Top

HOTARARE CE TINE LOC DE ACT AUTENTIC

INSTANTA

Prin cererea inregistrata la instanta cu nr. x189 din 26.07.2010, reclamantul T I a chemat in judecata pe paratii C D si C S, solicitand

– in contradictoriu cu paratul C D sa se pronunte o hotarare care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare prin care sa se stabileasca ca la data de 24.03.2010 a cumparat de la acesta in schimbul sumei de 1000 lei, achitata integral lotul nr. 2 in suprafata de 178 m.p. teren arabil intravilan situat in sat Z , com Z, jud. V, ce face parte dintr-un trup de teren de 738 m.p. individualizat prin tarlaua 73, parcela 3203 din T.P. 1583/48253 emis la 16.12.1998 cod 38167188, eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor V , lot ce are urmatoarele vecinatati : X

– in contradictoriu cu parata C S sa se pronunte o hotarare care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare prin care sa se stabileasca ca la data de 24.03.2010 a cumparat de la aceasta in schimbul sumei de 400 lei, achitata integral lotul nr. 2 in suprafata de 53 m.p.( real masurata 52 m.p.) teren arabil intravilan situat in sat Z , com Z, jud. V, ce face parte dintr-un trup de teren de 481 m.p. individualizat prin tarlaua 73, parcela 3204 din T.P. X46859 emis la 03.10.1994 cod 38167188, eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor V, avand numar cadastral 1553, lot ce are urmatoarele vecinatati : X

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca, la data de 24.03.2010 a incheiat cu paratul C D un contract de vanzare-cumparare sub semnatura privata prin care acesta i-a transmis lotul nr. 2 in suprafata de 178 m.p. teren arabil intravilan situat in sat Z , com Z, jud. V, ce face parte dintr-un trup de teren de 738 m.p. individualizat prin tarlaua X, parcela X din T.P. X/48253 emis la 16.12.1998 cod X, eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor V , lot ce are urmatoarele vecinatati : X.

Reclamantul arata ca pretul terenului a fost stabilit la suma de 1000 lei si a fost achitat integral la momentul incheierii contractului, in prezenta martorilor X.

De asemenea, reclamantul arata ca a incheiat cu parata C S un contract de vanzare-cumparare sub semnatura privata prin care aceasta i-a transmis lotul nr. 2 in suprafata de 53 m.p.( real masurata 52 m.p.) teren arabil intravilan situat in sat Z , com Z, jud. V, ce face parte dintr-un trup de teren de 481 m.p. individualizat prin tarlaua 73, parcela 3204 din T.P. 772/46859 emis la 03.10.1994 cod 38167188, eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor V, avand numar cadastral 1553, lot ce are urmatoarele vecinatati : N- Lotul nr. 1 apartinand numitei X,.

Reclamantul arata ca pretul terenului a fost stabilit la suma de 400 lei si a fost achitat integral la momentul incheierii contractului, in prezenta martorilor X.

Reclamantul mai arata ca le-a solicitat paratilor sa se prezinte la notariat in vederea incheierii actelor in forma autentica, dar acestia au refuzat perfectarea actelor. Astfel, la data de 26.04.2010 reclamantul arata ca i-a notificat-o pe parati ca in data de 12.05.2010 , orele 12:00 sa fie prezenti la Biroul Notarului Public X cu sediul in B, str. R nr. X bis, in vederea incheierii in forma autentica a celor doua contracte de vanzare-cumparare a suprafetelor de teren sus-mentionate. Intrucat paratii au refuzat sa se prezinte, notarul a eliberat Incheierea de Certificare de Fapta nr. X din 12.05.2010, pentru C D si nr. X din 12.05.2010 pentru C S , constatand ca la strigarile facute s-a prezentat doar reclamantul.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, in copie: carti de identitate, inscrisul sub semnatura privata intitulat „Contract de vanzare-cumparare” incheiat cu C D , Titlul de proprietate X/48253/16.12.1998, Incheiere de certificare nr. X/12.05.2010, plan de amplasament si delimitare a imobilului (f. 5-15) , contractul de vanzare-cumparare incheiat cu C S, Titlul de proprietate X/46859/03.10.1994, Incheiere de certificare nr. X/12.05.2010, plan de amplasament si delimitare a imobilului .

La termenul din data de 09.09.2010 instanta a dispus disjungerea cauzei si formarea unui nou dosar avand ca obiect hotarare care sa tina loc de act autentic formulata de T I in contradictoriu cu parata C S. Totodata au fost detasate filele 3, 7, 16, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25 si depuse la noul dosar format ca urmare a disjungerii . In urma incheierii din data de 09.09.2010 a fost inregistrat si solutionat separat sub nr. X/2010 prezentul dosar, avand ca obiect hotarare care sa tina loc de act autentic formulata de reclamantul T I in contradictoriu cu parata C S.

La solicitarea instantei, la termenul din data de 21.10.2010 reclamantul a depus certificat de atestare fiscala nr. X/21.10.2010, eliberat de comuna Z( f.45).

De asemenea, la solicitarea instantei, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara V a comunicat extras de carte funciara numar cadastral 1553, proprietar C S(f. 39).

Parata legal citata nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat in instanta.

Au fost audiati martorii X, propusi de reclamant, declaratiile acestora fiind atasate la dosar (f. 31 si f. 46).

De asemenea, pentru temeinica solutionare a cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize th. judiciare topografice pentru identificarea terenului, stabilirea vecinatatilor si evaluarea acestuia.

Din analiza probelor administrate, se retin urmatoarele:

Prin T.P. X/46859 / 03.140.1994 eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor V s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 6103 m.p. in favoarea paratei C S , teren situat pe raza satului Z, comuna Z, jud. V, din care suprafata de 5100 m.p. teren extravilan, iar 1003 m.p. teren intravilan , din care : 481 m.p. , tarlaua 73 , parcela 3204 , 261 m.p. , tarlaua 73, parcela 3171 si 261 m.p. tarlaua 73, parcela 2172 .

Prin inscrisul sub semnatura privata intitulat „Contract de vanzare-cumparare” incheiat la data de 24.03.2010, parata C S a vandut reclamantului T I lotul nr. 2 in suprafata de 53 m.p.( real masurata 52 m.p.) teren arabil intravilan situat in sat Z , com Z, jud. V, ce face parte dintr-un trup de teren de 481 m.p. individualizat prin tarlaua 73, parcela 3204 din T.P. 772/46859 emis la 03.10.1994 cod 38167188, eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor V, avand numar cadastral 1553, lot ce are urmatoarele vecinatati : N- Lotul nr. 1 apartinand numitei X, conform schitei anexe intocmita de expert Motohoi Ioan, in schimbul sumei de 1000 lei, suma achitata integral de reclamant la data incheierii contractului.

In cuprinsul contractului se prevede ca partile se obliga sa incheie actul la Notariat in forma autentica.

Ulterior incheierii contractului, desi reclamantul a achitat integral pretul, parata a refuzat sa se prezinte la biroul notarului public in scopul incheierii contractului de vanzare-cumparare imobiliara in forma autentificata, astfel cum reiese din Incheierea de certificare nr. 5213/12.05.2010 eliberata de B.N.P. X .

Astfel, din continutul acestei incheieri reiese ca la data de 12.05.2010 s-a prezentat in fata notarului public, doar reclamantul care a depus notificare din data de 26.04.2010 insotita de dovada de indeplinire a procedurii de citare, cu confirmare de primire, prin care era somata C S sa se prezinte in fata notarului public X in ziua de 12.05.2010, ora 12:00 pentru a semna in calitate de vanzator, contractul de vanzare-cumparare avand ca obiect suprafata de 53 m.p. teren arabil, situata in intravilanul satului si comunei Z, judetul V, in sola 73, parcela 3204, intre vecinii X

Martora X, audiata in cauza, a declarat ca este vecina a partilor si a semnat in calitate de martor contractul intervenit intre parti. Cu acea ocazie C S a vandut lui T I , in schimbul sumei de 400 lei , ce a fost achitata in ziua semnarii contractului, suprafata de 53 m.p. Martora a declarat ca numita C S a vandut din terenul sau o bucata catre X si alta parte catre T I.

Martorul X a declarat ca a semnat in calitate de martor contractul dintre C S si T I, prin care acesta din urma a cumparat cu suma de 400 lei achitata in ziua incheierii contractului, suprafata de teren pe care se afla construita casa reclamantului.

Pentru temeinica solutionare a cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize th. judiciare topografice.

Astfel, prin raportul de expertiza intocmit de expertul X, depus la dosarul instantei la data de 09.12.2010, a fost identificata suprafata de teren in proces, stabilindu-se urmatoarele:

– suprafata de 53 m.p. ( real masurata 52 m.p.) teren arabil este situata in intravilanul satului Z, comuna Z, si este inscrisa in Titlul de proprietate nrX/46859 apartinand paratei C S, precizata in contractul de vanzare-cumparare, filele 6,7 din dosar si este materializata pe schita anexa nr. 1 pe punctele de contur 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 14, 11, 1;

– vecinatatile suprafetei de teren sunt materializate pe schita anexa nr. 1 si sunt reprezentate de : NX.

– pe suprafata de teren mentionata se afla parte din casa de locuit in curs de edificare de catre reclamant

– valoarea suprafetei de teren este de 109,20 lei.

Potrivit art. 201 Cod. proc. civ., raportul de expertiza este apreciat ca util si concludent, urmand a fi retinut in solutionarea cauzei.

Din extrasul de carte funciara emis de O.C.P.I.V (fila 39,dosar) rezulta ca imobilul este inscris in cartea funciara sub nr. cadastral X si nu este grevat de sarcini. De asemenea, din certificatul de atestare fiscala nr. 9062 eliberat de Primaria Comunei Z la data de 21.10.2010 reiese ca parata nu figureaza in evidentele fiscale cu creante la bugetul local.

In cauza sunt aplicabile prev. art.5 alin.2 din Titlul X privind circulatia juridica a terenurilor din Legea nr. 247/2005, conform carora:

„In situatia in care, dupa incheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fara constructii, una din parti refuza ulterior sa incheie contractul, partea care si-a indeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta care poate pronunta o hotarare care sa tina loc de contract”.

Fata de situatia de fapt prezentata, cererea formulata de reclamant este intemeiata, urmand sa fie admisa. Din continutul inscrisului sub semnatura privata se constata ca partea de constructie ce se afla pe suprafata de teren, identificata de expert, nu a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare.

In consecinta, potrivit art. 969-970, art. 1073 din Codul civil, se va constata ca, prin inscrisul sub semnatura privata intitulat „Contract de vanzare cumparare” intocmit la data de 24.03.2010, parata C S a vandut reclamantului T I cu pretul de 400 lei, integral platit, suprafata de 53 m.p.( real masurat 52 m.p.) teren arabil intravilan , situat in satul Z, comuna Z, jud. V, inscrisa in Titlul de Proprietate nr. X/46859 eliberat la data de 03.10.1994 de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor V pe numele lui C S , avand vecinatatile: X; V- X si delimitata prin punctele de contur 1,2,3,4,5,6,7,8,14,11,1 in schita anexa nr. 1 a raportului de expertiza tehnica judiciara intocmit de expert X, care face parte integranta din prezenta sentinta.

Se va dispune ca prezenta sentinta sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare privitor la suprafata de 53 m.p.( real masurat 52 m.p.) teren arabil sus aratat.

Tags: