Top

Suspendarea provizorie. Condiţia urgenţei. Obligatia pozitivă a statului de a asigura executarea hotărârilor judecătoresti

Prin somaţia nr. 611/30 septembrie 2008 Biroul Executorului Judecătoresc a somat debitoarea in vederea punerii în executare silită a deciziei civile nr. 44/2007 a Curtii de Apel Iaşi, definitivă şi revocabilă prin nerecurare la data de 7 martie 2007.

Debitoarea a formulat contestaţie la executare şi a solicitat suspendarea provizorie a executării silite invocând lipsa unui aviz conform eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Conform art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă preşedintele instanţei poate dispune în cazuri urgente suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă.

Rezultă că singura condiţie pentru a se dispune suspendarea provizorie este urgenţa.

In măsura în care avizul Ministrului Educaţiei şi Cercetării, invocat de debitoarea contestatoare în prezenta cerere, era absolut necesar pentru punerea in executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, timpul scurs a fost sufîcient şi necesar pentru debitoare care putea şi trebuia să depună diligenţe în vederea obţinerii acestuia conform dispoziţiilor art. 166 alin. 4 indice 3 din Legea 84/1995 cu modificările ulterioare.

Conform dispoziţiilor art. 371 alin. 1 Cod procedură civilă, obligatia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie şi abia în situaţia în care debitorul nu execută de bunăvoie obligatia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.

Din actele dosarului rezultă că debitoarea a aşteptat mai bine de 18 luni şi abia după alegerea căii executării silite de către creditoare s-a adresat Ministrului Educaţiei şi Cercetării pentru obţinerea avizului.

In acest context, urgenţa invocată de debitoarea contestatoare in prezenta cerere apare nejustificată.

In repetate rânduri Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reluând o jurisprudenţă bogată a considerat că statul român are obligatia pozitivă de a asigura executarea hotărârilor judecătoreşti, altfel dreptul de

acces la justiţie rămânând unul formal şi inutil (cauza Constantin Oprea contra României, Ştefanescu contra României, cauze în care Curtea a constatat existenţa unei violări a art. 6 din Convenţie).

Concluzionând, faptul că după 18 luni de la rămânerea defmitivă a unei hotărâri judecătoreşti debitoarea a înaintat o adresă în vederea obţinerii avizului invocat nu se încadrează în noţiunea de „urgenţă” prevăzută de dispoziţiile art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă, motiv pentru care cererea va fi respinsă.

Etichete: