerii acestui mandat special faţă de data formulării plângerii penale – a sesizării organului de urmărire penală ( respectiv, DNA – Serviciul Teritorial Iaşi, conform disp. art. 221 Cod procedură penală).
La data primei sesizări şi înregistrări a plângerii penale – 07.06.2007 – preotul paroh nu deţinea acest mandat special (obţinut ulterior, în cursul procesului penal – la data de 08.05.2009).
Pe de o parte, dispoziţiile art. 222 alin. 3 Cod procedură penală impun că „plângerea se face prin mandatar, iar mandatul trebuie să fie special, procura să rămână ataşată plângerii”. De asemenea, dispoziţiile procedurale civile reglementează instituţia reprezentării părţilor în judecată ( Capitolul IV Cod procedură civilă) şi impun prin art. 67 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă: „Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.” Mandatarul cu procura generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume. Dacă cel care a dat procura generală nu are domiciliu şi nici reşedinţa în ţară sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
Jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie referă asupra momentului la care trebuie să existe mandatul (împuternicirea) legală pentru o reprezentare legală. (decizia penală nr. 5338/18.09.2006.1.C.C.J. – Secţia penală).
Plângerea împotriva rezoluţiei procurorului nu poate fi făcută decât de persoanele indicate expres, preotul paroh nedeţinând această calitate de la momentul formulării plângerii, neavând nici calitatea de persoană vătămată ori persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate; iar „mandatul” obţinut ulterior ( 06.05.2009) producea efecte juridice doar pentru viitor şi în limitele prevăzute în dispoziţia ierarhului locului.
Pe cale de consecinţă, în drept, s-a constatat că Parohia nu a sesizat D.N.A. – Serviciul Teritorial Iaşi în conformitate cu dispoziţiile art.275 alin. 1 Cod procedură penală în referire la dispoziţiile art. 222 Cod procedură penală raportat la dispoziţiile art. 278 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală.
Astfel, celelalte motive invocate în susţinerea plângerii privind legalitatea şi temeinicia acesteia, motive susţinute amplu de petentă, prin consilierul parohial, cât şi de avocaţii aleşi ce au reprezentat intimaţii, nu au putut forma obiectul analizei pe fond a plângerii.
Constatând în fapt şi drept că plângerea formulată de preotul paroh în numele petentei împotriva rezoluţiei procurorului este inadmisibilă, curtea de apel a respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petentă împotriva rezoluţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin.8 lit. a Cod procedură penală.

Etichete: