Top

Reîncredinţare minor

Dosar nr. 4625/333/2008

Reîncredintare minor

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

DECIZIA CIVILA Nr. 8/R

Sedinta publica de la 20 Ianuarie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE DANIELA MIHAELA MANOLE

Judecator IOLANDA-MIHAELA PASCARU

Grefier MANUELA RUSU

Pe rol pronuntarea asupra cererii de apel formulata de apelant A A M cu dom. în contradictoriu cu intimat A I G, domiciliat si intimat AUTORITATEA TUTELARA DIN CADRUL CONSILIUL LOCAL VASLUI, Autoritatea tutelara din cadrul Primariei mun. Husi împotriva sentintei civile nr. 595 pronuntata la data de 19.02.2009 de Judecatoria Vaslui, având ca obiect reîncredintare minor.

La apelul nominal facut la pronuntare , lipsesc partile.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza ca la data de 19 ianuarie 2010 , prin registratura, au fost depuse la dosar note de concluzii scrise formulate de intimat prin aparator.

Dezbaterile în cauza au avut loc în sedinta publica din 13 ianuarie 2010 ,sustinerile partilor fiind consemnate în încheierea de sedinta din acea zi ce face parte integranta din prezenta decizie când la cererea aparatorului intimatului pentru a depune concluzii scrise, s-a amânat pronuntarea pentru astazi, 20 ianuarie 2010.

Deliberând s-a dat solutia de mai jos,

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de fata;

Prin sentinta civila nr. 595 din 19 februarie 2009 Judecatoria Vaslui a admis cererea formulata de reclamantul în contradictoriu cu pârâta

A dispus reîncredintarea minorului A I C, nascut la data catre reclamant;

A obligat pârâta la plata unei pensii de întretinere lunare în cuantum de Ľ din venitul minim pe economie garantat în plata, asa cum este stabilit de lege, de la data introducerii cererii – 13 octombrie 2008 – si pâna la majoratul beneficiarului;

A luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata;

Executorie în privinta pensiei de întretinere;

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca:

Pârâta a plecat în strainatate, parasind domiciliul conjugal din anul 2005, si, asa cum arata martorul O V, „cel mai bine i-ar fi copilului acolo unde a trait întotdeauna, adica alaturi de tata si bunici”.

Aceasta atitudine a pârâtei este cu atât mai culpabila cu cât minorul i-a fost încredintat pârâtei spre crestere si educare prin sentinta civila nr. 408/2003 a Judecatoriei Vaslui, odata cu desfacerea casatoriei prin divort a partilor.

Obligarea actualului reclamant la plata pensiei de întretinere majorate asa cum s-a stabilit prin sentinta civila 1923/2005 în favoarea minorului, atât timp cât pârâta, careia i-a fost încredintat minorul, a parasit tara din anii 2005-2006, apare în prezent ca fiind nejustificata.

Astfel, pentru restabilirea unei legalitatii încalcate prin comportamentul pârâtei si pentru asigurarea realizarii efective a intereselor specifice minorului, instanta a apreciat ca fiind întemeiata cererea de reîncredintare si o va admite pentru motivele aratate potrivit dispozitiilor art. 44 Codul familiei raportat la art. 94 si 107 Codul familiei.

A dispus reîncredintarea minorului, nascut la, catre reclamant si a obligat pârâta la plata unei pensii de întretinere lunare în cuantum de Ľ din venitul minim pe economie garantat în plata, asa cum este stabilit de lege, de la data introducerii cererii -13 octombrie 2008 – si pâna la majoratul beneficiarului;

A luat act de faptul ca reclamantul, prin avocat, nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei hotarâri a formulat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele considerente:

Hotarârea instantei de fond este nelegala deoarece nu a fost legal citata în conditiile în care citarea sa s-a facut la fostul lor imobil,bun comun, pe care l-au vândut împreuna.

Reclamantul cunostea ca si-a cumparat un imobil în Husi si, desi, au vorbit la telefon periodic, inclusiv pe durata derularii procesului în fata instantei de fond, nu a fost anuntata.

Actiunea nu este întemeiata nici pe fond în conditiile în care a avut o întelegere cu intimatul sa lase minorul în grija sa numai o perioada scurta de timp cât munceste în Italia pentru a strânge bani în vederea achizitionarii unei locuinte.

Reclamantul nu va putea oferi conditii morale si materiale optime pentru cresterea minorului deoarece reclamantul s-a casatorit, mai are o fetita din noua casatorie, are un serviciu care îi ocupa mult timp, iar în prezent, locuieste împreuna cu noua familie în locuinta mamei sale.

În prezent ,s-a întors definitiv în tara si nu se impune reîncredintarea acestuia catre reclamant.

Singura ratiune pe care a avut-o reclamantul când a promovat prezenta actiune , a fost doar cuantumul obligatiei de întretinere pe care o datora reclamantul minorului si care, a fost depusa într-un cont deschis pe numele minorului.

În dovedirea apelului, apelanta a solicitat administrarea probei cu acte , martori si anchete sociale.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului, citarea apelantei s-a facut legal prin publicitate potrivit dispozitiilor articolului 95 alineatul 1,2 Cod procedura civila.

Pe fondul cauzei, apelul trebuie respins în conditiile în care minorul locuieste de multi ani la adresa la care s-a efectuat ancheta sociala, având conditii perfecte de crestere , îngrijire si educare.

Din anul 2005 ,de când a plecat apelanta în strainatate , minorul locuieste cu intimatul, de câteva ori pe an pentru perioade foarte scurte mergând cu pârâta la bunicii materni.

În contradovada, intimatul a solicitat proba cu acte, martori, interogatoriu.

În cauza au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatoriul apelantei , cu anchete sociale la domiciliul apelantei si la noul domiciliu al intimatului si proba cu martori.

Analizând actele si lucrarile prin prisma motivelor de apel, instanta de control judiciar a constatat ca apelul este întemeiat în parte pentru urmatoarele considerente:

Potrivit dispozitiilor legale în materie, legea 272/2004 si Codul familiei, la stabilirea masurii de reîncredintare a copilului, instanta trebuie sa aiba în vedere interesul superior al copilului, notiune care vizeaza un întreg context situational, respectiv împrejurari privind vârsta si sexul copilului , atasamentul acestuia fata de parinti, posibilitatile materiale ale acestora si daca s-au schimbat împrejurarile care au fost avute în vedere de instanta când a dispus încredintarea unui dintre parinti.

În cauza, s-a dovedit ca ambii parinti detin conditii materiale de crestere a copilului, copilul este atasat de ambii parinti, însa nu s-au schimbat împrejurarile care au fost avute în vedre de instanta atunci când copilul a fost încredintat mamei.

Faptul ca minorul s-a aflat în îngrijirea si supravegherea intimatului si a parintilor acestuia pe perioada cât apelanta a muncit în Italia nu constituie o împrejurare care sa duca la schimbarea masurii de încredintare luata anterior.

Între parti a existat o întelegere cu privire la îngrijirea copilului pe perioada în care apelanta este plecata în strainatate ,aceasta tinând permanent legatura cu copilul, atât telefonic , cât si petrecând timpul cu copilul în perioada în care venea în tara.

În prezent, apelanta s-a întors definitiv în tara, si-a cumparat o locuinta în localitatea Husi unde locuieste împreuna cu mama sa.

Intimatul nu a facut dovada ca mentinerea masurii de încredintare catre apelanta a copilului ar fi în detrimentul acestuia. Faptul ca minorul atunci când s-a aflat în îngrijirea apelantei a suferit niste accidente casnice , nu duce la concluzia ca apelanta nu s-ar ocupa corespunzator de acesta.

În ceea ce priveste primul motiv de apel, acesta este neîntemeiat în conditiile în care citarea apelantei în fata instantei de fond s-a facut legal prin publicitate, cu respectarea dispozitiilor articolului 95 Cod procedura civila.

Într-adevar , initial reclamantul nu a indicat în actiune faptul ca pârâta locuieste în Italia, desi cunostea acest aspect, citarea prin publicitate s-a facut în urma concluziilor reprezentantilor autoritatii tutelare care au aratat ca nu pot efectua ancheta sociala la domiciliul indicat de reclamant ca fiind al pârâtei deoarece aceasta este plecata în strainatate.

Fata de cele aratate, de dispozitiile articolului 296 Cod procedura civila, instanta va admite apelul, va schimba în parte hotarârea instantei de fond urmând a respinge actiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de AA M împotriva sentintei civile nr. 595/19.02.2009 a Judecatoriei Vaslui pe care o schimba în tot în sensul ca:

Respinge actiunea civila formulata de reclamantul A I G în contradictoriu cu pârâta A A M.

DEFINITIVA.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 20 ianuarie 2010.

Tags: